Sinceritatea, forma cea mai îndrăzneață a curajului

Alexandra Condrea (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar Beiuș)

Trăim într-o societate în care valorile sunt percepute ca nonvalori și chiar descurajate: respectul, bunătatea, sinceritatea nu mai reprezintă principii după care să ne ghidăm, cu toate că ele reprezintă baza unei societăți sănătoase și prospere. Acesta este motivul pentru care am ales să vorbesc despre sinceritate – o valoare pe care se construiesc în mod armonios și celelalte.
De-a lungul timpului s-au scris tratate și cărți întregi despre importanța sincerității în educație și în viața de zi cu zi, în raport cu noi înșine și în raport cu ceilalți. Dar ce este, mai exact, sinceritatea și cum ajungem să devenim sinceri? Potrivit Dex-ului, sinceritatea reprezintă „lipsa de prefăcătorie sau de viclenie”. Sinceritatea este trăsătura morală opusă minciunii prin care te descoperi pe tine cel adevărat și nu creezi o altă imagine a ta în funcție de cum ai vrea să fii sau cum te vor ceilalți. Sinceritatea este capacitatea de a-ți exprima convingerile și ideile proprii fără teama de a fi judecat de ceilalți, ceea ce conduce la dezvoltarea unui caracter puternic.

Consider că sinceritatea își are rădăcina în sânul familiei deoarece familia reprezintă locul în care copilul ia prima oară contact cu lumea și interacțiunile interumane. De aceea, părinții au o responsabilitate foarte mare în educația timpurie a copilului. De cele mai multe ori, copiii au tendința de a ascunde adevărul pentru a nu fi pedepsiți pentru greșelile comise. În acest caz, părinții trebuie să fie foarte atenți să nu încurajeze acest tip de comportament și să îi arate copilului prin exemple concludente cât de gravă poate fi minciuna.
Sinceritatea nu este o valoare cu care ne naștem, ci pe care o dobândim prin învățare de-a lungul întregii vieți. Înțelegerea și asimilarea acestei valori depinde de fiecare dintre noi. Cu toate că suntem conștienți de importanța acesteia, de multe ori alegem minciuna ca alternativă mai ușoară la problemele noastre. Acest lucru duce la probleme în relațiile cu ceilalți, dar, mai grav de atât, declanșează o criză identitară, în care individul nu mai este capabil să se recunoască pe sine, nu mai reușește să diferențieze masca de propriul sine.

Evoluția incredibilă a tehnologiei și dorința de a fi apreciat și validat de ceilalți au diminuat rolul sincerității și au promovat o cultură a măștilor. Platformele de tipul Facebook, Instagram, Tik-Tok etc. au fost create pentru a facilita comunicarea și relațiile interpersonale, cu toate acestea efectele negative își fac simțite prezența în lumea în care trăim. Ne dorim atât de mult să fim apreciați încât suntem gata să ascundem o parte din cine suntem cu adevărat. Consider că, educația trebuie remodelată în funcție de contextul istoric în care trăim. În cadrul orelor de Educație Civică și nu numai, elevii trebuie încurajați să fie sinceri și autentici chiar și în mediul on-line, mediu în care ne petrecem foarte mult timp.

Pentru a face față tuturor provocărilor, elevii trebuie să beneficieze nu doar informații teoretice, ci și de activități practice prin care să deprindă în mod temeinic valorile pe care dorim să le inoculăm. În ceea ce privește sinceritatea, o metodă eficientă poate fi povestirea deoarece cei mici sunt foarte receptivi la o astfel de metodă. Îmi amintesc o poveste care m-a marcat în copilărie despre importanța sincerității în raportul cu ceilalți. Povestirea „Răsplata” (https://grupaalbinutelor.wordpress.com/2011/04/07/rasplata-o-poveste-despre-adevar-si-minciuna/ ) spune povestea unui băiețel care învață ce este sinceritatea într-un mod ingenios.

Alte metode prin care elevii învață despre sinceritate includ jocurile de rol prin care aceștia sunt puși în fața unor situații și trebuie să aleagă între a spune adevărul sau a minți. Aceste situații îi pun pe copii în fața unei probleme pe care trebuie să o rezolve, rămânând la latitudinea lor să aleagă modalitatea de soluționare. Prin acest mod, profesorii își pot da seama care dintre elevi tind să aleagă calea greșită și pot, astfel, să lucreze mai mult cu aceștia.

Acestea fiind spuse, consider că orele de Educație Civică au un rol extraordinar de important în formarea copiilor și de aceea nu trebuie tratate cu superficialitate. Aceste ore ajută elevul să-și formeze caracterul, să înțeleagă mai bine care sunt valorile și să devină o persoană activă în cadrul societății.

Care este super-competența ta, învățătorule?

O carte de Lorena Muț (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Dragă cititor,

Aș dori să îți adresez o simplă întrebare: când te-ai întâlnit ultima dată cu tine? Când ai stat la taifas cu emoțiile, gândurile și alegerile tale? 

Mintea caută neîncetat nu doar hrană pentru gândire, ci o hrană pentru a-i confirma identitatea, pentru sentimentul de sine. Acest sentiment al realității, al responsabilității și al conectării cu cel din interiorul tău îl vei regăsi în X-Man. Cine este X-Man și ce îl determină să pornească la un drum al ascultării chemării interioare, al căutării identității vei descoperi cu siguranță, reflectând, la cuvintele și pasajele cărții scrise de mine, pentru tine, oricine ai fi și oriunde te-ai afla!

Călătoria ta, a omului aflat la răscruce de drumuri, spre viitor, spre alegerea unui singur drum care să te definească întrutotul va aduce cu sine o serie de calități, competențe abilități pe care nici nu știai că le-ai primit. În acest fel, povestea lui X-man, devine povestea ta, o lecție care ne  demonstrează cât de uşor trece omul pe lângă fericire, satisfacţie interioară, dorind mai mereu să caute și să aleagă drumul corect pentru viața și cariera sa.  Sunt extrem de multe articole în ziare, publicații postate pe internet care ne oferă sfaturi pentru a alege responsabil și cu deplină hotărâre, dar niciunul nu oferă un exemplu de urmat. Cartea electronică „Care este super competența ta învățătorule?’’ devine o lecție de Educație civică, o lecție și o trăire intensă a responsabilității, a fi un exemplu de responsabilitate și asumare ! Poate te întrebi acum, de ce? Toate întrebările, răspunsurile, certitudinile și îndoielile, bucuriile și întristările ivite și trăite de fiecare personaj în parte (Cei Patru Fantastici), redau în cuvinte și imagini de o frumusețe și o profunzime copleșitoare, adevărul central pe care ni-l creionează Educația civică, și anume: fiecare om, fiecare cetățean trebuie să își dezvolte abilitățile și competențele care devin competențe și abilități cheie în integrarea sa armonioasă în societate.

Așadar,  tu, cititor însetat după  înțelegere și o trăire dincolo de tiparele societății, fii tu cel care hotărăște când, cum și cât de repede evoluezi, cât de mult lupți și cauți ce consideri că îți lipsește, așa cum vei trăi alături de X-man și prietenii săi!   Stabileşte-ţi ţeluri, dar fii conştient/ă că a ajunge la destinaţie nu e chiar aşa de important. Când ceva se naşte din prezenţă, înseamnă că acest moment nu este un mijloc pentru a atinge un ţel: acţiunea este în sine împlinire clipă de clipă. Deja nu mai reduci clipa acum la un mijloc pentru a atinge un ţel, adică ceea ce înseamnă conştiinţa.

Și nu uita să te întrebi mereu: Cine sunt  cu adevărat? Am făcut eu azi ceva, într-un mod responsabil, pentru a-mi realiza visul?


De aici poți descărca în format pdf cartea Lorenei Muț: Care este super-competența ta, învățătorule?

