Carmen Mateaș (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Am ales să scriu acest articol în urma experienței pe care am avut-o în urmă cu câteva săptămâni în Egipt. Dintre multele excursii care se organizează pentru turiști, începând de la vizitarea celor mai splendide insule, până la croazieră pe mare cu vapor cu fund de sticlă, unde aveam posibilitatea de a admira viața subacvatică a Mării Roșii, am ales împreună cu soțul meu să vizităm și să stăm timp de o zi în civilizația triburilor de beduini.
Satul de beduini era așezat într-o vale înconjurată de munți. În Egipt sunt peste 11 milioane de beduini. Beduinii sunt localnicii din deșert. Locuințele acestora nu au o așezare fixă, aceștia mutându-se în alte locuri când duc lipsă de apă. Trăiesc sub propriile reguli și tradiții, conduse și impuse de șeful tribului, de aceea nici poliția locală nu are acces la ei doar cu acordul șefului de trib. Șeful de trib, sau conducătorul satului este singurul care are acces la un telefon mobil și singurul care poate ieși din sat pentru a aduce produse alimentare pentru ceilalți.
Temperatura foarte ridicată, resursele naturale, de apă și hrană limitate, i-au forțat pe beduini să-și folosească abilitățile pentru a-și construi case din lemn și plante din deșert.
„Corăbii ale deșertului”: sub această denumire sunt recunoscute cămilele, principala sursă de transport, hrană și un simbol al bogăției. Trăiesc din comercializarea pieilor, cărnii și a laptelui de cămilă. Cei mai mulți dintre beduini nu reușesc să facă școală, nu știu scrie sau citi, nu au cunoștințe din geografie și astronomie, dar și așa știu când vor avea lună plină, perioada când sunt cele mai lungi nopți și cele mai călduroase zile din an sau momentul când s-ar putea să cadă câțiva stropi de ploaie. Ceea ce ni s-a părut interesant este modul în care fac față frigului nopții. Nu îți vine să crezi cum în decursul a câtorva ora temperatura variază atât de tare. Dacă în timpul zilei sunt în jur de 40 grade C, când se lasă seara ți se pare că e cu totul un alt anotimp, fiind mult mai rece. Când vine frigul „iernii”, șeful tribului face un uriaș foc de tabără din balegă uscată de cămilă, iar beduinii dorm în jurul jăratecului. Pentru a nu intra copii în foc în timpul nopții, părinții se asigură că copiii sunt legați de picior.
Nisip cât vezi cu ochii, clar aceasta e și definiția deșertului. Am dorit neapărat să am contact cât mai direct cu întreaga poveste de acolo.
Cel mai impresionată am rămas de felul în care cresc acei copii. Știind că va urma să mergem în următoarea zi să vizităm civilizația lor, ne-am umplut gențile și ghiozdanele cu tot ce am putut lua de la micul dejun pentru a le duce în special copiilor care trăiau acolo; de la banane, produse de patiserie, și în special apă. Ce e drept, nu putem spune că au rămas surprinși ca și cum nu ar mai fi mâncat demult un fruct deoarece majoritatea turiștilor făceau același lucru ca și noi și le dăruiau tot felul de-ale gurii, dar într-adevăr s-au bucurat. Știu că satul pe care l-am vizitat noi nu este chiar cel autentic, și că acolo noi nu am avea acces, dar m-am bucurat că am văzut în ce condiții trăiesc un număr foarte mare de oameni .
