Cornelius Walker este personajul principal din viziunea lui Ed Perkins, regizorul documentarului „Black sheep”.
Deoarece Cornelius a avut de-a face cu o durere cumplită în copilăria lui, s-a gândit să transmită mai departe această poveste pentru ca noi să putem evita situațiile similare cu a acestuia. Nu i-a fost ușor lui Cornelius să ne lase să îi vedem durerea din adâncul sufletului său, dar a reușit să se stăpânească în fața camerei și să își adune curajul necesar pentru a ne povesti despre cât de importantă este iubirea părinților în viața lui și despre „educația” pe care a primit-o de pe străzi. Problema cu care se confruntă societatea în care trăim și pe care nu o poate stăpâni este puterea anturajului. Cornelius este cel care ne poate dezvălui câteva fragmente din spatele cortinei a ceea ce înseamnă „puterea anturajului”. Dacă îl ascultăm cu atenție putem vedea în ochii lui cât de greu este să schimbi ceva din ce ai fost învățat încă de mic copil. La cei 10 ani ai lui, nu a putut rezista forței exterioare și a căzut pradă tentației.
Ceea ce putem învăța din experiența lui de viață este că deși noi luptăm zi de zi împotriva rasismului, există momente în care chiar și noi picăm în plasa societății care judecă, discriminează și de cele mai multe ori abuzează diferiți oameni, oameni care poate nu se încadrează în anumite tipare. De cele mai multe ori, persoanele care sunt vizate și totodată care vizează sunt elevii. Pentru a veni în ajutorul lor, avem nevoie de un instrument, mai precis educația civică, unde suntem învățați cum să fim mai buni, cum să iubim pe cel de lângă noi, cum să fim respectoși și cel mai important lucrul, după părerea mea, cum să acceptăm chiar și pe acele persoane care nu au nimic în comun cu noi. Ca prim exemplu putem să îl luăm pe cel a lui Ed Perkins, care a reușit să ecranizeze un documentar despre partea „întunecată” a omenirii, cea care mereu e ferită de lumina reflectoarelor, dar este cea reală, cu care se confruntă marea majoritate a elevilor în școli. Atât Ed Perkins, cât și Cornelius Walker, au vrut să tragă un semnal de alarmă în ceea ce înseamnă educația necesară unui copil. Dragostea de la părinți și anturajul sunt unele dintre cele mai mari probleme întâlnite de aceștia, iar dacă nu au un ajutor din partea părinților sau învățătorilor, nu vor ști cum să gestioneze furia acumulată, iar aceasta poate să se manifeste acolo unde ei se cred acceptați și iubiți.
În încheiere, aș vrea să vă îndemn pe fiecare dintre cei care citiți acest articol, dacă cunoașteți pe cineva sau poate chiar voi ați fost în una din situațiile amintite mai sus, să vizionați acest documentar și să nu uitați: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”
Cu ceva timp în urmă, am achiziționat mai multe cărți pentru copii, care le-am considerat a fi surse prețioase de inspirație în momentul în care voi deveni învățătoare. Una dintre cărțile care mi-au atras atenția și am considerat a fi o lectură care să formeze la elevi respectul pentru cei din jur și manifestarea unui comportament moral-civic în societate, este Micul răutăcios, scrisă de Beth Bracken.
Cartea a fost publicată în limba engleză în anul 2012, și recent tradusă de Aurora Irimia în limba română (2019), publicată de editura Univers.
Datorită imaginilor viu colorate care prezintă acțiunea ce are loc în text, cartea devine ușor de citit pentru copii și atractivă în același timp. Narațiunea cuprinde două personaje principale, surprinzând relația acestora. Cele două personaje, Billy și Fred, sunt doi prieteni care merg la aceași școală, însă unul dintre aceștia nu îl respectă pe celălalt și consideră glumele proaste un mod de a se distra pe seama pe seama celuilalt. În această carte copiii învață cum să facă față unor astfel de provocări și care este modul potrivit de a răspunde unor glume răutăcioase din partea prietenilor fără a jigni înapoi, ci a rezolva problemele într-o manieră prietenoasă care să consolideze o relație de prietenie și nu să o distrugă.
Într-o lume în care copiii sunt încurajați să întoarcă înapoi cuvintele și atitudinile nepotrivite, să răspundă necuviincios fără să ofere respect celor din jur, cartea aceasta vine cu o abordare total diferită în ceea ce privesc relațiile cu cei care te înconjoară. Recomand această carte, care oferă exemple potrivite și un mod civilizat de a răspunde și de a soluționa un conflict.
Persoana reprezintă baza educației civice, care este compusă din mai multe valori morale. Tot ce se întâmplă în jurul nostru, fie că este bun sau mai puțin bun, se datorează ființei umane. Cele mai multe acțiuni ale omului sunt făcute din răutate sau chiar se ajunge la ignoranță față de cei de lângă noi. De foarte multe ori în viață trecem pe lângă suferința și durerea unui om ca și cum el nu ar exista. Aceste gesturi vin din rea-voință, însă există în sufletele noastre acel ceva numit solidaritate de care ar trebui să dăm dovadă.