Povestea celor două Împărății

Romina Drinc (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

„Povestea celor două Împărății” îi învață pe copii consecințele aduse de gunoaiele aruncate în locurile nepermise și de aruncarea gunoaielor în apă. Totodată această poveste îi învață pe copii că buna înțelegere a oamenilor duce la efecte pozitive în ceea ce privește stabilirea unor relații sociale de durată.
Am ales să scriu această poveste pentru a-i învăța pe copii ce se poate întâmpla dacă am trăi într-o împărăție plină de gunoaie și râuri murdare dar și care ar putea fi soluția pentru am putea combate această situație. Recomand citirea acestei povești în clasa a III-a sau a IV-a . Din punct de vedere al programei școlare pentru Educație Civică (clasa a III-a și a IV-a) această poveste se încadrează competenței generale 1 (Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană) și competenței specifice 1.3. (Explorarea unor norme morale care reglementează relațiile cu ceilalți oameni).

Povestea Celor Două Împărății

Au fost odată ca niciodată două împărații care se numeau Împărăția Curățeniei și Împărăția Murdăriei. Cele două împărății erau conduse de doi împărați: împăratul Curățel și împăratul Murdărel. Aceste împărății erau de mulți ani în război pentru câștigarea celei mai frumoase împărății și anume Împărăția Fericirii.
Împărăția Curățeniei era foarte curată, apele erau curate, iar oamenii trăiau în pace și bucurie, dar Împărăția Murdăriei era foarte murdară, oriunde mergeai găseai gunoaie, sticle, ape murdare și toată lumea era bolnavă din cauza mirosului urât provocat de gunoaiele aruncate peste tot.
Împăratul Curățel avea o fată frumoasă pe nume Victoria care se ocupa de organizarea curățeniei în toată împărăția. Tatăl ei căuta de mult timp un mire pentru fiica sa și, bineînțeles, un viitor împărat. Din păcate, dintre toți cei care au călcat pragul castelului nu fusese niciunul pe placul Victoriei, așa că tatăl ei se gândise să adune toți băieții din împărăție pentru a-i pune la mai multe probe. Auzind planurile tatălui său, Victoria a fugit plângând în pădurea de cristal.
Împăratul Murdărel, în schimb, era un moșneag foarte rău și plin de ură care avea un băiat pe nume Victor. Acesta era închis într-un turn și supravegheat de o vrăjitoare. Băiatul ajunsese la vârsta căsătoriei așa că împăratul Murdărel s-a gândit să adune toate fetele din împărăție pentru a le pune la câteva probe: fata care va trece toate probele va deveni soția lui Victor. După ce Victor a aflat de planurile tatălui său, a reușit să scape de vrăjitoare și să fugă în pădurea de cristal.
La curtea împăratului Curățel s-au adunat mii de băieți pentru câștigarea probelor. Din cauză că împăratul era ocupat cu organizarea probelor, nu a observat lipsa fetei sale din împărăție. Sărmana Victoria se plimba singură prin pădurea de cristal, dar dintr-o dată a apărut un balaur cu 7 capete care a răpit-o și a închis-o în beciul unei case. Balaurul fusese de fapt un tânăr care a fost îndrăgostit de fata unei vrăjitoare și, din păcate, vrăjitoarea nu a fost de acord cu relația tânărului cu fiica sa, așa că pe el l-a transformat într-un balaur cu 7 capete și pe fiica sa în cea mai mare vrăjitoare din împărăție.
Vrăjitoarea care avea grijă de Victor a observat dispariția acestuia și a decis să meargă să-l caute, dar băiatul se plimba singur prin pădure fiind supărat de decizia luată de tatăl său. Victor era un băiat frumos, harnic și viteaz care își iubise mama foarte mult, dar aceasta murise cu mulți ani în urmă datorită unei boli de inimă. Împărăția Murdăriei se numea, pe vremea când mama lui Victor trăia, Împărăția Prieteniei. Această împărăție era foarte curată și îngrijită, dar din cauza morții reginei pe împăratul Murdărel nu l-a mai interesat de liniștea împărăției ci doar de liniștea sa.
Victor se plimba liniștit prin pădure dar dint-o dată balaurul cu 7 capete l-a prins și la aruncat în beciul casei sala alături de Victoria. Dintr-o dată la poarta casei balaurului s-a auzit cineva. Balaurul a deschis ușa, dar s-a speriat când a văzut o vrăjitoare care era de fapt fata de care se îndrăgostise cu mulți ani în urmă. Balaurul a poftit-o în casă, fata și-a dat seama că balaurul era de fapt tânărul vrăjit de mama sa. Vrăjitoarea i-a spus balaurul că poate să rupă vraja doar dacă îl eliberează pe Victor. Balaurul a acceptat imediat și a mers în beci pentru a-l elibera pe Victor. Băiatul i-a spus balaurului să o elibereze și pe Victoria pentru că nu putea să o lase singură. Balaurul a acceptat, așa că vrăjitoarea l-a eliberat pe balaur de vraja, acesta transformându-se într-un tânăr înalt și viteaz.
Împăratul Murdărel și împăratul Curățel se pregăteau de începerea probelor. Toate fetele venite pentru a-i câștiga inima lui Victor trebuiau să îndeplinească mai multe probe. Pentru prima probă fetele trebuiau să se furișeze în Împărăția Curățenie și să arunce deșeuri menajere și gunoaie din plastic prin locurile nepermise. În a doua probă cele care vor reuși să arunce cel mai repede 10 saci plini cu sticle în Împărăția Curățeniei vor trece mai departe la ultima probă. Iar la ultima probă fetele trebuie să găsească ingredientele unei poțiuni magice care să transforme râul curat într-unul toxic.
Împăratul Curățel văzând că în împărăția sa s-a făcut dintr-o dată mizerie, i-a pus pe băieții veniți pentru câștigarea inimii fetei lui să strângă toată mizeria din împărăția. Dar, din păcate, nimeni nu a reușit să curețe apa din râu. Ajunși în împărăția Curățeniei, Victor, Victoria, vrăjitoarea și tânărul au văzut că râul era murdar, iar oamenii erau din ce în ce mai bolnavi din cauza mirosului urât provocat de râu.
Vrăjitoare a făcut o vrajă și râul s-a făcut dintr-o dată curat. Împăratul Curățel i-a mulțumit vrăjitoarei pentru binele făcut și i-a promis că îi va îndeplini 2 dorințe. Prima dorință era ca Împăratul Curățel să-și lase fiica să se căsătorească cu cine vrea ea, iar a doua dorință era ca împăratul Curățel să se împace cu împăratul Murdărel. Împăratul Curățel a fost de acord, iar
Victoria a ales să se căsătorească cu Victor. Împăratul Murdărel a fost și el de acord atât cu căsătoria lui Victor cu Victoria, dar și cu împăcarea cu Împăratul Curățel. Astfel cele două împărății s-au aliat, iar Împărăția Mizeriei a devenit curată ca printr-o minune.
Victor și Victoria s-au căsătorit, iar petrecerea a durat 7 zile și 7 nopți. Cei doi au hotărât să-și unească cele două împărății în împărăția Fericirii.
Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa.

Magia poveștilor

Stela Medeșan (Școala Gimnazială nr 1 Ip, Sălaj)

Poveștile sunt iubite atât de cei mici, cât și de cei mari, chiar dacă nu tuturor ne place să recunoaștem. Ele ne transpun într-o lume fantastică, în care totul este posibil. Este firesc să ne dorim să cunoaștem mai mult, să aflăm povești de viață ale semenilor noștri pentru a vedea cum au depășit ei situații deosebite prin care au trecut, pentru a învăța din experiențele lor.
Fiecare poveste poate fi o pildă, o depozitare de înțelepciune care se transmite din generație în generație. În același timp, este o modalitate atractivă de petrecere a timpului liber, dar și un mod plăcut și activ prin care ne familiarizăm cu situații noi, trăite de eroi, care devin uneori preferații noștri, preluând de la ei unele comportamente.
Poveștile pot fi adaptate sub formă de piese care pot fi interpretate cu succes de copii. Prin dramatizare se mobilizează deprinderi de comunicare; copiii reprezintă personaje și ,,se pun în pielea lor” într-un cadru adecvat, trăiesc cu intensitate situațiile- problemă cu care vin în contact. Ei își educă capacitatea de a-și exprima liber trăirile și ideile, se dezvoltă pe plan intelectual, moral și fizic. Piesele trebuie să reproducă cât mai fidel realitatea, dar în același timp să păstreze profunzimea și frumusețea originalului. Calitatea dramatizării depinde în mare măsură de abilitățile de actorie ale celor care interpretează, aceștia ar trebui să nu aibă inhibiții, să-și exprime sentimentele.
Părerea mea este că poveștile, prin mesajele pe care le transmit, contribuie la formarea și dezvoltarea tuturor competențelor generale incluse în programă, prin următoarele competențe specifice:

La clasa a III-a:
1.2. Identificarea unor norme morale definitorii ale persoanei;
2.1. Recunoașterea unor atitudini în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele;
2.2. Manifestarea unor atitudini pozitive în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele;
2.3. Explorarea unor relații existente între oameni în cadrul grupului;
3.1. Relaționarea pozitivă, în grupuri mici, pentru realizarea unor sarcini simple de lucru.

La clasa a IV-a:
1.3. Explorarea unor norme morale care reglementează relațiile cu ceilalți oameni;
2.1. Explorarea unor valori morale ce stau la baza relațiilor cu ceilalți oameni;
2.2. Recunoașterea unor comportamente moral-civice din viața cotidiană;
2.3. Deosebirea comportamentelor prosociale de cele antisociale;
3.1. Relaționarea pozitivă cu ceilalți, pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru.

Voi prezenta în continuare trei poezii personale, compuse de câțiva ani, prin care am încercat să adaptez trei povești foarte cunoscute: Capra cu trei iezi, Punguța cu doi bani și Scufița Roșie (pe care am reușit să o pun în aplicare).

Capra cu trei iezi

1.O capră-mamă locuia
Departe, în pădure,
Ea doar trei iezi avea
De grijă le purta.

2. Într-o zi ea trebuia
Să facă de mâncare,
Pe iezișori i-a chemat
Cu răbdare le-a explicat.

3. Le-a spus că pleacă în pădure
S-aducă bunătăți,
Iar ei să stea cuminți,
Ca și în alte dăți.

4. Ușa casei să n-o deschidă
Pentru nimenea,
Doar când vor auzi
Suava voce-a sa.

5. Dar la mică depărtare
Ascuns după un copac
Stătea lupul și-asculta
Planuri mari el își făcea.

6. Mama a plecat degrabă
Cu coșul în spate,
Ușa iezii au închis
După ce mamei i-au promis
Că vor fi cuminți.

7. Lupul rău la ușa lor
A bătut încet,
Pe mama la cântat a imitat
Dar iezii nu l-au aprobat.

8. E…nici lupul n-a cedat,
Deloc el nu s-a lăsat!
A-ncercat și-a reușit
Să intre-n casa lor…nepoftit!

9. Pe doi dintre ei i-a prins
Și cu poftă i-a mâncat.
Apoi vesel a plecat,
Doar s-a săturat!

10. Când capra-mamă a sosit
Și necazul l-a aflat,
A fost tare supărată,
A plâns ziua toată!

11. Mai apoi s-a hotărât
Pe lup să-l pedepsească.
L-a chemat la ea acasă
La masă, să-l cinstească.

12. Lupul prefăcut a acceptat,
La masa-mbelșugată s-a așezat,
Cu poftă a început să mănânce,
Nu știa că dedesubt se frige.

13.Scaunul încet se topea,
Însă lupul nu vedea!
Tăcea și înfuleca
Masa toată o golea.

14. Când credea că a scăpat
A căzut în groapa-adâncă!
Capra și iedul i-au pus capac,
După ce cu pietre în el au aruncat.

15. Așa caprele-au scăpat
De lupul rău și prefăcut,
Iar ușa lor acum se va deschide
Doar pentru prieteni și rude.

Punguța cu doi bani

1.Un moș și un cocoș,
O babă și-o găină
Într-o curte locuiau,
Dar nu prea se -nțelegeau.

2.Baba multe ouă-avea,
Moșului nu îi dădea
Toată ziua îl certa,
De el nu se îndura.

3.De fiecare dată-l sfătuia,
Să-și bată cocoșul cu o nuia.
Să îi facă și lui ouă,
Zilnic, măcar câte două.

4.Moșul fiind supărat
Pe babă a ascultat.
Pe cocoș l-a prins,
Tare l-a atins.

5.Cocoșul rău s-a supărat,
De acasă a plecat,
Vroia să meargă-n lumea mare,
Să uite de supărare.

6.Și cum mergea el așa
Pe jos oare, ce era?
Se apleacă necăjit
O punguță a găsit!

7.Se gândea să se întoarcă
La moșu înapoi,
Dar în urma lui venea
Un car tras de boi.

8.Vizitiul i-a luat
Punga cu doi bani.
Dar cocoșul nu-i lăsa,
După ei pleca.

9.Multe piedici ei i-au pus
Dar cocoșu-a reușit
De fiecare dată
Să scape basma curată.

10.După-un timp el s-a întors
La căsuța lui,
Era mare, înfoiat,
Ca un rege-ncoronat.

11.Animalele veneau
Toate după el.
Chiar și galbeni el avea.
Acum se fălea!

12.Moșul l-a primit
Tare bucuros.
Cocoșul acum l-a iertat,
Că el bine s-a purtat.

13.Baba era acum săracă
La moș venea și îi cerea.
Dar moșul și cocoșul lui
Spuneau să-și pună pofta-n cui.

14.Și găina a fost bătută
De baba lacomă și rea.
Ea a fugit de frica ei
Și a-nghițit…o mărgea!

15.La băbuță s-a întors
Mândră, nevoie mare,
Dar iar a fost bătută
Mult mai tare.

16. Moșul cu al lui cocoș
Au fost tare fericiți,
Unul de altul grijeau,
Tare bine se înțelegeau!

17. De aceea este bine
Atunci când ne este greu,
Să fim unii lângă alții
Să ne ajutăm mereu!

Scufița Roșie

1.Au fost odat’ ca niciodat’
O mamă și-o fetiță,
Ce-n roșu era îmbrăcată
Și se numea Scufiță.

2. Pe mama ei o asculta
Din cuvântul ei nu ieșea,
Avea grijă s-o ajute
Făcea și ea prin casă multe.

3.Iar într-o zi de toamnă
Mama i-a cerut
Să meargă la bunica
Să-i ducă mâncărica.

4. În coș ea avea
Mere, plăcinte și halva,
Sarmale, brânză și chiftele
Puțin vin și căpșunele.

5. Bunica abia o aștepta
Era bolnavă, săraca.
La marginea pădurii locuia,
Nu era nimeni lângă ea.

6. Drumul ei prin crâng trecea,
Pe cărarea șerpuită ea strângea
Flori frumos colorate,
Să i le dea bunicii toate.

7. Și când brațul i-a fost plin
Un lup a apărut din senin
El mieros vorbea cu ea
Să afle unde se ducea.

8. A lăsat-o în pădure
Să culeagă fragi și mure.
Și el repede a săltat-o
Pe bunica a mâncat-o.

9. Când Scufița a ajuns
Îndată s-a pus pe plâns.
Bunica era schimbată
N-o mai recunoștea, iată!

10. Și Scufița a fost mâncată
Și în burtă așezată,
Lupul acum s-a săturat
Doarme dus în pat.

11.Vânătorul vine iute
Pe bunica s-o salute
Dar nu e ea in pat!
Vânătorul e mirat.

12.Scoate foarfeca și taie
Burta lupului încet,
Și o scapă pe fetiță
Și apoi pe bunicuță.

13. Cele două-i mulțumesc
Se îmbrățișează și vorbesc
Fetița-și ia la revedere-apoi
Și se duce la mama înapoi.

14. De acum va fi cuminte,
Cu străini nu va vorbi,
Din cuvântul mamei
Niciodată nu va mai ieși!

[soundcloud url=”https://api.soundcloud.com/playlists/1225111384″ params=”color=#ff5500&auto_play=false&hide_related=false&show_comments=true&show_user=true&show_reposts=false&show_teaser=true” width=”100%” height=”350″ iframe=”true” /]

Bibliografie:

Ø  Programa școlară de educație civică pentru clasele a III-a și a IV-a;

Ø   https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/lumina-literara-si-artistica/perspective- nevoia-de-poveste-142512.html;

Ø  https://ro.tax-definition.org/83455-dramatization.