Cu toții ne dorim să vedem copii cu o bază morală solidă, să îi învățăm cum să îți formeze abilități și valori importante și să îi sprijinim în a deveni adulți responsabili, grijulii și sănătoși. Cel mai important ar fi ca acești copiii să învețe să distingă singuri și să recunoască comportamentele bune și rele, să gândească rațional și să înțeleagă de ce nu este bine să acționeze într-un anumit fel, să fie empatici, să conștientizeze că trebuie să învețe cum să deosebească comportamentele bune de cele rele și că aceste comportamente pot fi îndreptate atât timp cât noi ne dorim acest lucru.
Lassie se întoarce acasă (2020) reprezintă o a doua ecranizare a romanului scris de Erick Knight, această ecranizare este adaptată la noua generație.
Consider că acest film este unul potrivit pentru educația civică deoarece acțiunea acestuia prezintă iubirea dintre om și animal, ne inspiră să avem curaj, să fim hotărâți, să fim capabili de sacrificiu, să ne acceptăm așa cum suntem. În rolurile principale îl avem pe câinele Lassie și pe stăpânul acesteia, Florian.
Florian este nevoit să renunțe la câinele său, la cea mai bună prietenă a sa, deoarece în apartamentul în care ajunge să locuiască împreună cu familia lui nu era voie cu un câine. După ce o duce pe Lassie de acasă, a devenit foarte trist, a trăit o adevărată dramă. Lassie îl iubea foarte mult pe Florian, nu a dorit să renunțe la acesta, iar din această cauză a fugit din locul unde se afla pentru a ajunge la Florian. Aceasta va avea parte de multe aventuri, dar nu vă spun mai mult deoarece dacă doriți să știți va trebui să vă uitați la film pentru a le afla, dar și pentru a descoperi dacă reușește să se reîntâlnească cu Florian.
Termenul de bullying este unul despre care se vorbește tot mai des în zilele noastre și el poate să îmbrace mai multe forme, astfel că se poate identifica bullying verbal, fizic, emoțional și chiar bullying ascuns. Copiii sunt victime ale acestui fenomen poate fără să știe că acesta are o denumire exactă și probabil nu este pe atât de important să punem o anumită etichetă cu nume, pe cât este de important să-i ajutăm să conștientizeze faptul că nu trebuie să facă față acestui fenomen singuri, atunci când el apare. În majoritatea cazurilor, copiii nu spun ceea ce li se întâmplă decât după ce bullyingul durează de ceva vreme sau atunci când adultul sesizează o schimbare comportamentală a acestuia. Scopul meu nu este să explic fenomenul, ci să o ofer o variantă prin care consider că se poate explica acesta la clasă în cadrul orelor de educație civică, cu ajutorul poveștilor.
Amanda F. Doering și Melissan Higgins sunt autoare contemporane care și-au îndreptat atenția înspre poveștile pentru copii, creând mai multe serii de povești educative care tratează diverse teme de actualitate, concepute astfel încât mesajul să fie receptat cu succes de copii. Una dintre seriile de cărți ale autoarelor vizează bullyingul, serie apărută în anul 2021 și tradusă în același an de Laura Frunză, fiind publicată sub egida editurii Bookzone. Seria poveștilor despre fenomenul amintit mai sus cuprinde următoarele povești: Glumele nu sunt mereu amuzante (Amanda Doering), Insultele nu sunt deloc amuzante (Amanda Doering), Tachinarea nu e mereu amuzantă(Melissa Higgins) și nu în ultimul rând Îmbrâncitul nu e deloc amuzant (Melissa Higgins).
Poveștile au ca personaje principale animale drăguțe, care întâmpină diverse situații problemă ce îi pune într-o situație neplăcută, stânjenitoare în care copiii se pot regăsi. Fiecare carte tratează o categorie distinctă de bullying, oferind totodată posibile soluții și strategii care se pot utiliza cu succes de către copii. Cărțile au un limbaj accesibil și sunt pline cu ilustrații viu colorate și foarte expresive, ceea ce face cititul o plăcere, dacă ne gândim că dorim să folosim aceste materiale la clasa a III a, respectiv la clasa a IV a.
Editura a încadrat poveștile la categoria copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, astfel că poveștile ar putea fi utilizate și la nivel preșcolar, dar bineînțeles la un nivel mult mai scăzut, deoarece modelarea următoarei generații de oameni responsabili trebuie să înceapă încă de la cele mai fragede vârste, dar cu respectarea particularităților de vârstă. Cu toate acestea eu le-aș utiliza la nivelul claselor primare datorită faptului că la această vârstă ei sunt capabili să înțeleagă mai bine anumite noțiuni și explicații regăsite în text, un plus fiind bineînțeles contactul direct cu cartea. În acest mod ei pot identifica cele mai bune metode de a evita pe viitor astfel de situații și se pot reîntoarce atunci când doresc să recitească cum a trecut unul dintre personaje peste o situație dificilă.
