Rahela Corb (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar, Oradea)
„Toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată pentru că toți biruim lumea.” (August Pullman)
Îmi face o plăcere deosebită să scriu, să împărtășesc oamenilor evenimente din viața mea, idei, gânduri și (de ce nu?) să mă vulnerabilizez. Nu reușesc întotdeauna, dar – când o fac – îmi doresc să fie un impuls pentru cineva în a face ceea ce e bine. Aici, unde pot să gândesc în liniște și să îmi pun în ordine gândurile, cuvintele iau parcă altă formă și simt că mă pot exprima altfel.
Pe de altă parte, îmi place mult să citesc cărți cu impact, cărți cu învățătură, cu o morală autentică și actuală. Cartea „Minunea” de R. J. Palacio a fost un fel de revelație, iar filmul parcă mi-a adâncit și mai mult ideea pe care o transmite. Am lecturat dintr-o răsuflare tot conținutul ei, și am recitit-o când am avut din nou ocazia. M-a sensibilizat într-un mod aparte și pot spune că se numără printre cărțile pe care orice om ar trebui să le citească în viață; de preferat când e pe băncile școlii, încă.
E interesant cum există momente când situațiile în care ne aflăm, de orice formă ar fi acestea, ne pun pe tavă lecții de viață pe care – dacă vrem – le luăm în considerare. E interesant cum oamenii și întâmplările ne dau de gândit, ne modelează, ne conturează caracterul și ne transformă dintr-o omidă care abia se târăște într-un fluture care știe să zboare. Că ne dorim acest lucru sau nu, influența mediului extern are o greutate pe care puțini dintre noi, poate, o conștientizăm, dar dacă știm să gestionăm această povară suntem oameni câștigați.
Povestea lui August Pullman surprinde într-o oarecare măsură ideea mea. El, „Minunea”, ca un întreg, comportament, caracter și înfățișare, a fost o învățătură, a emanat o conștientizare, a fost un motiv de reflecție, de cugetare, chiar dacă prima reacție a celor mai mulți din jur a fost de respingere, de judecare, critică și condamnare.
În momentele respective, atitudinea vine din natura necizelată, deformată, care acționează înainte să gândească, din pornirile necontrolate. Însă, când educația își face simțită prezența, când ea își spune cuvântul, când faci un principiu din ceea ce e etic, moral, de bun-simț (lucruri despre care noi spunem că ar trebui să vină de la sine, iar eu cred cu tărie asta, dar de foarte multe alte ori e nevoie de o puternică disciplină personală), atunci comportamentul și atitudinea ta vor fi ghidate de formarea și educația pe care ai primit-o sau pe care ți-ai impus-o.
Despre personajul cărții nu vreau să spun foarte multe detalii, sper să vă fac suficient de curioși să citiți cartea dacă nu ați citit-o până acum, sau cel puțin să vizionați filmul. În schimb, ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să învățăm, să înmagazinăm în mintea noastră, e că a fi om educat e o valoare, un prestigiu de care societatea noastră are din ce în ce mai multă nevoie. Dincolo de comoditate, dincolo de rușine, poate, dincolo de a fi diferit și arătat cu degetul, dincolo de tot ce ar putea să ne creeze minimumul de disconfort, trebuie să existe o conștientizare de sine, o convingere puternică care să mențină o siguranță interioară că tot ceea ce fac e bine și corect. Doar atunci putem vorbi de fermitate în susținerea dreptății și a adevărului. Doar atunci putem vorbi de educarea altora în spirit civic. Abia atunci se conturează OMUL.