Solidaritatea este o valoare morală foarte importantă pentru societate, care se caracterizează prin unitate, înfrățire, prin colaborarea reciprocă între oameni, care ne permite fără îndoială, să depășim cele mai groaznice dezastre, cum ar fi războaie, boli, etc. Din nefericire, chiar în prezent trecem prin astfel de situații grele și aici s-a putut observa solidaritatea românilor cu privire la durerea celor aflați în necaz. Românii au fost solidari cu ucrainienii oferindu-le adăpost, alimente, haine, toate cele necesare, iar copiii au fost prezenți unor astfel de situații și au putut vedea în jurul lor foarte multe acte de solidaritate.
Solidaritatea trebuie să fie un act gratuit. În momentul în care ajuți sau asculți problema cuiva, o faci pentru că așa este omenesc, nu pentru că aștepți ceva în schimb.
Este importantă promovarea solidarității încă din copilărie, deoarece poate fi văzută ca baza altor valori umane (sprijin, respect, toleranță, ajutor) care reușesc să dezvolte relații de prietenie, familie, sociale.
Am realizat un mic studiu cu cinci întrebări adresate unui grup de șase persoane cu vârste diferite și profesii diferite pentru a descoperi părerea acestora cu privire la solidaritate.
ÎNTREBĂRI
„Ce înseamnă pentru tine/ dvs solidaritatea? Ați putea să-mi dați exemple de situații în care ai/ ați dat dovadă de solidaritate în viață- implicare personală. Considerați importantă solidaritatea? De ce? Cum poate fi învățată și dezvoltată solidaritatea în școală? Personal, ce ați face în privința aceasta? Alte gânduri.”
În cele ce urmează voi expune răspunsurile pe care intervievații le-au oferit, fără să intervin în formularea sau prezentarea ideii proprii. La finalul răspunsului se va găsi profesia pe care persoana (căreia i se păstrează anonimatul) o exercită în prezent.
RĂSPUNSURI
Pentru mine, solidaritatea înseamnă unirea și înțelegerea între oameni. Un exemplu de solidaritate din viața mea este…. într-o zi de vară eram în parc la joacă cu prietenii mei. Am văzut o bătrânică care ieșise din magazin cu sacoșele pline, iar eu am mers să-i ofer ajutorul meu ducându-i cumpărăturile până acasă. M-am simțit extraordinar de bine știind că am facut o faptă bună pentru acea bunicuță. DA! Consider că, solidaritatea este o valoare foarte importantă a omului pentru că ne unește, ne sensibilizează și ne face mai buni. La școală, la ora de educație civică și nu numai, solidaritatea poate fi învățată prin exemplele proprii ale doamnei învățătoare și chiar ale copiilor. Copiii fac ceea ce văd la persoanele din jur, deci solidaritatea poate fi învățată cel mai bine prin exemple vii. Chiar dacă sunt mic, încerc mereu să-mi gândesc acțiunile înainte de a le face, este bine sau nu ceea ce fac. Îmi doresc să trăim într-o lume solidară și să creștem frumos.
Elev în clasa a IV-a, mediul rural
Pentru mine, solidaritate înseamnă, mai întâi de toate, o virtute a omului bun, un sentiment care porneşte din interiorul omului dornic de a-şi ajuta seamănul aflat la răscruci. Un ajutor acordat fără trebuința de a primi ceva în schimb. O caracteristică a omului care nu poate sta nepăsător în fața nevoilor şi preocupărilor celorlalți. Consider că am dat dovadă de solidaritate în momentul în care, alături de colegii de clasă, am strâns bani şi i-am donat pentru a sprijini o familie numeroasă aflată în impas, care a rămas fără tată şi cu o mulțime de neajunsuri financiare, dar nu numai. Un alt exemplu ar fi vizitarea bătrânilor de la spital, care au rămas mai mult ai nimănui şi cărora le-am dus o mică atenție şi le-am acordat timp din timpul meu pentru a-şi împărtăşi gânduri şi amintiri de demult. Tot de solidaritate, zic eu, că am dat dovadă atunci când mi-am ajutat colegii care nu se descurcau la matematică să se pregătească pentru test/examen. Da, consider foarte importantă solidaritatea, deoarece aceasta ne face să fim mai umani, mai atenți la nevoile celorlalți. Trăind şi conviețuind într-o societate, într-o şcoală, într-o comunitate, ar trebui să ne vedem ca un întreg unii pe alții, astfel încât, dacă cel de lângă mine suferă, eu să nu pot trece nepăsător pe lângă el fără să îi întind o mână de ajutor. Ca orice altceva, şi solidaritatea se învață. Consider că cel mai bun mod de a-i învăța pe alții este propriul exemplu. Copiii fac ceea ce văd. Văzând în tine această virtute şi-o vor dori şi ei. Pe lângă propriul exemplu, aş încerca să le demonstrez prin diverse contexte cât de important este ca azi, când poți să ajuți, să o faci, pentru ca mâine, când poate vei avea nevoie, să ți se întoarcă şi ție favorul.
