Povestea celor 4 frați

Mălina Nistor (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Am ales să scriu o poveste pentru copii, iar aceasta se numeşte ,,Povestea celor patru fraţi: Ascultăcel, Dărnicel, Neascultăcel şi Obrăznicel”. Mi-am propus prin această poveste să scot în evidenţă faptul că atunci când suntem dispuşi să dăruim, să ascultăm, să muncim, vom avea de câştigat, deoarece faptele bune sunt răsplătite cu fapte bune. Morala acestei poveşti este următoarea: ”bine faci, bine găseşti!” Recomand această poveste elevilor clasei a III-a. Din programa şcolară pentru Educaţie Civică, această poveste se încadrează competenţei generale 1 (Aplicarea unor norme de conduită în viaţa cotidiană) şi competenţei specifice 1.2 (Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei).


Povestea celor 4 frați

Era odată, într-o țară îndepărtată, o mamă cu patru copii, tare frumoși, care se numeau: Ascultăcel, Dărnicel, Neascultăcel și Obrăznicel. Mama îi crescuse singură dat fiind faptul că tatăl lor murise. Aceștia erau apropiați de vârstă, iar mama lor dorea ca fiecare să ducă o viață fără greutăți, astfel ea se lupta zi și noapte să îi învețe pe cei patru copii ai săi faptul că în lume nu este așa ușor, deoarece trebuie să muncești ca să primești ceva în schimb, trebuie să fii politicos, curat, bun, ascultător, respectuos, darnic, responsabil, cunoscător al bunelor maniere, toate acestea aducându-ți cinste, ajutor și respect din partea celorlalți. Mama lor însă întâmpina o problemă: doi dintre copiii ei nu erau de acord cu ea și, din cauza aceasta, tare se mai întrista. Într-o zi, mama se îmbolnăvi, dar copiii nu puteau să îi cumpere medicamentele de care avea nevoie. Așa că, după o discuție lungă, aceștia s-au hotărât să meargă unde o să îi ducă pașii și sufletul ca să caute medicamente pentru mama lor și bani pentru a trăi.

Ascultăcel porni la drum și merse cât merse, într-un final ajungând la casa unui boier căruia îi spuse ce are pe suflet și ce vrea să realizeze. Boierul îi spuse că îl ajută, însă trebuie să îl asculte și să îl slujească un timp ca slugă, ajutându-l la muncile câmpului și la cele gospodărești. Iar după ce se va împlini vremea, va primi bani pentru a-și putea cumpăra cele necesare pentru tratamentul mamei sale. Ascultăcel se supuse boierului și nu ieși din cuvântul lui; chiar se făcu atât de iubit la curtea boierului încât atunci când se împlini vremea să plece, stăpânul nu prea dorea să îl lase să plece fiind atât de impresionat de blândețea, ascultarea, bunul simț al lui Ascultăcel, lucruri pe care le-a învățat, de altfel, de la mama sa.

Dărnicel o apucase și el pe drumul lui, iar înspre seara zilei a ajuns la casa unei bătrâne care trăia singură și tare mai greu se descurca cu lemnele și gospodăria, deoarece nu mai putea să muncească așa mult. Ea se ocupa de culegerea plantelor necesare pentru obţinerea unor leacuri pentru vindecarea diferitelor boli. Dărnicel îi spuse bătrânei povestea sa și că este foarte întristat pentru că mama sa e bolnavă și tare ar vrea ca să se vindece. Bătrânica îi spuse că îl va ajuta și îl va învăța să își prepare singur leacuri, însă doar dacă va sta o perioadă ca să o ajute să își pună la punct gospodăria, dar și să își adune lemne pentru foc și plante pentru medicamente. Zis și făcut! Dărnicel era atât de entuziasmat încât nu se trăgea de la nicio activitate și din orice avea dăruia bătrânei. Mai mult, nu o lăsa deloc ca să se ostenească și o ajuta la orice era de făcut. La sfârșitul timpului pentru care s-au înțeles, bătrânica a fost foarte plăcut surprinsă de cât de iubitor și de disciplinat a fost Dărnicel în toată perioada petrecută împreună.

