Excursia – orizont al cunoașterii și comunicării

Natalia Jula

În acest articol am ales să vă vorbesc puțin despre cât de importante sunt activitățile extracurriculare, precum excursiile, atât în interiorul țării noastre, cât și în afară.

Excursiile școlare le oferă copiilor atât șansa spre comunicare, socializare, cât și de a scăpa de rutina de zi cu zi, un moment de recreere și relaxare, de a vizita locuri noi și aș îmbogăți orizontul cunoașterii. Pentru copii este o experiență de neuitat, pentru că în fiecare dintre ei stă o fire comunicativă, dornică de cunoaștere și împărtășirea gândurilor cu a altor colegi. Este esențial ca de mici aceștia să cunoască noi culturi, tradiții și obiceiuri, chiar dacă peste ani nu își vor mai aminti exact ceea ce au vizitat, dar le vor rămâne impregnate aceste experiențe și se vor reflecta în dezvoltarea lor.

Din păcate fac parte din categoria care nu a beneficiat de prea multe excursii școlare cu clasa, iar acest lucru am observat că s-a reflectat foarte mult și în comunicarea noastră ca și clasă, fiind împărțiti mai mereu pe grupulețe și cu părere de rău pot spune că nu am fost o clasă unită. Poate și de aici s-a născut în mine dorința și mai mare de a călători înafara școlii, alături de familie și prieteni, pentru că mi-a fost reprimată această plăcere pe timpul școlarității. În schimb am avut câteva experiențe foarte frumoase cu elevii din întreaga școală, precum tabăra de germană într-un orășel foarte frumos din Austria. Această tabără a îmbinat atât de frumos transmiterea de noi cunoştinţe a limbii germane, cât și exersarea lor într-un mediu propice, fiind nevoiți să vorbim majoritatea timpului în limba locală, cu vizitatul unor locuri spectaculoase care îți rămân întipărite în minte pentru totdeauna. Astfel de excursii, tabere îi ajută pe copii să vadă partea frumoasă a vieții, să nu se limiteze doar la ceea ce pot vedea în orașul natal, să descopere lucruri noi, de a câştiga prin propriile forţe cunoştinţe, dar și de a se supune unui program de lucru în care activitatea intelectuală este împletită cu munca fizică.

Un alt aspect foarte important când vine vorba de excursii sunt regulile și îndatoririle grupului. Chiar dacă „excursie” sună ca un loc unde poți face ce vrei, fără să ții cont de cei din jurul tău, ei bine nu e chiar așa. Avem și aici un set de reguli pe care trebuie să le respectăm, precum: nu plecați fără să spuneți de lângă grup, nu deteriorați orice bun care nu vă aparține, să vă comportați politicos atât cu grupul, cât și cu ceilalți turiști și lista poate continua. Acestea sunt doar niște simple reguli pe care de fapt le aplicăm și în viața de zi cu zi și țin foarte mult de comportamentul și siguranța noastră.

Așadar, aș vrea să va reamintesc că aceste excursii nu sunt doar pentru a umple timpul copiilor și al profesorilor, ci de a crea legături strânse între elevi, elevi-profesori, de a lărgi orizonturile cunoașterii  și îi ajută pe copii să devină independenți și să aibă încredere în propriile forțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *