Doza de curaj: îndrăznește să fii diferit!

Ana Pungilă (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

După toate subiectele propuse de care am avut parte în acest semestru, a sosit și rândul meu să aduc unul în atenția tuturor celor care citesc. S-au expus tot felul de materiale, cu subiecte mai puțin sau mai mult potrivite pentru Educația civică, fascinante sau mai puțin fascinante, interesante sau nu, în funcție de preferințele fiecăruia, din toate domeniile posibile. Acum aș vrea să ne aplecăm asupra unui subiect prezent atât în viața celor mici, cât și a celor mari, sau cel puțin ar trebui să existe, și anume: curajul.

Cred cu tărie că ar trebui să schimbăm concepția lumii în care trăim prin exemplul propriu, personal, de a dovedi curaj prin faptele, atitudinile și cuvintele noastre, iar lipsa de curaj de a demonstra toate aceste virtuți cu care se confruntă omenirea trecând prin această situație actuală din țară, m-a determinat să îmi pun întrebările consemnate mai jos și să scriu acest articol. De asemenea, consider nespus de important să educăm generația următoare având prezent tot timpul în minte acest principiu al manifestării curajului.

Analizând Dicționarul Explicativ al Limbii Române, am descoperit următoarea definiție a curajului: „Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate, bărbăție” (https://dexonline.ro/definitie-1/curaj). Cu alte cuvinte, curajul este una dintre însușirile unei persoane care exprimă vitejie, biruință și chiar înfruntarea unor primejdii sau temeri. Probabil fiecare om care practică o meserie anume dă dovadă de curaj la locul de muncă în fiecare zi, confruntându-se cu tot felul de situații dificile, altele primejdioase, altele cu adevărat periculoase. Pe de altă parte există oameni care sunt predispuși la diferite temeri pe care le înfruntă și le depășesc, dau dovadă de curaj prin faptul că se confruntă cu acestea.

Însă nu la aceste tipuri de curaj vreau să mă refer și să medităm acum, ci la curajul de a fi diferiți, de a spune adevărul chiar dacă nu avem de câștigat pe moment din acest fapt, de a nu ne compromite, curajul de a schimba lucrurile care au un mers greșit în societatea în care trăim, curajul de a arăta bunătate, politețe, onestitate față de persoanele din jur atunci când alții nu o mai fac. Este vorba despre curajul care vine din interiorul nostru, din caracterul fiecăruia, din rațiunea de a fi oameni și de a zidi o cărămidă trainică la o societate stabilă, construită pe adevăr.

Este absolut necesar ca lumea în care trăim să dispună de copii, tineri și oameni curajoși referindu-ne la sensul de a înfrunta primejdiile, de a săvârși fapte de vitejie, de a avea curaj să salvezi vieți, mai ales în vremuri ca acestea în care teama e la rang de stăpân peste viețile tuturor, fiind vorba despre situația pandemică actuală. Dar consider că mult mai important decât curajul de a fi viteaz în pericol este îndrăzneala de a fi diferit prin modul în care trăiești și te raportezi la situațiile din jur. Este bine cunoscut faptul că societatea de azi este mult prea coruptă, de la oamenii cei mai sus puși în funcție, până la muncitori care își înșală șefii și chiar până la copilul care nu are curajul de a mărturisi părinților lui greșeala comisă. De ce lumea din vremea noastră se bazează pe o totală lipsă de corectitudine? De ce am clădit o societate cu nonvalori și tot noi suntem cei care ne plângem de ea și de generațiile care vor urma neștiind ce se va alege de ele? De ce nu ne trezim la realitate și să trăim ca adevărați oameni? Și mai am o întrebare: oare ce s-ar întâmpla dacă toți, dacă fiecare dintre noi am avea curajul de a spune adevărul, de a spune lucrurilor pe nume, de a nu ascunde greșelile, de a fi onești, iertători, buni, corecți? Tocmai acesta e răspunsul: curajul de a trăi diferit față de toți ceilalți lipsește. Ar trebui să avem curaj să spunem lucrurilor pe nume, să avem curaj în a ne trăi principiile fără să ne fie frică fiindcă alții trăiesc diferit, să avem îndrăzneala de a învăța generațiile care vin după noi că a fi om înseamnă a spune și a susține adevărul indiferent de urmări și lista mai poate să continue.

Așadar, după cum curajul de a înfrunta primejdiile este necesar pentru viața în care trăim, îndrăzneala de a spune adevărul, de a trăi ca adevărați oameni, de a nu ne complace în starea în care se află lumea de acum, este cu atât mai mult importantă și esențială pentru fiecare dintre noi. Să fim curajoși! Să fim oameni! Să avem îndrăzneala de a spune adevărul! Să fim viteji chiar și când vine vorba de greșeli care trebuie recunoscute! Și doar așa va veni și schimbarea pe care o dorim! Exact cum învățam cu toții în anul l de facultate: „Schimbarea începe de jos în sus, nu de sus în jos!” Fiți inspirați și curajoși să trăiți autentic!

Frumoasa și bestia: o lecție despre prejudecăți și etichetare

Laura Sava (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

M-am tot gândit de ceva timp ce anume să fac eu pentru această tema, iar acum mi-a venit în minte această poveste, bine cunoscută încă de mici ,,Frumoasa și Bestia”. Nu știu câți dintre voi ați observat, dar încă de la început le  avem tendința de a pune „etichete” drept nume. Frumoasa era o persoană modestă care mereu își ajuta familia, mulțumindu-se cu haine simple. Tatăl ei merge să recupereze din rămășițele vapoarelor spulberate de o cumplită furtună, dar se rătăcește pe drum din cauza ninsorii și ajunge într-un loc nepătruns unde a înnoptat și a fost îngrijit cu mare atenție. Negustorul, tatăl Frumoasei, se umple cu forțe proaspete și dorește să pornească la drum și văzând o tufă frumoasă de trandafiri îi rupe fetei un trandafir. Atunci bestia începe să se enerveze și îi cere să își aducă fata acolo pentru a o ține captivă.

Povestea în sine cred că o cunoaște toată lumea… așa că aș dori să vă prezint gândurile mele cu privire la această poveste. De cele mai multe ori, chiar și noi, avem obișnuința de a le pune etichete oamenilor fără să cunoaștem povestea din viața lor și din această cauză se ajunge la rasism. Noi trebuie să le prezentăm copiilor și chiar și nouă (tare des uităm că nu suntem perfecți) frumusețea interioară a unei persoane, în ciuda aspectului fizic sau a modului de a se îmbrăca. În multe cazuri, frumusețea interioară  este insuflată de educația primită de la părinți și se dezvoltă  în urma unor încercări întâmpinate pe parcursul vieții. De exemplu, Frumusețea castelului unde stătea bestia era ceva de neînchipuit, rar văzut, dar ce folos are?! Pe cât de frumos era acest castel, pe atât de trist și părăsit era.

De multe ori suntem puși în situații penibile pentru că gura noastră ne ia pe dinainte și degeaba îți mai pare rău… pentru că s-ar putea să nu mai conteze tare mult niște scuze. Suntem toți atât de diferiți și fiecare suntem tare dificili într-un fel sau altul, dar totuși, cine suntem noi să judecăm pe altul și să punem diverse etichete oamenilor? Chiar și din poveștile celor mici putem învățat ceva, Frumusețea interioară este cea mai importantă, eticheta pusă de o anumită persoană nu definește cu adevărat cine suntem noi.

Nu te lasă influențat de părerea altuia!

Pedagogia naturii într-o grădină magică din Oradea

Săptămânalul Bihoreanul ne prezintă într-un articol din 25 aprilie semnat de Adriana Totorean povestea Grădinii lui Péter bácsi, un loc de excepție situat pe dealurile Oradiei (strada Sofiei, mai precis) unde Dóra Aczél și prietenii ei reuniți sub numele Asociației Grund Community fac educație ecologică în modul cel mai practic cu putință.

„Ne-am dorit să le oferim copiilor noştri, dar nu numai, şansa educaţiei experimentale, pe care la şcoală nu o au. Să facă educaţie pentru viaţă în natură, atingând lucruri, mirosind, folosindu-şi toate simţurile” spune Zsófia Szabó, unul dintre voluntarii asociaţiei.

Mai multe despre asociația Grund Community puteți afla chiar pe siteul lor: https://grundschool.com/

Întregul articol poate fi citit la adresa: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/scoala-lui-peter-bacsi-un-grup-de-oradeni-au-amenajat-prima-gradina-comunitara-unde-oricine-poate-cultiva-legume-foto-163278.html

Plan de lecție: noi, animalele și plantele

Cornelia Bica (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Nota redacției: materialele propuse în cadrul rubricii „Planuri de lecție” sunt în întregime alegerea și concepția studenților. Ele nu reprezintă „modele” sau „exemple” pe care le considerăm perfecte și pot să conțină puncte de vedere sau abordări cu care avem libertatea să nu fim de acord

Am  ales să desfășor această activitate pentru a le oferi elevilor pe de o parte posibilitatea de a-și recapitula și sistematiza cunoștințele asimilate cu privire la plante și animale, iar pe de altă parte pentru a sublinia importanța acestora pentru om. Elevii trebuie să conștientizeze că între oameni plante și animale există o strânsă legătură.  Viața omului ar fi imposibilă fără acestea, deoarece plantele produc oxigenul necesar vieții, ele înfrumusețează mediul, iar unele animalele constituie sursă de hrană și îmbrăcăminte pentru oameni. De asemenea, prin această activitate am dorit să le atrag atenția elevilor că trebuie să ocrotească prin acțiunile lor plantele și animalele, să fie prietenoși cu mediul în care trăiesc.

PROIECT DE LECȚIE

Data:

Clasa: a III-a

Propunător: Groze (Bica) Cornelia Daniela

Aria curriculară: Om și societate

Disciplina: Educație civică

Unitatea de învățare: Noi, animalele și plantele

Subiectul: Plantele și animalele

Tipul lecției: Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor

COMPETENȚE GENERALE

2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viață din mediul cunoscut

3. Cooperarea cu ceilalţi pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate

COMPETENȚE  SPECIFICE

2.1. Recunoașterea unor atitudini în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele;

2.2. Manifestarea unor atitudini pozitive în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele;

3.1. Relaționarea pozitivă, în grupuri mici, pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE

Cognitive:

O1  –  să prezinte asemănări și deosebiri între oameni, plante și animale;

O2  – să recunoască plantele și animalele din imaginile date;

O3  – să denumească produsele care provin de la aceste viețuitoare;

O4  – să argumenteze importanța plantelor și animalelor pentru om;

O– să enumere minim două atitudini pozitive și două atitudini negative față de plante și

         animale.

Afective:

– să participe activ, cu plăcere și interes la activitate;

– să coopereze cu colegii de bancă pentru rezolvarea sarcinilor date

Psihomotorii:

– să adopte  o poziție corectă și comodă a corpului în timpul orei

STRATEGII  DIDACTICE

Resurse procedurale: conversația euristică, explicația, observația, metoda “Gândiți, lucrați în perechi, comunicați”

materiale: caietele elevilor, fișele de lucru, creioane

umane: 20 de elevi

temporale: 50 min

Locul de desfășurare: sala de clasă

Forme de organizare: activitate frontală, individuală, în perechi

Forme și tehnici de evaluare: aprecieri verbale, observarea sistematică a comportamentului elevilor

BIBLIOGRAFIE:

Programa școlară pentru disciplina Educație civică, clasele a III-a și a IV-a, București, 2014

Radu D., Andrei G. (2016) Educație civică, manual pentru clasa a III-a, București, editura Aramis

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

1. Momentul organizatoric

Se pregătesc materialele necesare pentru buna desfășurare a lecției, se asigură un climat educațional favorabil și se notează absenții dacă este cazul.

2. Captarea atenției

Se realizează prin intermediul unor discuții despre plante și animale.

3. Anunțarea temei și a obiectivelor

Elevilor li se va preciza faptul că viața omului ar fi imposibilă fără plante și animale. Pornind de la această idee se va enunța tema lecției și se vor enumera obiectivele.

4. Recapitularea și sistematizarea cunoștințelor

Această etapă se realizează având în vedere următorii pași:

A.  Recapitularea cunoștințelor se va face frontal prin intermediul conversației euristice, pornind de la următoarele întrebări:

Ce sunt plantele și animalele?

Prin ce se deosebesc ele de oameni?

De ce sunt importante plantele pentru oameni?

Unde cresc plantele?

Ce sunt plantele medicinale?

La ce le folosesc oamenii?

Enumerați două plante protejate de lege.

De ce sunt importante animalele pentru oameni?

Cum se numesc animalele care trăiesc în gospodăriile oamenilor?

Cum se numesc  animalele care trăiesc în sălbăticie?

Enumerați două animale protejate de lege.

De ce credeți că aceste plante și animale sunt pe cale de dispariție?

Considerați că viața omului ar fi posibilă fără plante și animale?

Cum trebuie să ne comportăm cu aceste viețuitoare?

B. Sistematizarea cunoștințelor se va realiza individual (Anexa 1) și în pereche prin rezolvarea sarcinilor de lucru. (Anexa 2 și 3)

Pe parcursul acestei etape, elevii vor fi provocați să dea răspunsuri la întrebări, să-și exprime opinia și să o susțină cu argumente.

După rezolvarea cerințelor, din fiecare fișă de lucru, vor avea loc discuții cu elevii și se vor corecta eventualele răspunsuri greșite.

La finalul acestei etape, elevii vor avea parte de o surpriză. Învățătoarea le va prezenta pe rând o gâscă și un iepuraș. Ei vor observa viețuitoarele prezentate, le vor descrie, vor vorbi despre mediul lor de viață și importanța lor pentru oameni. De asemenea, elevii vor fi provocați să spună cum cred ei că le-ar plăcea acestor animale să se comporte oamenii cu ele.

5. Evaluare/aprecieri

Se vor face aprecieri generale și individuale asupra participării elevilor la lecție, precum și asupra comportamentului lor pe parcursul orei.

6. Încheierea lecției

Li se va spune elevilor să pună fișele de lucru în portofoliul personal.

Plan de lecție: atitudinea față de plante și animale

Bettina Balogh (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Nota redacției: materialele propuse în cadrul rubricii „Planuri de lecție” sunt în întregime alegerea și concepția studenților. Ele nu reprezintă „modele” sau „exemple” pe care le considerăm perfecte și pot să conțină puncte de vedere sau abordări cu care avem libertatea să nu fim de acord

Am ales să fac acest proiect de lecție deoarece în ultimii ani nu mă aflasem în România și am observat ce înseamnă o atitudine potrivită față de plante și animale. În Marea Britanie de pildă, animalele sunt extrem de iubite și de îngrijite, plantele sunt ocrotite iar spațiile verzi sunt minunate. E o plăcere să te plimbi și să vezi cât de grijulii sunt oamenii cu natura și cu animalele, care sunt considerate de altfel prietenii lor cei mai buni. Eu zic că schimbarea stă întotdeauna în noi. Copiii sunt viitorul nostru iar educația civică este ora în care se pot învăța multe lucruri, referitoare la purtarea noastră, la atitudinea noastră care uneori lasă de dorit.

În ceea ce privește atitudinea oamenilor față de animale, din păcate nu suntem cu toții la fel și chiar dacă eu iubesc enorm de mult animalele, asta nu înseamnă că toată lumea va empatiza cu mine. Ceea ce vreau eu să înțeleagă copiii este că plantele și animalele sunt și ele viețuitoare, de aceea trebuie să le tratăm cu atenție. Îmi doresc ca aceste generații noi să gândească mai lucid, să știe cum să ajute, să știe cum să se comporte și să respecte anumite reguli referitoare la curățenie, la grija față de animale, față de plante și la mediul înconjurător.

Noi suntem schimbarea și ceea ce pot să observ din perspectiva de părinte este că noi suntem un exemplu pentru copiii noștri. Încă de la vârsta timpurie copilul este oglinda sufletului nostru, el ne copiază fiecare mișcare și fiecare cuvânt pe care îl spunem. Acest lucru este un semnal de alarmă pentru noi toți să ne ajutăm copiii să crească într-un mediu frumos, păstrând mediul curat.

PROPUNĂTOR: Balogh Bettina Elisabeth

CLASA: a III-a

ARIA CURRICULARĂ: Om și societate

DISCIPLINA: Educație civică

SUBIECTUL LECȚIEI: Ocrotirea mediului înconjurător

TIPUL LECȚIEI: Lecție de comunicare de noi cunoștințe

TITLUL LECȚIEI: Atitudinea față de plante și animale

COMPETENȚE GENERALE:

2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viață din mediul cunoscut

3. Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate.

COMPETENȚE SPECIFICE:

2.1 Recunoașterea unor atitudini în raport cu lucrurile, cu plantele și animalele

2.2 Manifestarea unor atitudini pozitive în raport  cu lucrurile, cu plantele și animalele.

3.1 Relaționarea  pozitivă, în grupuri mici, pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru

3.3 Participarea la proiecte cu conținut moral-civic în cadrul clasei, al școlii sau al comunității locale.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

OO1-să descrie cel puțin 2 proverbe cunoscute sau învățate

OO2- să aleagă cel puțin 2 acțiuni corecte din imagine

OO3- să aleagă cel puțin 2 acțiuni greșite din imagine

OO4- să numească cel puțin 3 comportamente greșite văzute în mediul înconjurător

OO5- să distingă comportamentele bune și cele rele

OO6- să sublinieze cel puțin 4 propoziții corecte de pe fișa de lucru

METODE ȘI PROCEDEE DIDACTICE: povestirea,descrierea, explicația, conversația, rezolvarea de exerciții, prelegerea cu ilustrații și aplicații

MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: video-proiector, manual, ilustrații, fișă de lucru, puzzle

METODE DE EVALUARE: fișă pentru activitatea personală a elevului

FORMA DE ORGANIZARE: frontală, pe grupe

BIBLIOGRAFIA:

Currriculum  pentru învățământul primar și preșcolar(3-6/7 ani). (2008). Ministerul Educației Naționale

Popa C,(2015). Ghidul studentului IFR pentru practica pedagogică în învățământul preșcolar. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Pițilă ,T., Mihăilescu ,C.( 2016). Manual de Educație Civică pentru clasa a III-a .București: Editura ART

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII

Etapele lecțieiConținutul învățăriiMetode și procedeeMijloace didacticeForme de organizare
Momentul organizatoricSe asigură condițiile optime pentru desfășurarea activității. Se va aerisi sala de clasă și se vor pregăti materialele necesare orei de educație civică.           Materiale didactice 
Pregătirea psihologicăPregătirea psihologică va fi realizată cu ajutorul unui puzzle care odată pus în ordine va dezvălui titlul lecției de astăzi. Puzzle-ul este format din 5 propoziții care trebuie așezate în ordine.   Așezați în ordine cuvintele pentru a forma propoziții corecte   Proteja pot natura copiii De față plante atitudine animale Și protejate trebuie animalele iubite Teme nu copacul se adânci rădăcinii cu furtună de   Se vor ordona cuvintele și se vor forma propozițiile corecte iar apoi am să le transmit copiilor titlul lecției de astăzi: Atitudinea față de plante și animale.    Conversația               Rezolvarea de exerciții                                puzzle                              Frontal
Anunțarea subiectului și a obiectivelor  Titlul lecției de astăzi se numește Atitudinea față de plante și animale. Ce credeți?De ce trebuie să protejăm natura? Trebuie să iubim animalele? Natura trebuie iubită și protejată? Ce reguli trebuie să respectăm pentru ca mediul din jur să fie curat? Ce înseamnă poluare? Cum îngrijim noi animalele? Cum putem să îngrijim plantele? Vom deschide manualul la Lecția 6 (Unitatea de noi) și vom citi propoziția aflată sub titlu.Acea propoziție este un proverb. Ce este un proverb? Este o învățătură morală populară, având mai multe înțelesuri. Puteți să îmi dați exemple de proverbe foarte cunoscute. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Uite de la mână până la gură. Ce ție nu-ți place altuia nu-i face. Cine se trezește de dimineață, departe ajunge. Ce înseamnă proverbul de mai sus? Copacul cu rădăcini adânci nu se teme de furtună. Ce poate însemna rădăcini adânci? Înseamncă că acel copac nu poate fi mutat din loc, indiferent ce i-am face sau ce vreme ar fi acel copac ar rămâne nemișcat. Nu-i așa?      Conversația Explicația           Conversația     Explicația                 Conversația             Explicația          Manualul                      Frontal
Transmiterea noilor cunoștințe  Ce vedem în imaginea de sub titlu?(ANEXA 1) Care sunt comportamentele din imagine pe care le considerați corecte? Care sunt comportamentele pe care le considerați greșite? Dați-mi exeple de comportamente greșite pe care le-ați văzut voi când v-ați plimbat cu prietenii sau părinții?   Putem să îi convingem pe părinții noștri să fie mai atenți cu natura? Voi le spuneți părinților dacă greșesc cu ceva? Dacă le cade un șervețel din buzunar unui trecător sau chiar unuia dintre părinți? Îi atenționați? Vom citi povestea. Copiii vor fi numiți pentru a citi povestea Nu intrați, câine foarte bun ! de Silvia Kerim   Într-o iarnă geroasă un câine șchiop, foarte slab și trist se târa de colo-colo pe stradă, așteptând ca cineva să-i arunce o coajă de pâine. Deodată de la poartă se auzi glasul cald al unei fetițe.Câinele a intrat,timid, în curte. Fetița i-a întins un os ți șapte cald, amestecat cu pâine.L-a adus apoi în casă, l-a ocrotit, l-a hrănit și l-a îndrăgit. Câinele s-a întremat repede. Fetița l-a botezat Feta și cei doi au devenit nedespărțiți. În toamnă, Feta avea o blană nespus de frumoasă, se îngrășase, piciorul i se vindecase și putea să calce pe el. Într-una din zile, observând că pe porțile vecine scria Nu intrați, câine rău! Fetița s-a gândit că nu poate să scrie așa ceva despre Feta, buna ei prietenă. Ea a atârnat pe poartă o plăcuță, pe care a scris:” Nu intrați, câine foarte bun!”   Ce atitudine a avut fetița față de câinele găsit? De ce? Cum apreciați această atitudine? Ce a vrut fetița să ne demonstreze prin plăcuța scrisă de ea? Voi iubiți animalele?   Ce trebuie să reținem? REȚINE! Omul trebuie să ocrotească animalele și plantele, pentru că ele alcătuiesc mediul înconjurător, adică lumea în care trăim. Unele plante și animale sunt pe cale de dispariție. Acestora le trebuie condiții speciale de viață, asigurate de om în rezervații naturale. În ultimele 400 de ani au dispărut 875 de specii de plante și animale.    Se vor realiza grupe de câte patru persoane: Prima cerință va fi să urmăriți videoclipurile pe care am să le pun pe videoproiector urmând apoi să răspundeți la întrebări. Veți avea 5 minute la dispoziție să lucrați în echipă și să terminați la timp. Tu cum îngrijești plantele din jurul tău?Cum crezi că pot oamenii să îmbogățească natura? De ce trebuie să facă asta?De ce trebuie să păstrăm natura curată?Toate plantele trebuie ocrotite? Argumentează.  A doua cerință va fi: Selectați varianta corecta. Care dintre propoziții le considerați corecte? Subliniați propozițiile corecte de pe fișa de lucru! (ANEXA 2)                            Descrierea Explicația Prelegerea cu ilustrații și aplicații                 Explicația Descrierea                       Povestirea                   Explicația           Descrierea                   Explicația Descrierea                 Conversația ExplicațiaVideo-proiector     Ilustrații                               Manual                                           Manual                                     Fișă de lucru  Frontal                                                   Frontal                                                                   Pe grupe
Fixarea cunoștințelor  Care a fost titlul lecției de astăzi? Ce înseamnă un comportament corect în natură si ce înseamnă un comportament greșit? Descrieți ! Cum putem să avem grijă de o plantă? Cum este corect să procedăm dacă o persoană nu respectă mediul înconjurător? E important să iubim natura și animalele?        Conversația Descrierea    Frontal
Evaluare/Aprecieri-criterii  Se vor face aprecieri referitoare la răspunsurile copiilor, se vor oferi recompense câte un emoticon la piept  cu globul pământesc care să le amintească copiilor că sunt cu adevărat ajutoarele mediului. Se va aprecia și munca în echipă, eforturile și răspunsurile corecte ale elevilor iar apoi li se va comunica tema pentru acasă.          Conversația    RecompenseFrontal
Tema pentru acasă.Indicații pentru studiul individualTemă pentru acasă va fi realizarea unui desen prin care să demonstrați grija voastră pentru o plantă, respectiv ex 1, 2 din manual de la POȚI MAI MULT.          Conversația Explicația ManualFrontal
Încheierea lecției  Vom încheia lecția cu cântecelul:   OCROTESC NATURA   https://www.youtube.com/watch?v=iv0GBH0A3SI                     

ANEXA 2

FIȘĂ DE LUCRU

1. Pe care dintre propoziții le considerați corecte? Subliniați propozițiile corecte.

Activitățile omului afectează mediul înconjurător.

Plantele și animalele trebuie ocrotite.

Vânatul și pescuitul excesiv nu dăunează mediului.

Unele plante și animale sunt pe cale de dispariție.

Acestea sunt ocrotite prin lege.

Să protejăm natura este datoria noastră.

O vizită la Muzeul Municipal Beiuș

Ramona Albu (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Din lecțiile predate care au legătură cu datinile, tradițiile, obiceiurile, porturile strămoșești am observat că elevii mei au foarte puține noțiuni (fiind crescuți la oraș), dar o dorință imensă de cunoaștere și descoperire a trecutului. Astfel am hotărât să organizez o excursie la Muzeul Municipal Beiuș, unde elevii pot descoperi modul de viață, portul, obiceiurile, meseriile strămoșilor noștri, dar și felul în care ne comportăm în astfel de instituții. De asemenea pe drum ne-am gândit să facem un popas la pădure, unde putem învăța comportamentul în natură, activitățile permise și nepermise, precum și protejarea naturii. Înainte de a porni cu autocarul le-am explicat copiilor modul de comportament în mijlocul  de transport, să avem grijă de bunurile care nu ne aparține. Am explicat și modul în care ne grupăm la urcare și coborâre di autocar și deplasarea în grup.

Ajunși la muzeu le-am explicat copiilor că nu au voie să pună mâna pe exponate, sunt lucruri unicate, foarte vechi și fragile, suntem atenți să nu spargem din greșeală obiectele expuse. De asemenea trebuie să urmărească cu mare atenție explicațiile ghidului pentru a înțelege modul de viață a oamenilor din acele zone. Muzeul este reprezentativ pentru istoria și etnografia depresiunii Beiuș-Vașcău, respectiv bazinul superior al Crișului Negru. Are o secție de etnografie, meșteșuguri populare, secție de istorie și două săli de expoziții temporare. Dominanta colecției este etnografia și arta populară (3000 de piese). Toate obiectele provin din zonă, port, țesături  de interior, obiecte de uz casnic, unelte, mobilier ceramică, icoane, etc. Colecția de istorie și arheologie cuprinde: piese din neolitic,  epoca bronzului, civilizație dacică, ev mediu și istorie modernă.

În drum spre casă ne-am oprit la un popas, pădurea de lângă zona Beiușului, unde am admirat natura, le-am explicat cum protejăm natura (adunând resturile consumate), având mare grijă să nu distrugem cuiburile sau culcușurile animalelor, nu facem foc lângă pădure pentru că se poate aprinde ușor din cauza frunzelor și lemnelor uscate, nu aruncăm deșeuri în ape, etc. Am pus un mare accent pe modul de comportament în diferite situații / medii de viață, locuri, altele decât cel școlar.

Această excursie a avut ca scop, pe lângă îmbogățirea cunoștințelor, dezvoltarea unor aptitudini de comportament în diferite situații și instituții publice, dar și relaționarea dintre elevi în altă situație decât mediul școlar.

Competențe generale:

2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viață din mediul cunoscut.

3. Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate.

Competențe specifice.

2.2. Recunoașterea unor comportamente moral-civice din viața cotidiană.

3.1. Relaționarea pozitivă cu ceilalți, în rezolvarea unor sarcini simple de lucru.

3.3. Participarea la proiecte cu conținut moral-civic, în cadrul clasei, al școlii sau al   comunitățiiii locale.

Momo: o lecție despre cât de prețios este timpul

Mălina Gal (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

„Întregul timp care nu e simţit cu inima e la fel de pierdut ca şi culorile curcubeului pentru un orb sau cântecul unei păsărele pentru un surd. Din păcate, există inimi oarbe şi surde care nu simt nimic deşi bat.” (Michael Ende în Momo)

Mie îmi place foarte mult să citesc orice tip de carte, pentru că mă relaxează foarte mult și mai ales pentru că din fiecare carte avem câte ceva de învățat, chiar dacă citim o carte adresată în primul rând celor „puțin mai mici” zic eu, potrivită copiilor de clasa a III-a și a IV-a, eu am ales să scriu despre aceasta carte, Momo, pe care am citit-o în primul meu an de facultate și pe care aș mai citi-o cu prima ocazie, o recomand tuturor deoarece este o carte care te ţine lipit de ea chiar dacă este o carte pentru școlarii mici și cu greu o lași din mână.

În această carte este scrisă povestea lui Momo, o fetiță orfană care nu știe să scrie și să citească trăiește printre ruinele unui amfiteatru părăsit de la marginea unui mare oraș, dar Momo are un dar pe care nimeni din acel oraș nu îl are, ea știe să asculte oamenii, acest dar este legat de faptul că fetița are tot timpul din lume, ocupația ei de bază fiind aceea de a-i învăța pe copiii din cartier cum să se joace folosindu-și imaginația și de a-i asculta pe adulți privind cu răbdare în sufletele lor, făcându-i pe aceștia să-și dea singuri seama care este soluția pentru problemele lor.

Pe mine această carte cu povestea lui Momo m-a făcut sa înțeleg cât de important și prețios este timpul, chiar dacă nu este o poveste cu care am fost obișnuiți,  se aseamănă foarte mult cu realitatea pe care o trăim în zilele de astăzi, mereu auzim vorba „nu am timp, vorbim altădată”, „nu am timp acum să te ascult”, care este foarte dureroasă pentru noi toți, mai ales pentru cei mici. Momo este un exemplu pentru noi toți și ea demonstrează ca toți copiii AU TIMP, ei ne învață sa acordăm timp chiar și celor mai mărunte lucruri și știu să asculte ceea ce au de spus oamenii din jurul lor, pentru caă nimic nu este mai important decât prezentul.

Cum am mai spus, în primul rând trebuie să învăţăm să acordăm timp și să nu lasăm ceva pe mai târziu, iar apoi ca și viitoare cadre didactice trebuie să îi învăţăm și pe copii să asculte părerea celorlalți, să îi învăţăm să acorde timp oamenilor și lucrurilor care îi înconjoară, deoarece, ce nu este trăit și simțit la timp, nu mai este trăit și simțit niciodată.

Cartea Momo scrisă de Michael Ende o consider foarte importantă și interesantă pentru a discuta despre ea la o oră de educaţie civică, deoarece pe lângă faptul că trebuie să fim buni, să protejăm mediul înconjurător, eu consider că este foarte important să știm sa ascultăm o persoană care are ceva să ne spună și mai ales trebuie să știm să oferim timp tuturor lucrurilor care sunt cu adevărat importante pentru noi, deoarece așa cum ne formam principiile și obiceiurile de când suntem mici, așa o să fim și când vom fi mari. Sunt convinsă că un copil ce își știe de mic căror lucruri trebuie să le acorde timp, el pornește încet, dar sigur, pe un drum bun în viață dacă are și sprijinul cadrelor didactice și nu în ultimul rând, dacă are și sprijinul părinților.

Plan de lecție: drepturile și responsabilitățile copiilor

Alexandra Furcic (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Nota redacției: materialele propuse în cadrul rubricii „Planuri de lecție” sunt în întregime alegerea și concepția studenților. Ele nu reprezintă „modele” sau „exemple” pe care le considerăm perfecte și pot să conțină puncte de vedere sau abordări cu care avem libertatea să nu fim de acord

Ținând cont de faptul că programa școală pentru educație civică prevede pentru clasa a IV-a parcurgerea competenței specifice „Identificarea drepturilor universale ale copilului”, am ales să realizez un proiect de lecție pe subiectul „Am drepturi și responsabilități”. Este important ca omul să-și cunoască drepturile încă de la o vârstă fragedă și totodată să înțeleagă că există o strânsă legătură între drepturile și responsabilitățile care decurg din asumarea acestora.

PROPUNATOARE: Furcic Alexandra Maria

CLASA: a IV- a

ARIA CURRICULARĂ: Om și societate

DISCIPLINA: Educație civică

UNITATEA DE INVĂȚARE: Album cu drepturi și responsabilități

SUBIECTUL: Am drepturi și responsabilități

TIPUL LECTIEI: Mixtă

OBIECTIVUL FUNDAMENTAL: Înțelegerea legăturii dintre drepturi și responsabilități și reflectarea asupra importanței respectării drepturilor și responsabilităților copilului.

COMPETENȚE GENERALE: 2. Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viaţă din mediul cunoscut

COMPETENȚE SPECIFICE: 2.4. Identificarea drepturilor universale ale copilului

OBIECTIVE OPERATIONALE:

O.o1 -să denumească documentul în care sunt prezentate drepturile copilului

O.o2 -să enumere minim 7 drepturi ale copiilor

O.o3 -să recunoască drepturile copilului în diferite imagini

O.o4 -să precizeze responsabilitățile copilului în diverse situații date

O.o5 –să stabilească corect legătura dintre drepturi și responsabilități

O.o6 -să denumească drepturile dintr-o serie de situații diferite

O.o7 -să recunoască situaţiile în care drepturile copilului nu sunt respectate,

STRATEGII DIDACTICE:

Metode și procedee didactice: conversaţia, explicaţia, munca individuală

Mijloace de învățământ: tabla, caiet, fișă de lucru, imagini sugestive, joc didactic,

Forma de organizare : frontal,individual

Efectivul clasei: 32 de elevi

Durata: 50 de minute

Bibliografie: Programa școlară pentru disciplina EDUCAȚIE CIVICĂ CLASELE  a III-a – a IV-a

Etapele lecțieiO.o.Activitatea propunătoareiActivitatea elevilor
Moment organizatoric Asigur condițiile necesare pentru buna desfășurare a activității : aerisirea clasei, pregătirea materialului didacticElevii se pregătesc de ora de educație civică.
Reactualizarea cunoștințelor  O.o1     O.o2   Le adresez elevilor următoarea întrebare: Cum se numește acel document în care sunt prezentate drepturile copiilor? Șoptiți denumirea documentului la urechea colegului de bancă.   – Împreună cu colegul de bancă, vă rog să enumerați în caiet toate drepturile copilului pe care vi le aduceți aminte.Drepturile copiilor sunt prezentate în Convenția cu privire la Drepturile copiilor   Elevii notează în caiet exemple de drepturi ale copilului.
Pregătirea psihologicăO.o3– V-am adus cateva imagini, iar voi trebuie să îmi spuneți la care dintre drepturile copilului se referă imaginea respectivă. Dreptul la educațieDreptul la familieDreptul la egalitateDreptul la sănătateDreptul la joacă/relaxare ANEXA 1  Elevii privesc cu atenție imaginile și identifică dreptul la care face referire imaginea
Anunțarea subiectului și a obiectivelor   – Astăzi, la ora de educație civică vom vorbi despre drepturi și responsabilități.    Voi nota pe tablă titlul lecției “Am drepturi și responsabilități”.      Elevii notează titlul lecției în caiet.
Transmiterea/însușirea noilor cunoștințe                          O.o4                         O.o5 Aleg un elev care să citească următorul text, după care vom purta o scurtă discuție pe baza acestuia.   “  Toți copiii au drepturi, indiferent cine sunt, unde locuiesc, ce limbă vorbesc, care le este religia sau etnia, dacă sunt fete sau băieți, dacă au sau nu dizabilități, dacă sunt bogați sau săraci. În același timp,toți copiii au responsabilități, indiferent dacă se află la școală, acasă, pe stradă, într-o sală de teatru sau pe terenul de sport. Fiecare drept caștigat implică cel puțin o responsabilitate pe care orice copil este indicat să și-o asume. ”   Voi spune următoarele propoziții, iar elevii vor completa oral enunțurile, evidențiind responsabilitățile copiilor aflați în situațiile date. Un copil care vizionează un spectacol de teatru are responsabilitatea…Copiii care participă la o petrecere este bine…Un copil care a împrumutat un obiect trebuie să aibă grijă…Dacă un copil călătorește cu autobuzul,atunci trebuie…Pe drumul de acasă spre școală este indicat…   Joc didactic: „Găsește-mi perechea”   Propun elevilor jocul “Găsește-mi perechea”. Jocul constă într-un tabel care trebuie completat cu denumirea drepturilor respectiv enunțarea responsabilităților care reies din acestea. (ANEXA 2)      Elevii ascultă cu atenție.                   Elevii oferă diverse răspunsuri                         Notează în caiet
 Fixarea cunoștințelorO.o6 O.o7Pentru fixarea cunoștințelor voi împărți elevilor o fișă de lucru, pe care vor completa denumirea dreptului care este respectat folosind culoarea verde , iar cu roșu pentru situațiile în care dreptul este încălcat. (ANEXA 3)   Fiecare elev va primi un material de diverse culori sub formă de palmă, pe care vor scrie denumirea unui drept preferat de către ei și o responsabilitate pentru dreptul ales. Cu acestea vom alcătui împreună “Copacul drepturilor și al responsabilităților”. Elevii vor spune ce au scris și vor lipi “palma” pe planșă, formând astfel un copac.  Elevii rezolvă fișa de lucru        
 Evaluare/Aprecieri – criterii          Fac aprecieri asupra modului în care s-a desfăşurat activitatea şi asupra modului în care elevii au participat. 
 Temă pentru acasă.   Ca temă, elevii vor realiza un desen prin care să ilustreze unul dintre drepturile copilului.Elevii notează tema pentru acasă.
 Încheiera lecției Mulțumesc pentru atenție! Ora s-a încheiat.   

GĂSEȘTE-MI PERECHEA

DREPTURIRESPONSABILITĂȚI
           ?                             – să-i ascult și să-i respect pe părinți  
  Dreptul la educație           ?                             
                                      ?  – să nu-i discriminez pe ceilalți  
Dreptul  de a împrumuta o carte de la bibliotecă                          ?               
Dreptul de a-ți exprima liber opinia                          ?              

AM DREPTURI ȘI RESPONSABILITĂȚI

  Precizați drepturile care reies din situațiile de mai jos. Folosind culoarea verde scrie denumirea dreptului care este respectat , iar cu roșu pentru situațiile în care dreptul este încălcat.

  1. Ana şi Marius trăiesc într-o familie unită.
  2. Cei doi fraţi merg în fiecare zi la şcoală.
  3. În clasă este un copil de altă culoare. Nici un elev nu vrea să stea cu el în bancă.
  4. Radu foloseşte internetul şi citeşte multe cărţi.
  5. Roxana are multe prietene cu care se joacă în curtea şcolii.
  6. Deşi este grav bolnav, părinţii nu-l duc pe Iulian la medic.
  7. Alin se plimbă cu părinţii lui duminica în parc.
  8. Medicul de familie l-a consultat pe Costel când a fost răcit.
  9. Un copil a fost abandonat de părinţii săi.
  10. Toți elevii primesc manuale la începutul anului școlar.
  11. Eu spăl fructele înainte de a le consuma.
  12. Mihai se joacă în curtea școlii.
  13. Doamna asistentă mi-a dat o pastilă pentru că mă durea capul.
  14. Ana nu are o familie.
  15. Părinții mei mi-au pus un nume frumos.

Plan de lecție: modestia și lipsa de modestie

Medeea Flavia Frențiu (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Nota redacției: materialele propuse în cadrul rubricii „Planuri de lecție” sunt în întregime alegerea și concepția studenților. Ele nu reprezintă „modele” sau „exemple” pe care le considerăm perfecte și pot să conțină puncte de vedere sau abordări cu care avem libertatea să nu fim de acord

Am ales să vorbesc și să prezint această temă, deoarece pentru mine este un lucru important ca toată lumea să conștientizeze când este nevoie să fim modești și cât de nelalocul ei este îngâmfarea. Prin materialul următor, respectiv proiectul de lecție, doresc să vă prezint modul prin care le-ași transmite elevilor informațiile necesare cu privire la această trăsătură morală a persoanei care se află în  programa școlară pentru clasa a III-a.

PROIECT DIDACTIC

DATA:

UNITATEA DE APLICAȚIE:

CLASA: a III-a

ÎNVĂȚĂTOR:

PROPUNĂTOR: Frențiu Medeea Flavia

ARIA CURRICULARĂ: Om și societate

OBIECTUL: Educație civică

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Trăsături morale ale persoanei

SUBIECTUL: „Modestia și lipsa de modestie”

TIPUL LECŢIEI: Lecție de comunicare/însușire de noi cunoștințe

OBIECTIV FUNDAMENTAL: dobândirea de către elevi a unor cunoştinţe noi despre sentimentul de modestie și despre lipsa de modestie.

COMPETENȚE GENERALE:

1.  Aplicarea unor norme de conduită în viaţa cotidiană;

3. Cooperarea cu ceilalți pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru, manifestând disponibilitate.

COMPETENȚE SPECIFICE:

1.1. Explorarea calității de persoană pe care o are orice om;

1.2. Identificarea unor trăsături morale definitorii ale persoanei;

1.3. Explorarea grupurilor mici și a regulilor grupului.

3.1. Relaționarea pozitivă, în grupuri mici, pentru rezolvarea unor sarcini simple de lucru.

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

OB 1: Să definească noţiunile de sinceritate şi minciună;

OB 2:Să identifice în  textele prezentate aspectele care denotă un comportament: sincer / mincinos;

 OB 3:Să exprime un punct de vedere personal cu privire la comportamentele identificate.

STRATEGII DIDACTICE:

METODE ŞI PROCEDEE DIDACTICE: conversația, explicația, exercițiul, brainstormingul

RESURSE MATERIALE: manual, caiet de lucru, fișă de lucru, planșă cu text, tabla, proiectare power point

FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual

RESURSE UMANE:

RESURSE DE TIMP: 50 min.

FORME ŞI STRATEGII DE EVALUARE:

  1. evaluare formativă (aprecieri verbale, scrise, autoevaluare): „Foarte bine”, „Bine”, „Excelent”, „Te-ai descurcat minunat”, „Bravo”.
  2. evaluare de produs (aprecieri verbale şi autoevaluare): „Foarte bine”, „Bine”, „Excelent”, „Te-ai descurcat minunat”, „Bravo”.

BIBLIOGRAFIE:

  • Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 5003 / 02.12.2014 MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE Programa școlară pentru disciplina EDUCAȚIE CIVICĂ CLASELE a III-a – a IV-a București, 2014.
  • Olga Pîrîială, Educație civică, manual pentru clasa A III-A semestrul 1, Editura Amaris, București, 2014.
  • Simona Brie, Adina Micu, caiet de aplicații, clasa A 3-A, Editura Sinapsis, București, 2014

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:

