Simina Begher, Simona Teuca și Denisa Tirla

REVISTA DE EDUCAȚIE CIVICĂ

Am decis să realizăm pentru „Revista de educație civică” un interviu alături de domnul Țoța Remus, directorul Muzeului din Beiuș. Cadrul ales te duce cu gândul la poveștile nemuritoare ale lui Creangă, la personaje precum Nică sau Ilie Moromete, te face să te gândești la copilărie, cu ale ei personaje și miresme: bunicii, torsul lânii, plăcinte pe
lespede sau furcile de lemn pentru adunatul fânului. Toate acestea, ar putea suna total necunoscut școlarilor și preșcolarilor din ziua de azi, tineri care iau totul de-a gata,
fără să cunoască truda prin care se obțineau altădată lucruri care, în prezent, ni se par banale: pâine, un pulover, făină, etc. . Tocmai pentru a nu ne uita istoria și pentru a putea fi
mândri de strămoșii noștri și implicit de ceea ce suntem azi, o vizită la muzeu ar putea fi o experiență veritabilă pentru micii și marii școlari

Introducere
deoarece unul dintre obiectivele domeniul om și societate este de a recunoaște , accepta și respecta diversitatea și nu în ultimul rând de a cunoaște elemente de istorie care definesc portretul spiritului român, ne-am gândit că o vizită la muzeul orașului ajunge să fie o necesitate, mai ales că muzeul este unul reprezentativ pentru istoria și etnografia Depresiunii Beiușului . Îl avem astăzi alături de noi pe domnul Țoța Remus, directorul Muzeului, căruia îi mulțumim că ne-a acceptat invitația de a ne răspunde câtorva curiozități .
În primul rând vom începe cu câteva generalități .

Î : Câte secții are muzeul ?

R : Muzeul are secția de etnografie, cu elemente specifice zonei Depresiunii Beiușului și secția de istorie, care cuprinde printre altele și monede din epoca Are două expoziții permanente , cea de istorie și de etnografie, dar avem și o sală de expoziții temporare . Momentan sunt picturile domnilor Niculiță Papp și Ioan Bușiția .

Î : Există istorisiri sau povestioare în ,, apanajul ,, ghidului care să stârnească emoțiile copiilor?
R : În funcție de vârsta vizitatorilor ne adaptăm istorisirile. De exemplu, aveți aici ca exemplu tabloul lui Iisus, făcut în creion, de un bărbat de naționalitate maghiară, autodidact , neavând niciun studiu și acesta a a scăpat din lagăr pentru că i-a făcut bine din creion pe Lenin și Stalin și i-au dat drumul , adică l-au scos de la muncă grea și l-a băgat la portretistică . După ce a fost eliberat din lagăr, a ajuns acasă în 1949 și avea 54 de kg, iar dorința lui cea mai mare a fost să aibă un copil. S- a rugat mult la Dumnezeu să-l binecuvânteze și în acea perioadă a creiona. Se pare că Dumnezeu l-a ascultat, căci acum trei săptămâni băiatul dumnealui ne-a trecut pragul în căutarea tabloului și astfel am aflat și noi istorisirea. Pentru preșcolari poveștile pe care le folosim țin de folosirea imaginației. Le povestim cum se îmbrăcau copiii de vârsta lor acum 100 de ani când hainele nu erau diferențiate pe genuri: cămăși lungi și pentru fete și pentru băieți, fetele cu cârpă în cap și băieții un clop.

Î : Dacă tot realizăm un material pentru specializarea PIPP, dați- mi voie să vă întreb cât de dese sunt vizitele școlarilor în cadrul muzeului? De ce sunt cei mai impresionați preșcolarii?
R : În timpul săptămânii „Școlii astfel” vizitele sunt mai dese, iar în timpului anului școlar avem defalcat vizite pentru că sunt multe protocoale de colaborare cu școlile sau grădinițele din oraș . În timpul școlii, astfel de vizite sunt bine-venite pentru că rup din monotonia unei zile de școală obișnuite și facilitează învățarea sau stârnesc
curiozitatea și dorința de a face pe detectivii. Preșcolarii sunt mai mult impresionați de obiecte, sunt atrași de partea experimentală , să se așeze pe scaune și să pună mâna pe ele , să vadă cum funcționează anumite piese . Este foarte greu să le spunem să nu atingă obiectele , de accea pregătim câteva pe care le pot atinge .

Î: Cum ar putea o vizită la muzeu să influențeze pe cei mici , astfel încât să nu își uite rădăcinile?

R : Experimental ajută cel mai mult , mai ales dacă pot percepe la nivel cognitiv , afectiv și tactil pentru că ei sunt la vârsta la care ei se implică în tot, cu toate simțurile. Elevii din ciclul gimnazial, mai ales, sunt foarte interesați de obiectele pe care le utilizau altădată străbunicii lor. De exemplu, chiar dacă pentru noi pare banal, le-am arătat un zdrobitor de cartofi și au rămas impresionați de faptul că se foloseau cartofi zdrobiți pentru a se adăuga în pâine. Pe vremuri nu se cocea pâinea zilnic și dacă nu adăugai cartofi în aluat, în două zile devenea tare ca piatra. Sau le-am arătat un corn de vacă cu ajutorul căruia altădată se făcea cârnațul. Ideea este că aceste explicații trebuie puțin dramatizate ca elevii să înțeleagă esențialul și să privească cu respect ceea ce au în ziua de azi.

Î: Care este cel mai valoros obiect din muzeu?

R: Este foarte greu să vorbești de valoare în termeni muzeali. Mie, de exemplu, grinda mi se pare cea mai valoroasă. Ar mai fi si olul de nuntă, o relicvă antropologică, pe care este reprezentat actul sexual, iar astfel de obiecte sunt foarte rare pentru că sunt
specifice doar zonei noastre și pentru că tradiția spunea că trebuie spart de cei doi miri. Din câte știu eu mai există doar cinci astfel de obiecte. Apoi, as mai putea menționa lucrurile personale ale lui Ioan Ciordaș, stiloul cu peniță, călimara pentru cerneală. Sunt obiecte cu valoare inestimabilă, cu atât mai mult cele din secția etnografică, prin unicitatea lor.

Î: Cum vedeți muzeul nostru peste 5 ani?

R: Noi sperăm să-l vedem renovat. Fiind o instituție subordonată primăriei, ne-am propus să accesăm fonduri europene pentru restaurare, pentru că acestea ar fi singurele care ar acoperi o lucrare atât de complexă. Visăm la o curte frumos amenajată, la săli pe care să le putem controla termic, căci avem două piese incluse în categoria „tezaur”, două cojoace „binșenești” restaurate la Muzeul „Astra” din Sibiu. Pentru că nu avem condițiile necesare păstrării le-am dat în custodie la Muzeul Țării Crișurilor, din Oradea.

…

Salome Moț, Andreea Popa & Ioana Popa

Ce ne diferențiază pe noi de un papagal? Dar de un elefant? Până la urmă, și ei sunt ființe. Și noi suntem ființe. Bine, biologic vorbind sunt evidente diferențele dintre noi. Nu este necesar să le reluăm, avem cărți care să ateste adevărurile fiziologice. Dar ce ne face pe noi să fim ,,superiori” acestor ființe? (P.S.: ne cerem iertare în avans de la papagal și de la elefant, intenția noastră nu era să îi jignim, doar să dovedim ceva…). Revenind…O fi oare gura, părul, felul de a vorbi  și  de  a  merge?  Sau  diferențele  principale  trec  dincolo  de  tărâmul  lucrurilor  vizibile ochiului? Ei bine, în scurtmetrajul expus anterior se pot observa cu ușurință primele deosebiri dintre păpușă și fată. Una este un obiect, alta un om. Până acum e ușor. Dar mai departe… ce se întâmplă? Ce ne inspiră acel videoclip? Ne arată de fapt o parte din esența unei persoane: rațiunea, înțelepciunea și dorința de a acumula o mulțime de idei și de noțiuni. Cunoaștem majoritatea proverbul ,,Omul cât trăiește-nvață”, dar câți dintre noi îl aplicăm? Câți dintre noi întărim ideea de a fi persoane și depunem efort fizic și intelectual în dobândirea ei? Nu este de ajuns să respirăm, să clipim, să pășim și să dăm mâna unul cu celălalt. Nu trebuie să prezentăm cea mai înaltă formă de erudiție, desigur, este de-ajuns să fim conștienți de puterea pe care o are învățarea în existența noastră. Nu putem să ne limităm doar la vaga cunoaștere a unor lucruri. Până la urmă, și leoaica este forțată de împrejurări să învețe cum să-și vâneze prada și cum să supraviețuiască. Dar noi, persoanele, dincolo de instinctul de supraviețuire, putem captura informații, cunoștințe, deprinderi și atitudini. Și ce îi lipsea fetei din scurtmetraj? Tocmai învățarea și pofta de cunoaștere.

Era atât de absorbită de ecranul jocului, încât și-a neglijat responsabilitatea de a învăța; din nou și din nou și din nou, fără ca nici măcar să conștientizeze că odată cu neglijarea acestei responsabilități,  și-a abandonat  treptat  natura umană.  Noi, în  calitate de  oameni,  trebuie  să înțelegem că cea mai simplă soluție nu e întotdeauna și cea mai bună. Deși tuturora ne-ar plăcea să trăim o viață cât mai simplă și lipsită de griji, nu este suficient să trăim doar în conformitate cu plăcerile noastre. Trebuie să înțelegem că avem o responsabilitate și o îndatorire în primul rând față de propria persoană, apoi față de familie, de școală, de societatea în care trăim și nu în ultimul rând, de mediul care ne înconjoară. Și știți ce? Tocmai conștientizarea acestor

responsabilități ne dă dreptul de a ne numi oameni. Dar, permiteți-mi să vă spun un secret. În multe privințe natura se dovedește a fi mai înțeleaptă decât noi, oferindu-ne șansa de a învăța de la ea o sumedenie de povețe, fie că e vorba de apă, foc, stâncă, soare sau chiar animale. Însă cu toate acestea, prin natura noastră umană ne considerăm ca fiind cei mai inteligenți, și pe bună dreptate, luând în considerare ce se află în spatele creierului nostru, dar este de datoria noastră să dovedim că merităm să ne numim superiori, fiindcă în mâinile noastre stă puterea de a face o schimbare, de a controla ce se întâmplă cu mediul în care trăim. Bineînțeles, nu mă refer că putem controla vremea, doar nu suntem supereroi… sau sirene, dar putem controla măsura în care natura va continua să coopereze cu noi dacă avem suficientă grijă de ea, și în același timp putem controla măsura în care evoluăm sau involuăm ca societate. Deși toți oamenii au parte de aceste trăsături, trebuie să înțelegem că fiecare persoană este unică și specială, cu opinii și viziuni diferite. Dincolo de caracteristicile prezentate anterior putem da dovadă de o serie de trăsături, fie ele de natură morală precum bunătatea, curajul, respectul și încrederea, de natură intelectuală precum capacitatea de învățare, creativitatea și gândirea critică, sau de natură emoțională precum empatia  și  compasiunea.  Modul  în  care  îmbinăm  și  manifestăm  toate  aceste  trăsături  ne conturează personalități unice și speciale cu care trebuie să ne mândrim.

În viața de zi cu zi nu ne focalizăm suficient de mult atenția asupra propriei persoane, preferând să ne lăsăm influențați de alte personalități și să adoptăm modele în care nu  ne regăsim. Asemeni ideii scurtmetrajului, ne pierdem încetul cu încetul calitatea de a fi oameni și ne transformăm în obiecte. Iar ce știm noi despre obiecte? Că sunt conduse și manevrate de către ceilalți oameni, fiind total lipsite de judecată, de unicitate, de gândire, de emoții și de iubire. Astfel, societatea riscă să devină tot mai mult o imensă scenă de teatru pe care sunt etalate cele mai încântătoare costumații, înfățișări și replici, fără a da o valoare justă vieții.

Acum că am ajuns la sfârșit, vă provoc să vă gândiți fiecare la ce înseamnă pentru voi să fiți persoane și mai ales persoane unice. Care sunt trăsăturile care vă definesc pe voi și care sunt trăsăturile care ați vrea să vă definească? Nu vă temeți să vă explorați și laturile negative, fiindcă doar conștientizând nevoia unei schimbări, vom reuși să facem cu adevărat o schimbare și să devenim mai buni.

Andreea Carțiș

Spune-mi și voi uita  

Arată-mi și îmi voi aminti

Implică-mă și voi înțelege 

Dați-vă înapoi și voi acționa”.

                         (proverb chinezesc)

Un pas foarte important în educația unui copil, este să învețe să aibă grijă de lumea în care trăiește, încă de la o vârstă fragedă, pentru că acest lucru îi va rămâne întipărit pentru tot restul vieții. Respectul pe care îl acordăm mediului înconjurător ajută la bunăstarea și sănătatea noastră dar în același timp și la păstrarea unui mediu curat pentru generațiile următoare. Trebuie să-i învățăm pe copii că noi avem puterea de a distruge sau de a crea, de aceea e importantă dorința lor să creeze, să îngrijească și să respecte lumea noastră. 

Respectul pentru natură depinde de educație. Datorită faptului că nici în trecut nu se punea accentul foarte tare pe acest lucru nici în școli, dar nici acasă, putem vedea consecințele doar uitându-ne puțin în jurul nostru. Conform numbeo.com,  Bucureștiul este al șaselea cel mai poluat oraș din Europa (al treilea din UE), iar alte orașe precum Timișoara, Iași sau Cluj-Napoca apar în „top 50”.

Cel mai bun mod de a învăța copiii să crească și să devină oameni cu respect față de societate și mediu, este puterea exemplului, deoarece grija pentru mediu, atitudinea și comportamentul adultului vor ajuta la educarea felului în care copiii reacționează. Pentru acest lucru, trebuie să găsim diverse modalități prin care să explorăm lumea naturii din jurul nostru. Copiii trebuie implicați pentru a putea vedea acțiuni pozitive și negative și modul în care acestea afectează lumea în care trăim și nu doar pe ei înșiși, ci pe toți oamenii din jurul nostru, deoarece suntem toți conectați unii cu alții.

Copiii sunt mult mai receptivi la orice, de aceea ei vor fi  receptivi și la spiritul ecologic. Iar dacă acest tip de educație se învață de acasă și de la școală, de când este foarte mic, prin exemple concrete, sigur mai târziu va fi unul din prietenii naturii.

Cum îl poți învăța să respecte mediul înconjurător?

Stați cât de mult afară

Oriunde locuiți, duceți-vă copilul afară în natură, fie că este într-un parc local sau în aer liber, ei pot învăța atât de multe despre natură văzând-o și făcând parte din ea. Plimbările în natură sunt foarte sănătoase și este un prilej bun pentru educație. Ei pot vedea acea față a lumii pe care nu o văd în fiecare zi.  Permiteți copiilor să învețe despre textura, greutatea și umiditatea solului, făcând noroi sau plantând bulbi dacă sunt puțin mai mari. Lăsați copilul să simtă scoarța și frunzele unui copac, să ia frunze acasă pentru a le presa. Arătați copiilor cum să scoată un șuierat cu un fir de iarbă. Creați experiențe simple care vă leagă copilul de natură. Copiii învață bine prin expunerea repetată la experiențe concrete. Încercați să aflați câteva informații despre unde mergeți – tipurile de animale găsite acolo sau tipurile de copaci și plante care cresc în zona respectivă și lăsați copilul să încerce să le găsească și să învețe despre ele și despre rolul lor în ecosistem. Pentru copii este mult mai fascinant să învețe pe viu toate aceste lucruri, prin experiența lor proprie, decât dacă le-ai pune un film sau un documentar, deoarece la vârste mici, se plictisesc destul de repede. Iar aceste lecții în natură și le vor aminti cu drag și când vor fi mai mari.

Creați o zonă de viață sălbatică

Dacă sunteți suficient de norocos să aveți o grădină, lăsați o parte din ea ca zonă de viață sălbatică – puteți planta flori și plante sălbatice pentru a atrage fluturi și albine sau puteți crea un adăpost de iarnă pentru insecte. Dacă aveți un balcon, puteți atrage păsări cu un hrănitor pentru păsări – dacă oferiți hrană, apă și ceva adăpost, vă poate surprinde câți „vizitatori” atrageți.

Plantează împreună cu copiii

Plantați pomi sau construiți o grădină de legume sau ierburi afară, lângă spațiul lor de joacă, de care să se ocupe ei. E important să le lăsăm în grija lor, inoculându-le ideea de responsabilitate, chiar de la vârste mici. Grădinăritul îi poate învăța pe copii despre schimbarea anotimpului și a ciclurilor naturii, ce se întâmplă în producția de alimente, cum se repară solul și cât este de benefic grădinăritul pentru mediu. A afla cum afectează vremea grădina și plantele vă poate ajuta copiii să învețe cum să respecte pământul.

Copacii sunt necesari supraviețuirii noastre, deoarece ne asigură oxigenul necesar pentru a trăi, ne purifică aerul, oferă adăpost păsărilor sau animalelor, ne dau fructe sau previn alunecările de teren. Sunt foarte importanți pentru mediul înconjurător. Cât de frumos ar fi ca fiecare persoană să planteze măcar un pom pe an.     

Încurajați copilul să scrie despre animalul sau planta preferată

Aflați care sunt animalele sau plantele care îl interesează pe copil și apoi cereți-i să scrie despre cum ar arăta lumea dacă ar fi acel animal. Pentru a face acest lucru, va trebui să afle mai multe despre animal, unde trăiește, ce mănâncă, cât de mult trăiește, care sunt prădătorii săi. Îl va ajuta pe copil să vadă lumea dintr-o perspectivă diferită.

Fii conservator

Arată-le că stingi luminile când ieși dintr-o cameră pentru a economisi energie. Acest lucru îi va încuraja să facă eforturi similare. Când părăsiți o cameră, întreabă-i dacă vor să stingă singuri întrerupătorul de lumină. Amintiți-le să nu lase televizorul aprins dacă nu se uită la el sau să nu lase apa să curgă dacă au terminat de spălat mâinile. De asemenea, dacă locuiești la casă și ai grădină, colectează apa de ploaie pentru irigarea acesteia. Copiii vor fi mândri să ajute în moduri mici.

