Eliza Balint (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Excursiile sunt cele mai interesannte activități organizate în cadrul programului „Școala altfel” deoarece stârnesc atenția elevilor de fiecare vârstă și se pot acumula cunoștințe, priceperi și deprinderi noi dar se pot aprofunda și cunoștințe vechi învățate la școală anterior. Excursiile sunt importante și din punct de vedere civic, deoarece în timpul excursiei putem șlefui interesul celor mici pentru ținerea curată a mediului înconjurător, le putem transmite cunoștințe referitoare la sinceritate, onestitate, comportament adecvat în locurile noi. Am decis ca acum, cu această minunată ocazie să vă prezint un minunat loc, de care pot beneficia elevi de clasa a VI, aceștia studiind deja geografia României, unitățile de relief ale României bineînțeles nu foarte detailat, dar tot timpul este de folos să dobândim informații despre punctele turistice ale zonei natale. Acest loc minunat care va fi vizitat de către elevii clasei a VI-a cu ocazia „Școala Altfel” se află la doar 15 km de Municipiul Beiuș, numindu-se Peștera Meziad. Din punct de vedere civic este important pentru cei mici să-și cunoască zona natală pentru dezvoltarea interesului față de acest aspect, pentru dezvoltarea motivației spre studiul geografiei dar și dezvoltarea simțului moral civic.
Peștera Meziad Peştera Meziad, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul geograf austriac Adolf SCHMIDL (1863) şi a fost explorată aproape complet de către Gyula CZÁRÁN la începutul secolului XX. Fauna cavernicolă (lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee, gândaci) adăpostită aici şi care conferă unicitate peşterii a fost studiată pentru prima dată de BOKOR (1921), JEANNEL şi RACOVIȚĂ (1929). De atunci, peştera a fost şi este studiată de oameni de ştiinţă din domenii diverse, a fost şi este explorată de speologi şi vizitată de cei care ajung pe meleagurile bihorene, în comuna Remetea. De ce este unică peştera Meziad? Aici s-au găsit oasele ursului de cavernă (Ursus spelaeus), care a apărut acum 300.000 de ani şi a dispărut cu 12.000 de ani în urmă, la sfârşitul ultimei glaciaţiuni (perioadă caracterizată prin răcirea climei pământului).
Datorită fragmentelor de ceramică prezente aici, care aparţin culturii Coţofeni din a doua jumătate a mileniului III î. Cr., fiind cea mai importantă cultură a perioadei de tranziţie la epoca bronzului. Pentru că adăposteşte colonii mari de lilieci protejaţi la nivel naţional şi internaţional şi organisme microscopice endemice (care trăiesc numai în Peştera Meziad). Deţine minerale rare care s-au format datorită depozitelor de guano (excremente de liliac). Este o peşteră cu formaţiuni deosebit de frumoase – stalactite, stalagmite, coloane, draperii…
Localizare și acces: Accesul la pestera dinspre E 79 (Beius). De pe soseaua E79, punctul de plecare pentru vizitarea pesterii il constituie orasul Beius, situat pe DN 76 (Oradea-Brad-Deva) si deservit de curse de autobuz din directia Oradea si Campeni- Stei. Din centrul orasului Beius se urmareste soseaua asfaltata spre Rosia-Alesd (DJ 764) pana in comuna Remetea (9 km), de unde un drum asfaltat urmeaza Valea Meziadului pana in satul cu acelasi nume (9 km). Odata ajunsi in Meziad, in capatul de sus al localitatii se ramifica spre stanga valea Pesterii, urmata de un drum pietruit, accesibil pana la fosta Cabana Meziad (2,5 km), mai ales in timpul verii, tuturor categoriilor de mijloace auto. Pentru a se ajunge la pestera se urca in continuare cu piciorul de-a lungul aceleiasi vai inca 1,2 km, traversand o pitoreasca zona de chei.