Poveștile le consider foarte reușite din prisma conținutului educativ datorită faptului că acestea indică pe lângă modalitatea de acționare într-o situație de bullying, atât perspectiva agresorului cât și a celui agresat și totodată îi ajută să înțeleagă consecințele acțiunilor și a cuvintelor pe care le folosesc în colectiv. Mai mult decât atât în carte sunt stabilite limite clare până unde o glumă este amuzantă, care este limită pentru ca o tachinare să fie considerată acceptabilă și care limita până la care îmbrâncitul poate fi considerat un gest făcut din neatenție și fără vrea voință. De-a lungul timpului în interacțiunea cu copiii am reușit să surprind de mai multe ori faptul că există situații când copiii spun nu am vrut, îmi pare rău, promit că nu mai fac, dar din păcate, în majoritatea cazurilor nu sunt cuvinte sincere, fiind automatizări formate de-a lungul timpului utilizate în cazul unui conflict. Atunci când copiii chiar înțeleg valoarea fiecărui cuvânt, sunt convinsă că orice conflict se va rezolva mult mai ușor și cel mai probabil prin mai puțină violență de oricare tip ar fi.
Bineînțeles că aceste cărți pot fi utilizate foarte bine și direct de către părinți, dar atunci când informația este legată de ceva ce aparține universului unui copil și o poate asocia cu o întâmplare reală, asimilarea este mai profundă. De multe ori de frică copilul nu împărtășește situațiile conflictuale cu părinții, dar se simte în siguranță să le împărtășească doamnei învățătoare, astfel că aceasta poate cunoaște probleme la nivel de clasă și poate să acționeze punctul. Poveștile îi vor ajuta și să capete încredere în ei și să ceară ajutor atunci când întâmpină o problemă sau o dificultate.
Un copil educat în spiritul educației civice va conștientiza importanța respectării celorlalți oameni din jur și va răspândi acest principiu de viață. Cărțile ajută într-adevăr, dar ele trebuie inserate astfel încât principiile regăsite în ele să fie aplicate și reamintite în mod constant, deoarece la fel cum cu o floare nu se face primăvară, nici cu o lecție sau o serie de cărți educative nu se obține o schimbare majoră. Aplicarea cunoștințelor dobândite în mod curent, are ca efect întipărirea și automatizarea acestora, până în momentul în care acestea devin un reflex și elevii vor acționa corespunzător în mod deliberat. O societate nu poate fi schimbată decât dacă se schimbă mentalitatea oamenilor din ea, dar cum schimbarea se obține cel mai greu, mai ales atunci când o aștepți de la cei lângă tine, este recomandabil să începem să educăm noua generație în mod corect.
Teoria ca teoria, dar cum m-am gândit eu să realizez o activitate de educație civică cu această temă urmează să vă spun în continuare. Clasa la care aș implementa activitatea este clasa a III a, unitatea de învățare Grupuri de apartenență, relații și comportamente existente între oameni. Competențele generale pe care vizez să le ating sunt: 1. Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană și 2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în context de viață din mediul cunoscut, iar competențele specifice aferente sunt: 1.2 Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei și 2.3 Explorarea unor relații existente între oameni în cadrul grupului. Aș împacheta frumos cărțile și aș ruga o colegă să îmi „livreze” în pauză coletul, astfel încât copiii să fie curioși ce am în pachet. Aș alege să desfac pachetul și să le arăt cărțile, citind titlurile acestora, urmând ca apoi să îi întreb dacă sunt curioși să afle mai multe despre aceste povești. De îndată ce ei își vor exprima în mod evident dorința de a cunoaște conținutul acestor povești, mi-aș aminti că am văzut în colet un memory stick care are atașat un mesaj. Le citesc mesajul : „Am auzit că aveți o clasă cu copii minunați și v-am pregătit o surpriză pentru ei pe acest stick. Vizionare plăcută!”. Pe stick se va afla prima poveste din seria de cărți „Îmbrâncitul nu e deloc amuzant” în format audio -video, pe care am realizat-o pentru ei, ca să poată recepționa mesajul mai bine. După vizionare, explic cuvintele noi care apar, urmând să identifice calitățile morale pe care le au personajele din poveste. Voi pune accent pe identificarea și conștientizarea comportamentului inadecvat prezentat în poveste și voi solicita copiilor să găsească relațiile care se stabilesc între personajele din povestea prezentată. Cel mai bun mod de a-i face să conștientizeze efectele unui astfel de comportament asupra celui agresat, consider că este un exercițiu de imaginație prin care elevii să se gândească cum s-ar fi simțit dacă erau în locul lui Mihnea, sau dacă vreodată au fost într-o situație asemănătoare să împărtășească colegilor cum au reacționat. Elevii vor trebui să găsească situații în care un astfel de comportament poate să apară și bineînțeles că activitatea nu s-ar încheia fără identificarea unor soluții pentru Mihnea, astfel încât pe viitor el să nu fie victima unor astfel de comportamente. Elevii se pot ajuta și de sfaturile primite de Mihnea de la mama lui și de la doamna învățătoare.