Cumpără legume și fructe bio produse autohton

Dacă nu poți produce singur fructe și legume, într-o grădină proprie, cumpără de la producători locali din orașul tău, sau alte orașe din țară. Astfel, sprijini economia țării tale și contribui la reducerea poluării, pentru că aceste produse nu sunt importate din alte țări. Mergi cu copiii la piață sau mai bine, direct la producători, să vadă cum se produc legumele bio la un nivel mai mare. Acolo pot învăța cum se face un îngrășământ bio, cum se îngrijesc, sau cum se culeg.

Insuflați copiilor dragostea pentru alimente naturale, mâncând mai multe fructe, legume, fasole și leguminoase. Aceasta este o modalitate excelentă de a învăța copiii să aprecieze toate cadourile pe care natura le are de oferit. Acest lucru i-ar putea inspira pe copiii să dorească să sprijine fermele mici și piețele de fermieri.

7.  Reciclează gunoiul

Pentru a ajuta la îmbunătățirea sănătății oamenilor și a mediului în următoarele decenii, depinde de părinți și de cadrele didactice, să învețe copiii despre eliminarea responsabilă a deșeurilor și despre modul în care aceasta are un impact major asupra vieții noastre.

Reciclarea înseamnă transformarea unui lucru folosit, care nu mai e bun, astfel încât să mai poată fi folosit la altceva. În natură, acest lucru este un proces obișnuit. Natura nu are nevoie de instrucțiuni. În momentul în care o vietate moare, microorganismele și bacteriile o descompun, pentru a fi folosită ulterior de alte plante care vor crește din sol.

Aruncați la coșul de gunoi numai atunci când un lucru este cu adevărat la sfârșitul duratei de viață. Cel mai bine este să reduceți sau să reutilizați mai întâi, înainte de a recicla.

Folosiți ceea ce aveți cât mai mult timp posibil și reduceți cantitatea de lucruri pe care le cumpărați. Evitați lucrurile de genul Cumpărați unul – Obțineți unul,  dacă știți că nu veți folosi al doilea articol. Luați în considerare fiecare lucru pe care îl cumpărați și întrebați-vă dacă aveți cu adevărat nevoie de el.

Reutilizarea articolelor poate deschide cu adevărat ochii copiilor. Atunci când le rămân mici hainele, dacă nu sunt bune pentru caritate sau pentru un ajutor, ele pot fi încă reutilizate. Tăiați-le în pătrate pentru a fi folosite cârpe de curățat de uz casnic. Copiii își vor aminti cu drag de hainele lor, în timp ce le vor folosi în alt mod prin bucătărie.

Un alt lucru foarte important pentru copii este să învețe să cumpere mancare doar atât cât este necesar. Prea multă mâncare și irosirea acesteia contribuie doar la munții de deșeuri alimentare create în fiecare an.

Foarte multe obiecte folosite de noi în mod uzual, pahare, sticle de plastic si multe altele, nu sunt biodegradabile. Explicați copiilor că anumite materiale nu se descompun și unele vor exista sute de ani, dacă nu mii de ani. De aceea e foarte necesar să învățăm copiii cum să selecteze gunoiul: plastic, sticla, hârtie, sau resturi ce pot fi folosite la compost.

Școlile pot ajuta și la predarea obiceiurilor bune de reciclare. Se pot organiza competiții pentru a vedea care clasă poate colecta cea mai mare cantitate de reciclare. Sau competiții între școli.

În zilele noastre, ar trebui să fim cu toții conștienți că trebuie să începem să ne respectăm lumea. Copiii sunt cei care vor moșteni această planetă și vor fi responsabili pentru predarea următoarei generații. Trebuie să-i învățăm pe copii cum să respecte mediul înconjurător.

Bibliografie

• https://airmotion.ro/blog/5-moduri-in-care-iti-poti-invata-copilul-sa-respecte-mediul-inconjurator
• https://www.summitkids.com/blog/7-tips-for-teaching-kids-to-respect-the-environment/

Marinela Lele

Patriotismul este în primul rând un sentiment al iubirii față de țara de în care te-ai născut și crescut, împreună cu sentimentul de unitate și respect cu cei care împărtășesc aceleași sentimente.

Patriotism, înseamnă, după părerea mea și acel sentiment al unei persoane care deși nu este născută pe teritoriul unei țări locuiește într-o altă țară față de țara de origine și manifestă sentimente de respect față de această nouă țară în care s-a mutat, față de locuitorii ei, față de valorile și istoria acestei țări.

Astăzi este o virtute civică, dar nu întotdeauna a fost considerat așa. În istoria acestei lumi, patriotismul a fost confundat cu naționalismul, cu extremismul chiar uneori iar în numele unui patriotism exagerat au avut loc acțiuni care au pus în pericol oameni , valori și principii ale acestora, s- au încălcat drepturi ale altor persoane .

În primă fază, aș dori să fac anumite precizări în legătură cu conceptele de patriotism și naționalism  tocmai pentru a sublinia aspectul pozitiv, echilibrat al patriotismului. Cuvintele au fost considerate sinonime dar cu timpul ele au căpătat nuanțe diferite. Chiar dacă amândouă sunt sentimentele de dragoste pe care oamenii le simt pentru țara lor, valorile pe care se bazează aceste sentimente sunt foarte diferite.

Sentimentul de patriotism se bazează pe valorile pozitive pe care  o țară le promovează, pe care le respectă , pentru care s-a luptat de-a lungul timpului- cum ar fi libertatea, dreptatea, egalitatea și unitatea. Patriotul crede că atât sistemul de guvernare, cât și oamenii din țara lui sunt în mod nativ bune și colaborează pentru o calitate mai bună a vieții, pentru păstrarea valorilor morale, pentru respectarea tradițiilor, pentru respectul unii față de alții a cetățenilor lor atît pe teritoriul țării lor cât și în afara granițelor.

În contrast, sentimentele de naționalism se bazează pe credința că o țară este superioară tuturor celorlalte țări, sentimentul de apartanență și individualizare este maxim, uneori exarcebat. 

Așadar, atunci când vorbim de patriotism trebuie să avem în vedere că, deși ne iubim țară, trebuie să manifestăm respect, toleranță, grijă și față de alți locuitori de altă etnie sau față de valorile altor țări. 

Pornind de la această idee am dorit să văd părerea unor elevi despre patriotism și ce înseamnă pentru ei acest sentiment. Discutăm de patriotism cu precădere în preajma zilei Naționale a României dar prea puțin în rest. Noi, ca adulți nu ne manifestăm vreo părere față de istoria țării noastre, față de oamenii, locurile , realizările acestui neam. Din contra, tendința este să criticăm , să ignorăm, să considerăm că nu deținem valori , că alții au realizări ,ca neam, mult mai notabile, să evităm subiectele legate de patriotism.  Eu simt că la unii se manifestă chiar o jenă vizavi de manifestarea sentimentelor de patriotism.

Este greu acum, după ce ani de-a rândul „am aruncat” în colțuri prăfuite valori, nume de conducători de țară, costume populare, tradiții, realizări, obiecte  și clădiri, resurse naturale și principii să transmitem , în mod sănătos, valori și principii generațiilor tinere.

Important este și să ne adaptăm , să găsim metode actuale pentru a transmite copiilor aceste valori, să îi învățăm cu bunătate, să îi motivăm să descopere despre istoria țării lor, să le explicăm în mod pozitiv, sănătos ce înseamnă să fii patriot, să îi ajutăm să devină mândri că aparțin acestei țări și acestor locuri! Acest lucru se desfășoară ca un proces, pe durata mai multor ani. Se începe în familie, are loc și în grădiniță, școală și e indicat să existe o continuitate. Consider că acest sentiment se cultivă în timp și exact ca și un pom e recomandat să îl îngrijim, protejăm, întreținem.

Am abordat activitatea sub forma unui răspuns dat de elevii unei clase de a-IV- a de la o școală din Oradea.

Scopul activității a fost să aflu în ce măsură știu copiii ce înseamnă patriotism dar și ce presupune acest sentiment pentru ei.

Ei au avut de redactat un răspuns la afirmația ” Sunt patriot pentru că…….”

Surpriza mea a fost că, deși sunt copii de clasa a- IV-a, unii dintre ei nu au știut ce înseamnă să fii patriot iar alți copii nu au știut să răspundă ( răspunsul a fost nu știu sau nu au răspuns nimic) .

Alți copii nu au știu ce înseamnă pentru ei ci au făcut o descriere a țării, sub forma unor răspunsuri scurte: Sunt patriot pentru că țara este frumoasă, curată sau Țara mea se numește România fără să descrie vreun sentiment în legătură cu țara noastră.

5 copii  au răspuns doar  Eu îmi iubesc țara iar 2 au răspuns că sunt patrioți  pentru că  s-au născut și locuiesc  în România. Unul dintre copii răspunde că ea s-a născut în România dar intenționează să plece în Franța și să stea acolo. Nu a făcut nicio descriere a sentimentului de patriotism sau a țării noastre.

Jumătate din copii au dat răspunsuri dezvoltate. Au vorbit despre respectul față de țară, că sunt grijulii și că o ocrotesc, au vorbit despre istoria țării, că știu istoria țării și că își respectă și  iubesc strămoșii, despre tradiții, costume populare și locuri , peisaje ale țării.

