„Să ocrotim natura!” (activități extracurriculare)

Paula Diana Toma

Cum să protejăm natura nu este doar o simplă întrebare, ci și un îndemn de a face ceva.

Natura, în sensul cel mai larg, este echivalentă cu lumea naturală, lumea materială, fizică sau universul. „Natura” se poate referi la fenomenele lumii fizice și, de asemenea, la viață în general. Deși oamenii fac parte din natură, activitatea umană este adesea înțeleasă ca o categorie separată de fenomenele naturale.

Aceasta cuprinde totalitatea ființelor și a lucrurilor din univers,lumea fizică înconjurătoare,vegetația și formele de relief. Așa cum spune și  Dante Alighieri „Natura este arta lui Dumnezeu cel Veșnic”.

Scopul principal al educaţiei ecologice desfăşurate în şcoală este facilitarea dobândirii unor cunoştinţe care să permită înţelegerea problemelor de mediu în profunzimea şi complexitatea lor, conducând în final la luarea deciziilor pe baza unei conştiinţe ecologice, precum şi la promovarea oportunităţilor de a avea experienţe directe cu mediul natural . Oricare ar fi rolul învățătorului la clasă cu siguranță această activitate sau această temă despre natură nu ar trebui evitată, deoarece eu consider că de aici pornește educația copilului legată de mediul înconjurător.

Azi m-am gândit să vorbim despre un model de activitate extracuriculară care cu siguranță este practicată în multe școli . Trebuie să învățăm copiii să iubească,să protejeze și să prețuiească tot ce ne înconjoară .

Etapa 1

Înainte de  a pune în practică această activitate am pregătit la clasă diferite obiecte de lucru manual sau pictură care să pună amprentă în inimile copiilor atunci când vom pune în practică această activitate.

Activitatea constă în curățarea și îngrijirea unui parc din aproprierea școlii unde învățătoarea alături de copii va petrece o zi adunând deșeurile care sunt aruncate pe spațiul verde, reabilitarea obiectelor neîngrijite din parc, curățarea și îngrijirea copacilor.

Pentru început am realizat un panou pe care se află fiecare mânuță care a participat la această activitate . Mânuțele au fost pictate cu diferite culori, pe urmă lipite pe o planșă albă. Sub fiecare mânuță am scris numele fiecărui copil, iar ca titlu am ales „ȘI TU POȚI OCROTI NATURA”. Acest panou îl vom afișa atât la avizierul școlii cât și la intrarea în parc. Pentru tomberoane am realizat diferite stickere .

Etapa 2

Pentru a porni cât mai pregătiți spre activitate la clasă am învățat despre sortarea deșeurilor iar ca și activitate am prezentat un filmuleț copiilor. Am pregătit și o fișă de lucru pentru a mă asigura că am învățat să sortăm corect deșeurile . Pe această fișă am afișat patru tomberoane albastru ,galben,verde și roșu. Sub fiecare tomberon avem un spațiu în care scriem ce obiecte putem depozita în acesta .

Înaintea activității le-am vorbit copiilor despre echipamentul adecvat pentru a lucra cât mai lejer ,despre metodele de protecție pentru sănătatea noastră , să folosim mănuși de unică folosință,să ne dezinfectăm mâinile la finalul sarcinilor pentru a nu pune în pericol sănătatea noastră .

Etapa 3 (ziua activității)

În prima parte a zilei am început cu organizarea sarcinilor și a copiilor. Am avut grijă ca fiecare copil să primească mănuși de unică folosință . Materialele de lucru pe care le utilizăm sunt :saci menajeri, mănuși, dezinfectant, var (pentru „pictarea” copacilor), pensule, acuarele și nu în ultimul rând materialele pregătite la clasă .

Pentru început copii vor strânge și sorta deșeurile în tomberoanele special amenajate,iar apoi ca activitatea să fie mai atractivă vor lipi stickerele pregătite la clasă pe aceste tomberoane motivându-i pe cei din jur să nu mai arunce deșeurile pe jos .

Următoarea activitate constă în strângerea frunzelor și a resturilor din copaci ,iar apoi vom „picta” cu alb jumătatea trunchiului . Pe parcursul activității le explicăm copiilor cât de important este acest material pentru sănătatea copacului . La final am ales să aducem culoare prin  pictarea obiectelor neîngrijite precum panoul de la intrarea din parc unde am adăugat și un nou regulament și planșele pregătite la clasă .

Prin abordarea acestei activități extracuriculare, este foarte important să stimulăm la copii dorinţa de a cunoaşte cum putem ocroti natura înconjurătoare, ce pot face ei pentru a elimina sau cel puţin diminua cauzele ce duc la poluarea mediului.

În natură nu vei găsi wifi, dar sigur vei găsi o conexiune mult mai bună

10 răspunsuri la „„Să ocrotim natura!” (activități extracurriculare)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *