Natalia Gudiu, Oana Sîncelean & Ioana Milian
Era vineri, o zi fumoasă de primăvară, soarele strălucea pe cerul senin. Ca în orice zi de vineri, după școală, Marco, un băiețel de clasa a patra, își vizita bunicul la căminul de bătrâni. Până acolo avea de mers o oră cu autobusul și încă zece minute pe jos de la stație până în fața clădirii, dar asta nu l-a împiedicat niciodată. Îi place foarte mult să își petreacă timpul cu bunicul său. Acesta l-a învățat să joace șah și îi povestește mereu despre peripețiile lui din tinerețe.
În timp ce Marco și bunicul său se jucau șah, băiatul se uita prin sala de vizită și a observat că nu sunt prea mulți vizitatori. El l-a întrebat pe bunicul său:
– Bunicule, mereu sunt așa de puțini vizitatori pentru bătrânei?
– Din păcate… da. Mulți dintre bătrânei au fost aduși aici și nu au mai primit vizite din partea familiilor lor…
– Dar de ce?
– Familiile lor sunt prea ocupate și au uitat de ei. Iar aceștia au rămas singuri. Unii dintre ei nu au mai primit vizite de mai mult de un an.
– Cum se poate întâmpla așa ceva? Este foarte trist…
După terminarea vizitei, băiatul a mers acasă, dar ceva era diferit la el. Nu mai era fericit după vizitarea bunicului, ci trist deoarece a aflat despre situația bătrâneilor de la cămin.
În acea seară liniștită, înainte să adoarmă, s-a tot gândit ce ar putea face el mai bine și mai frumos pentru bătrâneii de la cămin. Cu ce ar putea să le însenineze ziua? Cum să le readucă zâmbetul pe buze? Cum poate el să îi ajute pe bătrânei să se simtă mai bine?
„Gata! Știu! Voi merge mâine la cămin și îi voi întreba pe bătrânei ce își doresc ei să primească, iar apoi voi vorbi cu directorul unității pentru a putea rezolva problema.” (își spuse el în gând)
Zis și făcut. Băiatul se puse la somn, iar dimineața următoare, după micul-dejun, a pornit spre cămin. Prima dată i-a spus bunicului despre planul său, iar mai apoi le-a pus întrebări bătrâneilor și a făcut o listă cu nevoile acestora. Unii dintre ei au cerut haine noi, dulciuri sau fructe, iar ațlii și-au dorit doar să primească vizitatori cu care să își petreacă câteva ore din săptămână vorbind sau jucând diferite jocuri.
– Acum că am aflat ce își doresc bătrâneii, pot să vorbesc cu directorul căminului pentru a putea îmbunătății situația. (îi spuse Marco bunicului său)
Bunicul l-a condus pe băiat la biroul directorului. Marco, emoționat, bate la ușă, iar de după aceasta s-a auzit o voce de bărbat: „Intră!”, așa că a deschis ușa și a spus:
– Bună ziua! Mă numesc Marco, iar acesta este bunicul meu. Dorim să discutăm cu dumneavoastră despre problemele bătrâneilor.
– Bună ziua! (spuse directorul) Ce s-a întâmplat cu bătrâneii? Care sunt problemele lor?
– Am stat de vorbă cu aceștia și am aflat că au nevoie de haine, dulcuri, fructe și de multe altele, dar mai ales de persoane care să vină să îi viziteze măcar câteva ore pe săptămână, persoane cu care își pot petrece timpul liber și cărora le pot povesti despre peripețiile lor din tinerețe.
– Am înțeles. Cum crezi că am putea rezolva această situație?
– Pentru început, m-am gândit să anunț profesorii și elevii de la școala mea, iar ei pot dona diferite obiecte și poate că unii dintre aceștia vor fii dispuși să își petreacă o parte din timpul lor liber cu bătrâneii.
– Cred că este o idee extraordinară!
Băiatul a fost încântat de cuvintele directorului și a așteptat cu nerăbdare ziua de luni să le povestească colegilor și profesorilor despre ideea lui. Până atunci a confecționat niște afișe pe care le va pune prin școală pentru a atrage cât mai mulți elevi care să îl ajute.
A venit și ziua de luni, iar băiatul plin de emoții s-a trezit mai devreme pentru a putea ajunge mai repede la școală să vorbescă cu domnul învățător.
Ajuns în clasă, l-a văzut pe învățător stând la catedră și a mers la el să îi spună despre ideea lui și de ce ar avea nevoie pentru a o pune în aplicare. Domnul învățător a fost plăcut surprins în legătură cu ideea băiatului și a mers să discute cu colegii lui despre ea.
Până la finalul zilei tot colectivul școlii știa despre ideea lui Marco și i-a văzut afișele. Mulți dintre colegii de clasă ai acestuia i-au spus că ei vor să îl ajute. Așa că au stabilit ca marți, după școală, să organizeze o întâlnire pentru cei interesați unde vor stabili ce au de făcut.
Marco, împreună cu domnul învățător, i-au așteptat pe doritori în sala de sport. La început, băiatul se temea că nu vor fii prea multe persoane, dar s-a înșelat. S-a adunat un număr mare de copii, însoțiți de părinți, bunici, dar și profesori care au adus tot felul de donații.
După primirea ajutoarelor, băiatul și câțiva colegi apropiați lui au rămas împreună cu domnul învățător pentru a selecta obiectele aduse. Mai apoi au transportat bunurile donate la căminul de bătrâni.
Următoarea zi, pe la amiază, Marco și colegii lui, însoțiți de domnul învățător și câțiva părinți au ajuns la căminul de bătrâni. Atât ei, cât și bătrâneii și angajații căminului erau copleșiți de emoții. Copiii, pentru a le readuce zâmbetul pe buze, au împărțit pachetele, iar bătrâneii surprinși și cu lacrimi în ochi, se bucurau de faptul că niște copii atât de mici s-au gândit să le facă o surpriză minunată.
A fost o zi frumoasă din toate punctele de vedere. Iar la final au stabilit că măcar o dată pe lună se vor aduna dinnou pentru a le mai face câte o vizită.