Neascultăcel a ajuns și el la curtea unui boier, care avea o livadă plină de pomi fructiferi, care mai  de  care  mai  frumoși.  Boierul  a  dat  dovadă  de  înțelegere  și  îl  ascultase  pe Neascultăcel, și la cerințele acestuia i-a spus că leac nu poate să îi ofere, însă dacă îl va sluji și îl va ajuta să își umple cămările, îi va oferi fructe pe care le va putea vinde și în schimbul lor va primi bani, iar cu banii câștigați va putea să cumpere medicamente. Zis și făcut! Se puseră toți muncitorii boierului la treabă, însă Neascultăcel se gândi el în sinea lui că ar fi mai bine să nu muncească și să îl înșele pe boier luând la sfârșit plata și meritele la fel ca și ceilalți. Însă boierul și-a dat seama de ce pusese la cale și a hotărât să îl urmărească și l-a prins până la urmă. Boierul s-a supărat și l-a pedepsit, făcându-l de râs și izgonindu-l de la curtea sa, fără a-i mai oferi nimic.

Obrăznicel la rândul lui merse la drum și umblase prin sate și până la urmă se gândi el să meargă într-un târg. Ajuns în târg s-a pus și a strigat că are nevoie de un leac pentru mama sa, și de bani ca să trăiască și cine dorește să vină să îl servească, fiindcă nu are timp de pierdut. Însă oamenii, auzindu-l, l-au gonit uimiți fiind de obrăznicia sa, spunându-i că nu meriți să primești ceva dacă nu îți dai interesul să muncești şi pe lângă asta, obrăzncia şi lipsa de respect nu o să ne aducă niciodată rezultatele pe care dorim să le obţinem.

Într-un final au ajuns toți patru acasă, însă doar Ascultăcel și Dărnicel aveau leac și bani, Neascultăcel și Obrăznicel nu aveau nimic și erau foarte rușinați. Povestind fiecare ce au pățit, pe unde au fost și ce au făcut, mama le-a mulțumit , chiar și lui Neascultăcel și Obrăznicel. Văzând că au greșit, Neascultăcel și Obrăznicel și-au promis că își vor schimba comportamentul și că pe viitor nu o să mai repete greşelile făcute. După cele întâmplate cei patru fraţi au putut învăţa: dacă faci bine, bine vei găsi, iar dacă faci rău, rău vei găsi.

Ș-apoi încălecai pe-o coasă și vă spusei o poveste frumoasă.

Vârtecuș și broscuța

Emilia Hoble (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Motivația pentru a scrie:

Am ales să creez o poveste pentru copii din mai multe considerente:

  • Primul și cel mai important este acela de a-mi urma visul: de câțiva ani îmi doresc să fac acest pas, iar acum, prin această revistă, consider că este momentul cel mai oportun.
  • Îmi doresc să am parte și de o altfel de experiență care să îmi marcheze perioada studenției.
  • Prin această activitate doresc să cuantific rodul muncii mele, și anume să rămână ceva „scris”.
  • Poveștile au un rol aparte în viața și în dezvoltarea copiilor, cu atât mai mult poveștile din care se desprinde o morală. Aceste povești marchează dezvoltarea celor mici.

Căsuța din pădure

Era cândva, de mult timp trecut, într-un capăt de pădure, o ciupercă. Dar totuși, nu orice fel de ciupercă…erau una mare cât o zi de vară, în care locuiau o broscuță și un melc.  

Căsuța-ciupercă se află într-un capăt de pădure, un loc numai bun pentru o ciupercă: un loc cu umbră în zilele călduroase de vară și multă ploaie în zilele reci de toamnă.

Era o ciupercuță frumos colorată, cu un acoperiș roșu precum o văpaie, pereții de un alb imaculat – la fel ca un fulg de nea, ferestrele destul de micuțe, însă de ajuns cât să pătrundă soarele ori pentru a trage puțin cu ochiul și ușa suficientă pentru a pătrunde orice vietate.

De jur împrejur totul era acoperit de o iarbă stufoasă, oriunde te uitai era doar o umbră verde, ce ținea dintr-un colț până în altul.

E cineva acasă?

Sub acoperișul ciupercuței primitoare locuiesc doi frați: o broscuță și fratele ei, melcul care se numește Vârtecuș.  Toată ziua aceștia se ocupau de treburile casnice, se jucau, învățau și…. câteodată se mai și certau.

Broscuța o fire gingașă și blândă îi spunea mereu frățiorului ei cum să se comporte, ce trebuie să facă și uneori îl trăgea și la răspundere pe Vârtecuș.

Vârtecuș – melcul, băiat fiind, era o fire puțin mai leneșă care nu face prea multă treabă, ba chiar este și dezordonat, însă, cu toate acestea se străduiește din răsputeri să nu mai fie atât de leneș. Uneori toate eforturile făcute de acesta dau roade, alteori, Vârtecuș se lasă păgubaș spunându-și că „și mâine este o zi, o să fac mâine mai mult.”

Surioara broscuță are un comportament bun, este respectuoasă și nu supără niciodată pe nimeni din pădure, dar cu toate acestea câteodată îl tachinează cam mult pe Vârtecuș, reproșându-i faptul că este leneș și treaba rămâne mereu pe umerii ei.

Vârtecuș cel supărat

Odată, broscuța i-a atras atenția lui Vârtecuș de față cu toți prietenii lui, spunând că ea este mult mai ordonată decât fratele ei, melcul, și că acesta este foarte leneș și își pierde mereu timpul acasă nefăcând nimic.

Vârtecuș a fost atât de rușinat, încât, și-a luat cochilia pe umeri și a alunecat prin pădure cu o viteză foarte mare…Cu toții se mirau, dar și-au dat seama că Vârtecuș s-a rușinat de cele spuse de broscuță și au luat-o la goană în urma acestuia. 

Când a ajuns broscuța acasă, totul era imaculat, casa-ciupercă era total schimbată, ferestrele erau lustruite, vasele erau spălate, hainele erau la locul lor, iar Vârtecuș era epuizat de toată munca făcută. Tare supărat mai era pentru cele spuse de surioara lui.

-Vârtecuș, tu ai făcut totul?

-Nu sunt mereu leneș surioară! Dar acum m-ai făcut de rușine în fața prietenilor mei, le-ai spus că tu ești mereu ordonată, că tu faci totul în ciupercuța noastră și tare nu aș vrea să creadă că sunt un melc rău care stă mereu în cochilie.

-Nu cred că am greșit, frățioare! Ți-am spus realitatea, iar acum ai făcut tu toată munca în casă și sunt mândră de tine.

Vârtecuș tare era dezamăgit, și avea impresia acum că vor râde de el toți prietenii lui și că o să rămână fără niciun prieten din pricina surorii sale.

Pace și armonie

Zilele au trecut, Vârtecuș a uitat de rușinea prin care a trecut față de prietenii lui, iar acum, totul era pace și armonie. Și-a învățat lecția, a înțeles că nu este bine să fie leneș, ori să amâne prea mult lucrurile și broscuța astfel nu îi va mai reproșa comportamentul lui nepotrivit, ba chiar uneori imoral.

Acum, broscuța era fericită de faptul că Vârtecuș a devenit mai ordonat, ea nu mai era nevoită să facă totul în casă și fiecare avea de făcut câte o sarcină. Cu toate că nu și-a dorit să îl înjosească pe Vârtecuș în fața prietenilor lui ori să îl facă să se simtă rău, acum timpul nu mai putea fi dat în urmă căci fapta era consumată. Chiar dacă Vârtecuș nu s-a simțit bine în situația în care a fost pus, a învățat să nu mai repete anumite greșeli și a înțeles că nu este bine să fii leneș, dar, totodată, nu este frumos să primești mustrări în public.

În vreme ce timpul trecea, Vârtecuș devenea tot mai ordonat, ba chiar mai mult de atât: nu se dădea în spate de la nimic, făcea mereu ce îi spunea broscuța, era ascultător și se comporta frumos.