Pentru unii a fi patriot înseamnă să fie grijulii cu țara lor: Să fiu patriot înseamnă să am grijă de țara mea, Să fiu patriot înseamnă să o respect și să o ocrotesc…Să fiu patriot înseamnă să o ajut, să îmi apăr țara

Redau mai jos câteva răspunsuri ale copiilor. M. R. a răspuns că Sunt patriot pentru că îmi respect țara , particip la evenimentele importante ale țării , îi respect pe strămoșii acestei țări. Țara mea nu este o țară oarecare! O fetiță D. L. R. consideră că a fi patriot înseamnă Să respect țara, sunt grijulie, o ocrotesc și îmi apăr țara! Țin la strămoșii mei! M. S. a răspuns extraordinar de frumos și sincer facând legătura între sentimentul de dragoste față de țară și anumite acțiuni prin care se implică   Îmi iubesc țara Romînia , o ajut plantând verdețuri. Eu aș vrea să fiu ca Stefan cel Mare!

Unii copii au făcut legătura între sentimentul de patriotism și locurile frumoase ale țării, peisaje, formele de relief ale țării, costumele populare, ia tradițională, mâncăruri tradiționale.

N. M. a răspuns că a fi patriot înseamnă Să susțin România, Iubesc România, Apăr România, Costumul polular în România este ia

 Una dintre eleve, a dat un răspuns foarte practic și rezultat din experința ei dar în strânsă legătură cu cerința. Țara mea natală este foarte frumoasă și curată. Am avut niște strămoși faini. Maramureșul este super frumos . Mâncarea tradițională este reprezentată de mititei. Unii elevi au dat raspunsuri ample, frumoase.

Doresc să închei într- o notă optimistă cu  răspunsuri frumoase și emoționante  al unor  fetițe: I. A. și B. A : Îmi respect țara! Cred că am o țară frumoasă. Cânt imnul. Îmi iubesc țara. Cunosc strămoșii țării. Noi avem peisaje frumoase , munți , câmpii și alte forme de relief. Noi avem un costum popular frumos. Avem multe tradiții. Cele mai populare mâncăruri sunt sarmalele și mămăliga. Oamenii sunt cumsecade.

 B. A.: Îmi iubesc și respect țara. Ea este frumoasă, bogată și minunată. Sunt fericită că am o țară atât de frumoasă. Sunt mândră că locuiesc aici. Țara mea are o istorie unică în lume. În țara mea sunt multe lucruri frumoase : Babele , Sfinxul, etc. Avem un costum popular foarte frumos : alb cu roșu, negru. Românilor le place să mănânce, îndeosebi sarmale. Dacă sunt mult timp plecată mi-e dor de țara mea . Prin câte a trecut România nu a trecut nicio țară! Îmi iubesc țara!

Concluzii: Activitatea Sunt patriot pentru că……  se poate desfășura și cu întrebări mai multe ( un interviu) sau cu un joc de rol ( în care unul dintre copii este plecat din țară iar altul îi pune întrebări ), sub forma unor întrebări referitoare la patriotism, la relația patriotism- naționalism, la toleranță , prin întocmirea unui portofoliu  în care copii descriu anumite aspecte legate de patriotism .

Din experiența activității, s-a desprins ideea că puțini copii au descris aspecte legate de patriotism într-un mod care arată cu adevărat  că nu doar știu ce înseamnă cuvântul dar că s-au asociat cu acest sentiment, că nu e doar la nivel declarativ ci că ar și face ceva pentru a-și demonstra iubirea de țară. Unii au asociat ideea de iubire de țară cu patriotismul dar nu au știut să răspundă de ce au aceste sentimente , alții au vorbit de istorie, strămoși , respect , tradiții. Multe din aspectele pe care le-au atins par să aibă legătură cu școala. A fost dificil pentru ei să dezvolte răspunsul la afirmația prezentată ceea ce înseamnă că nu sunt obișnuiți cu discuții pe acestă temă.

Ceea ce e necesar a transmite copiilor este legătura între patriotism și respectul față de valorile pe care acesta le promovează, la a-i încuraja să își cunoască strămoșii, valorile, locurile și oamenii din țara lor. Patriotismul, în esență, are legătură cu a simți…nu doar cu a spune…

Natalia Jula

În acest articol am ales să vă vorbesc puțin despre cât de importante sunt activitățile extracurriculare, precum excursiile, atât în interiorul țării noastre, cât și în afară.

Excursiile școlare le oferă copiilor atât șansa spre comunicare, socializare, cât și de a scăpa de rutina de zi cu zi, un moment de recreere și relaxare, de a vizita locuri noi și aș îmbogăți orizontul cunoașterii. Pentru copii este o experiență de neuitat, pentru că în fiecare dintre ei stă o fire comunicativă, dornică de cunoaștere și împărtășirea gândurilor cu a altor colegi. Este esențial ca de mici aceștia să cunoască noi culturi, tradiții și obiceiuri, chiar dacă peste ani nu își vor mai aminti exact ceea ce au vizitat, dar le vor rămâne impregnate aceste experiențe și se vor reflecta în dezvoltarea lor.

Din păcate fac parte din categoria care nu a beneficiat de prea multe excursii școlare cu clasa, iar acest lucru am observat că s-a reflectat foarte mult și în comunicarea noastră ca și clasă, fiind împărțiti mai mereu pe grupulețe și cu părere de rău pot spune că nu am fost o clasă unită. Poate și de aici s-a născut în mine dorința și mai mare de a călători înafara școlii, alături de familie și prieteni, pentru că mi-a fost reprimată această plăcere pe timpul școlarității. În schimb am avut câteva experiențe foarte frumoase cu elevii din întreaga școală, precum tabăra de germană într-un orășel foarte frumos din Austria. Această tabără a îmbinat atât de frumos transmiterea de noi cunoştinţe a limbii germane, cât și exersarea lor într-un mediu propice, fiind nevoiți să vorbim majoritatea timpului în limba locală, cu vizitatul unor locuri spectaculoase care îți rămân întipărite în minte pentru totdeauna. Astfel de excursii, tabere îi ajută pe copii să vadă partea frumoasă a vieții, să nu se limiteze doar la ceea ce pot vedea în orașul natal, să descopere lucruri noi, de a câştiga prin propriile forţe cunoştinţe, dar și de a se supune unui program de lucru în care activitatea intelectuală este împletită cu munca fizică.

Un alt aspect foarte important când vine vorba de excursii sunt regulile și îndatoririle grupului. Chiar dacă „excursie” sună ca un loc unde poți face ce vrei, fără să ții cont de cei din jurul tău, ei bine nu e chiar așa. Avem și aici un set de reguli pe care trebuie să le respectăm, precum: nu plecați fără să spuneți de lângă grup, nu deteriorați orice bun care nu vă aparține, să vă comportați politicos atât cu grupul, cât și cu ceilalți turiști și lista poate continua. Acestea sunt doar niște simple reguli pe care de fapt le aplicăm și în viața de zi cu zi și țin foarte mult de comportamentul și siguranța noastră.

Așadar, aș vrea să va reamintesc că aceste excursii nu sunt doar pentru a umple timpul copiilor și al profesorilor, ci de a crea legături strânse între elevi, elevi-profesori, de a lărgi orizonturile cunoașterii  și îi ajută pe copii să devină independenți și să aibă încredere în propriile forțe.

Amalia Baba

Căutarea echității și a coeziunii sociale a reprezentat o prioritate politică în creștere în decursul ultimilor ani la nivel național și european.

Încurajarea cetățenilor, în special a persoanelor tinere, de a participa în mod activ la viața socială și politică a fost privită drept unul dintre principalele mijloace de a aborda aceste chestiuni; prin urmare, educația a fost identificată drept un punct de sprijin de mare importanță în acest sens.

Cadrul de referință european cu privire la competențele cheie pentru învățarea permanentă a propus ca persoanele tinere să fie ajutate să dezvolte competențe sociale și civice, definite în privința cunoștințelor, abilităților și atitudinilor, în timpul educației lor școlare. Această abordare bazată pe competențe necesită modalități noi de organizare a predării și învățării în mai multe domenii de studiu, inclusiv educația civică. O atenție mai mare acordată abilităților practice; o abordare a rezultatelor învățării; și noi metode de testare sprijinite prin dezvoltarea continuă a cunoștințelor și aptitudinilor profesorilor, sunt toate esențiale pentru implementarea cu succes a competențelor cheie. Mai mult, cadrul european solicită și oportunități crescute de participare activă a elevilor, de exemplu, în activități școlare cu angajatori, grupuri de tineri, activități culturale și organizații ale societății civile (Comisia Europeană, 2009b). 

