Emilia Hoble (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Motivația pentru a scrie:
Am ales să creez o poveste pentru copii din mai multe considerente:
- Primul și cel mai important este acela de a-mi urma visul: de câțiva ani îmi doresc să fac acest pas, iar acum, prin această revistă, consider că este momentul cel mai oportun.
- Îmi doresc să am parte și de o altfel de experiență care să îmi marcheze perioada studenției.
- Prin această activitate doresc să cuantific rodul muncii mele, și anume să rămână ceva „scris”.
- Poveștile au un rol aparte în viața și în dezvoltarea copiilor, cu atât mai mult poveștile din care se desprinde o morală. Aceste povești marchează dezvoltarea celor mici.
Căsuța din pădure
Era cândva, de mult timp trecut, într-un capăt de pădure, o ciupercă. Dar totuși, nu orice fel de ciupercă…erau una mare cât o zi de vară, în care locuiau o broscuță și un melc.
Căsuța-ciupercă se află într-un capăt de pădure, un loc numai bun pentru o ciupercă: un loc cu umbră în zilele călduroase de vară și multă ploaie în zilele reci de toamnă.
Era o ciupercuță frumos colorată, cu un acoperiș roșu precum o văpaie, pereții de un alb imaculat – la fel ca un fulg de nea, ferestrele destul de micuțe, însă de ajuns cât să pătrundă soarele ori pentru a trage puțin cu ochiul și ușa suficientă pentru a pătrunde orice vietate.
De jur împrejur totul era acoperit de o iarbă stufoasă, oriunde te uitai era doar o umbră verde, ce ținea dintr-un colț până în altul.
E cineva acasă?
Sub acoperișul ciupercuței primitoare locuiesc doi frați: o broscuță și fratele ei, melcul care se numește Vârtecuș. Toată ziua aceștia se ocupau de treburile casnice, se jucau, învățau și…. câteodată se mai și certau.
Broscuța o fire gingașă și blândă îi spunea mereu frățiorului ei cum să se comporte, ce trebuie să facă și uneori îl trăgea și la răspundere pe Vârtecuș.
Vârtecuș – melcul, băiat fiind, era o fire puțin mai leneșă care nu face prea multă treabă, ba chiar este și dezordonat, însă, cu toate acestea se străduiește din răsputeri să nu mai fie atât de leneș. Uneori toate eforturile făcute de acesta dau roade, alteori, Vârtecuș se lasă păgubaș spunându-și că „și mâine este o zi, o să fac mâine mai mult.”
Surioara broscuță are un comportament bun, este respectuoasă și nu supără niciodată pe nimeni din pădure, dar cu toate acestea câteodată îl tachinează cam mult pe Vârtecuș, reproșându-i faptul că este leneș și treaba rămâne mereu pe umerii ei.
Vârtecuș cel supărat
Odată, broscuța i-a atras atenția lui Vârtecuș de față cu toți prietenii lui, spunând că ea este mult mai ordonată decât fratele ei, melcul, și că acesta este foarte leneș și își pierde mereu timpul acasă nefăcând nimic.
Vârtecuș a fost atât de rușinat, încât, și-a luat cochilia pe umeri și a alunecat prin pădure cu o viteză foarte mare…Cu toții se mirau, dar și-au dat seama că Vârtecuș s-a rușinat de cele spuse de broscuță și au luat-o la goană în urma acestuia.
Când a ajuns broscuța acasă, totul era imaculat, casa-ciupercă era total schimbată, ferestrele erau lustruite, vasele erau spălate, hainele erau la locul lor, iar Vârtecuș era epuizat de toată munca făcută. Tare supărat mai era pentru cele spuse de surioara lui.
-Vârtecuș, tu ai făcut totul?
-Nu sunt mereu leneș surioară! Dar acum m-ai făcut de rușine în fața prietenilor mei, le-ai spus că tu ești mereu ordonată, că tu faci totul în ciupercuța noastră și tare nu aș vrea să creadă că sunt un melc rău care stă mereu în cochilie.
-Nu cred că am greșit, frățioare! Ți-am spus realitatea, iar acum ai făcut tu toată munca în casă și sunt mândră de tine.
Vârtecuș tare era dezamăgit, și avea impresia acum că vor râde de el toți prietenii lui și că o să rămână fără niciun prieten din pricina surorii sale.
Pace și armonie
Zilele au trecut, Vârtecuș a uitat de rușinea prin care a trecut față de prietenii lui, iar acum, totul era pace și armonie. Și-a învățat lecția, a înțeles că nu este bine să fie leneș, ori să amâne prea mult lucrurile și broscuța astfel nu îi va mai reproșa comportamentul lui nepotrivit, ba chiar uneori imoral.
Acum, broscuța era fericită de faptul că Vârtecuș a devenit mai ordonat, ea nu mai era nevoită să facă totul în casă și fiecare avea de făcut câte o sarcină. Cu toate că nu și-a dorit să îl înjosească pe Vârtecuș în fața prietenilor lui ori să îl facă să se simtă rău, acum timpul nu mai putea fi dat în urmă căci fapta era consumată. Chiar dacă Vârtecuș nu s-a simțit bine în situația în care a fost pus, a învățat să nu mai repete anumite greșeli și a înțeles că nu este bine să fii leneș, dar, totodată, nu este frumos să primești mustrări în public.
În vreme ce timpul trecea, Vârtecuș devenea tot mai ordonat, ba chiar mai mult de atât: nu se dădea în spate de la nimic, făcea mereu ce îi spunea broscuța, era ascultător și se comporta frumos.
În tot acest timp, surioara broscuță profita de schimbarea lui Vârtecuș și devenea tot mai nepăsătoare, bazându-se pe faptul că Vârtecuș va face toată treaba din casă. Într-o bună zi, broscuța s-a pomenit la ușa ciupercuței cu o vizită – surpriză: tocmai învățătoarea de la școală.
-Bună ziua, broscuță! Am venit în vizită deoarece am vrut să văd unde locuiești în pădure.
-Vai, doamna învățătoare, vizita dumneavoastră mă surprinde! Îmi este atât de rușine de dumneavoastă, toată casa este dezordonată. Știți…. eu azi am fost puțin…
-Doamna învățătoare! se auzise vocea lui Vârtecuș hotărât. Vă rog să o scuzați pe broscuță pentru toată dezordinea pe care o vedeți, de fapt, nu este vina ei, eu sunt de vină pentru tot…azi am vrut să mai stau puțin să mă odihnesc și iată, ați găsit casa în acest fel.
Vârtecuș a luat vina asupra sa, cu toate că el nu era vinovat, însă nu voia ca broscuța să se simtă vinovată în fața doamnei învățătoare.
-Dragilor, cu toții avem zile mai puțin bune, nu este totul mereu perfect! A spus învățătoarea zâmbind.
-Oare nu ar fi fost bine să te critic acum și eu, surioară broscuță? Cu toate acestea nu am făcut-o.
-Vârtecuș, eu te-am judecat prea aspru și nu m-am gândit la consecințe.
Broscuța și-a dat seama că oricine poate să aibă zile mai puțin bune, însă noi nu trebuie să judecăm o persoană după aparențe și, cel mai important, nu trebuie să fim lăudăroși ori trufași, căci mândria nu este mereu cea mai bună alegere.
-SFÂRȘIT-