În speranța că am reușit cel puțin să vă stârnesc curiozitatea și interesul pentru a descoperi această serie, vă las mai jos o imagine cu coperțile cărților.
Tipul filmului: Comedie, fantastic, pentru familie, aventură, dramă.
Premiera: 19 iunie 2015
Regizor: Pete Docter
Actori principali: Amy Poehler – Bucuria, Phyllis Smith – Tristețea, Bill Hader – Frica, Lewis Black – Furia, Mindy Kaling – Dezgustul, Kaitlyn Dias – Riley Anderson, Diane Lane – Mama lui Riley, Kyle MacLachlan – Tatăl lui Riley, Richard Kind- Bing Bong
Locul acțiunii: San Francisco
Am ales să prezint recenzia filmului „Inside Out”. Acest film a apărut în anul 2015 și probabil este un film animat foarte cunoscut. Am ales acest film deoarece consider că este un material colorat și atractiv pentru elevi care poate să fie folosit și la orele de educație civică, deoarece implică emoțiile care ne călăuzesc pe întregul parcurs al vieții.
Totul a început prin prezentarea fetiței pe nume Riley. La vârsta de 11 ani viața fetei se schimbă complet, deoarece este nevoită să se mute din orașul în care a copilărit. Emoțiile din mintea fetei ( fericirea, tristețea, furia, dezgustul, frica) încearcă să controleze viața fetei dată peste cap de noua ei locuință.
Suspansul este prezent pe toată perioada derulării filmului, toată acțiunea fiind răsturnată din cauza emoției de tristețe, care atinge o amintire esențială din trecutul fetei, amintirea se transformă în una tristă.
Consider că acest film este potrivit pentru a se prezenta la ora de educația civică, deoarece astfel se pot explica copiilor felul în care ne putem controla emoțiile și să trăim împreună cu ele, deoarece fac parte din viața noastră și la fel ca pe Riley, ne controlează și pe noi în fiecare situație importantă din viața noastră.
Cea mai importantă lecție din această animație este că tristețea a salvat toată povestea, ceea ce înseamnă că tristețea nu este o emoție chiar atât de rea. A reușit să restabilească echilibrul după care totul a revenit la normal. Filmul are și un strop de comedie, ceea ce o să le placă copiilor.
Am vizionat acest film cu atât suspans încât abia am așteptat să aflu finalul, care este unul super drăguț, iar dacă vreți să-l aflați, vă invit să îl vizionați și voi, ca să reușim să trăim împreună cu emoțiile noastre.
Mi-a plăcut mult cartea, ea fiind scrisă din perspectiva unei fetițe de zece ani. Povestea aduce în prim-plan, într-un limbaj complet nepretențios două probleme reale și anume hărțuirea în școală a copiilor de către alți copii (fenomen numit bullying) și efectul certurilor dintre părinți.
Protagonista cărții, Hannah, are parte de cele două probleme menționate anterior. Hannah Geller este o fetiță de zece ani, elevă în clasa a V-a, care iubește cuvintele fiind extrem de pricepută la ortografie. Hannah duce o luptă grea, atât la școală cât și acasă, cu o mulțime de lucruri care o frământă, o înfricoșează și cărora nu reușește să le găsește vreo rezolvare.
Familia Geller, adică cea din acest roman, nu înregistrează scene de violență domestică ci doar o prefigurare a acesteia, însă efectul produs asupra lui Hannah este unul destul de mare.
Cele două probleme, fenomenul bullying si efectul certurilor dintre părinți, dezbătute în roman sunt grave, însă eu consider că problema legată de mediul familial plin de certuri o depășește pe cea a fenomenului de bullying. Asta pentru că într-o familie ar trebui să găsești iubire, liniște, apreciere, respect, empatie, un mediu echilibrat în care toți membrii să se dezvolte armonios.
”Eu i-aș cere duhului meu albastru ca toate zâmbetele familiei mele să fie reale pentru totdeauna de acum înainte.” (pagina 49)
Și hărțuirea este o problemă pe cât de gravă, pe atât de des întâlnită. Acest fenomen începe să fie din ce în ce mai des întâlnit. De ce sunt copiii atât de răi? Ce anume îi determină să devină hărțuitori? Răspunsul este oferit oarecum de către Hannah :
”Cred că dacă cineva nu reușește să vorbească despre gândurile sale, până la urmă este în stare să facă ceva nebunesc. Să devină un hărțuitor.” (pagina 231)
Toți avem traume mai mari sau mai mici, toți avem îngropate adânc în noi lucruri care ne-au făcut să suferim și pe care nu vrem sau nu știm să le expunem. Dacă nu le expunem așa cum sunt, atunci nu le putem vindeca, iar daca nu le vindecăm ele nu vor dispărea, ci răzbat la suprafață sub forma unor comportamente negative.