Studentă în anul III la PIPP
Pentru mine solidaritate înseamnă să-ți ajuți aproapele aflat în suferință sau nevoie. Personal am ajutat o fetița abandonată de părinți și crescută doar de bunic.Am oferit și îi ofer în continuare sprijinul meu atât material cât și cel matern. Da. Ajutându-i pe ceilalți reușim să ne cunoaștem atat pe noi cat și pe cei din jurul nostru. Solidaritatea se învăță » este un principiu ce se aplică și în actul educațional din școala noastră. De câte ori apare o situație socială care necesită sprijin, copiii (cu sprijinul părinților) alături de noi, cadrele didactice deschidem sufletul și mâna pentru a ajuta și nu ezită nimeni să sară în ajutor. La nivel de unitate, împreună am strâns jucării pentru grădinițele defavorizate din județ, am ajutat prin donare de alimente și îmbrăcăminte copiii proveniți de la un centru de plasament și o familie cu o situație precară dintr-o comună bihoreană.
Educatoare în mediul urban
Solidaritate înseamna întrajutorare, spirit de uniune, înfrăire, sentiment care-i determină pe oameni să sară unul în sprijinul altuia. Am câteva exemple interesante și parcă de neconceput… în prima zi de școală, clasa întâi, o mămică plângea în ușa clasei, deoarece urma să plece în Italia, iar copilul ei care urma să fie în clasa mea, dar nu avea cu cine-l lăsa, așa că a rămas la mine 4 ani din acea zi. Un alt elev, care avea tatăl cu cancer, a rămas la mine 6 luni până când am rezolvat situația lui, tatăl decedând între timp, mama fiindu-i decedată de când el avea 7 ani, iar el fiind și așa un copil înfiat al respectivei familii. Cu siguranță nu putem nchide ochii la nevoile celui de lânga noi, deci da, socotesc că e foarte important chiar și pentru sufletul nostru. Oricare dintre noi putem aduce un moment de speranță în viața altuia, iar gesturile contează. Bunica maternă-mi spunea, în credința ei necontenită în Dumnezeu, că orice gest de solidaritate, orice faptă bună se contabilizează, urcă la cer, se încarcă cu zeci de binecuvântări, iar mai apoi coboară asupra noastră și a celor dragi de lângă noi. În primul rând, prin exemplul personal, apoi prin acțiuni / activități organizate cu implicarea copiilor și părinților, prin lecturi educative și mai nou prin filmulețe reprezentative tematic. An de an mă implic, alături de colegi din școală în proiecte de caritate, în activitățile organizate de Consiliul Elevilor de la nivelul unității, realizăm vizite în case de copii și azile de vârstnici, etc. Apreciez inițiativa acestui interviu, poate așa cititorii materialului vor urma exemplul nostru și ne vom întâlni tot mai mulți voluntari în acțiuni organizate.
Învățătoare în mediul urban
Solidaritatea pentru mine înseamnă unitate, bunătate și răbdare. Să îl ajuți pe cel de lângă tine, fie material sau sentimental, neașteptând nimic în schimb. În urmă cu câteva zile, am fost la cumpărături. Acolo era o doamnă care voia să își cumpere o bucată de brânză deoarece îi era foame, nu mâncase nimic toată ziua. Această doamnă nu avea suficienți bani ca să cumpere ce își dorea. I-am zis doamnei vânzătoare să îi dea ce dorește pentru că am să achit eu. M-am alăturat unui grup de oameni frumoși și inimoși care doresc să ajute oameni care au nevoie de sprijin, astfel că, ne întâlnim și încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni. Din punctul meu de vedere, solidaritatea este foarte importantă, deoarece așa mai putem da dovadă de omenie, respect și iubire făcând fapte bune, ajutându-ne și sprijinindu-ne unii pe alții. Consider că, solidaritatea poate fi învățată și dezvoltată în școală în esență prin propriile exemple ale cadrelor didactice, prin acțiuni de voluntariat în care acestea se implică și mai mult de atât, implică și copiii. Am un băiețel în vârstă de 3 ani, iar personal am încercat mereu să îi imprim această virtute a solidarității prin propriile acțiuni de bunătate și implicare în suferința celor din jurul nostru. Este micuț evident, însă de mici putem forma viitori oameni cu spirit de unire.
Asistent medical, mediu urban
Pentru mine solidaritate înseamnă a fi înfrățit, solidar față de cei aflați într-o nevoie, suferință. Da, au fost multe astfel de situații de solidaritate în special față de persoane în vârstă, dar aș prefera să nu dau exemple pentru că în astfel de situații mă ghidez după versetul biblic care spune astfel: ,,să nu știe stânga ta ce face dreapta ta”. Da, consider foarte importantă solidaritatea față de cei aflați într-un necaz sau suferință pentru că în astfel de situații e bine să simți și să ai pe cineva alături de tine care îți dorește tot binele. Din punctul meu de vedere, solidaritatea în școală poate fi învățată și dezvoltată prin puterea exemplului. Personal, în această privință încerc să imprim copiilor mei solidaritatea prin propriul exemplu. Și ca un ultim gând cred și sunt sigur că un bun creștin poate fi și este obligat să fie solidar față de cei ce au nevoie și nu numai.
Pădurar, mediul rural
În concluzie, solidaritatea este foarte importantă pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru că duce la crearea unor relații acolo unde acestea s-ar putea să nu se fi întâmplat în alte condiții. Nu trebuie să trecem nepăsători pe langă nevoile celor din jur ca și cum nu am fi văzut nimic, ci dimpotrivă trebuie să acționăm. Această valoare umană trebuie implementată la copii încă de la vârstele mici prin propriile exemple de unitate și iubire față de aproapele.