Ce valori civice putem dezvolta cu vizitarea acestei peșteri? Ei bine le putem atrage atenția celor mici că în interiorul peșterii este interzisă depozitarea gunoaielor, trebuie să ascultăm tot timpul de ghidul care ne conducem și să fim atenți la aspectele prezentate de acesta, să nu ne pierdem, să ascultăm de doamna învățătoare, să păstrăm rândul și disciplina. Spiritul creativ și interesul față de valorile locale pot fi dezvoltate și ele prin mica vizită organizată în cadrul excursiei programului „Școala altfel”.
Monica Banda (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Am ales să vorbesc despre aceasta zona deoarece se află în apropierea satului în care locuiesc,şi deoarece cosider că ar putea fi o frumoasă excursie pentru elevi în perioada în care se face „şcoala altfel”, fiind o zona curată unde se pot vizita locuri mirifice. Sunt de părere că elevii într-o astfel de excursie pot să se cunoască mai bine, să înveţe, să îşi respecte nevoile unii celorlalţi (ceea ce în ultima perioadă nu mai vezi între copii), să se ajute între ei, să fie mai responsabili cu mediul şi cu tot ce îi înconjoară. Consider că o lecţie în aer liber e bine venită oricând deoarece pot lua exemple pozitive unii de la ceilaţi, pot vedea cum se poate degrada natura dacă nu avem grijă de ea, pot vedea practic ceea ce se întâmplă dacă suntem nepăsători şi nu ştim cum să avem grijă de ceea ce ne înconjoară. Prin această activitate mi-aş dorii să valorific importanţa naturii în viaţa noastră şi că simţul civic trebuie dezvoltat încă de pe băncile şcolii.
Zona turistica Padis este situata in sud-estul judetului Bihor, in ramura nordica a Muntilor Bihor, pe raza comunei Pietroasa, pana la granita cu judetele Cluj si Alba. Cea mai mare parte a zonei turistice Padis se prezinta ca un platou carstic, cu altitudinea medie de 1200 metri, marginit de abrupturi, intre care se gasesc vai salbatice, cu ape repezi, chei adanci, canioane, doline, ponoare, izbucuri, pesteri chiar si cu gheata (Ghetarul Focul viu).
A. Fișa de activitate
• Numele și adresa unităţii de învăţământ aplicante: Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Nicolae Bolcaş’’ Beiuş
• Nivelul/nivelurile de învățământ: primar
• Numărul elevilor din școală: 50 elevi
• Numărul cadrelor didactice din școală: 2 învăţătoare
• Coordonatorul activităţii (nume și prenume, funcție, date de contact): Învăţătoare XXXX
• Titlul activităţii: ,,FERESTRE DESCHISE SPRE LUME ‘’
• Domeniul în care se încadrează: cultural, civic
• Scopul activităţii: Organizarea excursiei răspunde dorinţei exprimate de elevi de a călători şi de a petrece împreună timpul liber, desfăsurând activităţi recreative şi instructive;
• Obiectivele educaționale ale activităţii:
– Promovarea ideii de comunitate activă, prin valorificarea patrimoniului cultural, istoric, pentru crearea sentimentelor de mândrie naţională şi responsabilitate faţă de prezentul şi viitorul creat de noi înşine;
– Sporirea motivaţiei de invăţare a elevilor prin activităţi de cercetare şi prin conturarea unui profil moral bazat pe respectul moştenirii istorice
– Completarea instruirii elevilor prin diverse activităţi atractive, realizate prin îmbinarea armonioasă dintre activităţile şcolare şi cele extracurriculare, de educaţie nonformală.
– Educarea în spiritul protejării mediului înconjurător, dezvoltarea interesului pentru descoperirea de lucruri noi prin excursii tematice şi promovarea unei atitudini de respect faţă de natură;
– Îmbogăţirea vocabularului pe baza experienţei personale acumulate în relaţie cu ceilalţi ;
– Conștientizarea importanței cunoașterii manierelor de comportare civilizatǎ;
– Dezvoltarea spiritului de echipǎ și a atitudinii de fair-play în activitățile ludice, recreative
– Cunoaşterea semnificaţiei noţiunilor: moral şi estetic și descoperirea frumosului
– Încurajarea practicării exercitiilor fizice în natură
– Stimularea interesului elevilor pentru cunoaşterea de locuri noi şi pentru studiul naturii;
– Creşterea coeziunii colectivului de elevi şi consolidarea spiritului de echipă, a relaţiilor de prietenie, stabilirea unui climat de încredere, favorabil comunicării;
– Crearea unor reguli de comportament responsabil şi împărţirea echitabilă a sarcinilor între membrii grupului
– Iniţierea şi desfăşurarea de activităţi cu caracter recreativ, relaxant.
