Bianca Lazăr (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Sincer, m-am gândit câteva zile despre ce aș putea să scriu ca să fie interesant … Am vizionat filme despre tot felul de subiecte legate de educația civică, dar parcă niciunul nu mi-a „furat inima”. Nu știu, dar astăzi simt nevoia să vorbesc despre bunătate oricât de ciudat ar părea.
De ce despre bunătate? Pentru că am ajuns să privesc oamenii din jur cu atât de multă durere în suflet, tocmai din motivul că nu mai există bunătate. Stați puțin … Nu mă refer la bunătatea aceea în care împarți o ciocolată cu fratele/sora tău/ta, deși dacă stau să mă gândesc parcă și aia e cam rară în ultimul timp. Mă refer aici la momentele acelea în care poți să ajuți un om și totuși nu o faci, ai toate resursele, timpul, momentele necesare, dar ești prea orgolios, prea mândru, prea leneș să ajuți oamenii. Exact așa am ajuns noi, societatea de astăzi din păcate. Am ajuns în punctul în care ești surprins atunci când vezi oameni buni, oameni care oferă ceva fără să ceară altceva în schimb, oameni care ajută, oameni sinceri și iubitori.
Ciudat în societatea de astăzi, este că atunci când oamenii văd un „om bun”, îl consideră mai „prostuț”, nu-i așa?! Practic, eu consider că toate acestea au legătură cu imaturitatea, adică oamenii care spun despre alții că sunt „prostuți” sunt de fapt imaturi, oameni reci și răi. De ce? Pentru că eu consider că a fi un om bun necesită mult curaj și putere! Putere să ierți, să uiți ceea ce alții ți-au făcut, putere să speri că dacă tu oferi puțină bunătate poți să schimbi ceva în lumea asta urâtă și rea!
Reușim în ultimul timp să simțim peste tot această lipsă de amabilitate, indiferent că e în școală, la muncă, în cercuri de „prieteni” sau chiar în familie, din păcate. Am devenit și mai conștientă de aceste lucruri în momentul în care am fost binecuvântată, pentru că nu pot să o spun altfel mai bine și mai frumos, cu niște oameni atât de minunați care au reușit să mă ajute să conștientizez că în lumea aceasta încă există un strop de bunătate. Acești oameni mi-au devenit modele prin faptul că niciodată nu s-au gândit că sunt luați de „proști” și au ajutat oameni care nu le-au oferit nimic la schimb, oameni care apoi le-au întors spatele. Erau momente în care auzeam din partea celorlalți „Ce proști sunt! Cine ar face asta pentru ei?” Dar dacă aveți impresia că au așteptat ceva în schimb, vă înșelați! Spun modele, pentru că sunt rari, unici și speciali și mulți dintre noi am avea multe de învățat de la acești oameni! Și mi-ar fi plăcut să le pot da numele, dar din cauza noilor legi, nu prea am voie …
Oamenii nu conștientizează din păcate cât de ușor este să fii bun! Și vorbesc serios … chiar e super ușor! Unii oameni nu au nevoie de hrană, nu au nevoie de bani, nu au nevoie de temele tale sau să îi ajuți cu ceva fizic! Există oameni care au nevoie de o vorbă bună, de un zâmbet, de o încurajare, de o îmbrățișare caldă! Și totuși, noi oamenii fugim și de lucrurile simple … din răutate!
Mă gândesc de multe ori că toate acestea pornesc de la percepția oamenilor despre sine, adică dacă nu te iubești pe tine mai întâi, dacă nu ești sincer cu tine, dacă nu te ajuți pe tine să evoluezi, să crești, nu ai cum să îi ajuți pe ceilalți. Practic, nu ai cum să fii bun cu oamenii, dacă nu ai fost învățat să fii bun cu tine! Și îmi permit să spun că școala are o vină în toate acestea, pentru că dacă toate aceste lucruri ar fi fost discutate într-un mod serios în școală la momentul potrivit, poate astăzi nu am fi trăit într-o lume plină de invidie și răutate. Școala ar trebui să formeze oameni … oameni frumoși, oameni buni, de încredere, sociabili, oameni curajoși și puternici.
De mici, copiii au imitat ceea ce au văzut la adulți, mereu și-au dorit să devină ca și mama, tata, bunica sau doamna educatoare/învățătoare … Ei bine, tocmai de aceea trebuie să fim noi modele de moralitate, trebuie să fim mentori pentru copii și de la noi să pornească schimbarea. Poate că nu doar unui cadru didactic îi este încredințată sarcina de a schimba copiii în bine, de a-i educa și învăța. Oricine poate! Este nevoie doar de dorință! Dorința de a schimba lumea în care trăim, de a schimba suflete și dorința de a face bine. Dintotdeauna copiii au fost ființele cele mai puternice, dar totodată și cele mai sensibile, asupra cărora fiecare persoană din jur, indiferent că este părinte, prieten, frate sau profesor a avut un impact deosebit. Toți acești oameni care interacționează cu copiii au un rol important în modelarea vieții acestora. Foarte important este ca oamenii să reușească să îi influențeze pozitiv pe copii, să îi ajute să se dezvolte sănătos, să devina oameni frumoși și buni la suflet, să se dezvolte armonios în iubire, auto-acceptare și respect față de sine și față de ceilalți.
Toate aceste lucruri sunt prevăzute în programa școlară, dar sincer nu știu cât de luate în serios sunt acestea în cadrul orelor de educație civică și nu numai. Ar trebui să fie gândite activități care să reușeacă să le dezvolte aceste trăsături copiilor. Poate că nu ar trebui să fie pus la nesfârșit accentual doar pe matematică și română, ci ar trebui ca menirea noastră să fie formarea unor oameni puternici și plini de calități. Copiii ar trebui să fie învățați să ierte … să ierte chiar dacă un coleg le-a dat cu ghiozdanul sau cu lucrurile pe jos, să ierte chiar dacă în timpul pauzei s-au certat în mijlocul unui joc. Trebuie învățați că doar iertând poate să existe armonie între oameni! Trebuie învățați să ofere ajutor, indiferent că e în clasă, acasă sau în autobuz. Indiferent că ajută la teme, la dusul gunoiului sau chiar la oferirea unui loc în autobuz oamenilor mai în vârstă. Trebuie învățați să respecte și să fie politicoși, pentru că micile gesturi pline de amabilitate, pot schimba în bine ziua cuiva, sau pot schimba chiar sufletul unui om.
Poate ar trebui realizate câteva jocuri de rol, prin care copiii să fie puși în diverse situații, cum ar fi:
- Imaginează-ți că ești un coleg nou venit în clasă, marginalizat pentru că ești de altă naționalitate/etnie, sau poate nu ai același statut social ca și ceilalți colegi sau poate pur și simplu colegii tăi nu vor să se joace cu tine. Cum te simți în această situație? Cum ai vrea să se comporte colegii tăi cu tine?
- Imaginează-ți că tocmai ce te întorci de la medic și ești în autobuz. Ești cu piciorul în ghips, te doare îngrozitor de tare și nu există niciun loc gol în autobuz, așa că trebuie să stai în picioare. Cum te simți în această situație? Nu ți-ai fi dorit să îți ofere cineva locul lui?
Cred că prin aceste jocuri de rol, copiii ar reuși să conștientizeze anumite lucruri, care le-ar schimba percepția despre aceste situații, le-ar schimba gândirea și modul de a acționa. Bineînțeles că există multe modalități prin care bunătatea, respectul, iubirea, iertarea, etc., pot să fie dezvoltate și învățate în școală, doar că trebuie ca toate acestea să pornească de la noi! Trebuie să ne dorim să îi învățăm ceva benefic pe copii … Pentru că noi suntem schimbarea!
Am tot stat să mă întreb … oare de ce nu oferim noi bunătate? De frică? De rușine? Din invidie? Din egoism? Sincer, nu știu. Voi de ce credeți?
Personal, atunci când spun „bunătate”, îmi vin în minte două persoane speciale și mă gândesc la blândețe, la căldură, amabilitate, grijă și iubire. Tu? La ce te gândești? Sincer, de când nu ați mai văzut voi oameni care să dăruiască din suflet aceste lucruri?
Tu ce faci? Oferi bunătate atunci când ai posibilitatea?