Diana Alexandra Pupăză (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
„Să uit de tot ce m-a împiedicat să trăiesc ieri, să construiesc noi poduri pe locul celor arse, să nu mă pierd în viață și abandonat printre oamenii care încă pot iubi cu adevărat. Am văzut o viață și o viață asemănătoare cu moartea, dar trebuie să găsești o cale de ieșire chiar și din cele mai groaznice necazuri, crezi în tine …”
Cred că ați auzit cu toții de „Auschwitz, ultima stație”, „Ultima noapte la Auschwitz” sau „Am fost medic la Auschwitz”, cărți „mișcătoare de suflet” sau, mai bine zis, cărți ale căror începuturi te sensibilizează și te fac să-ți pui mari semne de întrebare cu privire la ororile petrecute în lume, mai precis la Holocaust.
„Băiatul cu pijamale în dungi” intră în galeria cărților amintite mai sus, însă de data aceasta autorul acestei cărți trasează prin fiecare cuvânt conturul unei lumi crude, superficiale și pline de ignoranță. O lume în care sintagma „haina te face domn” se aplică în detrimentul sintagmei ,,sufletul te face om” – o lume terorizată sub spectrul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cartea este foarte ușor de citit; de cum îți cade în mână nu-ți mai vine s-o lași până o termini de citit și am să vă spun și de ce. Subiectul cărții este unul trist, dar în același timp foarte realist: se vorbește despre o prietenie… prin gard. Prietenia dintre fiul unuia dintre oamenii de bază ai lui Hitler și Shmuel, adică dintre un copil german și un copil evreu. Cei doi copii se împrietenesc repede, găsind o mulțime de subiecte de discuție, regretând însă că nu se pot juca, fiind despărțiți de acel gard ciudat. Prietenia celor doi ce s-a întărit și mai mult atunci când Bruno a început să-i aducă lui Shmuel de mâncare. După un an de vorbit de o parte și de cealaltă a gardului, cei doi decid că este momentul pentru aventura vieții lor. Fiul nazistului face gestul suprem și ultim: îmbracă pijamaua în dungi și pășește alături de prietenul lui dincolo de gardul de sârmă ghimpată, într-o lume pe care și-o imaginase… altfel. Toată această aventură i-a dus pe amândoi, într-unul dintre temutele trenuri ale morții.
Povestea prieteniei dintre Bruno și Shmuel, dintre un german și un evreu, este absolut fermecătoare atât pentru că ilustrează noblețea ce izvorăște din naivitatea unor copii, cât și prin faptul că urmărește maturizarea, înainte de vreme, a celor doi, determinată de forța apăsătoare a unei realități pe care, deși nu o puteau numi și nu o puteau determina, o înțelegeau perfect. Cuvintele cheie ale acestei cărți, nu sunt, așa cum te-ai putea aștepta, nazism, evrei sau holocaust, ci prietenie, noblețe sufletească și curaj.
Sper că am reușit să vă stârnesc curiozitatea încât să citiți și voi cartea sau măcar să vizionați filmul din 2008 cu același titlu.
