Ramona Roman (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Mai știe cineva filmul cu acest titlu? Unii dintre noi poate l-am uitat, iar alții poate nici nu au auzit despre acest film. Filmul este dincolo de orice descriere: a fost lansat in 1997 de regizorul și actorul italian Roberto Benigni. Dar poate vă puneți, în mod absolut legitim, întrebarea „care este legătura dintre acest film și principiile educației civice?”, principii pe care ne străduim prin diferite activități să le imprimăm elevilor noștri. Răspunsul cel mai concludent îl veți avea doar atunci când veți viziona voi înșivă această peliculă inedită.
Acțiunea se petrece în Italia interbelică guvernată de liderul fascist Benito Mussolini. Și da, filmul nu evită deloc plaja de subiecte tragice care pot să existe în acest context: ororile războiului, lagărele de exterminare, drama discriminării evreilor, familiile destrămate sau distruse de nedreptatea socială, de intoleranța propovăduită de idei naționaliste utopice. Poate unii dintre voi veți spune că s-au ecranizat zeci de filme despre aceste subiecte, care mai de care mai dramatic. Veți spune că deja am învățat lecția și știm cert că ura, disprețul, intoleranța față de cei care sunt diferiți față de noi generează drame și tragedii umane. Însă filmul lui Benigni este unul dintre cele mai frumoase filme pe care eu le-am vazut vreodată. „La Vita e Bella” este o poezie cinematografică, un imn închinat iubirii, bunătății, frumuseții. Este un film care se urmărește de la inceput până la sfârșit cu zâmbetul pe buze sau cu hohote de râs, iar alteori zâmbetul de pe buze este condimentat de lacrimile care curg șiroaie pe obraz. Pentru că regizorul a avut ideea genială de a ieși din tiparele clasice dedicate acestor subiecte dureroase din istoria umană. A creat o operă de artă care creează o emoție foarte puternică celui care privește pelicula. Eroul principal, jucat de însuși regizorul italian, este un personaj ieșit din comun, plin de viață și imaginație, cu sufletul plin de iubire și de bunătate. Își iubește soția într-o manieră în care, poate, multe dintre noi ne-am dori să fim iubite, își adoră băiatul care îl însoțește chiar și în lagărul de concentrare. Tatăl face supraeforturi de a ascunde copilului realitatea cumplită pe care o trăiește. Imaginația fecundă a tatălui găsește explicații inofensive pentru orice grozăvie care se petrece in film, tocmai pentru a păstra neatins de ură și răutate sufletul copilului.
Vă îndemn să vedeți filmul, să-l descoperiți și să trăiți intens emoție pură. Filmul are un mesaj profund uman: este un îndemn la iubire, bunătate, acceptare, toleranță.