Claudia Necula și Mirela Sima
De când lumea și pământul, orice om, dar mai ales copiii, învață prin puterea exemplului. Teoria ca teoria, dar practica e mama învațăturii, astfel că am considerat de bun augur să întocmesc cu ajutorul clasei mele de elevi un manual aparte, unul bazat pe propriile lor experiențe, pe ceva palpabil, trăit, ceva care să fie grăitor pentru întreaga clasă, nu doar pentru cel/cea care a trecut printr-o experiență ce s-a lăsat cu învățăminte civice, morale. I-am rugat pe fiecare să îmi scrie sub forma unei scurte povestioare câte un episod interesant pe care l-au trăit, ei fiind bineînțeles personajele principale ale povestirii. Episodul interesant trebuia să se centreze pe o întamplare care i-a marcat, din care au avut de învațat ceva bun și folositor din punct de vedere moral, sufletesc, civic.
Având în vedere limitarea temporal-spațială, voi prezenta în cele ce urmează doar câteva astfel de povestioare primite de la copii. Țin să menționez că le-am grupat pe toate într-un manual confecționat împreună cu copiii, manual așezat la mare cinste în clasă și prezentat cu mândrie oricui ne trece pragul. Elevii au primit și au întocmit cu bucurie sarcina dată, fiind încantați că au devenit personaje principale, că au devenit mici povestitori, exemple de bună comportare și le-a plăcut și faptul că au putut să își înfrumusețeze spusele cu fel de fel de desene reprezentative poveștii proprii. După finalizarea proiectului, oră de oră, dăm citire câte unei povestiri, pentru ca toți cei din clasă să afle ce au făcut ai lor colegi. E liniște deplină, iar la sfarșit. se lasă cu zâmbete, lacrimi de emoție, ba chiar și aplauze.
Mihaiță și bolovanii
Mihăiță e un băiat simpatic și cuminte care își iubește bunicii foarte mult, așa că își petrece la ei toate vacanțele. Aceștia locuiesc într-un sat frumos de munte din zona Clujului. Weekend-ul trecut, a fost acolo cu părinții ca să îl sărbătorească pe bunicul care a împlinit 65 de ani. La masă, i-a auzit pe toți vorbind despre un necaz care a dat peste săteni: după ploile mari din ultimele zile, câteva stânci s-au prăbușit pe singurul drum al satului. Nu erau ditamai stâncile, căci până au ajuns jos s-au sfărmat și au mai rămas din ele doar bolovani. Totuși, bolovanii aceștia blocau circulația. Ce bine că nu au căzut la cealaltă ieșire din sat, pentru că dacă se întampla asta, Mihăiță nu ar mai fi putut ajunge la bunici ! Dar dacă și alți nepoți vor să vină la bunicii lor și nu pot? Ei poate ar veni în sat din capătul unde s-a întamplat nenorocirea…
Ei, dar Mihăiță e isteț și harnic, așa că s-a gândit la ceva. A ieșit în sat, s-a dus pe acasă pe la prietenii lui și le-a propus tuturor să își ia unelte și mănuși și să iasă până se înserează în capătul satului pentru a încerca să elibereze cât de mult posibil drumul bolovănos. Știa de la părinți că zona fusese deja securizată cu plase de protecție, așa că nu îi era teamă că vor cădea alți bolovani pe copii. Doar drumul nu fusese curățat…
În jumătate de oră, aproape toți copiii din sat l-au urmat pe Mihăiță și s-au apucat de aruncat pietrișul și bolovanii din drum, pentru a face cale liberă circulației sigure. Badea Ion, vecinul bunicilor lui Mihăiță, trecând întamplător pe acolo si văzându-i, a dat de știre întregului sat. Cei mari s-au gandit că ar fi bine să iasă și ei în drum să dea o mănă de ajutor. După cateva ore bune de muncă, drumul era ca nou, curățat până și de cea mai mică pietricică. Ce bucurie! Cinste lui Mihăiță, prietenilor lui, dar și tuturor celorlalți !
Ce bine prinde un gând bun ! Ce bine e să ai prieteni de treabă! Ce important e să dai un exemplu bun celorlalți, pentru că s-ar putea să îl urmeze la rândul lor! În plus, se vede că unde-s mulți, puterea crește!
Drumul spre casă
Era într-o zi de marți. Angela mergea spre casă. Orele se terminaseră. Avea de traversat un parc mare și frumos până să ajungă în curtea blocului ei. Îi plăcea să meragă încet, visătoare, admirând peisajul minunat oferit de copacii și florile din parc. Totuși, de data aceasta s-a întamplat ceva ce i-a atras atenția și a uitat de peisaj. Câteva fetițe, cam de varsta ei, vorbeau cu voce tare, râdeau…păreau că joacă un joc zgomotos. Pe când s-a apropiat de ele, și-a dat seama ca cele trei fete pe care le auzise chinuiau de fapt o altă fetiță. Îi luaseră ghiozdanul și nu mai voiau să i-l dea înapoi. Între timp, o jigneau pe fetiță spunandu-i vorbe urâte. O necăjeau pentru ca era mai sărăcuță și nu avea hainuțe la fel de noi ca ale lor. Avea și ghiozdanul descusut… Cu toate acestea, era o fetiță drăguță și curată…dar nu destul de curajoasă încat să se ia de fetele cele rele ca scape de ele.