În tot acest timp, surioara broscuță profita de schimbarea lui Vârtecuș și devenea tot mai nepăsătoare, bazându-se pe faptul că Vârtecuș va face toată treaba din casă. Într-o bună zi, broscuța s-a pomenit la ușa ciupercuței cu o vizită – surpriză: tocmai învățătoarea de la școală.

-Bună ziua, broscuță! Am venit în vizită deoarece am vrut să văd unde locuiești în pădure.

-Vai, doamna învățătoare, vizita dumneavoastră mă surprinde! Îmi este atât de rușine de dumneavoastă, toată casa este dezordonată. Știți…. eu azi am fost puțin…

-Doamna învățătoare! se auzise vocea lui Vârtecuș hotărât. Vă rog să o scuzați pe broscuță pentru toată dezordinea pe care o vedeți, de fapt, nu este vina ei, eu sunt de vină pentru tot…azi am vrut să mai stau puțin să mă odihnesc și iată, ați găsit casa în acest fel.

Vârtecuș a luat vina asupra sa, cu toate că el nu era vinovat, însă nu voia ca broscuța să se simtă vinovată în fața doamnei învățătoare.

 -Dragilor, cu toții avem zile mai puțin bune, nu este totul mereu perfect! A spus învățătoarea zâmbind.

-Oare nu ar fi fost bine să te critic acum și eu, surioară broscuță? Cu toate acestea nu am făcut-o.

-Vârtecuș, eu te-am judecat prea aspru și nu m-am gândit la consecințe.

Broscuța și-a dat seama că oricine poate să aibă zile mai puțin bune, însă noi nu trebuie să judecăm o persoană după aparențe și, cel mai important, nu trebuie să fim lăudăroși  ori trufași, căci mândria nu este mereu cea mai bună alegere.

-SFÂRȘIT-

Vârtecuș și broscuța

Emilia Hoble (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Motivația pentru a scrie:

Am ales să creez o poveste pentru copii din mai multe considerente:

  • Primul și cel mai important este acela de a-mi urma visul: de câțiva ani îmi doresc să fac acest pas, iar acum, prin această revistă, consider că este momentul cel mai oportun.
  • Îmi doresc să am parte și de o altfel de experiență care să îmi marcheze perioada studenției.
  • Prin această activitate doresc să cuantific rodul muncii mele, și anume să rămână ceva „scris”.
  • Poveștile au un rol aparte în viața și în dezvoltarea copiilor, cu atât mai mult poveștile din care se desprinde o morală. Aceste povești marchează dezvoltarea celor mici.

Căsuța din pădure

Era cândva, de mult timp trecut, într-un capăt de pădure, o ciupercă. Dar totuși, nu orice fel de ciupercă…erau una mare cât o zi de vară, în care locuiau o broscuță și un melc.  

Căsuța-ciupercă se află într-un capăt de pădure, un loc numai bun pentru o ciupercă: un loc cu umbră în zilele călduroase de vară și multă ploaie în zilele reci de toamnă.

Era o ciupercuță frumos colorată, cu un acoperiș roșu precum o văpaie, pereții de un alb imaculat – la fel ca un fulg de nea, ferestrele destul de micuțe, însă de ajuns cât să pătrundă soarele ori pentru a trage puțin cu ochiul și ușa suficientă pentru a pătrunde orice vietate.

De jur împrejur totul era acoperit de o iarbă stufoasă, oriunde te uitai era doar o umbră verde, ce ținea dintr-un colț până în altul.

E cineva acasă?

Sub acoperișul ciupercuței primitoare locuiesc doi frați: o broscuță și fratele ei, melcul care se numește Vârtecuș.  Toată ziua aceștia se ocupau de treburile casnice, se jucau, învățau și…. câteodată se mai și certau.

Broscuța o fire gingașă și blândă îi spunea mereu frățiorului ei cum să se comporte, ce trebuie să facă și uneori îl trăgea și la răspundere pe Vârtecuș.

Vârtecuș – melcul, băiat fiind, era o fire puțin mai leneșă care nu face prea multă treabă, ba chiar este și dezordonat, însă, cu toate acestea se străduiește din răsputeri să nu mai fie atât de leneș. Uneori toate eforturile făcute de acesta dau roade, alteori, Vârtecuș se lasă păgubaș spunându-și că „și mâine este o zi, o să fac mâine mai mult.”

Surioara broscuță are un comportament bun, este respectuoasă și nu supără niciodată pe nimeni din pădure, dar cu toate acestea câteodată îl tachinează cam mult pe Vârtecuș, reproșându-i faptul că este leneș și treaba rămâne mereu pe umerii ei.

Vârtecuș cel supărat

Odată, broscuța i-a atras atenția lui Vârtecuș de față cu toți prietenii lui, spunând că ea este mult mai ordonată decât fratele ei, melcul, și că acesta este foarte leneș și își pierde mereu timpul acasă nefăcând nimic.

Vârtecuș a fost atât de rușinat, încât, și-a luat cochilia pe umeri și a alunecat prin pădure cu o viteză foarte mare…Cu toții se mirau, dar și-au dat seama că Vârtecuș s-a rușinat de cele spuse de broscuță și au luat-o la goană în urma acestuia. 

Când a ajuns broscuța acasă, totul era imaculat, casa-ciupercă era total schimbată, ferestrele erau lustruite, vasele erau spălate, hainele erau la locul lor, iar Vârtecuș era epuizat de toată munca făcută. Tare supărat mai era pentru cele spuse de surioara lui.

-Vârtecuș, tu ai făcut totul?

-Nu sunt mereu leneș surioară! Dar acum m-ai făcut de rușine în fața prietenilor mei, le-ai spus că tu ești mereu ordonată, că tu faci totul în ciupercuța noastră și tare nu aș vrea să creadă că sunt un melc rău care stă mereu în cochilie.

-Nu cred că am greșit, frățioare! Ți-am spus realitatea, iar acum ai făcut tu toată munca în casă și sunt mândră de tine.

Vârtecuș tare era dezamăgit, și avea impresia acum că vor râde de el toți prietenii lui și că o să rămână fără niciun prieten din pricina surorii sale.

Pace și armonie

Zilele au trecut, Vârtecuș a uitat de rușinea prin care a trecut față de prietenii lui, iar acum, totul era pace și armonie. Și-a învățat lecția, a înțeles că nu este bine să fie leneș, ori să amâne prea mult lucrurile și broscuța astfel nu îi va mai reproșa comportamentul lui nepotrivit, ba chiar uneori imoral.

Acum, broscuța era fericită de faptul că Vârtecuș a devenit mai ordonat, ea nu mai era nevoită să facă totul în casă și fiecare avea de făcut câte o sarcină. Cu toate că nu și-a dorit să îl înjosească pe Vârtecuș în fața prietenilor lui ori să îl facă să se simtă rău, acum timpul nu mai putea fi dat în urmă căci fapta era consumată. Chiar dacă Vârtecuș nu s-a simțit bine în situația în care a fost pus, a învățat să nu mai repete anumite greșeli și a înțeles că nu este bine să fii leneș, dar, totodată, nu este frumos să primești mustrări în public.

În vreme ce timpul trecea, Vârtecuș devenea tot mai ordonat, ba chiar mai mult de atât: nu se dădea în spate de la nimic, făcea mereu ce îi spunea broscuța, era ascultător și se comporta frumos.

În tot acest timp, surioara broscuță profita de schimbarea lui Vârtecuș și devenea tot mai nepăsătoare, bazându-se pe faptul că Vârtecuș va face toată treaba din casă. Într-o bună zi, broscuța s-a pomenit la ușa ciupercuței cu o vizită – surpriză: tocmai învățătoarea de la școală.

-Bună ziua, broscuță! Am venit în vizită deoarece am vrut să văd unde locuiești în pădure.

-Vai, doamna învățătoare, vizita dumneavoastră mă surprinde! Îmi este atât de rușine de dumneavoastă, toată casa este dezordonată. Știți…. eu azi am fost puțin…

-Doamna învățătoare! se auzise vocea lui Vârtecuș hotărât. Vă rog să o scuzați pe broscuță pentru toată dezordinea pe care o vedeți, de fapt, nu este vina ei, eu sunt de vină pentru tot…azi am vrut să mai stau puțin să mă odihnesc și iată, ați găsit casa în acest fel.

