Roșu ca cerul – un film despre susținere și unicitate

Elena Prutean (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

Ca material util pentru educația civică, vă propun să vizionați filmul „Roșu ca cerul” (Rosso come il cielo, 2005) deoarece reprezintă unul dintre filmele „bune”, captivante și  emoționante cu rădăcini în bogata cinematecă  educativă.  Regizorul  Cristiano Bortone  reliefează  în  acest  film  relațiile  din  jurul  lui  Mirco,  drama  băiatului  și acceptarea greutății care s-a abătut asupra lui, toate acestea reprezentând o adevărată lecție de educație civică. Nu în ultimul rând, știm că fiecare persoană este unică, motiv pentru care ne asumăm disponibilitatea de a acorda ajutor prin respect, încredere și empatie celor din jurul nostru.

Inginerul de sunet de origine italiană Mirco Mencacci ne relatează în acest film anumite secvențe din viața sa, de pe când era un adevărat copil-minune.  La începutul filmului avem parte de un joc al copilăriei, „Baba oarba”, acesta fiind un mod inedit de a face legătura dintre incipit și final. Problemele de adaptare de care are parte la școala specială și refuzul categoric de a învăța alfabetul ,,Braille” îl fac să se apropie de profesorul său. Cu ajutorul unui musafir nepoftit și al colegilor pune la cale câteva „secvențe”, realizate de ei, pentru o poveste. Având încrederea copiilor, acesta reușește să le transmită dorința de a face ceva inedit în viață. În concluzie, acest film al anilor 2000, este o lecție pentru toată lumea, pentru ignoranța celui de lângă  noi  și,  în special,  pentru  implicarea  mult  prea  autoritară  și  înverșunată  a instituțiilor școlare. Categoric acești copii sensibili au nevoie de multă susținere, de implicare și de prietenia noastră pentru a se putea integra în societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *