„Educaţia civică nu înseamnă doar transmiterea valorilor, ci abilitatea elevilor de a se raporta critic la acestea.” Interviu cu d.na Adriana Ciul, director al școlii din Călinești Oaș, Satu Mare

Carina Fati

1. Sunteți cadru didactic în învățământul primar și totodată director al școlii în care vă desfășurați activitatea. Cum considerați că-l puteți sprijini pe elev (din perspectiva celor două posturi) astfel ca el să perceapă importanța Educației Civice?

Este recunoscut faptul că rolul profesorilor în promovarea educaţiei civice,prin abordări active, participative este crucial. Educaţia civică în învăţământ reprezintă o prioritate, în încercarea de modelare a personalităţii elevului în spiritul valorilor şi principiilor democratice care guvernează demersul societăţii. Această disciplină predată în şcoli deţine o contribuţie majoră în procesul de înţelegere şi însuşire a practicilor care fundamentează comunitatea şi întregul sistem în care trăim.

Predarea educaţiei civice vizează, de altfel, dobândirea de către elevi a unor deprinderi şi atitudini la baza cărora se află importante valori morale, precum respectul, politeţea, corectitudinea, decenţa etc. Este deosebit de important ca acesta să înţeleagă că este o parte integratoare a societăţii, fapt pentru care trebuie să se supună normelor acesteia şi, ma mult, să le promoveze în rândul celorlalţi membri

2. Unde credeți că începe educația civică în viața unui copil? (Dacă în familie…ce rol are familia față de subiectul discutat?)

Educatia civica incepe, cu siguranță, in familie. Aici, copilul are parte de primul contact cu societatea, membrii familiei trebuie sa fie un model, un exemplu pentru copil. Putem să il invățăm pe percurs pe copil regulile de urmat in societate, dar este esential ca cei din jur sa fie un model pentru el.

3. Care credeți că este rolul educației civice în școală și cum vedeți cursul acesteia de-a lungul anilor?

Educaţia civică nu se realizează numai în şcoală şi numai în cadrul orelor de Educaţie civică, dar acestea pot avea un rol decisiv pentru înţelegerea de către elevi a mecanismului democratic şi pentru exersarea practicilor democratice, de la comunicarea socială până la participarea la decizia politică.

Educaţia civică în şcoală are rolul de a contribui la circulaţia ideilor şi practicilor care pot susţine instaurarea unei mentalităţi democratice în cadrul societăţii. Democraţia nu este un bun câştigat o dată pentru totdeauna. Ea este o construcţie fragilă, al cărei succes depinde de implicarea şi de calitatea acţiunii publice a fiecărui cetăţean.

Educaţia civică nu înseamnă doar transmiterea valorilor, ci abilitatea elevilor de a se raporta critic la acestea .

4. De ce credeți că o parte dintre cadrele didactice aleg să ,,înlocuiască” orele precum Ed. Civică, Ed. Muzicală, Religie, Sport… cu ore de Matematică Și Limba și Literatura Română? Cum vedeți această acțiune? (Sunteți PRO sau CONTRA? Argumentați!)

Consider ca acestă,,înlocuire” a orelor se datorează faptului ca Limba română și Matematica sunt materiile care sunt cel mai des evaluate, rezultatele obtinute la aceste materii influențează oarecum imaginea unei școli.

Categoric, sunt împotriva acestei practici. In cariera mea, am cautat să nu renunț la aceste ore  deoarece consider că un bun cetățean  este acela care deține competențe în toate domeniile. 

5.  Ce trebuie să accentueze cadrul didactic în formarea caracterului moral al elevului?

Formarea caracterului este cea mai importantă învăţătură pe care o poate acumula un copil. Trăsăturile de caracter valoroase transced diferenţele de vârstă, de poziţie socială. Rasă, religie,educaţie, personalitate şi înfăţişare. Ascultarea, ordinea, sinceritatea, onestitatea, iertarea nu pot fi învăţate ca o temă în clasă, o oră pe zi sau o zi pe lună, şi apoi uitate până la următoarea predare. Fiecare situaţie ivită în viaţa şcolară poate fi o ocazie excelentă de a explica faptul că fiecare copil este o persoană specială, cu un potenţialdeosebit. Indiferent de capacităţi sau înfăţişare, cu toţii au posibilitatea să-şi dezvolte trăsăturile de character valoroase.

Focalizându-şi preocuparea în fiecare zi pe formarea unor trăsături de caracter valoroase, profesorii vor contibui la formarea  elevilor pentru întreaga viaţă. A educa înseamnă a transforma copiii în cetăţeni responsabili din punct de vedere moral, cu stăpânire de sine, disciplinaţi, angajaţi social. Prin rezolvarea de probleme, luarea de decizii, rezolvarea de conflicte, tinerii de toate vârstele pot să-şi dezvolte un caracter moral. 

6. Cum vă raportați la relația ȘCOALĂ-FAMILIE-COMUNITATE LOCALĂ în ceea ce privește educația civică a copilului?

Relaţia şcoală-familie-comunitate este una în care fiecare factor interrelaţionează cu ceilalţi.

Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi coerent, care sprijină şcoala în formarea la copii a conduitei favorabile este importantă implicarea familiei şi a comunităţii.

 Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu ceilalţi ,școala dezvoltă și consolidează deprinderile morale, iar comunitatea locală sustine și oferă exemple de comportament fiecăruia dintre noi.

7. Acordați un îndemn/sfat/o recomandare învățătoarelor ce predau Educație Civică în școala românească, în calitate de director.

Recomandarea mea este să insiste ca elevii să cunoască adevăratele valori ale unei societăți, să pună accent pe formarea caracterului elevilor, pe formarea abilitații elevilor de a se raporta critic la valorile unei societați ,pe formarea si dezvoltarea atitudinilor si comportamentelor democratice.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *