Ioana Fraiu
Orele de educație civică au ca scop (și) dezvoltarea competențelor sociale de care depinde starea de bine a elevilor și a profesorilor. Pentru a le insufla elevilor comportamente prosociale și virtuți morale, pe lângă repere despre bunătate, respect, întrajutorare, exemple de bune practici, consider că este necesar să le prezentăm și comportamentele indezirabile, în vederea educării empatiei și incluziunii, elevii putând astfel să discearnă singuri între comportamentele bune și cele nepermise în relațiile cu ceilalți. În acest sens, cartea pe care o voi prezenta în cele ce urmează constituie un material didactic sugestiv și revelator.
Patricia Polacco, născută în anul 1944, este o îndrăgită autoare și ilustratoare americană de cărți pentru copii. Autoarea provine dintr-o familie cu tradiții culturale mixte și a crescut împreună cu bunicii, fiind înconjurată de poveștile și amintirile lor, de care își amintește cu nostalgie și care îi sunt și azi o sursă de inspirație neprețuită în scrierea poveștilor sale.
„Mulțumesc, domnule profesor!” este una dintre cele mai cunoscute cărți ale autoarei, cartea spunând povestea adevarată a scriitoarei Patricia Polacco, care a suferit de dislexie în copilărie și care a găsit refugiu și libertate de exprimare în artă.
Micuța Trisha este personajul autobiografic creat de Patricia Polacco, personajul întruchipând o acurată versiune a problemelor cu care s-a confruntat autoarea. Trisha își dorește mult să citească, se străduiește cum știe mai bine, dar literele i se încurcă în fața ochilor ori de câte ori vrea să citească. Deși este încurajată de înțeleapta ei bunică, Trisha suferă și începe să creadă că e grea de cap. De parcă dislexia nu ar fi o povară suficientă pe umerii unui copil, Trisha se confruntă și cu problema bullyingului. Colegii o șicanează, o batjocoresc, îi pun porecle, Eric o trage de păr, cu toții îi fac viața un calvar, fetița fiind nevoită să se ascundă în pauze pentru a scăpa de ostilitatea colegilor.
Viața Trishei se schimbă însă radical atunci când la clasă vine domnul profesor Falker. Profesorul nu numai că o ajută pe Trisha să învețe să citească, dar îi deschide noi orizonturi, îi cultivă setea de cunoaștere, bucuria curiozității, luminându-i calea destinului pentru totdeauna.
Personajul Trishei ne amintește de alte personaje, care, la fel ca Trisha, au diferite particularități și se confruntă cu atitudinea dușmănoasă a colegilor de clasă. Așadar, Trisha ne duce cu gândul la Ela (Ela cea fără de cuvinte de Victoria Pătrașcu), la Pim (Un elf la școală de Gudule, Gregoire Mabire) și la Petru (Supa de pietre de Iulia Iordan) prin faptul că și ea este inițial umilită de colegi, iar mai apoi salvată de către bunul profesor Falker, la fel cum Ela este încurajată de Ian să vorbească pentru prima dată, Pim este susținut de colega de clasă care îi devine prietena cea mai bună, iar Petru este alinat de Smaranda. Toți acești copii ai literaturii sunt proiecții ale realității dure cu care se confruntă elevii zilelor noastre, cu mențiunea că nu toți au parte de final fericit precum în povești. În consecință, sunt de părere că povești precum Mulțumesc, domnule profesor! și cele enumerate mai sus pot accesa coarda sensibilă a copiilor prin transpunerea și indentificarea afectivă pe care le generează, contribuind totodată și la formarea şi dezvoltarea atitudinilor de responsabilitate față de ceilalți și de dezaprobare față de răul social, faţă de comportamentele neadecvate.
Finalul poveștii este cu adevărat emoționant și motivațional, mărturisirea autoarei inspirând și animând cititorul înspre disponibilitatea de a aduce bucurie, de a face bine semenilor.