”Este greu să vorbești atunci când lucrurile merg rău în mintea ta. Uneori vrei pur și simplu să observe cineva că nu te simți bine. Sentimentul acesta te poate determina să faci multe lucruri urâte. ” (paginile 250-251)
Hannah este o preadolescentă care se confruntă cu problemele hormonale specifice vârstei, traversează aceste două situații dificile inventând variante fanteziste. Narațiunea este homodiegetică( la persoana I), avem doar perspectiva lui Hannah. Acțiunea nu se desfășoară pe o perioadă lungă de timp, ce pe parcursul a doar căteva luni.
”Dacă aceasta ar fi o poveste” este un roman care merită citit, este scris într-o manieră facilă. Voi încheia cu un citat motivațional, pe care Hannah și l-a imaginat în legătură cu faimoasa piesă a lui Shakespeare.
”Dacă aceasta ar fi o poveste, m-aș duce înapoi în timp și aș fura manuscrisul piesei Romeo și Julieta de la Shakespeare. Într-o cămăruță întunecoasă, având numai o lanternă și o pană de scris, aș schimba sfârșitul Julietei. Julieta ar decide, nu să moară pentru iubirea ei, ci să devină arhitectă, sau actriță, sau scriitoare, cu puterea de a-și alcătui propriile povești.” (paginile 115-116)
Cum să protejăm natura nu este doar o simplă întrebare, ci și un îndemn de a face ceva.
Natura, în sensul cel mai larg, este echivalentă cu lumea naturală, lumea materială, fizică sau universul. „Natura” se poate referi la fenomenele lumii fizice și, de asemenea, la viață în general. Deși oamenii fac parte din natură, activitatea umană este adesea înțeleasă ca o categorie separată de fenomenele naturale.
Aceasta cuprinde totalitatea ființelor și a lucrurilor din univers,lumea fizică înconjurătoare,vegetația și formele de relief. Așa cum spune și Dante Alighieri „Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic”.
Scopul principal al educaţiei ecologice desfăşurate în şcoală este facilitarea dobândirii unor cunoştinţe care să permită înţelegerea problemelor de mediu în profunzimea şi complexitatea lor, conducând în final la luarea deciziilor pe baza unei conştiinţe ecologice, precum şi la promovarea oportunităţilor de a avea experienţe directe cu mediul natural . Oricare ar fi rolul învățătorului la clasă cu siguranță această activitate sau această temă despre natură nu ar trebui evitată, deoarece eu consider că de aici pornește educația copilului legată de mediul înconjurător.
Azi m-am gândit să vorbim despre un model de activitate extracuriculară care cu siguranță este practicată în multe școli . Trebuie să învățăm copiii să iubească,să protejeze și să prețuiească tot ce ne înconjoară .
Etapa 1
Înainte de a pune în practică această activitate am pregătit la clasă diferite obiecte de lucru manual sau pictură care să pună amprentă în inimile copiilor atunci când vom pune în practică această activitate.
Activitatea constă în curățarea și îngrijirea unui parc din aproprierea școlii unde învățătoarea alături de copii va petrece o zi adunând deșeurile care sunt aruncate pe spațiul verde, reabilitarea obiectelor neîngrijite din parc, curățarea și îngrijirea copacilor.
Pentru început am realizat un panou pe care se află fiecare mânuță care a participat la această activitate . Mânuțele au fost pictate cu diferite culori, pe urmă lipite pe o planșă albă. Sub fiecare mânuță am scris numele fiecărui copil, iar ca titlu am ales „ȘI TU POȚI OCROTI NATURA”. Acest panou îl vom afișa atât la avizierul școlii cât și la intrarea în parc. Pentru tomberoane am realizat diferite stickere .
Etapa 2
Pentru a porni cât mai pregătiți spre activitate la clasă am învățat despre sortarea deșeurilor iar ca și activitate am prezentat un filmuleț copiilor. Am pregătit și o fișă de lucru pentru a mă asigura că am învățat să sortăm corect deșeurile . Pe această fișă am afișat patru tomberoane albastru ,galben,verde și roșu. Sub fiecare tomberon avem un spațiu în care scriem ce obiecte putem depozita în acesta .
Înaintea activității le-am vorbit copiilor despre echipamentul adecvat pentru a lucra cât mai lejer ,despre metodele de protecție pentru sănătatea noastră , să folosim mănuși de unică folosință,să ne dezinfectăm mâinile la finalul sarcinilor pentru a nu pune în pericol sănătatea noastră .
Etapa 3 (ziua activității)
În prima parte a zilei am început cu organizarea sarcinilor și a copiilor. Am avut grijă ca fiecare copil să primească mănuși de unică folosință . Materialele de lucru pe care le utilizăm sunt :saci menajeri, mănuși, dezinfectant, var (pentru „pictarea” copacilor), pensule, acuarele și nu în ultimul rând materialele pregătite la clasă .