Omul și viața lui nu se sprijină pe ceva șubred și pe minciunăci pe solidaritate și adevăr. (Thomas Carlyle)
„The Blind Side” (2009) („Povestea unui campion” în traducerea română) este povestea care îl aduce în prim plan pe Michael Oher sau Big Mike cum este poreclit. Michael Oher este un adolescent afro-american, analfabet din Memphis, provenit dintr-o familie cu 13 copii, fără tată și cu o mamă care constant este drogată. Michael este adus în atenția privitorilor atunci când tatăl familiei la care locuiește pentru moment, dorește să-și înscrie atât fiul, cât și pe Big Mike la o școală creștină. Un coș cu mingi de baschet deschis și un talent deosebit îl atrag pe antrenorul școlii în privința lui Big Mike. Lipsa documentelor și a comunicării îl fac pe acesta greu de descoperit în drumul său la școala creștină, iar atât în trecut, cât și în prezent profesorii nu-i acordă o reușită prea mare. Viața nu i-a surâs niciodată marelui Michael Oher, dar acesta era împăcat cu destinul său, neștiind ce înseamnă un cămin sigur și iubitor și neștiind ce înseamnă școala.
Când spunem „o familie înstărită” de cele mai multe ori ne gândim la bani, aroganță și indiferență. Ne gândim că acele familii trăiesc independent unul față de celălalt, că nu cunosc sentimentul de unitate și iubire și că aceștia sunt plasați la un cu totul alt nivel față de restul lumii.
„The Blind Side” este atât povestea lui Michael Oher, un băiat imens, o adevarată forță a naturii predestinat sportului de performanță, cât și povestea lui Leigh Anne, o femeie extrem de ambițioasă și mărinimoasă cu cei din jur. Existența unui suflet bun și cald este elementul principal care conturează întreg filmul, dar și pe cele două personaje importante.
Povestea dintre Leigh Anne și Michael Oher începe într-o seară friguroasă, pe când acesta nu avea unde să se adăpostească, iar Leigh Anne îl aduce în casa ei. Impresionată tot mai mult de comportamentul băiatului, aceasta pornește hotărâtă pe drumul de a-l face pe Michael copilul ei legal și de a ține piept greutăților întâmpinate de acesta. Fiind un băiat adolescent, afro-american și fără familie acestuia îi este greu să se integreze în societate. Preferă să vorbească cu cei mici sau să își imprimeze gândurile pe o hârtie albă, pe care mai apoi să o arunce la gunoi. Odată cu sosirea lui Leigh Anne și a familiei ei în viața marelui Michael, acesta se descoperă pe sine și pe cei din jur. Descoperă că ajutat de un profesor în particular este capabil să obțină note cât mai mari și descoperă că ajutat de micul băiat al familiei îi este sortit să ajungă un mare sportiv în fotbalul american.
Povestea adevărată a vieții unei femei albe bogate care salvează un om sărac negru, sau mai pe scurt „2 șanse pentru un tânăr aparent fără șansă: familie și fotbal”, așa este descrisă povestea pe care doresc să o aduc în atenția dumneavoastră. Un film care m-a impresionat, un film care denotă realitatea nefastă în care trăim în continuare, un film din care fiecare putem învăța un lucru important, un film din care eu am învățat că pentru a ajuta pe cineva nu ai nevoie decât de bunăvoință.
Aggression is part of our lives, and even at a young age children are giving signs of this in their behavior. We live in a society that is constantly evolving and rising, due to this fact we must pay attention, we should be careful and involved in observing the evolution and harmonious development of children. We can often encounter situations in which children show behavioral disorders, which is why we need to be prepared and well informed so we can facilitate their integration in society. Every toddler is special and different, this uniqueness giving him authenticity as human being. Teachers have a fundamental role, they must take into account these particularities and to adapt to the needs of the children.
The educators must know the shortcomings of the children they will receive in their group, to be able to modelate their activities according to the needs of the children. It is important to inform the group if you may encounter a severe case of aggression, to sensitize the children, to get the used with the idea and to understand future decisions that are taken.
In kindergarten we may often see some aggression tendencies, they may have a problem sharing the toys, or sharing a glue or a paper, due to this fact we should encourage the cooperative work. This team work will help them further on in their lives, at highschool, college and work, we always will be part of a team.
I will briefly present a case that I have know on my own. It is about a three years old kid which is intelligent and likes to solve logical-mathematical activities, puzzle and activities where he can be creative such as painting, doing sports and he loves hearing stories (usually fantastic stories). His behavior many times is aggressive, he hits his colleagues and even the kindergarten teacher, and at home he doesn’t have rules.
At group level, we brought to discussion subjects about emotions and how we understand and control them. After every activity the toddler were expressing their feelings, or emotion games were played. It is fundamental to try to integrate in the group these children, even if it is not easy, because we are responsible of them and how we determine their evolution.
The arrangement of the group also has an important role. In the playful climate, the child has the opportunity not only to deepen his knowledge and to put in order his personal experience in terms of knowledge, affectivity, and will always appeal to what he knows empirically. In this climate the child gains confidence in his own strength .
We must not treat aggression as a huge problem, we should embrace and accept it, but especially learn how to control it, so that it can not take over control of us. We must not frighten children or shout and scream at them, because we would only amplify their situation. They need calm, understanding and the use of appropriate methods to succed in making them control these manifestations.
In kindergarten, in my opinion, we can take in consideration some discussions about controlling our emotions and how we are showing them; aggression is just one example, love or fear can be the others. Emotional affective health needs to be taken in consideration, especially if we meet a case that needs it the most.
Some example of activities: a plan on a month of stories, a fantastic world with personalities from the books. Sport activities, integrated with ecology activities (for example: the toddlers were supposed to grab the bottles and papers and to put them in the right trash; the team who finishes first will win).
Conform Dicționarului explicativ al limbii române, prietenia este un „sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; relație care se stabilește între persoane, pe baza prieteniei.” (https://dexonline.ro/definitie/prietenie)
„Insula prieteniei” de Smriti Prasadam- Halls , Robert Starling este o carte ilustrată, interactivă și emoțională pentru copii, dar care poate fi citită de toate categoriile de vârstă, de la cei mai mici la cei mai mari, deoarece autoarea acestei cărți scoate în evidență calitățile/ defectele personajelor.
„Insula prieteniei” este scrisă de autoarea de origine indiană, Smriti Prasadam- Halls, care scrie literatură pentru copii și ale cărei povești ilustrate au fost traduse în toată lumea, în peste 25 de limbi și ilustratorul acestei cărți, Robert Starling, care a fost nominalizat la premiul Waterstrones Children’s Book.
Cartea „Insula prietenie” a apărut în anul 2019 la Editura Litera, are 32 de pagini, vârsta recomandată este între 3-9 ani, a fost tradusă în limba română de Roxana Aneculăești.
„Insula prieteniei” de Smriti Prasadam- Halls , Robert Starling este o carte deosebită, povestea este captivantă, cu un mesaj profud și educativ. Povestea noastră are ca protagoniști niște animale care sunt personificate, astfel că animalele necuvântătoare primesc însușiri omenești de la care învățăm cât de importanți sunt cei de lângă noi și pe care trebuie să-i apreciem.
În această carte este vorba de animale de la fermă care trăiesc fericite împreună până într-o zi când gâștele încep să bârfească celelealte animale, se plângă că sunt prea mulți și nu au suficient spațiu. Gâștele și rațele iau decizia de a se separa de restul animalelor, strică podul care leagă mica lor insulă de restul fermei, fără să-și dea seana că viața e mult mai grea fără ajutorul, sprijinul și dragostea prietenilor, vecinilor. Separarea de restul animalelor le produce necazuri.
Învățătura pe care o putem desprinde din această poveste drăguță este că trebuie să apreciem ceea ce avem, că importante sunt persoanele de lângă noi, cărora trebuie să le mulțumim și că trebuie să îi respectăm așa cum sunt, chiar dacă uneori nu răspund nevoilor noastre așa cum ne dorim.
“Nicio gâscă nu-i un ostrov stingher și de sine stătător; fiecare este o bucățică din continent, o parte din întreg…” John Duck (1624). Acest citat celebru este o “parafrază dintr-o meditație a poetului englez John Donne, care vorbea astfel despre oameni”. Consider că toți oamenii, indiferent de nație, cultură, religie facem parte din acest întreg și doar impreună putem răzbi și avea o viață mai bună.
Povestea noastră poate fi utilizată atât la nivel preșcolar, cât și la nivel primar. La nivel preșcolar se poate utiliza în cadrul activităților pe domenii experențiale, și anume la Domniu Om și Societate ( Educația pentru societate) la tema anuală de studiu: “Cum este, a fost și va fi aici pe pământ? “, iar subtema proiectului tematic : “Animale domestice” , tema lecției : ”Ce putem învăța de la animale?”. Lectura poveștii se face de către educatoare, după care fixarea conținutului se face cu ajutorul metodei Exploziei stelare ( copiii vor răspunde la întrebările adresate de către educatoare).
Consider că poveștile au un rol desoebit, datorită conținutului educativ, acestea dezvoltă gândirea și imaginația copiilor și le îmbogățeste vocabularul.
La nivel primar aș implementa activitatea la clasa a III a. Competențele generale pe care doresc să le ating sunt: 1. Aplicarea unor norme de conduită în viaţa cotidiană 2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viaţă din mediul cunoscut, iar competențele specifice: 1.2. Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei și 2.2. Manifestarea unor atitudini pozitive în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele, 2.3. Explorarea unor relații existente între oameni în cadrul grupului.
Pentru a mă orienta un pic despre conținutul didactic al disciplinei, am consultat un manual aprobat și mi-a atras atenția foarte mult unitatea tematică Raporturile noastre cu lucrurile. Am ales tema Lucrurile care ne exprimă, am deschis programa școlară și am început să-mi folosesc creativitatea.
Prima dată, mi-am pus întrebarea Ce anume ar fi util pentru copii și ce le-ar plăcea lor să descopere?, apoi căutam idei. Adevărul este, că idei aveam destule, dar nu prea știam cum să le conturez în activități atractive și cu rost. Am luat astfel prima etapă a lecției și am dat startul activităților. Pe parcurs mi-am dorit să amplific conținutul, să ating cât mai multe puncte importante, astfel încât elevii să-și poată lărgii orizontul asupra lucrurilor care ne înconjoară.
Tind să cred că această lecție mă reprezintă în mare măsură pe mine, pentru că sunt persoana care mereu caută simboluri și mesaje în spatele oricărui detaliu și voluntar sau involuntar vreau să transmit și celor din jur această atitudine.
Rezultatul consider că este unul reușit, poate fi implementat foarte ușor la copii și cu siguranță va da roade.
Mi-am propus ca pentru această sarcină să vă prezint un film foarte interesant și, zic eu, potrivit acestei discipline. Filmul despre care este vorba se numește WALL-E , o producție Disney, lansată în anul 2008, așadar este un film de animație, potrivit pentru copii.
Fiind un film de animație, acesta are și elemente SF, așadar ne aflăm în anul 2700, unde, Pământul este acoperit de gunoaie și fără urmă de vegetație, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit și poluare. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboți a căror sarcină este să facă planeta iarăși locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E, cel care dă și numele acestui film. El se îndrăgostește de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operațiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-și afle un cămin în Univers. Este povestea unei umanități care își pierde identitatea și echilibrul, dar care, cu ajutorul celor doi eroi, Wall-e și Eve, reușește să își regăsească valorile de sine și să revină acasă pentru a-și îndrepta erorile și a salva Terra.
După cum am prezentat în linii mari povestea filmului, putem spune că este una tare interesantă, însă, la început este cam greu să te prinzi despre ce este vorba, iar în primele 30-40 de minute este destul de monoton, eu fiind chiar pe punctul de a-l opri, așadar trebuie să aveți puțină răbdare la început pentru a-l viziona.
Spuneam la început că este un film potrivit acestei discipline și vă voi explica și de ce cred asta. În primul rând, toată acțiunea începe de la faptul că în viitor planeta Pământ nu va mai fi locuită, deoarece va fi plină de gunoaie și fără vreo urmă de vegetație. De aici reiese foarte clar importanța ecologizării, a faptului că este necesar să ne păstrăm planeta curată, să nu aruncăm gunoaie pe jos, că trebuie să reciclăm mai mult, că nu trebuiesc tăiate pădurile fără a planta alți copaci în loc ș.a.m.d. Copiii, văzând aceste lucruri, se vor gândi că există un procent destul de mare ca lucrurile acestea să devină posibile în viitor și poate îi va influența să aibă mai multă grijă de natură.
Un alt lucru pe care îl putem observa în acest film este acela că oamenii au ajuns să nu mai facă nimic de unii singuri, totul fiind robotizat, iar aceștia devenind complet sedentari și din acest motiv cu toții fiind supraponderali. Și de aici copilul va realiza că nu întotdeauna tehnologia avansată este bună, ci că fiecare om trebuie să fie capabil să facă orice, de unul singur, iar sedentarismul și alimentația nesănătoasă poate duce la obezitate
Ultimul, dar nu cel din urmă aspect important care se observă în film este importanța comunicării și a ajutorului și sprijinului pe care oamenii ar trebui să și-l ofere reciproc. Putem observa cum oamenii stau unii langă alții fără a comunica și în schimb preferă să comunice prin intermediul tehnologiei. Din păcate, deja in zilele noastre mulți oameni stau la masă și nu comunică, deoarece sunt absorbiți de tehnologie, fapt care nu va duce la ceva bun, iar copiilor trebuie să li se atragă atenția că este foarte important să comunicăm între noi. La fel de importantă ca și comunicarea este ajutorul, sprijinul, respectul și compasiunea față de ceilalți, iar în film aceste lucruri ne sunt dovedite de către Wall-e și Eve, dar și de către ceilalți roboței care îi ajută să își îndeplinească misiunea și să se întoarcă pe Pământ. Și de aici copiii vor învăța că pentru a reuși să trăim în armonie și intr-o lume mai bună, trebuie să fim oameni buni, respectuoși și ajutători cu cei din jur.
În concluzie, recomand tuturor acest film, repet, trebuie să aveți puțină răbdare la început, însă este un film foarte interesant, care te face să îți pui anumite semne de întrebare despre ce se întâmplă în jurul nostru, și mai ales copiilor le va oferi foarte multe lucruri de învățat, mai exact, că este foarte important să avem grijă în primul rând de noi, de psihicul și fizicul nostru, să avem grijă de Planetă și de mediul înconjurător și să respectăm și ajutăm persoanele din jur pentru a trăi frumos și armonios.
Poate vă întrebați de ce am ales să fac o recenzie de carte, când puteam să fiu mult mai originală și să aleg orice altceva. Din punctul meu de vedere, recenzia unei cărți este mult mai bună de cât un proiect de lecție sau un interviu, deoarece îi îndemnăm și pe alții să citească și să se cultive, fiind probabil ceva nou. O carte te ajută să evoluezi mult mai bine și te învață și o lecție, atât pe tine ca și adult, cât și pe copilul căruia i-o citești. Putem spune că este o altă lume, total schimbată de ceea ce întâlnim în realitate.
