Cartea scrisă și ilustrată de Shel Silverstein a apărută în 1964 și a stârnit mai multe controverse. La începuturi, câțiva editori au refuzat să o publice, considerând-o prea tristă pentru copii și prea simplă pentru adulți. Dar după apariție a devenit celebră, a fost tradusă în numeroase limbi, s-a vândut în peste 8,5 milioane de exemplare, a intrat în topurile cărților pentru cei mici.
Este scrisă într-un ritm liniștitor, în puține cuvinte, cu ilustrații simple și sugestive. În poveste este vorba despre prietenia dintre un copac și un băiețel. Copacul se sacrifică treptat pentru prietenul lui: îi dă frunzele pentru coronițe, îi dă merele să le mănânce, îl lasă să se cațăre sau să se legene pe trunchiul lui când e copil. Iar mai apoi când crește și are nevoie de bani îi dă merele pentru a le vinde, îi dă crengile pentru a-și face casă, trunchiul pentru a-și face o barcă și în cele din urmă mai rămâne doar un ciot pe care să se așeze la bătrânețe să se odihnească. Copacul îi dăruiește toate aceste lucruri fără ca băiatul să i le ceară, ba este chiar fericit să îl ajute.
Am ales această poveste, deoarece mi se pare potrivită pentru a fi implementată la clasa a IV-a la materia Educație civică, Unitatea 2 – Raporturile noastre cu ceilalți oameni. Valori morale (I). După primele două lecții “Bine – Rău” și “Altruism – Egoism” aș studia cu elevii această frumoasă poveste pentru a înțelege mai bine termenii: bine, rău, altruism și egoism.
Povestea poate fi interpretată din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, putem spune că este vorba despre o relație de co-dependență, în care unul dintre parteneri dă totul, iar celălalt nimic, fiind vorba într-o oarecare măsură despre oameni egoiști, cărora le pasă doar de propria persoană ( băiețelul), dar totodată și despre oameni care nu pot spune “Nu” atunci când trebuie, oferind mereu totul pentru ca celălalt să fie fericit.
În al doilea rând, putem interpreta povestea ca fiind una despre prietenie, altruism și bunătate grație copacului care s-a dăruit pe sine în relația de pe care o avea cu băiatul și nu s-a simțit folosit, ci dimpotrivă, era fericit.
Un exercițiu practic ar fi să facem un joc de roluri, copiii putând astfel să se pună în pielea personajelor și să descrie sentimentele trăite în astfel de situații, pe urmă să spună fiecare cum ar fi procedat dacă ar fi fost în locul copacului, dacă l-ar fi sau nu ajutat mereu pe prietenul lor sau dacă în viața reală au avut parte de situații asemănătoare, dând exemplu.
Patriotismul este în primul rând un sentiment al iubirii față de țara de în care te-ai născut și crescut, împreună cu sentimentul de unitate și respect cu cei care împărtășesc aceleași sentimente.
Patriotism, înseamnă, după părerea mea și acel sentiment al unei persoane care deși nu este născută pe teritoriul unei țări locuiește într-o altă țară față de țara de origine și manifestă sentimente de respect față de această nouă țară în care s-a mutat, față de locuitorii ei, față de valorile și istoria acestei țări.
Astăzi este o virtute civică, dar nu întotdeauna a fost considerat așa. În istoria acestei lumi, patriotismul a fost confundat cu naționalismul, cu extremismul chiar uneori iar în numele unui patriotism exagerat au avut loc acțiuni care au pus în pericol oameni , valori și principii ale acestora, s- au încălcat drepturi ale altor persoane .
În primă fază, aș dori să fac anumite precizări în legătură cu conceptele de patriotism și naționalism tocmai pentru a sublinia aspectul pozitiv, echilibrat al patriotismului. Cuvintele au fost considerate sinonime dar cu timpul ele au căpătat nuanțe diferite. Chiar dacă amândouă sunt sentimentele de dragoste pe care oamenii le simt pentru țara lor, valorile pe care se bazează aceste sentimente sunt foarte diferite.
Sentimentul de patriotism se bazează pe valorile pozitive pe care o țară le promovează, pe care le respectă , pentru care s-a luptat de-a lungul timpului- cum ar fi libertatea, dreptatea, egalitatea și unitatea. Patriotul crede că atât sistemul de guvernare, cât și oamenii din țara lui sunt în mod nativ bune și colaborează pentru o calitate mai bună a vieții, pentru păstrarea valorilor morale, pentru respectarea tradițiilor, pentru respectul unii față de alții a cetățenilor lor atît pe teritoriul țării lor cât și în afara granițelor.
În contrast, sentimentele de naționalism se bazează pe credința că o țară este superioară tuturor celorlalte țări, sentimentul de apartanență și individualizare este maxim, uneori exarcebat.
Așadar, atunci când vorbim de patriotism trebuie să avem în vedere că, deși ne iubim țară, trebuie să manifestăm respect, toleranță, grijă și față de alți locuitori de altă etnie sau față de valorile altor țări.
Pornind de la această idee am dorit să văd părerea unor elevi despre patriotism și ce înseamnă pentru ei acest sentiment. Discutăm de patriotism cu precădere în preajma zilei Naționale a României dar prea puțin în rest. Noi, ca adulți nu ne manifestăm vreo părere față de istoria țării noastre, față de oamenii, locurile , realizările acestui neam. Din contra, tendința este să criticăm , să ignorăm, să considerăm că nu deținem valori , că alții au realizări ,ca neam, mult mai notabile, să evităm subiectele legate de patriotism. Eu simt că la unii se manifestă chiar o jenă vizavi de manifestarea sentimentelor de patriotism.
Este greu acum, după ce ani de-a rândul „am aruncat” în colțuri prăfuite valori, nume de conducători de țară, costume populare, tradiții, realizări, obiecte și clădiri, resurse naturale și principii să transmitem , în mod sănătos, valori și principii generațiilor tinere.
Important este și să ne adaptăm , să găsim metode actuale pentru a transmite copiilor aceste valori, să îi învățăm cu bunătate, să îi motivăm să descopere despre istoria țării lor, să le explicăm în mod pozitiv, sănătos ce înseamnă să fii patriot, să îi ajutăm să devină mândri că aparțin acestei țări și acestor locuri! Acest lucru se desfășoară ca un proces, pe durata mai multor ani. Se începe în familie, are loc și în grădiniță, școală și e indicat să existe o continuitate. Consider că acest sentiment se cultivă în timp și exact ca și un pom e recomandat să îl îngrijim, protejăm, întreținem.
Am abordat activitatea sub forma unui răspuns dat de elevii unei clase de a-IV- a de la o școală din Oradea.
Scopul activității a fost să aflu în ce măsură știu copiii ce înseamnă patriotism dar și ce presupune acest sentiment pentru ei.
Ei au avut de redactat un răspuns la afirmația ” Sunt patriot pentru că…….”
Surpriza mea a fost că, deși sunt copii de clasa a- IV-a, unii dintre ei nu au știut ce înseamnă să fii patriot iar alți copii nu au știut să răspundă ( răspunsul a fost nu știu sau nu au răspuns nimic) .
Alți copii nu au știu ce înseamnă pentru ei ci au făcut o descriere a țării, sub forma unor răspunsuri scurte: Sunt patriot pentru că țara este frumoasă, curată sau Țara mea se numește România fără să descrie vreun sentiment în legătură cu țara noastră.
5 copii au răspuns doar Eu îmi iubesc țara iar 2 au răspuns că sunt patrioți pentru că s-au născut și locuiesc în România. Unul dintre copii răspunde că ea s-a născut în România dar intenționează să plece în Franța și să stea acolo. Nu a făcut nicio descriere a sentimentului de patriotism sau a țării noastre.
Jumătate din copii au dat răspunsuri dezvoltate. Au vorbit despre respectul față de țară, că sunt grijulii și că o ocrotesc, au vorbit despre istoria țării, că știu istoria țării și că își respectă și iubesc strămoșii, despre tradiții, costume populare și locuri , peisaje ale țării.
Pentru unii a fi patriot înseamnă să fie grijulii cu țara lor: Să fiu patriot înseamnă să am grijă de țara mea, Să fiu patriot înseamnă să o respect și să o ocrotesc…Să fiu patriot înseamnă să o ajut, să îmi apăr țara
Redau mai jos câteva răspunsuri ale copiilor. M. R. a răspuns că Sunt patriot pentru că îmi respect țara , particip la evenimentele importante ale țării , îi respect pe strămoșii acestei țări. Țara mea nu este o țară oarecare! O fetiță D. L. R. consideră că a fi patriot înseamnă Să respect țara, sunt grijulie, o ocrotesc și îmi apăr țara! Țin la strămoșii mei! M. S. a răspuns extraordinar de frumos și sincer facând legătura între sentimentul de dragoste față de țară și anumite acțiuni prin care se implică Îmi iubesc țara Romînia , o ajut plantând verdețuri. Eu aș vrea să fiu ca Stefan cel Mare!
Unii copii au făcut legătura între sentimentul de patriotism și locurile frumoase ale țării, peisaje, formele de relief ale țării, costumele populare, ia tradițională, mâncăruri tradiționale.
N. M. a răspuns că a fi patriot înseamnă Să susțin România, Iubesc România, Apăr România, Costumul polular în România este ia
Una dintre eleve, a dat un răspuns foarte practic și rezultat din experința ei dar în strânsă legătură cu cerința. Țara mea natală este foarte frumoasă și curată. Am avut niște strămoși faini. Maramureșul este super frumos . Mâncarea tradițională este reprezentată de mititei. Unii elevi au dat raspunsuri ample, frumoase.
Doresc să închei într- o notă optimistă cu răspunsuri frumoase și emoționante al unor fetițe: I. A. și B. A : Îmi respect țara! Cred că am o țară frumoasă. Cânt imnul. Îmi iubesc țara. Cunosc strămoșii țării. Noi avem peisaje frumoase , munți , câmpii și alte forme de relief. Noi avem un costum popular frumos. Avem multe tradiții. Cele mai populare mâncăruri sunt sarmalele și mămăliga. Oamenii sunt cumsecade.
B. A.: Îmi iubesc și respect țara. Ea este frumoasă, bogată și minunată. Sunt fericită că am o țară atât de frumoasă. Sunt mândră că locuiesc aici. Țara mea are o istorie unică în lume. În țara mea sunt multe lucruri frumoase : Babele , Sfinxul, etc. Avem un costum popular foarte frumos : alb cu roșu, negru. Românilor le place să mănânce, îndeosebi sarmale. Dacă sunt mult timp plecată mi-e dor de țara mea . Prin câte a trecut România nu a trecut nicio țară! Îmi iubesc țara!
Concluzii: Activitatea Sunt patriot pentru că…… se poate desfășura și cu întrebări mai multe ( un interviu) sau cu un joc de rol ( în care unul dintre copii este plecat din țară iar altul îi pune întrebări ), sub forma unor întrebări referitoare la patriotism, la relația patriotism- naționalism, la toleranță , prin întocmirea unui portofoliu în care copii descriu anumite aspecte legate de patriotism .
Din experiența activității, s-a desprins ideea că puțini copii au descris aspecte legate de patriotism într-un mod care arată cu adevărat că nu doar știu ce înseamnă cuvântul dar că s-au asociat cu acest sentiment, că nu e doar la nivel declarativ ci că ar și face ceva pentru a-și demonstra iubirea de țară. Unii au asociat ideea de iubire de țară cu patriotismul dar nu au știut să răspundă de ce au aceste sentimente , alții au vorbit de istorie, strămoși , respect , tradiții. Multe din aspectele pe care le-au atins par să aibă legătură cu școala. A fost dificil pentru ei să dezvolte răspunsul la afirmația prezentată ceea ce înseamnă că nu sunt obișnuiți cu discuții pe acestă temă.