Pentru început copii vor strânge și sorta deșeurile în tomberoanele special amenajate,iar apoi ca activitatea să fie mai atractivă vor lipi stickerele pregătite la clasă pe aceste tomberoane motivându-i pe cei din jur să nu mai arunce deșeurile pe jos .
Următoarea activitate constă în strângerea frunzelor și a resturilor din copaci ,iar apoi vom „picta” cu alb jumătatea trunchiului . Pe parcursul activității le explicăm copiilor cât de important este acest material pentru sănătatea copacului . La final am ales să aducem culoare prin pictarea obiectelor neîngrijite precum panoul de la intrarea din parc unde am adăugat și un nou regulament și planșele pregătite la clasă .
Prin abordarea acestei activități extracuriculare, este foarte important să stimulăm la copii dorinţa de a cunoaşte cum putem ocroti natura înconjurătoare, ce pot face ei pentru a elimina sau cel puţin diminua cauzele ce duc la poluarea mediului.
În natură nu vei găsi wifi, dar sigur vei găsi o conexiune mult mai bună
Doamna Valentina-Gela Silaghi este directorul Școalii Gimnaziale Nr.1 Roșia (Bihor), domnia sa fiind absolventă a Facultății de Istorie Geografie din cadrul Universității din Oradea în anul 2005, având o vechime de 16 ani la catedră.
Mai jos sunt câteva dintre întrebările despre educația civică în România la care doamna director a avut amabilitatea să îmi răspundă.
Î: Ce înseamnă educația civică în și pentru România?
R: Educația civică reprezintă una dintre disciplinele din trunchiul comun pentru clasele de gimnaziu, iar ce înseamnă pentru România cred că documentele oficiale reflectă foarte bine importanța acestei discipline mai ales în evoluția acesteia în ultimii ani prin adoptarea ultimului plan cadru. Educația civică se regăsește ca disciplină de studiu așa cum vă spuneam în trunchiul comun încă de la clasa a V-a cu câte o oră pe săptamână. Dacă în planurile-cadru anterioare era studiată doar la nivelul clasei a VII-a și a VIII-a de această dată o regăsim încă din clasa a V-a.
Î: Fiind director și cadru didactic în învățământul românesc cu o experiență de 16 ani în spate, care credeți că a fost cursul educației civice de-a lungul anilor în școli? Se văd rezultate sau stagnăm la această categorie?
R: Experiența mea și nu în ultimul rând calitatea de elev pentru că la momentul la care eram elev aveam o oră de educație civică, de-a lungul anilor această disciplină a avut un progres, iar în ultima perioadă așa cum spuneam și la întrebarea anterioară, prin introducerea ei în planurile cadru încă din clasa a V-a, desigur asta înseamnă o evoluție a disciplinei. Rezultatele le vom avea reflectate în societate în ceea ce înseamnă valorile și principiile pe care le studiem în cadrul acestei discipline și competențele pe care le manifestă elevii noștri.
Î: Având în vedere că suntem în secolul XXI, cel al tehnologiei, cum evaluați comportamentul moral-civic al copiilor din zilele noastre față de cei care acum le sunt părinți?
R: Suntem în secolul XXI într-adevăr, acela al tehnologiei care dacă de foarte multe ori este utilă trebuie avut în vedere și un filtru care este necesar să existe mai ales la copii pentru a putea înțelege informațiile și a putea să utilizeze doar ceea ce au nevoie. Desigur, la baza educației elevului stă în primul rând bazele educației de acasă, educația primită în primii ani de viață, pe această bază școala vine și clădește desigur în parteneriat cu familia. Da, există din păcate exemple de comportamente, haide să le spunem inadecvate, însă majoritatea elevilor aceia care au o bază solidă primită de acasă pe care s-a construit frumos, după aceea la școala au un comportament moral exemplar, respectându-și părinții, acceptând și comunicând cu ei pentru tot ceea ce înseamnă o viață de familie armonioasă și în concordanță cu valorile societății în care trăim.
Î: Accesul la informație este atât de accesibil tuturor, îndeosebi copiilor. Considerați că impactul asupra educației civice a fost unul pozitiv sau negativ pentru societatea democratică?
R: Având în vedere scopurile acestei discipline, dezvoltarea elevului în spiritul valorilor democratice care îi ajută pe elevi să-și însușească cunoștințele necesare unui cetățean care are deopotrivă drepturi, dar și obligații să înțeleagă realitatea din societatea din care fac parte, dezvoltându-le totodată spiritul critic. Accesul la informații a avut un impact pozitiv spun eu și aici aș accentua în ceea ce înseamnă selectarea surselor de informații și dezvoltarea abilităților de utilizare a mijloacelor TIC în căutarea acestor informații care au devenit facile și mai aproape de ei mai ales în această perioadă din ultimii 2 ani.