Angela cea vitează s-a dus fără frică direct la fata care avea în mană ghiozdanul celei cuminți, i l-a smuls cu putere, i l-a înapoiat stăpânei de drept și transformându-se parcă într-un erou de desen animat, într-o fată cu super puteri, a strigat la răutăcioase, rușinându-le, speriindu-le și punându-le pe fugă. Fetița i-a mulțumit pentru ajutor și a plecat în drumul ei. La fel și Angela, dar cu multă bucurie și încântare că a putut face o faptă bună.
E nevoie de curaj și de fapte bune pentru a clădi o lume frumoasă! Nu-i lăsați pe alții singuri la necaz!
Vasilică si pisica
Povestea mea e scurtă. E povestea lui Vasilică…așa mă cheamă pe mine…și începe cam așa: în urmă cu o saptămână, într-o sâmbătă, mă plimbam cu bicicleta prin cartier. Îmi place mult să merg cu bicicleta! Am grijă la trafic și la pietoni. Am noroc că locuiesc într-o zonă nu foarte aglomerată. Plimbându-mă eu așa, am observat de mai multe ori în drumul meu o pisicuță care părea speriată rău de tot. Am dat mai multe ture pe aceeași stradă și pisicuța era ba într-un capăt ba în altul al străzii, căutându-și parcă stăpânii. Alerga de colo-colo, mieunand cu jale. Era un puiuț de pisică. Dupa ce treaba s-a repetat de mai multe ori, am decis să mă opresc și să încerc să o chem la mine. Am tot chemat-o câteva minute bune. La început nu a vrut să vină la mine, dar până la urmă am convins-o. Era foarte drăgălașă! După ce ne-am împrietenit, s-a lăsat mângâiată și purtată în brațe.
Am observat că avea zgardă la gat…o chema Pufina. Și eu am o pisică, dar la bunici, la casă, nu la mine, la bloc. Veterinarul care se ocupa de pisica mea locuiește aproape de mine, așa că m-am gandit să duc pisicuța veterinarului…poate afla a cui este și o ajutăm să ajungă înapoi la stăpânii ei. Am reușit să facem fapta cea bună, pentru că domnul veterinar a aflat cu ajutorul cip-ului pisicuței adresa ei. Împreună cu dumnealui am dus pisicuța acasă. Foarte fericiți au fost proprietarii ei! O pierduseră de cateva zile și fetița lor de patru ani plângea de dorul Pufinei.
Ce bucurie e să faci o faptă bună!
O zi cu doamna de serviciu
Doamna de serviciu care se ocupa de etajul nostru este o doamnă foarte amabilă. Are un zâmbet frumos și vorbește blând. Mi-e tare dragă, dar sunt supărată pentru că cei mai mulți copii o supără, se poartă urât cu ea…nici măcar nu o salută. Ce nu îmi place deloc este că mereu lasă mizerie în bănci, pe hol, la baie, în curte și asta înseamnă că îi dau și mai mult de lucru doamnei, prin lipsa lor de educație, de bun simț. Eu sunt Maia, iar pe doamna de serviciu o cheamă Maria.
Acum ceva timp i-am cerut mamei voie să ramân la școală după ore pentru a-i face o surpriză doamnei Maria. Am dorit să o ajut măcar puțin. Mama a fost de acord și tare m-am bucurat. Colegii au plecat cu toții acasă, iar eu am așteptat-o cuminte pe tanti Maria în clasă. A fost uimită și m-a întrebat ce e cu mine de nu am plecat. I-am spus că vreau să îi dau o mână de ajutor și că o rog să îmi zică ce pot face prin clasă și nu numai. Mai-mai că plangea de emoție și nu-i venea să creadă ! Am scos de prin bănci ce era de scos și am șters băncile. Pe hol am dat cu mătura, iar doamna Maria a venit cu mopul în urma mea. La baie am pus hartie igienică, șervețele și săpun lichid. M-am simțit foarte bine alături de tanti. E veselă, glumeață și cântă foarte frumos. Ba chiar știe și povești foarte multe ! Dacă mama îmi mai dă voie, o să mai rămân uneori să o ajut.
Să nu uit: din ziua aceea, doamna Maria îmi aduce mereu la școală câte un măr sau căte ceva dulce. E nemaipomenită! Nu are copii, dar mi-a zis că își dorește o fetiță așa ca mine și o va numi Maia !
Munca e brățara de aur. Blândețea e o mare calitate. Iubiți și respectați oamenii, cu atât mai mult pe cei buni!