Ceea ce e necesar a transmite copiilor este legătura între patriotism și respectul față de valorile pe care acesta le promovează, la a-i încuraja să își cunoască strămoșii, valorile, locurile și oamenii din țara lor. Patriotismul, în esență, are legătură cu a simți…nu doar cu a spune…
Pentru acest interviu am luat legătura cu doamna învățătoare Țărău Ramona – Teodora, prof.înv.primar la Școala Gimnazială ,,Octavian Goga” din Oradea. Am ales un interviu colorat pentru o învățătoare plină de culoare, cu idei frumoase și cu gânduri bune întotdeauna.
Pentru că profesia de dascăl este una ce necesită culoare, creativitate, modestie, am ales ca idee de pornire pentru interviu ,,Curcubeul” astfel că fiecare întrebare reprezintă o culoare din curcubeu. Pentru început, am rugat-o pe doamna învățătoare să se prezinte…
Alexandra: Cine este doamna învățătoare Ramona Țărău? Ramona: ,,Pentru că sunt învățătoare, mă voi prezenta diferit: va fi o prezentare matematică! Pornesc de la numărul 10, ceea ce reprezintă experiența mea didactică; 29 – este numărul sălii mele de clasă și nu este un număr întâmplător, el reprezintă și ziua în care m-am născut; 113 copilași ce mi-au trecut prin brațe, școlari și preșcolari, pentru că am debutat ca educatoare; ceea ce este mai bun am lăsat la final: semnul infinitului, numărul de șireturi pe care le leg foarte- foarte des…”
Alexandra: Ca interviul să fie mai dinamic, am ales pentru fiecare culoare din curcubeu câte o întrebare. Aș începe cu întrebarea roșie – De ce și de când dascăl? Ramona: ,,De la 5 ani, de când am învățat să-mi scriu numele pe pereții de acasă și îmi învățăm animalele de pluș să-mi scrie numele. Deci, dintotdeauna! Nu cred că era un simplu joc, în subconștient mă simțeam o învățătoare adevărată în acest simplu joc de rol, făceam deja practică, și aveam elevi atât de cuminți!”
Alexandra: Întrebarea oranj – Ce este ușor, ce este greu? Ramona: ,,Este ușor să-i oferi fiecăruia o mângâiere sau o îmbrățișare, mai ales când o faci din suflet – copiii o simt, se vede pe chipul lor. Și eu simt nevoia de a-i îmbrățișa, să știi! Pe cealaltă parte însă, este greu să acorzi timp fiecăruia, mai ales când clasele noastre sunt atât de numeroase. Sunt doamna tuturor, dar parcă toți m-ar răpi pentru doar ei, pentru câteva minute!”
Alexandra: Am ajuns pe aleea galbenă – O realizare mare, o provocare mare? Ramona: ,,Multe realizări, dar poate cea mai mare realizare sufletească este aceea că elevii îmi vin cu drag dimineața la școală. O provocare este să-i faci pe toți să iubească școala! Sigur că aici pot aminti diverse concursuri sau competiții școlare, cu premii fel de fel, dar pentru mine este foarte important modul în care elevul se simte în clasa mea.”
Alexandra: Întrebarea verde – Un plus, un minus, pentru meseria de dascăl? Ramona: ,,Multe plusuri și multe minusuri…un întreg șir de calcule… multe necunoscute și uneori și probleme cu mai multe operații (râzând). Sunt nemulțumită de dotarea cu material didactic necesar lecțiilor și îmi doresc mult un autobus cu care să pot duce elevii în diverse locuri, visez uneori la tablă inteligentă sau băncuțe colorate și ușor de mutat, așa ca la tv. Ca plusuri, pot spune că sunt mândră de mine când foștii elevi îmi calcă pragul clasei sau îmi scriu pe rețelele de socializare. Am primit o urare atât de emoționantă de ziua mea încât m-a făcut să plâng în hohote, de la o elevă pe care o aveam în clasa mea, în primul an din învățământul primar.”
Alexandra: Întrebarea albastră – Ce s-ar întâmpla dacă elevii nu ar face Educație civică? Ramona: ,,Pregătirea copiilor pentru viitor înseamnă ca ei să fie oameni buni, onești și corecți, în primul rând! Să devină responsabili, sociali, să-și cunoască drepturile dar mai ales responsabilitățile, să fie și competitivi dar și să colaboreze unii cu alții. Nu-și vor aminti peste zece ani toate lecturile pe care le citim acum la școală, sau problemele pe care le predau mâine, dar vor ști mereu că e bine să-ți păstrezi sufletul curat!”
Alexandra: Întrebarea indigo – Ce material didactic este util în orele de Educație civică, material cu real impact? Ramona: ,,Îmi place să țin pasul cu tehnologia. Poate este și o consecință a lecțiilor online, dar este ceva bun. Filme scurte chiar și desene din care desprindem idei sau învățături, glume; îmi plac mult rebusurile și integramele, lecturile cu impact emoțional aparte, păpușile-marionete, crearea unor ecusoane individuale/pentru echipe/perechi, și multe altele. Sunt o persoană creativă și nu duc lipsă de idei. Timp să avem!”
Alexandra: Întrebarea violet: Cum arată ora ideală de Educație civică? Ramona: ,,Ora ideală de Educație civică poate fi realizată în nenumărate feluri. Să fiu liberă, nemărginită de timp, să pot povesti și arăta elevilor multe și mărunte, astfel încât să prindă drag de această disciplină și să-i surprindă importanța cu adevărat! Să jucăm jocuri de rol, să vizităm primăria, să ieșim printre oamenii mari, contactul nemijlocit cu acestea este roditor, aș paria că rezultatul ar fi realmente palpabil, în comparație cu lecțiile după manual, în cele 50 de minute.”
Alexandra: Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat și pentru ideile frumoase! Sper să mă primiți tot atât de bine și data viitoare! Ramona: ,,Cu mult drag! Așa e bine și frumos să ne revedem și cu alte ocazii, să mai povestim!”
Am ales sa fac recenzia cartii “Minunea”, autor R.J.Palacio, care, cred ca poate schimba perceptia copiilor asupra oamenilor care ii inconjoara, si in special asupra celor cu probleme. Cartea cred ca este potrivita copiilor cu varsta de peste 8-9 ani, si poate fi dezbatuta cu succes in orele de educatie civica. Cartea “ Minunea “ este o lecție în sine, iar discuțiile ce se pot purta ulterior, pot fi la fel de valoroase .Printre temele pe care le putem aborda sunt:
Empatie, bunătate
Prietenie, sinceritate
Bullying.
Familia.
August Pullman este un baiat de zece ani care are pasiunile unui copil normal, dar s-a nascut cu o teribila diformitate faciala. Pentru a-l proteja de privirie si rautatile oamenilor, parintii l-au educat acasa, dar la varsta de 10 ani, ei hotarasc ca a venit vremea ca Auggie sa mearga la scoala.
Acolo, viata lui nu a fost tocmai usoara. El este tinta bullying- ului, este nevoit sa faca fata elevilor care il marginalizeaza, rad de el, il aseamana cu Darth Sidious din ,,Razboiul Stelelor”. El reuseste totusi sa isi faca si cativa prieteni si trece prin diferite peripetii.
Ideea principala a romanului este de acceptare a tuturor oamenilor, indiferent de ce probleme au, de indrumare spre idea ca toti copiii au aceleasi drepturi, toti trebuie integrati si trebuie sa ne comportam normal, fara sa ii marginalizam.
Ceea ce este interesant este faptul ca aceasta carte este scrisa din mai multe perspective: perspectiva lui Auggie, perspectiva surorii lui , Olivia ,care il iubeste enorm, perspectiva iubitului surorii lui care nu a avut niciodata legatura cu el, plus a mai multor colegi.
Cartea “Minunea” este despre un fenomen foarte grav din cauza caruia Romania se afla pe primele locuri in Europa, si anume bullyingul. Bullyingul sau hartuirea este unul dintre cele mai grele lucruri care I se pot intampla unui copil, sau adolescent. In aceasta carte, acestui fenomen I se da o infatisare inedita, deoarece copilul care face obiectul bullyingului s-a nascut cu anumite malformatii si toate intamplarile prin care trece nu fac decat sa il intareasca.
“Minunea” este cartea de debut a autoarei. Ideea i-a venit dupa o iesire la inghetata cu copiii ei. Autoarea povesteste cum in timp ce asteptau la coada, copilul ei a vazut un copil cu grave diformitati faciale si s-a speriat, incepand sa planga. In acel moment ea nu a stiut cum sa reactioneze si au plecat acasa. Mai tarziu si-a data seama cat de gresit a gestionat situatia si cat de greu poate sa ii fie acelui copil sa traisaca intr-o lume in care cei din jur nu stiu cum sa reactioneze cand il vad.
Aceasta carte isi doreste sa ne invete sa fim mai buni cu ceilalti, sa ne arate ca si un copil cu “nevoi speciale” poate fi foarte inteligent, special, comic dar şi prietenos. Este o poveste emotionanta despre curaj si bunatate, despre acceptare si integrare.
Vorbind despre subiectul „Educație civică” mi-a sărit gândul la acele persoane care se confruntă zilnic cu acest lucru în legătură directă cu elevii. Președintele Consiliului Elevilor dintr-o anumită școală trebuie să dea dovadă de mult curaj, ambiție, răbdare și devotament pentru educație. Aceștia își reprezintă colegii din școala respectivă, este o „voce” a lor, a problemelor, a bucuriilor și trăirilor acestora. Cred că ei pot fi cei mai potriviți să dea răspunsuri în legătură cu activitățile civice desfășurate de elevi.
Această pandemie „a încurcat” puțin activitățile organizate de Consiliile Elevilor de pretutindeni. De aceea am vrut să stau de vorbă cu trei dintre președinții Consiliului Elevilor, din trei unități de învățământ diferite din județul Bihor, din aproximativ trei perioade diferite: înainte, în timpul și după pandemia SARS-CoV-2 și să observ cum au gestionat ei situația.
Am acordat interviu unor persoane deosebite care și-au reprezentat școala în cel mai frumos mod:
Înainte de această pandemie de Covid-19, înainte ca toate activitățile educative să fie desfășurate în format digital și/sau hibrid, Paul Creț, actual student de 19 ani, a reușit să aducă o schimbare pentru Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” din Aleșd până la absolvirea acestuia.
Încă din perioada pandemică, Colegiul Național „Onisfor Ghibu” Oradea, se mândrește să îl aibă ca președinte al Consiliului Școlar al Elevilor, pe Emanuel Negru, un tânăr de 17 ani, dornic de schimbare, punând pasiune în tot ceea ce face.
În prezent, Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel” Oradea îl are ca președinte al Consiliului Școlar al Elevilor pe Samuel Kiss-Roth, de numai 16 ani. Samuel este un băiat ambițios și foarte implicat în tot ceea ce face. Își dorește să aducă îmbunătățiri în școala românească, consultând direct opinia colegilor săi.
În ce perioadă ai fost ales președintele Consiliului Școlar al elevilor la tine în școală?
C.P.: „Am fost ales în perioada noiembrie 2019.”
N.E.: „Am fost ales de către elevii școli în octombrie 2021, perioadă în care deja pandemia începea să se liniștească.”
K.-R.S.: „Am fost ales pentru perioada 05.10.2021- 05.10.2023.”
Ce te-a determinat să candidezi la președinție? Ce calități crezi că ți-au purtatnoroc?
C.P.: „ Pentru experiența unică. Abilitatea de a lucra în echipă și pentru a-mi reprezenta colegii la nivel județean.”
N.E.:„Determinarea mea a provenit din nevoia de schimbare pe care consiliul de atunci o necesita și de a putea schimba ceva în comunitatea din care fac parte. Calitățile care mi-au purtat noroc au fost perseverența, implicarea și devotamentul trup și suflet.”
K.-R.S.: „Am dorit o schimbare. Știam că pot face asta așa că am zis să contribui cum pot eu mai bine pentru a face această schimbare. Experiența mea în consiliu și în alte organizații a fost cel mai bun motiv pentru care am fost ales însă seriozitatea, creativitatea și faptul că mă descurc în orice situație au fost printre motivele pentru care am fost ales.”
Care este părerea ta despre disciplina „Educație civică”, ce se predă înînvățământul românesc?
C.P.: „ Este neglijată. Ar trebui să fie pus accent mai mult pe educația civică a tuturor elevilor.”
N.E.: „Din punctul meu de vedere, educația civică ca și materie predată în școli este esențială începând de la învățământul primar, fiind prima întâlnire reală cu societatea și cum funcționează aceasta. În timp ce în învățământul primar și cel gimnazial există educația civică implementată ca și materie, la liceu partea de cultură civică provine din proiecte și implicare în acte de voluntariat sau organizații. Educația civică este esențială la orice nivel al ei, fiind una dintre materiile care te pregătește pentru viața practică de cetățean.”
K.-R.S.: „Educația civică este o disciplină importantă care ar trebui să aibă un impact mare asupra viitorului elevilor însă felul în care acestă materie este predată de către profesori și înțeleasă de către elevi nu duce la rezultatul dorit.”
Ce activități extracurriculare sau activități ce țin de natura educației civice ați reușitsă desfășurați în școală?
C.P.: „În perioada candidaturii mele am reușit să desfășurăm în școală mai multe activități, ca de exemplu: Am organizat un târg de prăjituri, iar banii strânși au fost donați unui orfelinat; am desfășurat activități de igienizare a mediului înconjurător din curtea școlii și împrejurimi etc.”
N.E.: „Începând cu prima lună oficială a mandatului, noiembrie, am organizat o colectare de pachete pentru copiii nevoiași din zonele rurale ale județului Bihor, proiect pe care consiliul nostru l-a coordonat la nivel județean prin proiectul național „O facem”. Împreună cu întregul colegiu am adunat peste 400 de pachete care conțineau alimente, jucării, dulciuri, cărți, rechizite, haine, obiecte igienico-sanitare și multe altele. Prin acest proiect am reușit să evidențiem trăsăturile morale din fiecare persoană și să ajutăm oamenii din jurul nostru. În luna ianuarie, cu prilejul Zilei Internaționale Anti-violență în școli sărbătorită pe 30 ianuarie, am organizat un eveniment structurat pe două arii: expoziție de artă realizată de copiii colegiului și evenimente interactive. Expoziția a fost amenajată în sala festivă pe parcursul evenimentelor care au fost susținute pe 4 februarie alături un invitat special psiholog, doamna profesor consilier școlar și reprezentanți ai Inspectoratul de Poliție Județean la care au fost prezenți elevi atât din învățământul primar cât și din cel gimnazial, învățând diferite acțiuni de violență și repercursiunile acestora asupra colegilor. Vorbind exclusiv de Educație Civică pentru liceeni, conducerea consiliului nostru a fost printre fondatorii proiectului „Bright Citizen” ce este compus din ateliere de Științe Politice și Educație Civică prin care am ajuns inclusiv în Parlamentul României.”
K.-R.S.: „Am reușit să desfășurăm numeroase campanii de informare și de conștinetizare în domeniul educației civice printre care se numără și campaniile pe tema ecologiei din luna Martie și Aprilie. Am dorit ca în școala noastră, elevii să fie conștienți de nevoile comunității noastre și să ajute la progresul acesteia, așa că am decis să îi implicăm pe elevi în campanii de ecologizare pe malul Crișului Repede și în acțiuni de reîmpădurire în parteneriat cu Direcția Silvică Bihor.”
Ce i-ai sfătui pe următorii președinți ai Consiliului Elevilor din școala ta să facăpentru a îmbunătăți educația civică a elevilor?
C.P.: „Din păcate noi putem face prea puține pentru a îmbunătăți. Putem propune activități, iar aceștia să le și organizeze.”
N.E.: „Sfatul meu pentru viitorii președinți este de a urmări nevoile elevilor ghibiști și de a modela evenimentele și acțiunile consiliului după acestea cu scopul de a atinge acele nevoi și de a îmbunătăți laturile pe care sistemul educațional încă nu le atinge.”
K.-R.S.: „Următorii președinți ar trebui să ducă mai departe inițiativele începute de noi și să adapteze și creeze cât mai multe activități prin care elevii noștri să fie cât mai implicați în comunitate și să își dorească să aducă o schimbare care să fie benefică tuturor.”
În concluzie, tinerii care au această ambiție, devotament și respect pentru ceea ce fac, nu au lăsat nici măcar o pandemie la nivel global să le stea în cale. Au organizat activități și au făcut tot ce e mai bine pentru colegii și profesorii lor. Asta se numește vocație.
A fost o plăcere să pot discuta cu trei dintre „vocile” elevilor. Prin ei se observă deja schimbarea. Știu că vor reuși. Vin cu idei noi, concepte moderne, soluții, ambiție și curaj. Le urez succes atât lor, colegilor, viitorilor președinți, dar și cadrelor didactice. Uniți, vor putea să aducă schimbarea în copii, apoi în școală, apoi în societate. Tânjim de mult după această schimbare.
Materialul pentru Revista de Educație Civică, este o îmbinare dintre prezentarea unui loc unde se poate face o excursie în Școala Altfel, și nu numai, – Poiana de Narcise de la Goroniște, din localitatea Gurbediu, județul Bihor, și recenzia seriei de cărți ȚUP, de Alex Donovici. Doresc să încep cu niște versuri:
Cărțile de răsfoiesc…
Pe un covor magic plutesc,
Aripi lungi de vis îmi cresc,
Sfaturi bune eu primesc!
Învățăm și aplicăm,
Planeta s-o protejăm.
Prin natură ne plimbăm,
Ne jucăm și explorăm.
Pădure ești minunată,
Existență oferi de-ndată.
De sub frunză crește viață,
Soarele iar te răsfață.
Florile iar înfloresc,
Animale se zăresc.
Oamenii când le privesc
Povești multe zugrăvesc.
Trăind aceste vremuri tulburi, pandemia de Covid, războiul care e foarte aproape de noi, panica creată în legătură cu lipsa gazelor, alimentelor, etc., ajung la concluzia că toate acestea nu fac altceva decât să ne „stoarcă” și ultima sursă de energie pozitivă pe care o avem în noi, fiecare… Astfel spus avem nevoie de energie pozitivă, de aer curat, de o carte bună, pentru a putea gândii cât mai rațional, și a ne încărca bateriile, și vă recomand cu drag o vizită la Poiana de Narcise de la Goroniște, din localitatea Gurbediu, comuna Tinca, județul Bihor, deoarece cred că puțină lume a auzit de ea și este o experiență minunată. Se află în pădurea din localitatea Gurbediu, iar în zonă e o tradiție ca de 1 mai să se meargă la narcise, în această perioadă fiind înflorite. Pe lângă acestea, o să aveți parte de relaxare, aer curat, voie bună, plimbare în pădure, unde mai se pot observa și animale, gen – căprioare, cerbi, lopătari, iepuri, vulpi, porci mistreți, puteți culege ciuperci, flori. Puteți pregăti un grătar, fiind locuri special amenajate. Conform Wikipedia „Poiana cu narcise de la Goroniște este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în partea de vest a județului Bihor, în zona de contact a Dealurilor Vestice cu Câmpia Miersig (subdiviziune geomorfologică a Câmpiei Crișurilor ce aparține Câmpiei de Vest), pe teritoriul administrativ al comunei Tinca, satul Gurbediu. Rezervația naturală a fost declarată ari e protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și se întinde pe o suprafață de un hectar. Aceasta a fost desemnată ca rezervație naturală în scopul conservării și protejării unei specii de Narcissus augustifolius (narcisă) care vegetează la cea mai mică altitudine din țară (100 m) și se regăsește fie în comunități compacte, fie în asociație cu arborete de foioase. Poiana cu narcise de la Goroniște este inclusă în situl de importanță comunitară – Pădurea Goroniște .”
Ce pot învăța copiii din această experiență? Păi, foarte multe, printre care:
Că țara noastră are atâtea locuri frumoase, numite rezervații, arii protejate de lege, care are ca scop păstrarea naturii sălbatice; adică putem să ne bucurăm de frumusețea acestor flori, vizual doar, pentru a-i lăsa și pe alții să le găsească în aceeași stare și să se bucure și ei de ele; Să nu rupem, să nu călcăm, să nu distrugem aceste flori protejate;
Să protejăm solul rezervației, mergând pe jos, fără să folosim autovehicule;
Să apreciem spectacolul vizual oferit de natură; oferindu-i bunul nostru simț;
Să respectăm cărările marcate, dacă există;
Să facem foc, să campăm doar în locurile special amenajate;
Să nu lăsăm deșeuri în urma noastră, în pădure;
Să păstrăm liniștea în pădure, ca să nu speriem animalele din ea, bucurându-ne de spectacolul auditiv oferit de acestea; Putem observa diferite insecte, animale sălbatice în habitatul lor;
Putem observa diferite plante cum cresc și se dezvoltă;
Să iubim, să prețuim natura, mai ales cele protejate, deoarece sunt pe cale de dispariție, datorită multor acțiuni excesive ale omului, precum, defrișările, poluarea, vânătoarea, pescuitul, distrugerea plantelor; Să avem grijă ca la plecarea noastră din acele locuri, să nu se simtă că am trecut pe acolo!
Vorbind și în calitate de mamă, a unei fetițe de 5 ani și jumătate, doresc să vă mai recomand cu mult drag și seria cărților ȚUP , de Alex Donovici , nu doar pentru copii, ci și pentru noi, adulții, deoarece parcă am uitat multe învățăminte… Sunt 5 cărți din această serie, și anume :
Cartea întâi: Țup. Imposibil E Doar Un Cuvânt
Cartea a doua: Țup, Salvatoarea Iernii
Cartea a treia: Țup Și Pădurea Încremenită
Cartea a patra: Țup. Nu Ai Nevoie De Aripi Ca Să Poți Zbura
Cartea a cincea: Țup. În Lumea Nouă.
Autor: Alex Donovici
ISBN: 8088
Editura: Curtea Veche
Anul publicării: 2021
Pagini: 568
Categoria: Carti pentru Premii Scolare
Sunt cărți minunate, captivante, cu multe personaje fascinante, cu ilustrații foarte frumoase, care pe noi ne-a fermecat de la prima filă de poveste. Toată acțiunea cărților este centrată în jurul unui pui de ciocârlie născut fără aripi, care a reușit să salveze pădurea și viața tuturor animalelor din ea, de mai multe ori, cu multă ambiție, curaj, speranță și iubire. Citind aceste cărți care tratează diverse probleme din viața de zi cu zi, unde de exemplu un personaj care are o dizabilitate, nu renunță nici măcar atunci când soarta se opune, poate să spună că „Imposibil e doar un cuvânt și atât”, se vorbește despre poluarea aerului și efectele ei, despre iubirea și prietenia animalelor, efectul jocurilor pe telefon / calculator și a mâncării nesănătoase , „tipsuri”, tema bullyingului, etc. toate sunt povești remarcabile, din care avem multe de învățat.
De ce v-am recomandat aceste două lucruri? Deoarece nouă, familiei mele, ne place mult să mergem la pădure (locuiesc părinții mei în zonă), iar de când am descoperit și aceste minunate cărți, fetița noastră, a făcut repede conexiunea cu plimbările noastre prin pădure, sporind imaginația ei, și astfel când mergeam în pădure, observam toate scorburile unde putea să locuiască Țup și prietenii ei, am construit căsuțe pentru păsări, indicatoare ajutătoare pentru animale ca să ajungă în anumite locuri (ne-am lăsat pe mâna imaginației fetiței), am igenizat locuri din pădure (am colectat deșeurile din pădure), am observat diverse plante, flori, narcise, flori bob, toporași, am cules ciuperci, am observat frunzele, plantele în fiecare anotimp, am observat insectele, animalele, am cules frăguțe, mure, ne-am relaxat, ne-am odihnit pe pături, etc. iar toate aceste activități nu au făcut decât să ne apropie și mai mult de natură și animale, să le iubim, să facem lucruri bune pentru starea de bine a Planetei, care este casa noastră, a tuturor.
Pornind de la afirmația lui Nelson Mandela : „Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea”, pot afirma că putem îmbina educația cu implicarea și angajarea în acțiuni care sunt necesare vieții; făcându-i pe copii conștienți de importanța protejării și îngrijirii naturii și că acțiunile lor nu trebuie să îi afecteze pe ceilalți. Toate activitățile de mai sus le putem aplica și la grădiniță / școală, îmbinând învățatul din clasă cu cel practic din natură, mai ales că activitățile practice, drumețiile, observarea în natură vor rămâne în amintirea copiilor și vor fi cele care vor duce la mai buna fixare și consolidare a cunoștințelor și a deprinderilor. Vom putea implica și părinții în aceste activități, ajutând la întărirea relațiilor dintre părinți și copii, părinți și școală; iar copiilor le vom stimula dezvoltarea atenției și concentrării, dezvoltarea socială și emoțională, dezvoltarea cognitivă și a limbajului, iubirea față de ceilalți, de natură și de animale, conștientizarea importanței protejării naturii, mișcarea și jocul în aer liber, prietenia, bunătatea, toleranța, ajutorul față de persoane cu anumite dizabilități, le vom stimula creativitatea, imaginația, le vom oferii lecții de viață și își vor dezvolta spiritual civic, responsabilitatea, munca în grup, cooperarea, etc.
Bibliografie: Wikipedia – enciclopedia liberă. Poiana cu narcise de la Goroniște. Accesat de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Poiana_cu_narcise_de_la_Goroni%C8%99te în data de 03.04.2022.
Lacul Vida, comuna Dobrești, județul Bihor este un loc care poate fi subiectul educației civice, pentru că lacul se transformă de la an la an în loc de relaxare, devine punct turistic pentru unicitatea pâlniei care există în lac, iar turiștii, pot admira sistemul de scurgere de tip sifon, unic ca mod de realizare. Lacul Vida este un lac artificial realizat pa valea Vida printr-un baraj de anrocamente de 10 m înălțime, cu o lungime de coronament de 70 m. Pentru evacuarea debitelor maxime, barajul a fost prevăzut cu un deversor tip pâlnie. Barajul a fost terminat în anul 1967. Lacul de acumulare are un volum de 0,4 milioane m3 și o suprafață de 6 ha. În timpul exploatării bauxitei în aval de acest baraj se afla o microhidrocentrală care furniza curentul electric necesar funicularelor care transportau bauxita.
După închiderea Întreprinderii miniere Dobrești, Lacul Vida a fost transformat în sursă de apă potabilă pentru locuitorii comunei Dobrești, în urma lucrărilor de amenajare prin amplasarea unei stații de fitrare a apei potabile. O altă modalitate de folosire acestui lac este exploatarea lui în scop turistic prin construirea unor mici locații de agrement. Pe digul care formează acest baraj se află o astfel de locație, aparținând comunității locale și care vine în sprijinul locuitorilor, a le asigura un loc de picnic cu diferite ocazii. Autoritățile locale au încercat să dezvolte zona și să promoveze acest lac, dar și diferitele peșteri mai puțin cunoscute din zonă, au montat indicatoare pentru a ghida turiștii, au montat coșuri de gunoi pentru ca turiștii să nu arunce resturi în natură, au montat panouri prin care atenționează turiștii să nu arunce gunoi sau peturi. Pentru că există un izvor cu cu apă potabilă, foarte folositor, autoritățile au amenajat un foișor pentru a fi protejat de mizerii.În josul lacului s-a amenajat o mică plajă, unde se regăsesc băncuțe pentru turiștii care vor să se bucure de natură, iar lângă ele, coșuri de gunoi. O altă locație administrată în scop turistic, de către Ocolul Silvic Dobrești este Cantonul, amplasat chiar pe malul lacului, oferind astfel o priveliște de ansamblu asupra lacului, dar și un loc de pescuit prin pontonul amenajat pe malul lacului
În vecinătatea lacului s-au construit în ultimii ani câteva pensiuni și case de vacanță, unde turiștii pot admira sistemul de scurgere de tip sifon, unic ca mod de realizare .
Ce poți face la Lacul Vida? Trasee turistice prin pădurile și pe cursul albiei pârâului Vida, unde să asculți susurul apei, la peșterile din zonă unde poți găsi zone nepoluate, poți pescui în lac ( dacă ai permis), poți face o excursie cu cortul și astfel poți să te bucuri de flora și fauna din zonă. Recomand o zi de relaxare la lacul Vida!
Am ales să fac recenzia cărții “Oscar și Tanti Roz” datorită faptului că pe mine m-a sensibilizat foarte mult și consider că lectura acestei cărții ar putea ajunge foarte ușor la sufletele copiilor din clasele primare prin povestea emoționantă și realistă totodată, care ne este dezvăluită.
În primul rând această carte atrage atenția prin copertă, pe cât de simplă pe atât de sugestivă. Coperta ne face cunoștință încă din primul moment cu Oscar, care este așezat pe un norișor și scrie.
Romanul lui Schmitt este încărcat de metafore și simboluri, care te copleșesc prin crearea unor emoții complexe și te lasă cu multe semne de întrebare la problemele atât de dezbătute de filosofi de-a lungul timpului, dileme ce îți vor încinge creierul însetat de cunoaștere.
