Paula Mangra (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Povestea de mai jos este creația mea proprie și scoate în evidență trăsăturile morale ale personajelor. Am abordat tema „bunătate-răutate” deoarece consider că este o temă de actualitate ce trebuie cunoscută și discutată cu copiii. Această poveste îi învață pe copii că fiecare persoană este diferită, dar și că cel mai important lucru este să ne acceptăm și să ne respectăm între noi pentru o bună înțelegere. Astfel pot crea și menține relații de prietenie durabile. De asemenea, prin această poveste, copiii vor putea identifica aspecte negative de conduită ce pot contribui la starea de rău a unei persoane și modul în care aceste aspecte o influențează. Cel mai plăcut mod de a învăța lucruri este prin puterea exemplului, fie ele exprimate în imagini, poezii sau povești. Dacă vrem copii educați trebuie să ajutăm (să contribuim) la educația lor.
Această poveste este recomandată a fi citită în clasa a III-a. Conform programei școlare pentru clasa a III-a și a IV-a la Educație Civică, povestea este adecvată pentru dezvoltarea următoarelor competențe:
Competența generală: 1. Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană
Competența specifică: 1.2. Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei
Povestea puiului de leu
La marginea unei păduri, undeva departe de zgomotul orașului, trăiau mai multe animale, mici și mari. Aceste animale erau speciale, diferite de celelalte și nu, nu aveau super puteri. Erau speciale pentru că puteau vorbi. Tocmai de aceea s-au refugiat la marginea orașului, departe de privirile oamenilor care doreau să le vadă într-o grădină zoologică pentru a le putea admira. Astfel, au creat un loc al lor, un mini-orășel pe nume Zoolandia.
În acest orășel fiecare avea o ocupație și, desigur, existau reguli pe care animalele le respectau. Familia urșilor, domnul Bart și doamna Mimi, erau bucătarii orășelului; dacă un animal dorea să mănânce ceva bun mergea la localul lor care era chiar în mijlocul orășelului. Aceștia erau foarte prietenoși și săritori, mereu gata să-ți sară în ajutor. Familia iepurilor, domnul Bilbo și doamna Pepa se ocupau cu cultivarea plantelor, astfel orășelul mereu avea legume și fructe proaspete. Cei doi erau foarte harnici și nu întârziau niciodată cu distribuirea lor. Domnul Bufniță era învățător și era foaaaaarte înțelept, de aceea mai multe animale mergeau la el pentru un sfat sau o vorbă bună. Familia furnicilor se ocupa cu transportul, iar vulpile cu respectarea ordinii în orășel. Și așa fiecare familie de animale avea ocupația ei, astfel orășelul funcționa în liniște și deplină ordine. Toți erau prieteni și se înțelegeau bine.
Într-o zi, pe când domnul Bilbo pregătea legumele și fructele pentru a fi transportate la magazin, a auzit un zgomot puternic ce venea din spatele cutiilor deja ambalate. În timp ce mergea spre locul cu pricina inima începu să-i bată foarte tare neștiind ce poate fi. Mare i-a fost mirarea când văzu un pui de leu. Pentru că nu știa ce să facă cu el, a decis să meargă să-l întrebe pe Bufniță, învățătorul. Deoarece nu voia să sperie și nici să atragă privirile celorlalte animale, l-a pus pe puiul de leu într-o cutie de carton și a pornit la drum. Bufniță, de cum îl văzu pe puiul de leu, s-a gândit că animalele din oraș nu îl vor accepta doar pentru simplul fapt că este leu și că ar putea fi tare periculos. Dar, pentru că i se făcu milă de el, văzându-l așa mic și neajutorat, a hotărât să-l ia ca fiind fiul lui. Bufniță trăia singur de multă vreme și avea nevoie de cineva cu care să stea. Așa că i-a pus numele de Enzo, iar a doua zi a decis să-l prezinte celorlalte animale. Reacția lor a fost una așteptată de Bufniță: nimeni nu a fost de acord cu decizia lui și spuneau că Enzo este un animal periculos care trebuie alungat din oraș. Bufniță nu a ascultat de spusele animalelor considerându-l pe Enzo inofensiv și incapabil să-i facă rău cuiva.
Cu trecerea timpului, animalele au făcut tot posibilul să-l alunge pe Enzo din oraș, dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece Bufniță l-a învățat cum să se poarte printre restul animalelor. Enzo a crescut devenind un leu matur. Era foarte prietenos și îndrăgea orașul, dar privirile ucigătoare și comportamentul neplăcut al celorlalte animale îl întristau pe acesta. Hotărât să le demonstreze tuturor că poate să fie util, a decis să-l ajute pe domnul Bilbo la cultivarea și îngrijirea plantelor. Zis și făcut. Timp de o săptămână, Enzo a muncit din greu la fructele ce urmau să fie transportate spre magazinul urșilor. Domnul Bilbo era mulțumit de treaba pe care o făcuse. Văzând acest lucru, familia de vulpi și celelalte animale au decis să distrugă recolta de fructe la care Enzo a muncit și astfel să-l poată izgoni din oraș. A doua zi, Enzo auzise de recolta distrusă și a mers să vadă ce s-a întâmplat. Ajuns acolo domnul Bilbo era trist și foarte dezamăgit de el. Îl învinuia pentru că nu a încuiat ușa înainte să plece.
Astfel, Enzo a decis să părăsească orașul în care era atât de urât de toți, se simțea singur, trist și dezamăgit de el însuși. I-a mulțumit lui Bufniță pentru tot ajutorul și a plecat unde a văzut cu ochii. Pe drum întâlni o familie de maimuțe, acestea s-au apropiat de el întrebându-l de ce este trist și singur. Enzo le povesti cele întâmplate, iar ele l-au încurajat să nu fie trist deoarece nu e vina lui că animalele nu l-au acceptat. Din aceea zi, Enzo știa că nu va mai fi singur și era fericită că are o familie care îl iubește și îl apreciează pentru ce este.