Vârtecuș a luat vina asupra sa, cu toate că el nu era vinovat, însă nu voia ca broscuța să se simtă vinovată în fața doamnei învățătoare.

 -Dragilor, cu toții avem zile mai puțin bune, nu este totul mereu perfect! A spus învățătoarea zâmbind.

-Oare nu ar fi fost bine să te critic acum și eu, surioară broscuță? Cu toate acestea nu am făcut-o.

-Vârtecuș, eu te-am judecat prea aspru și nu m-am gândit la consecințe.

Broscuța și-a dat seama că oricine poate să aibă zile mai puțin bune, însă noi nu trebuie să judecăm o persoană după aparențe și, cel mai important, nu trebuie să fim lăudăroși  ori trufași, căci mândria nu este mereu cea mai bună alegere.

-SFÂRȘIT-

Povestea celor două Împărății

Romina Drinc (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

„Povestea celor două Împărății” îi învață pe copii consecințele aduse de gunoaiele aruncate în locurile nepermise și de aruncarea gunoaielor în apă. Totodată această poveste îi învață pe copii că buna înțelegere a oamenilor duce la efecte pozitive în ceea ce privește stabilirea unor relații sociale de durată.
Am ales să scriu această poveste pentru a-i învăța pe copii ce se poate întâmpla dacă am trăi într-o împărăție plină de gunoaie și râuri murdare dar și care ar putea fi soluția pentru am putea combate această situație. Recomand citirea acestei povești în clasa a III-a sau a IV-a . Din punct de vedere al programei școlare pentru Educație Civică (clasa a III-a și a IV-a) această poveste se încadrează competenței generale 1 (Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană) și competenței specifice 1.3. (Explorarea unor norme morale care reglementează relațiile cu ceilalți oameni).