Elevii participanţi: număr total de participanți:50 elevi
Durata şi locul desfăşurării: proiectul se desfăşoară în perioada XXXX
Descrierea activităţii
– Conţinut: Vizită educaţională de învăţare activă, pregătită minuţios, în sala de clasă, pe durata mai multor săptămâni
–Metode de învăţare activă: învăţare prin descoperire, învăţare prin joc, joc de rol, pentru a stârni interesul, pentru a stimula imaginaţia, pentru a dezvolta spiritual de observaţie al elevilor.
-Sarcini de lucru care s-au bucurat de succes:
Notaţi cuvinte sau desenaţi ce auziţi, vedeţi când priviţi …
( Eu aud… Eu văd…)
Creaţi propria poveste despre ceea ce aţi văzut ;
Priviţi până vedeţi! Pictati!
Caracter interdisciplinar: În timpul activităţii, copiii au călătorit în timp şi au încercat să exprime în cuvinte, linii şi culori tot ce şi-au imaginat, au auzit, au simţit şi au văzut privind meleagurile, folosind cunoştinţele însuşite la toate obiectele de studiu.
Rezultatele obţinute în urma activității.
-o mai bună cunoaştere a istoriei;
– creşterea motivaţiei învăţării;
– creşterea numărului de elevi dornici de a cunoaşte frumuseţile patriei
– sporirea numărului de elevi cu atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător;
– creşterea numărului de elevi care se comportă civilizat atât în şcoală cât şi în afara ei;
– creşterea gradului de satisfacţie a familiilor elevilor în raport cu activitatea educativă din
şcoală.
Precizaţi dacă elevii/profesorii/părinții şi-au manifestat dorinţa de continuare a acestei activităţi şi modalitatea în care puteţi asigura acest lucru.
Da, elevii și-au manifestat dorința de a relua acest gen de activitate și cu alte ocazii, acest lucru fiind posibil în cadrul orelor de consiliere și orientare, precum și prin organizarea de vizite sau de excursii tematice în diverse instituții. Din feedback-ul obținut de la elevi, psihologul şcolar şi profesori, a rezultat necesitatea acestei activităţi, precum şi dorinţa de a fi continuată, aşa cum a fost proiectată în documentele strategice ale şcolii pe termen mediu de dezvoltare. Elementul de noutate constă în extinderea grupului ţintă (prescolari, elevi mici, părinţi, membrii ai comunităţii locale), pe principiul promovării imaginii şcolii în comunitatea educativă şi formarea competenţelor de cetăţenie democratică şi responsabilitate socială. Activitatea va fi dezvoltată într-un viitor proiect, pentru că aici au rămas multe idei și resurse care așteaptă să fie valorificate. Pentru toți a fost o experiență deosebită și incitantă.
Motivaţia propunerii activității ca fiind cea mai bună (maximum ½ pagini):
Excursiile tematice organizate au multiple valenţe de informare şi educare a copiilor. Excursiile devin atractive la orice vârstă pentru că se desfăşoară într-un cadru nou, stârnesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoştinţe, chiar dacă reclamă efort suplimentar. Mediul de acţiune este diferit, iar tehnicile de instruire sunt altele, ca urmare contribuie la dezvoltarea spiritului de observaţie, îmbunătăţirea memoriei vizuale şi auditive,formează gândirea operatorie a copilului, cu calităţile ei de echilibrare, organizare şi obiectivare.
– Excursia are valenţe de informare şi educare a copiilor, contribuie la completarea procesului de învăţământ prin ancorarea la mediul natural şi social explorat direct.
– Are un conţinut mai variat şi mai complex decît activitatile organizate în clasă,mai atractiv, o atmosferă de voioşie şi veselie plină de optimism.
– Devin capabili să rezolve probleme ce apar la un moment dat.
