Plan de lecție: Drepturile și responsabilitățile copilului

Nota redacției: materialele propuse în cadrul rubricii „Planuri de lecție” sunt în întregime alegerea și concepția studenților. Ele nu reprezintă „modele” sau „exemple” pe care le considerăm perfecte și pot să conțină puncte de vedere sau abordări cu care avem libertatea să nu fim de acord

Florica Pantiș (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Pentru disciplina educație civică la clasa a IV-a am ales ca și activitate drepturile și responsabilitățile copilului. Copiii trebuie conștientizați de mici că cunoașterea drepturilor noastre, indiferent de vârstă, ne dă putere și liberate: libertatea de a ne exprima liber, libertate în gândire și în convingeri religioase ș.a. Dar această putere implică și responsabilități. Prin intermediul acestei activități încerc să îi provoc pe copii să descopere responsabilitatea din spatele fiecărui drept. Consider că este foarte important ca toți copiii să își cunoască atât drepturile cât și responsabilitățile încă de mici pentru a-i ajuta să devină tineri responsabili ai societății de mâine.

PROIECT DE LECŢIE

CLASA: a IV-a

PROPUNĂTOR: Ghitea (Pantiș) Florica

DISCIPLINA: Educație civică

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE: Drepturile universale ale copilului

SUBIECTUL: Drepturile și responsabilitățile tale

TIPUL LECȚIEI: Recapitulare și sistematizare

SCOPUL LECȚIEI:  descoperirea interdependenței dintre drepturi și responsabilități

COMPETENȚA GENERALĂ:

            3. Cooperarea cu ceilalţi pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate

COMPETENȚA SPECIFICĂ:

            3.2. Participarea la activități care promovează drepturile universale ale copilului.

OBIECTIVE OPERATIONALE:

            O1: Să recunoască cel puțin trei drepturi ale copilului.

            O2: Să determine dependența dintre drepturi și responsabilități.

            O3: Să enumere minim două drepturi de care beneficiază la școală/ în clasă.

METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE: conversaţia, explicaţia, dezbaterea, activitate practică.

MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

Resurse materiale: laptop, videoproiector, imagini reprezentative, broșură.

Resurse umane : 17 elevi, care se caracterizează printr-o dezvoltare psihico-fizică normală, corespunzătoare vârstei;

Resure temporale: 50 min

Forme de organizare: frontal, individual.

BIBLIOGRAFIE:

DESCRIEREA ACTIVITĂȚII:

            1. Captarea atenției are loc cu ajutorul unei imagini (Anexa 1). Se identifică dreptul ilustrat și prin discuție dirijată se deduce și ce responsabilitate determină acel drept(Anexa 2). Dreptul la un spațiu curat acasă, la școală determină responsabilitatea de a avea grijă de spațiul unde ne aflăm și de a menține ordinea și curățenia.

            2. Anunțarea temei și a obiectivelor: elevii sunt anunțați că orice drept determină și o responsabilitate. Responsabilitatea este obligația de a efectua un lucru, o răspundere. Cea mai importantă responsabilitate a unui copil este să respecte drepturile celorlalți copii și drepturile adulților.

            3. Reactualizarea cunoștințelor se bazează pe o  prezentare power-point. (Anexa 3). În timp ce prezentarea rulează se amintesc informațiile despre „Convenția privind Drepturile Copilului”, adoptată de ONU, și asumată și în România prin lege, care transmite tuturor drepturile copiilor și tinerilor sub 18 ani. Toată lumea (în special cine lucrează cu copiii) are obligația de a respecta, garanta și promova drepturile copilului.

            La fiecare slide se reactualizează dreptul ilustrat și se discută unde și de către cine le este  asigurat respectivul drept.

            4. Dirijarea învățării – copiii sunt anunțați că împreună vor descoperi ce responabilitate determină drepturile învățate până acum. Cu ajutorul videoproiectorului sunt afișate diferite imagini cu drepurile copilului (Anexa 4). Inițial se afișează doar imaginea cu dreptul ilustrat, iar, după ce elevii au dedus corect responsabilitatea determinată se afișează imaginea completă. Frontal, se dezbat responsabilitățile ce derivă din drepturile respective. Cadrul didactic dirijează dezbaterea și formulează fiecare responsabilitate. Copiii sunt încurajați în permanență să își exprime opinia și să argumenteze fiecare afirmație.

            5. Obţinerea performanţei are loc prin intermediul unui joc dinamic, „Mingea fierbinte”. O minge se va lansa între elevi, care sunt așezați în formă de cerc. Jocul trebuie să se desfășoare foarte rapid (mingea este „fierbinte” J ). Elevul care primește mingea va spune repede un drept și va arunca mingea către alt coleg care va spune o responsabilitate asociată acestuia.

            6. Asigurarea retenției și a transferului se bazează pe realizarea acasă a unei broșuri cu drepturile și responsabilitățile copiilor (Anexa 5). Ei primesc paginile tipărite dar trebuie să le aranjeze și să le capseze obținând o broșură. Ei vor personaliza fiecare pagină și vor ilustra (printr-un desen)  ori vor descrie dreptul sau responsabilitatea indicată.