Povestea Celor Două Împărății

Au fost odată ca niciodată două împărații care se numeau Împărăția Curățeniei și Împărăția Murdăriei. Cele două împărății erau conduse de doi împărați: împăratul Curățel și împăratul Murdărel. Aceste împărății erau de mulți ani în război pentru câștigarea celei mai frumoase împărății și anume Împărăția Fericirii.
Împărăția Curățeniei era foarte curată, apele erau curate, iar oamenii trăiau în pace și bucurie, dar Împărăția Murdăriei era foarte murdară, oriunde mergeai găseai gunoaie, sticle, ape murdare și toată lumea era bolnavă din cauza mirosului urât provocat de gunoaiele aruncate peste tot.
Împăratul Curățel avea o fată frumoasă pe nume Victoria care se ocupa de organizarea curățeniei în toată împărăția. Tatăl ei căuta de mult timp un mire pentru fiica sa și, bineînțeles, un viitor împărat. Din păcate, dintre toți cei care au călcat pragul castelului nu fusese niciunul pe placul Victoriei, așa că tatăl ei se gândise să adune toți băieții din împărăție pentru a-i pune la mai multe probe. Auzind planurile tatălui său, Victoria a fugit plângând în pădurea de cristal.
Împăratul Murdărel, în schimb, era un moșneag foarte rău și plin de ură care avea un băiat pe nume Victor. Acesta era închis într-un turn și supravegheat de o vrăjitoare. Băiatul ajunsese la vârsta căsătoriei așa că împăratul Murdărel s-a gândit să adune toate fetele din împărăție pentru a le pune la câteva probe: fata care va trece toate probele va deveni soția lui Victor. După ce Victor a aflat de planurile tatălui său, a reușit să scape de vrăjitoare și să fugă în pădurea de cristal.
La curtea împăratului Curățel s-au adunat mii de băieți pentru câștigarea probelor. Din cauză că împăratul era ocupat cu organizarea probelor, nu a observat lipsa fetei sale din împărăție. Sărmana Victoria se plimba singură prin pădurea de cristal, dar dintr-o dată a apărut un balaur cu 7 capete care a răpit-o și a închis-o în beciul unei case. Balaurul fusese de fapt un tânăr care a fost îndrăgostit de fata unei vrăjitoare și, din păcate, vrăjitoarea nu a fost de acord cu relația tânărului cu fiica sa, așa că pe el l-a transformat într-un balaur cu 7 capete și pe fiica sa în cea mai mare vrăjitoare din împărăție.
Vrăjitoarea care avea grijă de Victor a observat dispariția acestuia și a decis să meargă să-l caute, dar băiatul se plimba singur prin pădure fiind supărat de decizia luată de tatăl său. Victor era un băiat frumos, harnic și viteaz care își iubise mama foarte mult, dar aceasta murise cu mulți ani în urmă datorită unei boli de inimă. Împărăția Murdăriei se numea, pe vremea când mama lui Victor trăia, Împărăția Prieteniei. Această împărăție era foarte curată și îngrijită, dar din cauza morții reginei pe împăratul Murdărel nu l-a mai interesat de liniștea împărăției ci doar de liniștea sa.
Victor se plimba liniștit prin pădure dar dint-o dată balaurul cu 7 capete l-a prins și la aruncat în beciul casei sala alături de Victoria. Dintr-o dată la poarta casei balaurului s-a auzit cineva. Balaurul a deschis ușa, dar s-a speriat când a văzut o vrăjitoare care era de fapt fata de care se îndrăgostise cu mulți ani în urmă. Balaurul a poftit-o în casă, fata și-a dat seama că balaurul era de fapt tânărul vrăjit de mama sa. Vrăjitoarea i-a spus balaurul că poate să rupă vraja doar dacă îl eliberează pe Victor. Balaurul a acceptat imediat și a mers în beci pentru a-l elibera pe Victor. Băiatul i-a spus balaurului să o elibereze și pe Victoria pentru că nu putea să o lase singură. Balaurul a acceptat, așa că vrăjitoarea l-a eliberat pe balaur de vraja, acesta transformându-se într-un tânăr înalt și viteaz.
Împăratul Murdărel și împăratul Curățel se pregăteau de începerea probelor. Toate fetele venite pentru a-i câștiga inima lui Victor trebuiau să îndeplinească mai multe probe. Pentru prima probă fetele trebuiau să se furișeze în Împărăția Curățenie și să arunce deșeuri menajere și gunoaie din plastic prin locurile nepermise. În a doua probă cele care vor reuși să arunce cel mai repede 10 saci plini cu sticle în Împărăția Curățeniei vor trece mai departe la ultima probă. Iar la ultima probă fetele trebuie să găsească ingredientele unei poțiuni magice care să transforme râul curat într-unul toxic.
Împăratul Curățel văzând că în împărăția sa s-a făcut dintr-o dată mizerie, i-a pus pe băieții veniți pentru câștigarea inimii fetei lui să strângă toată mizeria din împărăția. Dar, din păcate, nimeni nu a reușit să curețe apa din râu. Ajunși în împărăția Curățeniei, Victor, Victoria, vrăjitoarea și tânărul au văzut că râul era murdar, iar oamenii erau din ce în ce mai bolnavi din cauza mirosului urât provocat de râu.
Vrăjitoare a făcut o vrajă și râul s-a făcut dintr-o dată curat. Împăratul Curățel i-a mulțumit vrăjitoarei pentru binele făcut și i-a promis că îi va îndeplini 2 dorințe. Prima dorință era ca Împăratul Curățel să-și lase fiica să se căsătorească cu cine vrea ea, iar a doua dorință era ca împăratul Curățel să se împace cu împăratul Murdărel. Împăratul Curățel a fost de acord, iar
Victoria a ales să se căsătorească cu Victor. Împăratul Murdărel a fost și el de acord atât cu căsătoria lui Victor cu Victoria, dar și cu împăcarea cu Împăratul Curățel. Astfel cele două împărății s-au aliat, iar Împărăția Mizeriei a devenit curată ca printr-o minune.
Victor și Victoria s-au căsătorit, iar petrecerea a durat 7 zile și 7 nopți. Cei doi au hotărât să-și unească cele două împărății în împărăția Fericirii.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.