– Valorificând cunoştinţele dobândite în excursii copiii vin cu note originale prin care-şi exprimă impresii şi sentimente proprii faţă de cele văzute.
-Excursia presupune contacte între oameni, atitudini, comportamente şi trăiri specifice.
– Contribuie la îmbogăţirea experienţei umane.
– Este un fenomen contemporan care răspunde la nevoia de evadare din mediul citadin şi reface legătura omului cu natura.
-Acţionând individual sau în cadrul grupului, copiilor li se dezvoltă spiritul practic,operaţional, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme după posibilităţile sale.
-Participarea efectivă şi totală în activitate angajează atât copiii timizi, îi temperează pe cei impulsivi, stimulează curenţii de influienţe reciproce, dezvoltă spiritul de cooperare, contribuie la formarea colectivului de copii.
Prin faptul că în asemenea activităţi se supun de bună voie unor reguli, asumându-şi responsabilităţi, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are prin acest tip de activitate posibilităţi deosebite să-şi cunoască prescolarii, să-i dirijeze, să le influenteze dezvoltarea, să realizeze mai uşor şi mai frumos obiectivul principal al învăţământului – pregătirea copilului pentru viaţă. Motivul pentru care propun această activitate este complexitatea ei. Nu este doar o simplă excursie, este un proiect bine gândit şi structurat pe etape complexe, care au presupus implicarea concretă a elevilor,profesorilor şi părinţilor, precum şi o abordare interdisciplinară şi chiar transdisciplinară. Proiectul nu s-a desfăşurat doar pe parcursul săptămânii „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun”. Elevii au fost implicaţi direct în alegerea traseului, în documentarea conform grupelor de lucru. Profesorii de diferite discipline au ajutat elevii cu informaţii şi sugestii, cu material ştiinţific. Părinţii au fost conştientizaţi în legătură cu răspunderea pe care o au în pregătirea excursiei privind conduita propriilor copii, unii dintre ei au însoţit elevii şi cadrele didactice organizatoare, asigurându-se o directă legătură şcoală-familie.
Una dintre mame, în calitate de cadru medical, a avut ca sarcină instruirea participanţilor şi din acest punct de vedere. Elevii membri ai „Clubului călătorilor” vor prezenta, fiecare la clasele lor, în cadrul activităţilor extraşcolare din luna iunie, materialele adunate cu ocazia acestei excursii, realizând o diseminare reală a proiectului. În spaţiul expoziţional al şcolii va fi organizată şi o expoziţie de fotografii. Consider că acest proiect este un adevărat exemplu de cum se pot îmbina teoria cu practica, utilul cu plăcutul şi distracţia cu acumularea de noi cunoştinţe.
B. Ataşaţi cele mai relevante mărturii ale elevilor/profesorilor/părinților referitoare la activitatea propusă.
În urma analizării chestionarelor completate de către elevii participanţi la activităţile proiectului şi din discuţiile purtate cu părinţii acestor elevi am constatat un grad mare de satisfacţie atât în ceea ce priveşte organizarea, locurile vizitate, cunoştinţele dobândite, dar şi în privinţa atmosferei relaxante, de bună dispoziţie din timpul excursiei. Părinţii au adus mulţumiri şcolii pentru organizarea activităţii şi şi-au manifestat dorinţa de a continua proiectul în vacanţa mare şi în anii şcolari următori. Dintre părerile elevilor consider relevante două:
„ A fost foarte frumos în excursie că parcă eram o familie mare şi veselă plecată să exploreze locuri necunoscute”
,,Mi-a plăcut foarte mult în această excursie deoarece am învăţat cum să am mai multă grjă de natură şi să interacţionez mai uşor cu cei din jur. Cred că acestă excursie a fost o adevărată lecţie de Educaţie civică.’’
Părerile părinţilor au evidenţiat entuziasmul cu care povesteau copiii, la întoarcerea din excursie, despre locurile vizitate, despre prieteniile care s-au legat, despre modul în care şi-au cunoscut colegii şi profesorii altfel decât în sala de clasă.
C. Atașați „dovezi” ale activității (fotografii, filme, documente etc.)