Î: De ce este importantă educația civică, după părere dumneavoastră, în școlile românești?
R: Educația civică în școala românească este importantă pentru formarea viitorilor cetățeni de mâine, desigur pot spune folosind o sintagmă „educăm azi pentru societatea de mâine”.
Î: Cadrele didactice sunt conștiente de impactul educației civice asupra societății? Îi acordă importanța cuvenită?
R: Desigur vocația de dascăl implică respect pentru fiecare disciplină predată, fiecare disciplină trebuie văzută cu contribuția ei în desăvârșirea personalității elevului. Cu siguranță și educația civică se bucură la fel ca și celelalte discipline de aceeași apreciere și sunt absolut convinsă că fiecare dascăl care își înțelege menirea și vocația profesiei pe care și-a ales-o acordă fiecărei discipline, dar în mod special celei despre care discutăm, respectul și mai ales importanța pentru societatea viitorului pentru care pregătim elevii.
Din nevoia de a-i motiva pe copii să fie harnici, perseverenți, curajoși, optimiști și prietenoși a luat naștere povestea următoare, poveste compusă de mine special pentru momentele în care copilașii din clasa mea aveau nevoie de un imbold. Cu ajutorul poveștilor formative orele de dezvoltare personală, respectiv educație civică, devin mult mai atractive, copiii se identifică cu personajele pozitive din povești și încearcă să devină la fel ca acestea. Deosebit de important este să creăm o stare de bine în cadrul clasei de elevi și cum altfel decât folosind povești.
Era o dimineață frumoasă de vară. Soarele mângâia cu razele sale calde fiecare părticică din dumbrăvița, aflată tocmai în mijlocul pădurii fermecate. Aici totul era magic, iar fiecare ființă parcă avea ceva deosebit de făcut în fiecare zi.
De sub o frunzuliță mică cineva se chinuia să își scoată căpșorul la lumină. Era o mică și gingașă omidă. Tocmai se trezise dintr-un vis în care mama sa îi spusese că dacă va ajunge la Tărâmul Fluturilor de Argint o va întâlni. Era buimăcită și după ce reuși să se urce pe frunză văzu un munte gri, sclipitor. Se gândi că acolo trebuie să fie tărâmul din vis, unde se afla mama sa. Cu o hotărâre demnă de toată admirația, își înveli într-o frunză o cheiță mică, de aur, pe care o găsi în coconul său, pentru a o duce cu ea și porni la drum.
Și merse, și merse până ajunse în dreptul unui bolovan care părea atât de mare pentru biata omiduță încât un greieraș care se afla prin apropiere o sfătui să renunțe, deoarece este imposibil ca cineva atât de mic să treacă dincolo. Dar omida nu s-a dat bătută, s-a cățărat pe bolovan, târându-se cu toate puterile ei. A ajuns în vârf, iar apoi a alunecat ușor la vale pe bolovan.
De fericire că a depășit acel obstacol piciorușele ei fragile se mișcau atât de repede că aproape putea să alerge. Se opri apoi ostenită pe marginea unui iaz. După ce și-a stâmpărat setea a început să caute o posibilitate pentru a traversa iazul. Era destul de departe până în partea cealaltă, iar apa care îi uda perișorii fini nu era tocmai ceva plăcut.
De după o frunză de brusture s-a ivit o lăcustă curioasă. Omida i-a povestit planurile sale, iar lăcusta s-a hotărât să o ajute. Omida s-a urcat pe spatele acesteia și printr-o săritură sprintenă amândouă s-au trezit pe partea cealaltă a iazului. Omida i-a mulțumit prietenei sale și a plecat mai departe.
Merse ce merse, până ce ajunse în dreptul unui râu. Ajunsă aproape pe marginea cealaltă a râului, auzi un țipăt înspăimântător. Omida nu mai auzise până atunci acel sunet. Își dede imediat seama de pericol…era o pasăre ce zbura îngrozitor de agitată pe cer. Foamea i se citea în glas.
Aproape rămasă fără vlagă, omida ajunse în capăt și reuși să se arunce sub o floare de margaretă care o ascunse atât de bine că pasărea își văzu de drum și dispăru în zarea roșiatică. Era deja seară. Moartă de oboseală și de spaimă omida se ghemui lângă tulpina margaretei și ațipi, gândindu-se că mâine va fi mai bine. Dis de dimineață în jurul ei se adunaseră câteva albine, furnici, greieri și alte vietăți mărunte de la poalele muntelui. Printre ele era și lăcusta, prietena ei. Aceasta le povestise tuturor despre curajul nemaipomenit pe care l-a avut săraca omidă.
Toți credeau că a murit de la prea mult efort, când deodată, din trupușorul ei firav s-au ivit două aripi de o frumusețe nemaivăzută, de culoarea unui curcubeu superb. Devenise fluture! Ce miracol!
Cu cheița de aur la gât, omida – căreia nu-i venea să-și creadă ochilor – și-a luat zborul către Muntele Fluturilor de Argint, mulțumindu-le gâzelor pentru grija lor. Cât timp dormise a visat că acea cheiță de aur o va ajuta să deschidă porțile ferecate ale tărâmului de poveste. Era atât de fericită că își va întâlni mama încât zbura cu cea mai mare viteză. Oricât de mică fusese și oricât de anevoios păruse drumul, peste o zi omida își realizase visul, ajunse la mama ei…
Povestea “Fata babei și fata moșneagului” scrisă de Ion Creangă reprezintă una din operele literare scrise pentru copii prin care personajele pot inspira un exemplu bun sau mai puțin bun de urmat.
După cum știm, în poveste este vorba despre o babă și un moș care aveau amândoi câte o fată. Mergând să-și încerce norocul în lume, fata moșneagului a dat dovadă de multă bunătate, îngăduință și hărnicie, pe când fata babei nu a făcut altceva decât să arate exact opusul atitudinii celeilalte fete. Bineînțeles, după faptă și răsplată! Fata moșneagului a fost răsplătită la rândul ei de către toți cei care au beneficiat de ajutorul și bunăvoința fetei (pomul, cuptorul, fântâna și cățelușa). Nu la fel putem spune însă despre fata babei. Din cauză că nu și-a arătat mila pentru cei aflați la greu, a primit exact ceea ce merita: ignoranță și indiferență. Cele două personaje redau ideal contrastul dintre bine și rău.
Povestea lui Ion Creangă mizează pe o morală destul de simplă: dacă eşti bun şi cinstit, vei avea numai de câştigat, dacă însă te împiedici în propria mândrie şi răutate, vei sfârşi umilit şi înfrânt. Această poveste reprezintă cu siguranță o sursă de inspirație pentru copii, cu fapte, întâmplări și personaje de la care au ce învăța. De exemplu, cele patru elemente întâlnite în poveste (pomul, cuptorul, fântâna și cățelușa) sunt simboluri ale celor pe care îi întâlnim în viața de zi cu zi, iar scopul celor două fete era să-și dobândească anumite virtuți prin ajutorul pe care-l ofereau: să fie bune, să arate dăruire, generozitate, milă, să nu treacă cu indiferență, ș.a.m.d..
De aici copiii pot învăța la ora de educație civică ce înseamnă să fii cu adevărat un om bun, să fii o persoană valoroasă și plină de dăruire pentru cei din jur.
Prezentându-le copiilor această poveste (despre care cu sigurantă au auzit, dar în alt context), ei pot reflecta asupra modului de comportare a personajelor și asupra valorii morale a întâmplărilor, deducând la urmă cât de important e să fim cu adevărat oameni.
Nu credeam că în secolul XXI voi prinde vremurile pe care le prind acum. Când am intrat pe băncile facultății nu mi-aș fi imaginat în vreun fel sau altul că s-ar putea ca mai bine de jumătate de facultate să o fac în mediu online. Dar viața nu îți oferă de fiecare dată lucrurile la care te-ai aștepta. Nu noi creăm contextul, dar noi avem puterea de a trăi în așa fel încât să nu lăsăm lucrurile care se întâmplă să ne afecteze. Nu la o intensitate mult peste limită. Nu voi vorbi despre o gândire pozitivă, în sensul exagerat al cuvântului, așa cum au unii obiceiul să o facă. Voi vorbi și voi încerca să promovez o gândire rațională, o gândire flexibilă, o gândire în care scopurile și dorințele sunt formulate în termeni preferențiali, nu categorici.
Cu toții suntem familiarizați cu ceea ce se întâmplă la ora actuală între Rusia și Ucraina. Desigur, cunoaștem în parte. Adevărul, ca de fiecare dată ne este ascuns și probabil niciodată nu vom ști ce anume a dus la declanșarea acestui război, la fel cum nu vom ști nici interesele care au susținut cei 2 ani de pandemie de până acum. Nu urmează o lecție de politică, nicidecum, e o lecție de conștientizare, spun eu, o încercare de a atrage atenția asupra a ceea ce contează.
Cine și-ar fi dorit 2 ani de pandemie, care, chipurile s-a sfârșit ca prin minune odată cu izbucnirea războiului? Cine își dorește un război? Război cu arme în vremurile noastre? Pare că trăim o realitate extrasă din filme. E un fel de râsu’-plânsu’, dar mai mult de plâns pentru cei aflați la mijloc. Cu siguranță oamenii de rând, ucrainienii și nici rușii, nu își doresc să se întâmple ce se întâmplă acum, dar se pare că nu ține de ei. Și ce e de făcut? Să înceapă din nou panica, așa cum a început cu pandemia? Se pare că degeaba am trecut prin pandemie. Istoria se repetă la nici doi ani distanță. Din nou se golesc rafturile magazinelor, din nou e propagandă în mass-media. Aceeași voce care inducea teama irațională dusă la depresie mobilizează din nou oamenii în aceeași direcție.