Conținutul cărții constituie o poveste tulburătoare a unui copil pe nume Oscar. “Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, băiatul, bolnav de leucemie, știe că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucnește inocent, pătimaș și deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născotit povești moderne, adevărate lecții de viață, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute și nimic nu e așa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi zece ani și-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puțin singur.” Având-o pe Tanti Roz pe post de ghid, Oscar parcurge printre râsete și lacrimi, itinerarul emoționant al tuturor vârstelor și experiențelor umane îmbogățite de imaginiația lui, care umple spațiile albe și îmbracă realitatea în veșmântul miracolului. Oscar reușește prin intermediul acestor scrisori să-și trăiască adolescența alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinerețe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă și în final să regăsească dragostea la apusul unei vieți ca o lumânare care arde la ambele capete.
Cu fiecare pagină parcursă mi-a fost tot mai greu să accept această dureroasă poveste de viață a unui băiețel de doar 10 ani, îmi doream tot mai mult să apară o minune ca el să se vindece și totul să se schimbe, însă din păcate moartea este iminentă. Acest băiețel m-a impresionat prin prisma puterii pe care o are, fiindcă el încearcă să nu se teamă de moarte și, cred eu, îi iese. El este cel mai puternic personaj al cărții, mai puternic decât doctorii și decât părinții săi, decât asistentele și ceilalți copii, pentru că ajunge să fie împăcat cu gândul că va muri. Curajul său este impresionant, iar faptul că se bucură de ultimele zile ale vieții lui, pe de o parte, îmbucurător, iar pe de altă parte, este extrem de trist.
Al doilea personaj important al poveștii este Tanti Roz, care din punctul meu de vedere este un înger căzut pe pământ pentru a-i însenina ultimele zile lui Oscar. Aceasta este prietena și confidenta lui Oscar, care nu se teme de faptul că băiețelul va muri, ci încearcă prin energia ei pozitivă și poveștile fantastice să îl facă pe Oscar să se îndepărteze de ideea morții și să îl apropie de Dumnezeu prin scrisorile alcătuite de el către acesta.
Cred cu tărie că această carte îi poate sensibiliza foarte ușor pe copiii din clasele primare, deoarece personajul principal al cărții este un băiețel de o vârstă apropiată lor și astfel povestea are un impact puternic asupra acestora. Copiii își vor da seama prin lectura acestei cărți cât de importantă este viața lor, cât de mult contează fiecare moment al vieții și că trebuie să ne bucurăm din plin de fiecare zi pe care o trăim alături de familie, prieteni și de cei dragi nouă. Existența și credința în Dumnezeu este un subiect de-o importanță majoră pe care copiii îl vor descoperi în paginile cărții. Copiii vor descoperi și alte aspecte importante datorită personajului principal, și anume, gândirea pozitivă și acceptarea unei situații emoționante cu zâmbetul pe buze. Cu toate că Oscar suferă de leucemie el este împăcat cu această idee și își trăiește ultimele zile în liniște scriind povești fericite.
Mergând în spate, pe linia amintirilor îmi amintesc că eram cam pe la jumătatea ciclului primar de învățământ când am făcut cunoștință cu ritmurile fierbinți de samba și ideea de Brazilia. Anii au trecut, iar timpul liber dedicat antrenamentele de dans l-am transformat în ore petrecute în diferite activități de voluntariat. Din nou anii au trecut și vise precum voluntariat în Africa sau să dansez samba la ea acasă, deveniseră niște idei frumoase pe care se cam așternuse praful. Asta până într-o zi când viața m-a scuturat, iar eu mi-am reamintit cât era de important ceea ce uitasem. Astfel, printre multe alte călătorii prin lume, acum trei ani am ajuns și în Brazilia unde am avut ocazia să petrec două luni absolut magice. Acolo am lucrat la un centru pentru copii cu autism în cadrul unui program de voluntariat…șiiii în timpul liber printre multe altele mi-am îndeplinit și visul cu samba în Brazilia. Ca sa nu mai lungesc povestea, în cadrul activităților desfășurate la centru, am dat și peste cartea „Fetița cu capul pătrat” (traducerea titlului îmi aparține, dat fiind că aceasta există doar în portugheză).
Este o carte actuală pentru educația infantilă, scrisă și publicată în Brazilia, recomandată între vârstele de 2 și 10 ani. Temele abordate sunt: folosirea excesivă a tehologiei în perioada copilăriei, respectul pentru persoanele vârstnice și nu numai, reamintirea jocului cu ajutorul jucăriilor tradiționale, împrietenirea cu alți copii.
Prezentare pe scurt:
Fetița Cecilia se trezește într-o dimineață având capul pătrat. Îngrijorați părinții o duc la cabinetul medical, unde în sala de așteptare, constată că și alți copii au aceeași problemă. Doctorul nu găsește remediu pentru situația apărută, iar adulții cred că este o epidemie. Fetița îngrijorată cere și parerea bunicii, iar aceasta o sfătuiește să înceapă să întreprindă mai multe acțiuni ce conțin elemente rotunde. Astfel, Cecilia începe să se joace cu mingea, să meargă cu bicicleta, să facă baloane de săpun etc., până când într-o zi observă cum capul ei a revenit la forma normală. Acum având parte din nou de un chip rotund, ea îi ajută și pe ceilalți copii care încă au fețele pătrate să revină la forma inițială. Cecilia a conștientizat că folosirea obiectelor tehnologice pătrate (tablet, telefon, televizor) în exces, au dus la “îmbolnavirea” ei.
Această carte există și în format digital, chiar sub formă de videoclip, unde este povestită în portugheză întreaga poveste. Cu toate că aceasta nu are traducere în alte limbi, simpla vizionare a videoclipului cărții este destul de explicită pentru a putea fi prezentată cu imagini și explicații conform acestora.
În opinia mea, aceasta este o carte ce sintetizează perfect (o mică parte dintre) problemele contemporane privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, indiferent de vârstă și reușește să încurajeze într-un mod armonios și delicat, soluția ecologică necesară a fi aplicată pentru menținerea unui echilibru în viața de zi cu zi.
