Daria Chiș (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

„Tot ce nu e sănătate – de la idioțenie la genialitate – e o stare de groază.” (Emil Cioran)
În 8 aprilie 1911, în satul Rășinari, s-a născut marele filosof român, Emil Cioran. A avut o copilărie frumoasă („Nu există decât o ratare, aceea de a nu mai fi copil.” – din Lacrimi și sfinți), începându-și studiile în satul natal, urmând să studieze în Sibiu, iar apoi facultatea de filosofie din București. Datorită cunoștințelor sale de limbă germană, a ajuns să studieze în Germania, cu ajutorul unei burse.
Acesta a locuit până la vârsta de 26 de ani în România, publicându-si primele cărți: „Pe culmile disperării” (Premiul Tinerilor Scriitori Români), „Cartea amăgirilor”, „Schimbarea la față a României” şi „Lacrimi şi sfinţi” (cel mai controversat volum, dintre publicațiile sale), care a provocat un imens scandal în ţara lui natală. Volumul „Lacrimi și sfinți” (1937) a devenit motivul pentru care Cioran a intrat în conflict cu regimul comunist. În același timp a fost unul dintre simpatizanții Mișcării Legionare, de care s-a dezis destul de repede. Emil Cioran, cuprins de febra naţionalismului, a fost în prima etapă de partea nazismului, iar apoi a luat partea Gărzii de Fier (mişcarea fascistă apărută în România). A fost „o greşeală”, după spusele marelui filosof, dar „o greșeală” care a stat la baza operelor sale din viitor: „Mi-am urât ţara, i-am urât pe toţi oamenii şi tot universul. Îmi rămânea doar să mă urăsc pe mine: ceea ce am şi făcut, odată cu revenirea disperării.”
Între 1937-1945, conflictul cu regimul s-a întețit, până în punctul în care i se retrage cetățenia română. In 1945, se mută definitiv la Paris, renunțând la limba maternă (atât în vorbire, cât și în scris), după ce regimul comunist i-a interzis operele. A scris 9 volume în limba română și aproximativ 18 volume în limba franceză, „o limbă cizelată”, considerând limba română, „o limbă pe care n-o înţelege nimeni”. Deşi a trăit în Franţa până la moarte, nu a cerut niciodată cetăţenia franceză, rămânând apatrid, pentru că „lumea nu-i decât un Nicăieri universal. De aceea, n-ai unde să te duci niciodată.”
Paradoxul face parte din viața lui, și mai mult de atât, îi definește existența. Acest lucru este reliefat foarte clar în relația pe care el o are cu Dumnezeu (tatăl său fiind protopop ortodox): în anumite volume este un ateu înverșunat, în timp ce alte volume cuprind adevărate ode de laudă în cinstea lui Dumnezeu. Paradoxul intervine și când scrie opera „Mon pays/Țara mea”, operă scrisă în franceză, ca revoltă asupra limbii materne, dar în care își prezintă cu mândrie țara, în anumite pasaje. Afirma că își urăște țara, dar trăia cu sentimente puternice fiecare eveniment care aducea bucurie românilor. Filosoful a scris cuvinte înfiorătoare despre români şi istoria lor, însă în anul 1989, după prăbuşirea dictaturii, ţopăia realmente pe stradă de bucurie şi striga că „ţara lui şi-a recăpătat libertatea”.
Viața unui mare om de cultură nu poate fi rezumată mai bine decât de el însuși: „Am avut, mai mult ca oricine altcineva, exact viaţa pe care am vrut-o: liberă, fără constrângerile unei profesii, fără umilinţe usturătoare şi griji meschine. O viaţă de vis, aproape, o viaţă de leneş, cum nu sunt multe în acest veac. Am citit mult, însă numai ce mi-a plăcut, şi dacă m-am străduit să scriu şi eu cărţi, efortul mi-a fost răsplătit de satisfacţia că nu m-am abătut, în ele, nicio clipă de la ideile şi gusturile proprii. Dacă sunt nemulţumit de ce am făcut, genul de viaţă pe care am dus-o, în schimb, nu mă nemulţumeşte. Şi asta înseamnă enorm […] Marele succes al vieţii mele e că am reuşit să trăiesc fără o meserie. În fond, mi-am trăit viaţa destul de bine. M-am prefăcut că a fost un eşec. Însă n-a fost.” – Emil Cioran, Scrisoare către Bucur Țincu
Din punctul de vedere al educației civice, observăm în povestea lui o încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților unui cetățean al secolului XXI (exilul, retragerea cetățeniei, libertatea de exprimare). Știm prea bine faptul că regimul comunist avea ca și principiu îngrădirea anumitor drepturi și libertăți, astfel că întâmplările din viața lui Cioran pot fi similare cu a altor personalități din acea vreme. Emil Cioran este unul dintre cei mai mari filosofi ai României, recunoscut internațional, care, în timpul său, nu a primit considerația bine meritată, mai ales după conflictele politice. Concluzia lui despre patrie reiese dintr-un cuvânt de-al său, pe care îl găsim pe coperta cărții „Îndreptar pătimaș”, care nuanțează ideea de egalitate și transparență a conducerii față de proprii cetățeni: „De-aș conduce oști, le-aș duce la moarte fără minciuni: fără patrie, fără ideal și fără hoția vreunei răsplate sau a cerului. Le-aș spune tot – și în primul rând, ce fără preț e viața și moartea.”
BIBLIOGRAFIE
***(2021, aprilie 5). Emil Cioran. Preluat de pe: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran
Cioran, E (2017). Îndrepter pătimaș. București: Humanitas;
Cioran, E. (2017). Amurgul gândurilor. București: Humanitas;
Enache, S. (2021, aprilie 5). Citate Emil Cioran. Preluat de pe: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=288201
Moceanu, R. (2021, aprilie 5). PORTRET: Emil Cioran. Preluat de pe: https://www.radioromaniacultural.ro/portret-emil-cioran-artistul-seductiei-si-al-paradoxului-om-de-o-rarisima-finete-si-inteligenta/
Spirit Românesc (2021, aprilie 5). Singuratatea lui Emil Cioran. Preluat de pe: https://www.revistanoinu.com/arata/personalitati-simboluri/singuratatea-lui-emil-cioran
Surdu, A., Cernica, V., Lates, T. (2009). Studii de istorie a filosofiei Românești. București: Academia Română;