Da, e război. Da, a fost (și mai mult ca sigur încă este) pandemie. Da, e un motiv de îngrijorare. E normal să ne fie teamă, dar e normal să ne panicăm? Îngrijorarea ne direcționează spre soluții. Panica spre depresie. Chiar asta se vrea să se întâmple din nou? Și dacă cei din frunte (aruncăm vina pe ei, că nu avem pe cine) ar vrea să ne inducă într-o astfel de stare, noi ne lăsăm mânați de ei încoace și încolo? Chiar nu avem un pic de autonomie emoțională, puțin control și gestionare a situației? Dacă suntem conștienți că nu de noi ține ce se întâmplă în jurul nostru – și s-a demonstrat acest lucru – tot ce ne rămâne de făcut e să ne direcționăm atenția asupra felului în care percepem realitatea înconjurătoare.
Pandemia a provocat mari daune. S-au înregistrat multe decese. Nu vreau să minimalizez efectele cauzate de pandemie. Dar am stat să analizăm câte probleme psihologice a cauzat această panică indusă pe urma pandemiei? Același lucru se întâmplă acum cu războiul. Aduce o spărtură în viețile multora, ruinează visele tinerilor, desparte familii, ucide viitorul copiilor. E grav. E o situație critică. E iluzoriu să ne gândim la fericirea cuplurilor despărțite, la bucuria părinților goniți de lângă copii și la copiii rămași orfani la vârste atât de fragede. Dar ca în orice situație, stilul de gândire este cel care face diferența între un om sănătos și unul cu probleme psihologice. Cum am putea ajuta refugiații înainte de a ne ajuta pe noi? Ce emoții le-am transmite dacă panica ni s-ar citi în glas? Cum să-i scoatem pe ei din anxietate, dacă acolo ne situăm și noi? Și, mai grav, ce am face noi dacă am fi în locul lor? Cum am percepe toată situația? Cum am ieși din ea?
Dar, dacă la capitolul gestionării emoțiilor stăm prost (bine ar fi să nu mai fie cazul), poate compensăm puțin cu generozitatea (unii dintre noi). Am avut un început bun ca popor, în ceea ce privește ajutorul acordat refugiaților. S-au mobilizat oamenii, s-au mobilizat bisericile și în cele din urmă și statul; s-a oferit ajutor fără preget, dar, la fel ca de fiecare dată, apar și cârcotașii, oamenii care susțin că ucrainienilor le merge mult mai bine decât nouă și nu merită ajutorul acordat. Aceștia sunt oamenii cu o gândire irațională.
Nu contest, probabil nu ne ridicăm la nivelul lor financiar. Sau, nu ne-am ridicat. Probabil mulți dintre noi nici nu am visat la mașinile pe care ei le conduc, după cum spun unii și alții. Dar acum e război. E o altă poveste. Acești oameni au rămas fără case. Nu mai au un loc al lor ferit de pericol. Și dacă vă poticniți în ”bogătașii” de la volane, de ce pedepsiți femeile cu copii care se târăsc în cozi infernale? Din nou se dă dovadă de o evaluare globală a gândirii. Din nou punem toți oamenii în aceeași ”oală” și ne spălăm pe mâini, ca de fiecare dată, fiindcă nu avem în noi sădit nici simțul civic și nici bunul simț.
Se prea poate ca în trecut ucrainienii să fi greșit față de ruși, față de noi, față de toți, dar acum nu e vorba despre ce fac puterile lumii, e vorba despre oamenii de rând, e vorba despre cei care nu au nici o vină. Acum nu vorbim despre bogații Ucrainei, nici despre președinți și oameni de stat. Acum este vorba despre cei aflați în impas. Că ar fi din nou o propagandă a mass-mediei, că sunt alte scopuri aflate la mijloc, nu contest. Invit doar oamenii care nu vor să ajute să tacă, să nu facă un rău în plus. Și, da, faptul că românii se mobilizează pentru străini, ignorându-și semenii lor de-o viață, nu e un lucru de cea mai mare laudă. Consider că, în primul rând, ar trebui întinsă mâna celui aflat lângă tine și apoi străinului, pe temeiul versetului: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă și este mai rău decât un necredincios.”, dar lucrul acesta nu împiedică ajutorul acordat refugiaților, mai ales că pe săraci i-am avut dintotdeauna cu noi și până acum, nu ne-am îngrămădit foarte tare să le fim solidari.
Închei cu un singur gând și anume: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui”, o valoare după care ar trebui să se ghideze viața cu sens a fiecăruia dintre noi, indiferent de ceea ce ne rezervă viitorul. Nu uita, „Dacă știi să faci un bine și nu îl faci săvârșești un păcat!”.