Competențele civice necesare pentru a putea exercita în mod activ cetățenia, așa cum sunt definite de către cadrul european pentru competențe cheie, se axează pe: o cunoaștere a conceptelor democratice de bază, inclusiv pe o înțelegere a societății și a mișcărilor sociale și politice; procesul de integrare europeană și structurile UE; și principalele progrese sociale, atât trecute, cât și prezente. Competențele civice necesită și aptitudini, cum sunt gândirea critică și aptitudini de comunicare, abilitatea și dorința de a participa în mod constructiv în domeniul public, inclusiv în procesul de luare a deciziilor prin intermediul votării. În final, sunt evidențiate și un sentiment de apartenență la societate la diverse nivele, un respect al valorilor democratice și al diversității, precum și un sprijin pentru progresul durabil, drept componente integrate ale competențelor civice ( Autor(i) instituțional(i): Eurydice (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură), autori personali: De Coster, Isabelle ;  Borodankova, Olga ;  Paolini, Giulia ;  Almeida Coutinho, Ana Sofia de.( Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură (EACEA P9 Eurydice și Sprijinul Politicii)) (2012). Educația civică în Europa. Bruxelles: Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură, pp.7-8. Traducere în limba română de Cenușă, Cristina Elena. Documentul poate fi accesat online: http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice și https://op.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/ecd20d86-e56b-4635-976c-b103d49cc46c ).

Trăsăturile educației civice în curriculumurile naționale ale tuturor statelor 

Educația civică este parte a curriculumul național în toate statele. Este predată în școli prin intermediul a trei abordări principale: ca disciplină de sine stătătoare, ca parte a unei alte discipline sau domeniu de învățare sau ca dimensiune inter-curriculară. Cu toate acestea, de multe ori este utilizată o combinație a acestor abordări. Douăzeci de state sau regiuni alocă o disciplină obligatorie separată educației civice, uneori începând de la nivel primar, dar cel mai adesea de la nivel secundar. Durata de timp pentru care educația civică este predată drept disciplină distinctă diferă considerabil între state, variind de la 12 ani în Franța până la un an în Bulgaria și Turcia. 

Curriculumul statelor europene reflectă adecvat natura multi-dimensională a cetățeniei. Școlilor li se alocă obiective nu doar în ceea ce privește cunoașterea teoretică pe care elevii ar trebui s-o dobândească, dar și în ceea ce privește aptitudinile ce trebuie însușite și atitudinile și valorile care trebuie dezvoltate; participarea activă a elevilor în cadrul și în afara școlii este de asemenea încurajată pe scară largă. În general, curriculumurile educației civice cuprind o gamă vastă și foarte cuprinzătoare de subiecte, abordând principiile fundamentale ale societăților democratice, probleme sociale contemporane cum sunt diversitatea culturală și dezvoltarea durabilă, precum și dimensiunile europene și internaționale (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), p.15.).

Abordarea distinctă a disciplinei sau integrarea în domenii disciplinare/curriculare mai vaste 

În cazul a 20 de sisteme educaționale, curriculumurile de la nivel central consideră educația civică drept o disciplină distinctă obligatorie, uneori începând de la nivel primar dar, cel mai adesea, la nivel secundar inferior și/sau superior. Comparând această situație cu studiul Eurydice anterior cu privire la educația civică (2005), se pare că trei state (Spania, Olanda și Finlanda) au introdus de atunci abordarea distinctă a disciplinei. În Norvegia, elementele încorporate disciplinei distincte ale educației civice „Activitatea consiliului elevilor“ introduse în anul 2007 vor fi înlăturate din curriculum, începând cu anul 2012/13, ca urmare a unei evaluări a practicilor școlare efectuate la inițiativa Directoratului pentru Învățământ și Formare. Conținutul acestei discipline va fi integrat în alte discipline, în special în studiile sociale și în noi discipline opționale la nivel secundar inferior. 

În plus, educația civică ca disciplină distinctă poate fi de asemenea introdusă de școli individuale, în cadrul contextului autonomiei acestora pentru curriculumul de nivel școlar. De exemplu, în Republica Cehă, la nivel secundar, este de competența școlilor dacă predau educație civică sub forma unei discipline distincte, din moment ce au autonomie pentru a preda domeniul principal de studiu în care este integrată „Educația Civică”, de exemplu „Om și Societate”. Mai mult, în Regatul Unit al Marii Britanii (Anglia), programele non-statutare de studiu al educației civice care trebuie predate la nivelele primare și post-obligatorii secundare superioare, pot fi implementate ca discipline distincte sau integrate în alte discipline. În final, disciplinele opționale de sine stătătoare pot fi identificate și în cadrul educației primare și/sau secundare, așa cum se întâmplă în România, Slovenia și Norvegia. Republica Cehă: Prevederea unei discipline distincte axată pe educația civică la nivelele ISCED 2 și 3depinde de școala respectivă (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), p.20.).

Educația civică există sub forma unei discipline distincte atât în educația primară, cât și în cea secundară în Estonia, Grecia, Spania, Franța, Portugalia și România. Franța și Portugalia introduc educația civică de la cea mai fragedă vârstă (6 ani). În alte state, disciplina este parte a curriculumului obligatoriu fie în educația secundară inferioară, fie în cea superioară, cu excepția Ciprului, Poloniei, Slovaciei, Finlandei și Regatului Unit al Marii Britanii (Anglia) unde este parte a curriculumului în educația secundară inferioară și pentru cel puțin un an în nivelul secundar superior.

Acolo unde educația civică este predată ca disciplină distinctă, perioada de timp pentru care este predată variază considerabil de la un stat la altul. Perioada obligatorie este mai lungă în special în Franța, unde educația civică este predată pe durata tuturor celor 12 ani de școlarizare, pe parcursul educației primare, secundare inferioare și superioare. Nouă ani în Portugalia, șase ani în Polonia, Slovacia și Finlanda; cinci ani în Estonia și Regatul Unit al Marii Britanii (Anglia); patru ani în Grecia, Spania și România; și trei ani în Irlanda, Luxemburg și Norvegia. În Cipru, Olanda, Slovenia și Croația, disciplina este obligatorie pentru numai doi ani și în Bulgaria și Turcia numai pentru un an. În Lituania, școlile sunt libere să aleagă modul în care alocă cele două ore săptămânale de educație civică; poate fi dispersată de-a lungul a doi ani, cu predare de o oră pe săptămână; sau poate fi predată timp de un an cu două ore pe săptămână (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), p.22.).

În marea majoritate a statelor, educația civică este integrată în mai multe discipline sau domenii educaționale/de studiu, fie că este sau nu este predată și ca o disciplină obligatorie distinctă (vezi Graficul 1.2). Un domeniu de studiu aduce laolaltă conținutul sau obiectivele din mai multe discipline sau subiecte înrudite sub forma unui bloc de predare discret. În Belgia (comunitatea flamandă), Republica Cehă (nivelele ISCED 2 și 3), Ungaria și Olanda, educația civică este integrată în domeniile curriculare care pot fi organizate în blocuri de predare la aprecierea școlii.

Disciplinele care încorporează aspecte ale educației civice sunt cel mai adesea științele sociale, istoria, geografia, limbile și educația etică/religioasă. În primii ani de învățământ școlar, aspecte ale educației civice pot fi integrate într-o disciplină sau într-un domeniu curricular care tratează conceptele de bază pentru înțelegerea lumii și a societății, cum este „Orientare personală și spre lume” din Olanda. Științele și matematica, precum și educația fizică și artistică sunt de asemenea evidențiate de unele state pentru contribuția la educația civică. 

Distincția între abordarea ca „disciplină distinctă” și cea ca „disciplină integrată” nu implică neapărat diferențe majore între state în ceea ce privește conținutul curriculumului de educație civică. În majoritatea cazurilor, disciplinele integrate sau domeniile curriculare includ obiective sau conținut orientate civic. De exemplu, în Letonia, disciplina „Istoria Letoniei” urmărește să „sprijine dezvoltarea cetățenilor responsabili și toleranți pentru o Letoniei democrată” (vezi www.visc.gov.lv). În câteva cazuri, domeniile curriculare mai vaste includ o secțiune distinctă dedicată educației civice. Din nou, în Letonia, patru discipline diferite (Etică, Educație pentru sănătate, Introducere în economie și Educație civică), sunt integrate în aria curriculară a științelor sociale și sunt predate în timpul întregii perioade a învățământului obligatoriu.             Educația civică poate fi prezentată și ca parte a unei discipline combinate cum este cazul în Austria. În acest stat, disciplina „Istorie, științe sociale și educație civică” este predată la nivelele secundar inferior și superior și se pune un accent special pe elementul civic în ultimul an al educației secundare inferioare. În sfârșit, în Belgia (comunitatea franceză), un decret din anul 2007 care vizează consolidarea educației civice în școală a definit o listă de subiecte care trebuie predate la orele de limba franceză, istorie și geografie din ultimii doi ani ai educației secundare.

Abordarea inter-curriculară 

Educația civică poate avea statutul unei dimensiuni inter-curriculare ale curriculumului. Acolo unde există, această abordare este întotdeauna combinată cu alte abordări bazate pe discipline. În calitate de dimensiune inter-curriculară, toți profesorii trebuie să contribuie la implementarea obiectivelor asociate așa cum sunt definite în curriculumul național. Într-o oarecare măsură, toate statele acordă un statut inter-curricular educației civice din moment ce toate includ obiective legate de această arie curriculară în secțiunile introductive ale curriculumurile lor naționale. În plus față de aceste obiective generale, curriculumurile naționale ale majorității statelor europene subliniază educația civică în secțiuni cu teme inter-curriculare, competențe cheie sau în cadrul domeniilor conținutului educațional (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), p.24).

În 13 state sau regiuni, obiectivele de învățare legate de educația civică sunt incluse în curriculumurile naționale în secțiuni referitoare la teme inter-curriculare sau la competențe cheie care se aplică întregului proces de predare și învățare, precum și altor aspecte ale vieții școlare. 

            În Belgia (comunitatea flamandă), curriculumul din anul 2010 definește diverse obiective finale inter-curriculare în patru subiecte referitoare la educația civică (Implicarea activă, Drepturile omului și libertățile fundamentale, Sistemul democratic și dimensiunea europeană și internațională). Elevii muncesc în direcția acestor obiective pe parcursul educației secundare prin cursuri diverse, proiecte educaționale și alte activități. 

            În Republica Cehă, Curriculumurile-cadru din anul 2007 pentru educația obligatorie și secundară superioară a stabilit competența civică drept o competență cheie care ar trebui abordată prin intermediul tuturor activităților de predare și învățare care au loc în școală. În plus, Curriculumurile Cadru stabilesc mai multe discipline inter-curriculare referitoare la educația civică: „Cetățenia democratică” (nivelele ISCED 1 și 2), „Gândirea în cadrul unui context european și global” și „Educația multiculturală”. Disciplinele inter-curriculare sunt definite prin domenii tematice care trebuie predate, precum și cunoștințele, aptitudinile, abilitățile, atitudinile și valorile care trebuie dezvoltate în elevi, prin predarea disciplinei sau sub forma proiectelor individuale, seminariilor, cursurilor și prin atmosfera generală din școală.

            În Estonia, curriculumurile naționale introduse în anul 2011 stabilesc mai multe competențe referitoare la educația civică (valori, aptitudini sociale, aptitudini de comunicare și aptitudini antreprenoriale) pentru care sunt definite cunoștințele, aptitudinile și atitudinile specifice ce trebuie însușite până la finalul fiecărui nivel ISCED. 

            În Spania, legislația din anul 2006 referitoare la curriculumul național de bază stabilește aptitudinile în „Competențele sociale și civice” care trebuie dobândite în toate domeniile și disciplinele educației obligatorii.

            În Franța, cunoștințele și competențele esențiale din anul 2006 includ „Competențe sociale și civice” și specifică cunoștințele, aptitudinile și atitudinile adiacente pe care elevii ar trebui să le dobândească prin mai multe puncte cheie în timpul educației obligatorii (al doilea și al cincilea an ai educației primare și ultimul an al educației secundare inferioare). Cu toate acestea, în afara vieții școlare, numai disciplinele specifice destinate educației civice sunt identificate drept contexte de învățare, nu toate disciplinele școlare. 

            În Letonia, Standardele Naționale pentru Educația Obligatorie (2006) și Educația Secundară Superioară (2008) au stabilit ca aptitudinile sociale și de comunicare să fie dezvoltate prin intermediul majorității disciplinelor. În plus, Programul Model pentru Educația Obligatorie sugerează alocarea a cel puțin unei perioade de predare pe săptămână pentru discuția la clasă privind următoarele teme: valorile educației, comportament, comunicare, cultură, patriotism și participare civică, stil de viață sănătos, probleme de siguranță și siguranța în trafic și orientare în carieră.

            În Lituania, curriculumul din anul 2011 pentru educația primară și secundară inferioară definește „Educația socială și civică” drept un domeniu care ar trebui implementat în cadrul tuturor disciplinelor, activităților educației non-formale și auto-administrării școlii. În plus, conform curriculumului național din anul 2009, cel puțin cinci ore de activități sociale pentru elevi pe an sunt obligatorii în educația secundară inferioară. Exemple de activități sociale specificate sunt „activitățile pentru auto exprimarea elevilor” în domeniul educației civice, „consolidarea tradițiilor comunității școlare” și „participarea la diferite tipuri de proiecte socio-culturale”. 

            În Luxemburg, curriculumul din anul 2010 pentru educația preșcolară și primară cuprinde „Attitudes relationnelles’” (Abordări ale relațiilor) în ansamblul său de patru competențe principale care trebuie dezvoltate în cadrul domeniilor variate de dezvoltare și învățare. 

            În Ungaria, curriculumul național de bază din anul 2007 pentru nivelele primar și secundar superior stabilește printre obiectivele sale fundamentale câteva competențe cheie referitoare la educația civică: competențe sociale și civice, comunicare în limba maternă, a învăța să înveți, simțul inițiativei și al antreprenoriatului. Atribuțiile principale de dezvoltare alocate școlilor în baza competențelor cheie sugerează dezvoltarea abilităților, orientările valorilor și atitudinile referitoare la „Educația pentru cetățenie activă și democrație” în decursul întregului proces de învățare la școală și participarea la viața școlară. 

            În Polonia, cele două curriculumuri de bază în vigoare (din anul 2002 și respectiv din anul 2008) specifică faptul că dezvoltarea unui ansamblu de atitudini relevante pentru educația civică reprezintă o atribuție în întreaga școală. 

            În Finlanda, atât curriculumul de bază pentru educația obligatorie (2004), cât și cea pentru educația secundară superioară (2003) stabilesc „cetățenia și antreprenoriatul participativ” drept o temă inter-curriculară care urmează să fie inclusă în toate disciplinele școlare, adecvată pentru fiecare disciplină în parte și care trebuie să se reflecte în metodele și cultura școlilor.

            În Regatul Unit al Marii Britanii (Scoția), „Cetățeni responsabili” este una din cele patru arii inter-curriculare din Curriculumul anului 2008 pentru Excelență și este în continuare definită într-un ansamblu de cunoștințe, aptitudini și atribute care trebuie încorporate în învățare, predare și existența instituțiilor educaționale. Mai mult, experiențele detaliate și rezultatele pentru toate ariile curriculare conțin multe referințe la educația civică.

            În Norvegia, curriculumul din 2006 stabilește faptul că toată predarea disciplinară ar trebui să contribuie la dezvoltarea unui ansamblu de aptitudini, atitudini și valori promovând competențele sociale și culturale și încurajând participarea elevilor. 

            În Portugalia și Austria, îndrumări asemănătoare cu privire la statutul inter-curricular al educației civice pot fi identificate în decrete specifice.

            În Austria, un decret din anul 1978 introduce educația civică drept un „principiu educațional integrant” (Grundsatzerlass Politische Bildung) pentru toate tipurile de școli austriece și la toate nivelele. Acesta este încorporat într-un sistem de 12 principii cuprinzând prevederile de cunoaștere și de înțelegere, precum și dezvoltarea de aptitudini și atitudini. 

            În Portugalia, un decret din anul 2001 stabilește „Educația pentru cetățenie” drept un element integrant al tuturor ariilor curriculare din educația de bază și cea secundară superioară; de asemenea, aceasta trebuie să fie predată prin intermediul activităților tematice. Decretul specifică și obiectivele referitoare la învățare. 

            În șase state sau regiuni, educația civică este integrată în sau îi este desemnată o arie de studiu intercurricular la care toți profesorii trebuie să contribuie pentru a o implementa. 

            În Italia, conform ariei inter-curriculare actuale „Cetățenie și constituție” lansată în anul 2008, toți profesorii trebuie să includă obiective referitoare la cetățenie și constituție în predarea disciplinelor sau a domeniilor lor de studiu. De asemenea, ei trebuie să dezvolte proiecte de predare care vizează aprofundarea cunoștințelor elevilor despre Constituția italiană și dezvoltarea valorilor pentru cetățenia activă. Cu toate acestea, evaluarea elevilor în raport cu aceste activități specifice reprezintă responsabilitatea profesorilor care predau domenii de studiu cum sunt istorie, geografie/științe sociale. 

            În Irlanda, la nivel primar, educația civică este inclusă în programul pentru educație socială, personală și pentru sănătate pentru a fi dezvoltată într-o combinație de contexte formale și informale pentru învățare (climat școlar și atmosferă pozitivă, timp specific conform orarului și o abordare integrată în cadrul mai multor domenii de studiu). 

            În Regatul Unit al Marii Britanii (Țara Galilor), curriculumul școlar din anul 2008 a stabilit competențe referitoare la educația civică ca parte a unui cadru mai vast ce cuprinde tot ceea ce o școală sau un liceu face pentru a promova dezvoltarea socială și de învățare a componentelor Esențiale de Învățare a elevilor de 7 până la 14 ani și sprijină grupa de vârstă 14-19 ani care sunt asociate cadrului de Educație Personală și Socială (PSE).

            În Irlanda de Nord, curriculumul din anul 2007 include educația civică în domeniile de studiu „Dezvoltare personală și înțelegere reciprocă” și „Învățarea pentru viață și muncă” la nivelele primar și respectiv secundar. O varietate de oportunități de învățare trebuie oferite în timpul jocului și în activități/teme planificate în toate ariile curriculare. În Scoția, aria curriculară „Sănătate și bunăstare”, care este responsabilitatea tuturor practicienilor, conține experiențe variate și rezultate în conformitate cu educația civică. 

            În Croația, Curriculumul-cadru din anul 2010 definește cunoștințele, aptitudinile, capacitățile și atitudinile pentru programul inter-curricular „Educație pentru drepturile omului și cetățenie democratică”. Aceste obiective pot fi implementate printr-o abordare interdisciplinară, ca o disciplină opțională distinctă, ca activități extra-curriculare cum sunt proiectele, activitățile bazate pe comunitate sau pot fi aplicate în mod sistematic prin curriculumul întregii școli (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), pp.25-28.). 

            În general, curriculumurile educației civice din statele europene acoperă o gamă vastă și cuprinzătoare de obiective, cunoștințe și aptitudini. Obiectivele cel mai des recomandate în curriculumurile naționale în cadrul tuturor nivelelor școlare se referă la „dezvoltarea valorilor, atitudinilor și comportamentelor”. Cea mai puțin recomandată este „participarea activă și implicarea elevilor în școală și la nivelul comunității”, care este abordată mai des la nivel secundar, decât la nivel primar. 

            Începând cu nivelul primar, elevii trebuie să asimileze cunoștințe în domenii variate și diferite referitoare la educația civică. De exemplu, printre cele mai recomandate teme sunt „sistemul național socio-politic”, „valorile democratice” și „toleranță și anti-discriminare”. În plus, aproape toate statele recomandă ca la un nivel educațional, elevii să dobândească aptitudini civice, sociale, de comunicare și interculturale pentru a le permite să devină cetățeni în toată puterea cuvântului și responsabili (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură (2012), p.43).

BIBLIOGRAFIE

1. Eurydice (Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură) (2012). Educația civică în Europa. Bruxelles: Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual si Cultură. Traducere în limba română de Cenușă, Cristina Elena.

SURSE ONLINE

1. http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice

2.https://op.europa.eu/ro/publication-detail/-/publication/ecd20d86-e56b-4635-9 76cb103d49cc46c

3. www.visc.gov.lv

Paula Roberta Vaida

Despre diversitate culturală am auzit în nenumărate rânduri, ba pe social media, ba la școală… Însă, după cum bine spune o zicală de-a noastră: „teoria e simplă, practica ne omoară!”

Ce este de fapt diversitatea culturală? Conform Enciclopediei Titanice, diversitatea culturală este „un principiu care recunoaște și legitimează diferențele culturale dintre diferite grupuri umane, precum și existența, coexistența și interacțiunea dintre culturi diferite în cadrul aceluiași spațiu geografic. Prin diversitatea culturală putem aprecia diferitele expresii culturale ale unui oraș, țară sau regiune care, la rândul acestora, au fost modificate sau afectate de expresii culturale din alte teritorii datorită diferitor factori. Din acest motiv, se poate afirma că diversitatea culturală are calitatea de a accepta și de a împărtăși, reciproc, caracteristicile unei sau altei culturi într-un anumit spațiu geografic. Prin urmare, conceptul de diversitate culturală este strâns legat de semnificațiile identității culturale, interculturalității și multiculturalității, ceea ce implică contact între diferite limbi, grupuri etnice, religii, expresii artistice, valori, gastronomii, viziuni ale lumii, printre altele.”

Am ales acest subiect, deoarece în întâlnirile pe care le-am avut pe parcursul practicii pedagogice am observat în nenumărate rânduri, ostilitatea și refuzul copiilor de a discuta/ a se juca sau a face un grup mic cu elevii proveniți din alte culturi/etnii. Consider că în meseria pe care am ales-o avem și o mare responsabilitate, în care trebuie să îi conștientizăm pe copii de diferențele dintre ei, diferențe care până la urmă ne definesc ca indivizi. Dacă am face un scurt joc de imaginație și ne-am trezi într-o zi și am observa că toți suntem la fel, pe lângă cultură, avem absolut orice lucru asemănător cu cei de lângă noi, unde ar fi diversitatea? Unde ar fi amprenta personală a fiecărui individ?

Pentru a înțelege conceptul de diversitate culturală, am ales următoarele citate:

„Trebuie să ajutăm elevii și părinții să prețuim și să păstrăm diversitatea etnică și culturală care hrănește și întărește această comunitate și această națiune„.Cesar Chavez

“Diferența este esența umanității: diferența este un accident de naștere și, prin urmare, nu ar trebui să fie niciodată sursa urii sau a conflictului, iar răspunsul la diferență este să-l respectăm, în care se află un principiu fundamental al păcii: respectul pentru diversitate.” John Hume

Studentele de la Pedagogie au un avantaj enorm și anume: opționalul de Educație Interculturală, care le ajută să își lărgească orizonturile, intrând în mod direct cu diferite concepte ale diverselor culturi. Consider că ar fi benefică o politică educațională despre diversitatea culturală, în care elevii să descopere culturi noi. O politică educațională care să-i ajute pe elevi să fie conștienți de diferențele și asemănările între culturi și o modalitate în care aceștia pot să le îmbrățișeze, să le privească ca și elemente definitorii ale unei persoane.

Cât de interesant ar fi pentru elevii ciclului primar să experimenteze viața din perspectiva unei culturi necunoscute?! Să găsești articole vestimentare ca și cele din filmele indiene, saari-uri pentru fete, iar pentru băieți turbane. Să înțeleagă de ce în concepția musulmanilor, femeile poartă hijab și să aprecieze credința acestora, să afle mai mult decât ce înseamnă o moschee, cum se închină diferite popoare dumnezeilor lor și cum o face poporul român, obiceiuri străvechi purtate din generație în generație, semnificația unor zile și sărbători, zilele de Eid, de exemplu.

Când mă gândesc la diversitate culturală, nu pot să nu menționez și gastronomia. Fiecare cultură și popor are o delicatesă specifică. Cum pentru români sunt specifice cozonacul și sarmalele, pentru portughezi ca și desert e specific pastel-de-nata. Pentru a-i ajuta pe cei mici să se dezvolte armonios putem apela la diversitatea culturală și la acceptarea și respectarea acesteia.

Un prim pas ar fi sărbătorirea zilei mondiale a diversității culturale, care se sărbătorește în fiecare an la data de 21 mai. În fiecare școală ar putea să fie serbări în care elevii schimbă impresii, gânduri în timp ce ascultă melodii tradiționale pentru culturi ca și cele mexicane, americane, grecești,etc. Aceștia pot să prepare acasă diverse delicatese culinare, făcând schimb de rețete, învățând expresii, citate, zicale sau proverbe cunoscute.

În încheiere, aș dori să menționez unul dintre articolele conferinței generale a UNESCO, care arată importanța conceptului menționat. În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinţei generale a UNESCO, desfăşurată la Paris la 2 noiembrie 2001, a fost adoptată Declaraţia universală privind diversitatea culturală. Articolul 1 al acestei Declaraţii stipulează: ”Ca sursă de schimburi, inovaţie şi creativitate, diversitatea culturală este necesară umanităţii aşa cum biodiversitatea este pentru natură.”

Să ne respectăm responsabilitatea ca și cadre didactice să creștem și să educăm elevii dezvoltați armonios care să accepte și să respecte diferențele între oameni, apreciind diversitatea culturală.

Bibliografie:

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/05/21/ziua-mondiala-pentru-diversitate-culturala-pentru-dialog-si-dezvoltare–111158 Accesat online

https://ro.encyclopedia-titanica.com/ Accesat online

Georgiana Larisa Rus

Persoana reprezintă baza educației civice, care este compusă din mai multe valori morale. Tot ce se întâmplă în jurul nostru,  fie că este bun sau mai puțin bun, se datorează ființei umane. Cele mai multe acțiuni ale omului sunt făcute din răutate sau chiar se ajunge la ignoranță față de cei de lângă noi. De foarte multe ori în viață trecem pe lângă suferința și durerea unui om ca și cum el nu ar exista. Aceste gesturi vin din rea-voință, însă există în sufletele noastre acel ceva numit solidaritate de care ar trebui să dăm dovadă.

Solidaritatea este o valoare morală foarte importantă pentru societate, care se caracterizează prin unitate, înfrățire, prin colaborarea reciprocă între oameni, care ne permite fără îndoială, să depășim cele mai groaznice dezastre, cum ar fi războaie, boli, etc. Din nefericire, chiar în prezent trecem prin astfel de situații grele și aici s-a putut observa solidaritatea românilor cu privire la durerea celor aflați în necaz. Românii au fost solidari cu ucrainienii oferindu-le adăpost, alimente, haine, toate cele necesare, iar copiii au fost prezenți unor astfel de situații și au putut vedea  în jurul lor foarte multe acte de solidaritate.

Solidaritatea trebuie să fie un act gratuit. În momentul în care ajuți sau asculți problema cuiva, o faci pentru că așa este omenesc, nu pentru că aștepți ceva în schimb.

Este importantă promovarea solidarității încă din copilărie, deoarece poate fi văzută ca baza altor valori umane (sprijin, respect, toleranță, ajutor) care reușesc să dezvolte relații de prietenie, familie, sociale.

Am realizat un mic studiu cu cinci întrebări adresate unui grup de șase persoane cu vârste diferite și profesii diferite pentru a descoperi părerea acestora cu privire la solidaritate.

ÎNTREBĂRI

„Ce înseamnă pentru tine/ dvs solidaritatea? Ați putea să-mi dați exemple de situații în care ai/ ați dat dovadă de solidaritate în viață- implicare personală. Considerați importantă solidaritatea? De ce? Cum poate fi învățată și dezvoltată solidaritatea în școală? Personal, ce ați face în privința aceasta? Alte gânduri.”

