Ligia Nagy
Cu ceva timp în urmă, am achiziționat mai multe cărți pentru copii, care le-am considerat a fi surse prețioase de inspirație în momentul în care voi deveni învățătoare. Una dintre cărțile care mi-au atras atenția și am considerat a fi o lectură care să formeze la elevi respectul pentru cei din jur și manifestarea unui comportament moral-civic în societate, este Micul răutăcios, scrisă de Beth Bracken.

Cartea a fost publicată în limba engleză în anul 2012, și recent tradusă de Aurora Irimia în limba română (2019), publicată de editura Univers.
Datorită imaginilor viu colorate care prezintă acțiunea ce are loc în text, cartea devine ușor de citit pentru copii și atractivă în același timp. Narațiunea cuprinde două personaje principale, surprinzând relația acestora. Cele două personaje, Billy și Fred, sunt doi prieteni care merg la aceași școală, însă unul dintre aceștia nu îl respectă pe celălalt și consideră glumele proaste un mod de a se distra pe seama pe seama celuilalt. În această carte copiii învață cum să facă față unor astfel de provocări și care este modul potrivit de a răspunde unor glume răutăcioase din partea prietenilor fără a jigni înapoi, ci a rezolva problemele într-o manieră prietenoasă care să consolideze o relație de prietenie și nu să o distrugă.
Într-o lume în care copiii sunt încurajați să întoarcă înapoi cuvintele și atitudinile nepotrivite, să răspundă necuviincios fără să ofere respect celor din jur, cartea aceasta vine cu o abordare total diferită în ceea ce privesc relațiile cu cei care te înconjoară. Recomand această carte, care oferă exemple potrivite și un mod civilizat de a răspunde și de a soluționa un conflict.