Nr. Crt.Etapele/ secvențele lecțieiActivitatea propunătoarelorActivitatea elevilorMetode și procedeeMijloace didacticeForme de organizareMetode de evaluare
1.Momentul organizatoricSe asigură condițiile necesare pentru buna desfășurare a lecției. Se pregătesc materialele necesare lecției.Elevii  își scot materialele necesare pentru începerea orei.-conversația -frontal 
2.Re/actualizarea cunoştinţelor asimilate anteriorSe pun întrebări legate despre lecția anterioară.   „Curajul, frica și lașitatea.” ●Ce exprimă curajul?   ●Ce este frica?       Dar lașitatea?      Se dă câte o definiție de către elevi.     Curajul înseamnă vitejie, îndrăzneală și biruință. Frica înseamnă teamă,nesiguranță, groază și spaimă.    Lașitatea exprimă lipsa curajului, a onoarei, a demnității persoanei.-conversația-manualul elevilor-frontalObservarea directă
3.Captarea atențieiSe prezintă  un material elevilor cu imagini din povestea ,, Fata babei și fata moșneagului ” de Ion Creangă . După care se adresează elevilor întrebările: -Din ce poveste fac parte personajele? -De ce fata moșului a ales o ladă mică? -Ce calitate morală exprimă gestul ei? -Cum era fata babei în comparație cu fata moșului?         Elevii sunt astfel conduși  să descopere titlul lecției ,,Modestia și lipsa de modestie”Elevii sunt atenți și urmăresc prezentarea power point, după care răspund la întrebări:      -Personajele fac parte din povestea : „ Fata babei și fata moșneagului”, de Ion  Creangă   – Fata moșului și-a ales o ladă mică, deoarece doar atât I s-a părut că I se cuvine pentru munca depusă.   – Gestul ei exprimă simplitate și modestie și cinste.   – Fata babei era leneșă, ingâmfată și plină de sine, pe când fata moșului exprima bunătate căldură,  modestie și simplitate.-conversația-prezentare power point-frontalObservare directă
4.Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale   Astăzi, la ora de Ed. Civică vom învăța despre Modestia și lipsa de modestie.  La sfârșitul lecției toată lumea va ști ce este modestia și ce este îngâmfarea și să dea exemple de situații în care au dat dovadă de acestea .Elevii sunt atenți și notează în caiete titlul lecției.conversația -frontalObservarea sistematică
5.Dirijarea învățăriiSe solicită elevilor deschiderea manualului la pag.28 și citirea textului dat. ANEXA 1  După care se adresează întrebări referitoare la povestea dată : „Leul și țânțarul”, de Lew Tolstoi: – Cine povestește întâmplările?     – Ce credea leul despre el?     -Ce a pățit leul?     -Care sunt personajele?     – Cine a îndrăznit să-l înfrunte pe leu?     – Ce învățătură desprindem din text?               Pornind de la informațiile date îi voi conduce pe elevi să definească termenii modestia și lipsa de modestie.    Elevii citesc și sunt atenți la întrebările puse, după care răspund la întrebări:           – Întâmplările sunt povestite de către autor.   – Leul credea despre el însuși că e cel mai neînfricat.   – Leul a fost înțepat de către țânțar.   – Personajele sunt: leul și țânțarul.   – Pe leu a îndrăznit să-l înfrunte țânțarul.   -Din text desprindem următoarele învățături: „ Orice naș își are nașul„ și „Lauda a sine nu miroase a bine”     Elevii definesc conceptele :   Modestia: este o trăsătură pozitivă a persoanei, o persoană onestă este  o persoană lipsită de îngâmfare.   Lipsa de modestie se caracterizează prin îngâmfare și laudă de sine.-conversația, brainstorming    -manualul elevilor  -frontal, individual    Capacitatea de a citi un text la prima vedere     Capacitatea de identifica un comportament pozitiv/corect                                                     -Autoevaluare
6.Fixarea cunoștințelor asimilate în etapa anterioarăLe voi da elevilor de rezolvat oral exercițiul 1 pagina 29, în care vor avea de formulat enunțurii cu anumite cuvinte.Elevii vor formula enunțurile cu acele cuvinte.-conversația    -manualul elevilor-frontal, individual-Observarea
7.Obținerea performanțeiCa și o obținere a performanței le voi propune elevilor ca în pauza pe care urmează să o aibă să facă un compliment cuiva (complimente meritate/sincere), spre exemplu: „Ce bine îți stă părul azi!” după care să fie atenți la ce răspuns vor primi în schimb de la persoana respectivă. Ca ei să descopere dacă comportamentul persoanei respective este în momentul de față modest sau îngânfat.Elevii doritori vor efectua sarcina și vor încerca să complimenteze cât mai multe persoane în ziua respectivă.-explicația   -frontal -pe grupe  -Observarea sistematică
  8.  Asigurarea retenției și a transferuluiLa sfârșitul lecției vom scrie împreună trei argument pentru care modestia este considerată o trăsătură morală pozitivă.Printre argumentele elevilor se pot regăsi următoarele: – Modestia înseamnă să ai o părere constantă despre propria persoană – Modestia înseamnă să fii un om simplu și lipsit de îngâmfare – Unui om modest nu îi place să se laude cu realizările sale, motiv pentru care este apreciat de către cei din jurul său.-explicația-manualul elevilor-frontal, individualObservare sistematică

„Ian”: un film inspirat de realitate și care vrea să schimbe lumea

Denisa-Alexandra Oniţa (studentă anul III, Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar)

Am ales să fac recenzia unui film deoarece printr-un film reuşim să convingem cel mai repede pe oricine în legătură cu un subiect.

Educaţia civică înseamnă şi incluziune, idee care trebuie să fie insuflată de cineva atunci când vorbim despre copii. Fie că este vorba despre părinţi sau despre profesori, copiii au nevoie de cineva care să îi inspire să vadă egalitatea dintre ei. Profesorii au obligaţia morală de a-i pregăti pe elevi să devină persoane civice cu simţ de răspundere, să fie loiali şi să îşi iubească aproapele. Dumnezeu ne lasă pe fiecare unici în felul noastru, dar cu toţii suntem egali în faţa Lui. Chiar dacă unii copii se nasc cu dificultăţi fizice sau psihice, ei rămân tot copii şi vor să se joace. Au nevoie de joc şi de a se juca cu ceilalţi copii. Au nevoie să fie trataţi ca ceilalţi şi să fie incluşi în colectiv. Din cauza gândirii societăţilor umane, copiii cu dificultăţi sunt priviţi diferit, iar, din păcate, lumea îşi schimbă mentalitatea într-un mod lent.

Este greu pentru copiii cu dificultăţi care nu sunt incluşi, dar şi pentru părinţii acestora, la fel cum Sheila Graschinsky, o mamă din America Latină, se confrunta cu lipsa incluziunii copilului ei pe terenul de joacă.  Filmul de animaţie intitulat „Ian” este realizat pentru a promova o societate incluzivă, iar acest scurt-metraj este inspirat din realitate. Filmul este făcut pentru a putea fi înţeles şi de preşcolari dar şi de adulţi, care reuşesc să extragă mai multe substraturi.

Ian este un băiţel de clasa a IV-a care are paralizie cerebrală, iar acesta este dependent de un scaun cu rotile şi comunică cu ajutorul unui calculator. Ian doreşte, ca majoritatea copiilor, să se joace însă ceilalţi copii râd de el, îl umilesc şi nu se joacă cu el. Acesta se luptă pentru a fi inclus în colectiv. La fel ca ceilalţi oameni cu dizabilităţi care se luptă în mod regulat pentru accesul la spaţiile publice, la locurile de muncă şi la incluziunea socială, Ian încearcă să obţină accesul la ceva ce îşi doreşte, la lucrul la care copiii ceilalţi au accesul cu uşurinţă. El încearcă să spargă barierele impuse de societate, iar finalul filmului este pe măsura aşteptărilor telespectatorilor. „Ian” a fost premiat pentru publicul din întreaga lume pe YouTube şi a fost difuzat pe multe canale de desene animate. 

Mama lui Ian, Sheila Graschinsky s-a confruntat cu problema incluziunii copilului său şi a dorit să aducă puţină educaţie civică colegilor de joacă a lui Ian. Văzând că în lume este nevoie de mai multă educaţie civică decât şi-ar fi închipuit, aceasta a scris o carte intitulată „Dorul”, carte ce a fost înmânată copiilor de pe terenul de joacă care l-au hărţuit pe Ian şi tot ea a pus bazele Fundaţiei „Ian”, o fundaţie non-profit, pentru a schimba atitudini şi mentalităţi faţă de persoanele cu dizabilităţi. Apoi Sheila Graschinsky a mers la MundoLoco, un studio de animaţie digitală de top din America Latină, pentru a crea filmul de animaţie „Ian” în scopul de a transmite mesajul incluziunii publicului din întreaga lume.

Am să las aici link-ul pentru filmul de animaţie, merită văzut. Vizionare plăcută!