O altă întrebare ar fi ,,De ce ai ales această carte?” sau „De ce consideri că este o carte demnă de educație civică”? Consider că această carte este una foarte bună atât pentru adulți cât și pentru copii, dacă ai timp să le explici pe înțelesul lor cartea. Este o carte minunată, care te învață că nu trebuie să fi copilul de elită, că nu e nici o catastrofă când mai clachezi și iei o notă mică la o dictare ori la un test, te învață cum să conviețuiești cu o greșeală și să îți dai seama că nu tot ceea ce se întâmplă la școală e un eșec.
„GANDURILE STIMULATIVE ii pot ajuta pe oameni sa se simta mai bine. Cand se simt mai bine, oamenii sunt mai eficienti, se descurca mai bine, incearca din nou sau rezolva mai bine problemele. Dar gandurile vin si pleaca repede”.
Toată lumea greșește, toată lumea întâmpină probleme, dar faptul că le acceptăm și încercăm să conviețuim cu ele ne ajută foarte mult. Sunt exemple mari sau mai mici, de obstacole, cel mai mare fiind frica. De exemplu, mie îmi era frică să învăț să merg pe bicicletă fără roți ajutătoare, dar deja, majoritatea copiilor știau, iar din ambiția mea de a reuși să fac asta și să nu mă mai gândesc la faptul că voi greși, am învățat singură, pe când, dacă stăteam mereu cu frica de eșec, nici până în ziua de azi nu știam.
Sau un alt exemplu ar fi Cristofor Columb a gasit un pamant necunoscut in timp ce incerca sa ajunga in India pe alta ruta. Probabil ca s-a gandit: „Am incurcat-o rau de tot si regina Isabella o sa se infurie de-a binelea!” , dar totuși a descoperit un nou continent și exemplele pot continua.
Recomand cu încredere această carte, deoarece, după cum spuneam mai sus este una foarte care îi învață pe copii și părinți cum să facă față emoțiilor care se ascund în spatele fricii de a greși, folosind strategii și tehnici bazate pe principii cognitiv-comportamentale. Aceasta carte interactivă de auto-dezvoltare oferă resurse complete pentru a educa, a motiva și a-i ajuta pe copii să facă față greșelilor astfel încât să nu le fie frică să exploreze noi orizonturi!
Titlu: ,,Ce să faci….. când ți-e teamă de greșeli”
Autor Claire A.B. Freeland, Jacqueline B. Toner
Anul publicării: 2016
Editura: Trei
Număr pagini: 96
CUPRINS
Introducere pentru parinti si educatori
Capitolul unu Hai sa exploram!
Capitolul doi Explorarea gandurilor si a sentimentelor
Capitolul trei Nu e nicio catastrofa
Capitolul patru Fereste te de alb sau negru!
Capitolul cinci Ups, of, Fir-ar sa fie!
Capitolul sase Explorarea esecului
Capitolul sapte Cum sa te obisnuiesti cu greselile
Ca să știi juca un anumit joc trebuie să cunoști regulile. Așa este și în viață, ca să știi cum să trăiești trebuie să cunoști regulile societății. Sportul de echipă reprezintă o activitate fizică de grup, realizată în sistemul educațional (școală), în afara sistemului educațional (timp liber) sau de performanță. În urma oricărei categorii enumerate, copiii care practică sport se aleg cu o serie completă de abilități. Acestea pot fi fizice, sociale, emoționale și mentale.
Deseori, părinții se gândesc să aleagă o activitate potrivită pentru copiii lor, cu scopul de a reduce nivelul de energie pe care îl emană în fiecare zi. Astfel, părinții se gândesc la diferite activități care pot fi extrașcolare, artistice, recreative, interactive, sportive, etc. Majoritatea aleg cele sportive deoarece copiii își pot pune în aplicare acolo toată energia acumulată pe parcursul zilei sau îi ajută să se relaxeze după orele grele de școală. Așadar, ei nu sunt conștienți că sportul oferă copilului lor ceva mai mult decât o alergare și câteva exerciții pentru a-l tonifia și epuiza. Logic vorbind, copiii sunt ajutați din punct de vedere fizic, prin mișcare, generând o viață mai sănătoasă, dar asta ne interesează doar parțial. Ceea ce îmi doresc eu să scot în evidență este faptul că subiectul articolului ridică problema rolului unui sport de echipă în dezvoltarea copiilor care îl practică.
Ceva mai mult decât mișcarea generată de sport reprezintă în primul rând abilitățile sociale pe care le poate dobândi, dacă un copil este dat să practice un sport de echipă. Acolo poate învăța ce înseamnă colaborarea, ascultarea liderului, socializarea cu colegii de echipă, prietenia etc. Abilitățile sociale se referă la tot ce înseamnă comportamentul copilului în societate. Acest comportament constă în relațiile pe care le construiește copilul cu cei din jur, dar și cum învață să facă față unor situații. Prin sportul în echipă, copiii vor reuși să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și interacțiune, fapt ce ii va ajuta în relațiile și carierele lor, atunci când vor ajunge la maturitate.
Rezultatul unui meci poate duce la categoriile de învinși sau învingători, iar cei mici vor să facă mereu parte din categoria celor învingători. Pentru ei, rezultatul contează mai mult decât orice. Aici se întâmplă ca emoțiile să îi pândească și să aibă parte de bucuria reușitei, de dezamăgirea eșecului, speranța că vor câștiga, celebrii “fluturi în stomac”. Dacă vor câștiga, se vor simți satisfăcuți, fericiți, bucuroși, împliniți, energici, plini de viață, iar dacă vor pierde vor învăța cum să treacă peste asta, vor învăța din propriile greșeli și se vor simți puternici, dar posomorâți.
Abilitățile mentale dobândite în urma sportului duc la independență, inițiativă, comportament disciplinat, curaj, hotărâre, perseverență, etc. Dezvoltarea mentală începe din momentul în care copilul a înțeles care este ideea sportului, anume competiția. Această dezvoltare include dorința copilului să câștige o competiție, să fie mai bun ca și alt sportiv sau să depășească recorduri.
Vorbind de sport și de școală în același timp, copilul va trebui să aibă un time-management bine pus la punct pentru a ști cum să se împartă între școală, teme, antrenamente, meciuri și alte activități. Sportivii pot găsi o altă variantă a vieții, la care vor participa cu plăcere și vor găsi mai puțină atracție către activitățile dăunătoare dezvoltării lui, cum ar fi jocurile pe calculator, petrecerile, mersul în club etc.
Sportul în sine poate fi văzut ca pe o portiță de scăpare din lumea cotidiană, ba chiar poate fi văzut ca pe o “altă” școală, o școală mai specială din toate punctele de vedere. La fel ca la școala normală, școala sportivă înseamnă educație, unde copiii merg să învețe lucruri noi, să comunice cu colegii de echipă așa cum fac cu cei de clasă, matematica poate fi înlocuită cu ținutul scorului/a punctelor, ora de logică poate consta în tacticile și strategiile gândite pentru un joc reușit, discursul antrenorului poate fi văzut ca pe o lecție de civică susținută la clasă, etc. Iată cum viziunea asupra sportului poate să difere și să fie văzut ca pe o școală deoarece multe situații se aseamănă. Sportul reprezintă o școală care disciplinează și îi învață pe copii lecții speciale, anume lecții de viață care nu ar putea fi învățate în alt mod. Pe scurt, el îi învață lecții pe teren și în afara lui.
Majoritatea adulților care au practicat sport în tinerețe tind ca al lor copil să urmeze același drum ca cel făcut de ei deoarece sunt conștienți de binefacerea pe care o oferă sportul, trăind-o chiar pe pielea lor. Există totuși cazuri în care părinții să nu fi avut tangențe cu niciun fel de activitate sportivă, dar totuși să dorească să își înscrie copilul la un sport de echipă. Dacă părinții sunt de acord sau se gândesc să își dea copilul la un anumit sport, ar trebui să aibă în considerare următoarele criterii: vârsta copilului (deoarece unele sporturi sunt pe categorii de vârstă și ar putea refuza înscrierea), ce preferințe are copilul asupra sporturilor, temperamentul copilului, caracteristicile sale fizice, programul lui și al familiei (să nu fie unul foarte încărcat), costul antrenamentelor și al competițiilor, disponibilitatea familiei de a acorda sprijin etc.
În încheiere, am să las aici câteva recomandări pentru părinții din Oradea sau din localități apropiate care văd acest articol și doresc să îi îndemne pe copiii lor să practice un sport de echipă. Cluburile pot fi de stat (antrenamente și meciuri gratuite) sau private (antrenamente și meciuri plătite integral). La categoria volei, vă recomand următoarele cluburile private, care au secție doar pentru fete: ACS Super Volei Oradea și CSS Onisifor Ghibu. Tot la categoria volei, dar la stat, ar fi: Liceul cu Program Sportiv “Bihorul” Oradea, care are secție și pentru fete și pentru băieți. Clubul ACS Viitorul Borș este la o distanță de 9 km față de Oradea, dar antrenamentele sunt gratuite (doar pentru fete, iar antrenamentele se practică în Borș, transportul fiind asigurat pentru cei care sunt din Oradea). La categoria baschet, vă recomand următoarele cluburile private, care au secție doar pentru fete: Rookies Oradea și B.C. “U” Oradea, iar la stat ar fi: Liceul cu Program Sportiv “Bihorul” Oradea care are doar secția băieți și CS Crișul Oradea care are doar secția pentru fete. La privat mai există și CSM Oradea pentru secția băieți. La categoria handbal, există doar următoarele cluburile private (din câte știu eu), care au secție și pentru fete și pentru băieți: CS Alpha Oradea și ACS Triumph Oradea. Pentru categoria fotbal există destul de multe cluburi private din care aș dori să pomenesc (cu scuze pentru cei care nu apar în lista mea) pe: CS Viitorul Oradea, Luceafărul Oradea, Club Atletic Oradea și Liceul cu Program Sportiv “Bihorul” Oradea. Există și clubul ACS Viitorul Borș unde antrenamentele sunt gratuite, iar transportul asigurat. Pentru dansurile de grup, eu personal le cunosc doar pe cele private, anume: Unique Dance Studio și Switch Crew care sunt pe stilul hip hop, iar Mana Dance este pe societate. Mai există și alternativa de la “Palatul Copiilor”.
