Simina Begher, Simona Teuca și Denisa Tirla
REVISTA DE EDUCAȚIE CIVICĂ
Am decis să realizăm pentru „Revista de educație civică” un interviu alături de domnul Țoța Remus, directorul Muzeului din Beiuș. Cadrul ales te duce cu gândul la poveștile nemuritoare ale lui Creangă, la personaje precum Nică sau Ilie Moromete, te face să te gândești la copilărie, cu ale ei personaje și miresme: bunicii, torsul lânii, plăcinte pe
lespede sau furcile de lemn pentru adunatul fânului. Toate acestea, ar putea suna total necunoscut școlarilor și preșcolarilor din ziua de azi, tineri care iau totul de-a gata,
fără să cunoască truda prin care se obțineau altădată lucruri care, în prezent, ni se par banale: pâine, un pulover, făină, etc. . Tocmai pentru a nu ne uita istoria și pentru a putea fi
mândri de strămoșii noștri și implicit de ceea ce suntem azi, o vizită la muzeu ar putea fi o experiență veritabilă pentru micii și marii școlari
Introducere
deoarece unul dintre obiectivele domeniul om și societate este de a recunoaște , accepta și respecta diversitatea și nu în ultimul rând de a cunoaște elemente de istorie care definesc portretul spiritului român, ne-am gândit că o vizită la muzeul orașului ajunge să fie o necesitate, mai ales că muzeul este unul reprezentativ pentru istoria și etnografia Depresiunii Beiușului . Îl avem astăzi alături de noi pe domnul Țoța Remus, directorul Muzeului, căruia îi mulțumim că ne-a acceptat invitația de a ne răspunde câtorva curiozități .
În primul rând vom începe cu câteva generalități .
Î : Câte secții are muzeul ?
R : Muzeul are secția de etnografie, cu elemente specifice zonei Depresiunii Beiușului și secția de istorie, care cuprinde printre altele și monede din epoca Are două expoziții permanente , cea de istorie și de etnografie, dar avem și o sală de expoziții temporare . Momentan sunt picturile domnilor Niculiță Papp și Ioan Bușiția .
Î : Există istorisiri sau povestioare în ,, apanajul ,, ghidului care să stârnească emoțiile copiilor?
R : În funcție de vârsta vizitatorilor ne adaptăm istorisirile. De exemplu, aveți aici ca exemplu tabloul lui Iisus, făcut în creion, de un bărbat de naționalitate maghiară, autodidact , neavând niciun studiu și acesta a a scăpat din lagăr pentru că i-a făcut bine din creion pe Lenin și Stalin și i-au dat drumul , adică l-au scos de la muncă grea și l-a băgat la portretistică . După ce a fost eliberat din lagăr, a ajuns acasă în 1949 și avea 54 de kg, iar dorința lui cea mai mare a fost să aibă un copil. S- a rugat mult la Dumnezeu să-l binecuvânteze și în acea perioadă a creiona. Se pare că Dumnezeu l-a ascultat, căci acum trei săptămâni băiatul dumnealui ne-a trecut pragul în căutarea tabloului și astfel am aflat și noi istorisirea. Pentru preșcolari poveștile pe care le folosim țin de folosirea imaginației. Le povestim cum se îmbrăcau copiii de vârsta lor acum 100 de ani când hainele nu erau diferențiate pe genuri: cămăși lungi și pentru fete și pentru băieți, fetele cu cârpă în cap și băieții un clop.
Î : Dacă tot realizăm un material pentru specializarea PIPP, dați- mi voie să vă întreb cât de dese sunt vizitele școlarilor în cadrul muzeului? De ce sunt cei mai impresionați preșcolarii?
R : În timpul săptămânii „Școlii astfel” vizitele sunt mai dese, iar în timpului anului școlar avem defalcat vizite pentru că sunt multe protocoale de colaborare cu școlile sau grădinițele din oraș . În timpul școlii, astfel de vizite sunt bine-venite pentru că rup din monotonia unei zile de școală obișnuite și facilitează învățarea sau stârnesc
curiozitatea și dorința de a face pe detectivii. Preșcolarii sunt mai mult impresionați de obiecte, sunt atrași de partea experimentală , să se așeze pe scaune și să pună mâna pe ele , să vadă cum funcționează anumite piese . Este foarte greu să le spunem să nu atingă obiectele , de accea pregătim câteva pe care le pot atinge .
Î: Cum ar putea o vizită la muzeu să influențeze pe cei mici , astfel încât să nu își uite rădăcinile?
R : Experimental ajută cel mai mult , mai ales dacă pot percepe la nivel cognitiv , afectiv și tactil pentru că ei sunt la vârsta la care ei se implică în tot, cu toate simțurile. Elevii din ciclul gimnazial, mai ales, sunt foarte interesați de obiectele pe care le utilizau altădată străbunicii lor. De exemplu, chiar dacă pentru noi pare banal, le-am arătat un zdrobitor de cartofi și au rămas impresionați de faptul că se foloseau cartofi zdrobiți pentru a se adăuga în pâine. Pe vremuri nu se cocea pâinea zilnic și dacă nu adăugai cartofi în aluat, în două zile devenea tare ca piatra. Sau le-am arătat un corn de vacă cu ajutorul căruia altădată se făcea cârnațul. Ideea este că aceste explicații trebuie puțin dramatizate ca elevii să înțeleagă esențialul și să privească cu respect ceea ce au în ziua de azi.
Î: Care este cel mai valoros obiect din muzeu?
R: Este foarte greu să vorbești de valoare în termeni muzeali. Mie, de exemplu, grinda mi se pare cea mai valoroasă. Ar mai fi si olul de nuntă, o relicvă antropologică, pe care este reprezentat actul sexual, iar astfel de obiecte sunt foarte rare pentru că sunt
specifice doar zonei noastre și pentru că tradiția spunea că trebuie spart de cei doi miri. Din câte știu eu mai există doar cinci astfel de obiecte. Apoi, as mai putea menționa lucrurile personale ale lui Ioan Ciordaș, stiloul cu peniță, călimara pentru cerneală. Sunt obiecte cu valoare inestimabilă, cu atât mai mult cele din secția etnografică, prin unicitatea lor.
Î: Cum vedeți muzeul nostru peste 5 ani?
R: Noi sperăm să-l vedem renovat. Fiind o instituție subordonată primăriei, ne-am propus să accesăm fonduri europene pentru restaurare, pentru că acestea ar fi singurele care ar acoperi o lucrare atât de complexă. Visăm la o curte frumos amenajată, la săli pe care să le putem controla termic, căci avem două piese incluse în categoria „tezaur”, două cojoace „binșenești” restaurate la Muzeul „Astra” din Sibiu. Pentru că nu avem condițiile necesare păstrării le-am dat în custodie la Muzeul Țării Crișurilor, din Oradea.
…