În cele ce urmează voi expune răspunsurile pe care intervievații le-au oferit, fără să intervin în formularea sau prezentarea ideii proprii. La finalul răspunsului se va găsi profesia pe care persoana (căreia i se păstrează anonimatul) o exercită în prezent.

RĂSPUNSURI

Pentru mine, solidaritatea înseamnă unirea și înțelegerea între oameni. Un exemplu de solidaritate din viața mea este…. într-o zi de vară eram în parc la joacă cu prietenii mei. Am văzut o bătrânică care ieșise din magazin cu sacoșele pline, iar eu am mers să-i ofer ajutorul meu ducându-i cumpărăturile până acasă. M-am simțit extraordinar de bine știind că am facut o faptă bună pentru acea bunicuță. DA! Consider că, solidaritatea este o valoare foarte importantă a omului pentru că ne unește, ne sensibilizează și ne face mai buni. La școală, la ora de educație civică și nu numai, solidaritatea poate fi învățată prin exemplele proprii ale doamnei învățătoare și chiar ale copiilor. Copiii fac ceea ce văd la persoanele din jur, deci solidaritatea poate fi învățată cel mai bine prin exemple vii. Chiar dacă sunt mic, încerc mereu să-mi gândesc acțiunile înainte de a le face, este bine sau nu ceea ce fac. Îmi doresc să trăim într-o lume solidară și să creștem frumos.

Elev în clasa a IV-a, mediul rural

Pentru mine, solidaritate înseamnă, mai întâi de toate, o virtute a omului bun, un sentiment care porneşte din interiorul omului dornic de a-şi ajuta seamănul aflat la răscruci. Un ajutor acordat fără trebuința de a primi ceva în schimb. O caracteristică a omului care nu poate sta nepăsător în fața nevoilor şi preocupărilor celorlalți. Consider că am dat dovadă de solidaritate în momentul în care, alături de colegii de clasă, am strâns bani şi i-am donat pentru a sprijini o familie numeroasă aflată în impas, care a rămas fără tată şi cu o mulțime de neajunsuri financiare, dar nu numai. Un alt exemplu ar fi vizitarea bătrânilor de la spital, care au rămas mai mult ai nimănui şi cărora le-am dus o mică atenție şi le-am acordat timp din timpul meu pentru a-şi împărtăşi gânduri şi amintiri de demult. Tot de solidaritate, zic eu, că am dat dovadă atunci când mi-am ajutat colegii care nu se descurcau la matematică să se pregătească pentru test/examen. Da, consider foarte importantă solidaritatea, deoarece aceasta ne face să fim mai umani, mai atenți la nevoile celorlalți. Trăind şi conviețuind într-o societate, într-o şcoală, într-o comunitate, ar trebui să ne vedem ca un întreg unii pe alții, astfel încât, dacă cel de lângă mine suferă, eu să nu pot trece nepăsător pe lângă el fără să îi întind o mână de ajutor. Ca orice altceva, şi solidaritatea se învață. Consider că cel mai bun mod de a-i învăța pe alții este propriul exemplu. Copiii fac ceea ce văd. Văzând în tine această virtute şi-o vor dori şi ei. Pe lângă propriul exemplu, aş încerca să le demonstrez prin diverse contexte cât de important este ca azi, când poți să ajuți, să o faci, pentru ca mâine, când poate vei avea nevoie, să ți se întoarcă şi ție favorul.

Studentă în anul III la PIPP

Pentru mine solidaritate înseamnă să-ți ajuți aproapele aflat în suferință sau nevoie. Personal am ajutat o fetița abandonată de părinți și crescută doar de bunic.Am oferit și îi ofer în continuare sprijinul meu atât  material cât și cel matern. Da. Ajutându-i pe ceilalți reușim să ne cunoaștem atat pe noi cat și pe cei din jurul nostru. Solidaritatea se învăță » este un principiu ce se aplică și  în actul educațional din  școala noastră. De câte ori apare o situație socială care necesită sprijin, copiii (cu sprijinul părinților) alături  de noi, cadrele didactice deschidem sufletul și mâna pentru a ajuta și nu ezită nimeni să sară în ajutor. La nivel de unitate, împreună am strâns jucării pentru grădinițele defavorizate din județ, am ajutat prin donare de alimente și îmbrăcăminte copiii proveniți de la un centru de plasament și o familie cu o situație precară dintr-o comună bihoreană.

Educatoare în mediul urban

Solidaritate înseamna întrajutorare, spirit de uniune, înfrăire, sentiment care-i determină pe oameni să sară unul în sprijinul altuia. Am câteva exemple interesante și parcă de neconceput… în prima zi de școală, clasa întâi, o mămică plângea în ușa clasei, deoarece urma să plece în Italia, iar copilul ei care urma să fie în clasa mea, dar nu avea cu cine-l lăsa, așa că a rămas la mine 4 ani din acea zi. Un alt elev, care avea tatăl cu cancer, a rămas la mine 6 luni până când am rezolvat situația lui, tatăl decedând între timp, mama fiindu-i decedată de când el avea 7 ani, iar el fiind și așa un copil înfiat al respectivei familii. Cu siguranță nu putem nchide ochii la nevoile celui de lânga noi, deci da, socotesc că e foarte important chiar și pentru sufletul nostru. Oricare dintre noi putem aduce un moment de speranță în viața altuia, iar gesturile contează. Bunica maternă-mi spunea, în credința ei necontenită în Dumnezeu, că orice gest de solidaritate, orice faptă bună se contabilizează, urcă la cer, se încarcă cu zeci de binecuvântări, iar mai apoi coboară asupra noastră și a celor dragi de lângă noi. În primul rând, prin exemplul personal, apoi prin acțiuni / activități organizate cu implicarea copiilor și părinților, prin lecturi educative și mai nou prin filmulețe reprezentative tematic. An de an mă implic, alături de colegi din școală în proiecte de caritate, în activitățile organizate de Consiliul Elevilor de la nivelul unității, realizăm vizite în case de copii și azile de vârstnici, etc. Apreciez inițiativa acestui interviu, poate așa cititorii materialului vor urma exemplul nostru și ne vom întâlni tot mai mulți voluntari în acțiuni organizate.

Învățătoare în mediul urban

Solidaritatea pentru mine înseamnă unitate, bunătate și răbdare. Să îl ajuți pe cel de lângă tine, fie material sau sentimental, neașteptând nimic în schimb. În urmă cu câteva zile, am fost la cumpărături. Acolo era o doamnă care voia să își cumpere o bucată de brânză deoarece îi era foame, nu mâncase nimic toată ziua. Această doamnă nu avea suficienți bani ca să cumpere ce își dorea. I-am zis doamnei vânzătoare să îi dea ce dorește pentru că am să achit eu. M-am alăturat unui grup de oameni frumoși și inimoși care doresc să ajute oameni care au nevoie de sprijin, astfel că, ne întâlnim și încercăm să ajutăm cât mai mulți oameni. Din punctul meu de vedere, solidaritatea este foarte importantă, deoarece așa mai putem da dovadă de omenie, respect și iubire făcând fapte bune, ajutându-ne și sprijinindu-ne unii pe alții. Consider că, solidaritatea poate fi învățată și dezvoltată în școală în esență prin propriile exemple ale cadrelor didactice, prin acțiuni de voluntariat în care acestea se implică și mai mult de atât, implică și copiii. Am un băiețel în vârstă de 3 ani, iar personal am încercat mereu să îi imprim această virtute a solidarității prin propriile acțiuni de bunătate și implicare în suferința celor din jurul nostru. Este micuț evident, însă de mici putem forma viitori oameni cu spirit de unire.

Asistent medical, mediu urban

Pentru mine solidaritate înseamnă a fi înfrățit, solidar față de cei aflați într-o nevoie, suferință. Da, au fost multe astfel de situații de solidaritate în special față de persoane în vârstă, dar aș prefera să nu dau exemple pentru că în astfel de situații mă ghidez după versetul biblic care spune astfel: ,,să nu știe stânga ta ce face dreapta ta”. Da, consider foarte importantă solidaritatea față de cei aflați într-un necaz sau suferință pentru că în astfel de situații e bine să simți și să ai pe cineva alături de tine care îți dorește tot binele. Din punctul meu de vedere, solidaritatea în școală poate fi învățată și dezvoltată prin puterea exemplului. Personal, în această privință încerc să imprim copiilor mei solidaritatea prin propriul exemplu. Și ca un ultim gând cred și sunt sigur că un bun creștin poate fi și este obligat să fie solidar față de cei ce au nevoie și nu numai.

Pădurar, mediul rural

              În concluzie, solidaritatea este foarte importantă pentru noi, pentru sufletul nostru, pentru că duce la crearea unor relații acolo unde acestea s-ar putea să nu se fi întâmplat în alte condiții. Nu trebuie să trecem nepăsători pe langă nevoile celor din jur ca și cum nu am fi văzut nimic, ci dimpotrivă trebuie să acționăm. Această valoare umană trebuie implementată la copii încă de la vârstele mici prin propriile exemple de unitate și iubire față de aproapele.

Omul și viața lui nu se sprijină pe ceva șubred și pe minciună ci pe solidaritate și adevăr. (Thomas Carlyle)