Henrieta Criste
Vladimir Colin, născut pe 1 mai 1921 și decedat pe 6 decembrie 1991, a fost prozator, eseist și traducător. În 1953 a debutat cu volumul Basme, pentru care a câstigat Premiul de Stat. El a publicat numeroase romane fantastice și SF, iar cărțile sale au fost traduse în cincisprezece limbi. Scriitorul a fost recompensat, de-a lungul timpului, cu numeroase premii și a rămas în istoria literaturii române ca maestru al prozei fantastice.
„Povestea ursului cafeniu” de Vladimir Colin, este pe cât de simplă, pe atât de importantă din punct de vedere al mesajului.
Eu am descoperit această poveste pe raftul cu cărți de povești de la grădinița la care lucrez. Nu știu de câți ani era acolo cartea, însă copiii nu își aminteau povestea așa că în una din zile, în cadrul „momentului de poveste” le-am citit-o. Ei au fost foarte încântați de aceasta și am putut iniția pe baza ei o conversație valoroasă privind diferențele dintre oameni. Copiii au înțeles mesajul, iar de atunci, povestea a rămas și în sufletul meu.
Raportat la programa școlară, aceasta ar putea fi corelată cu competența generală 1 „Aplicarea unor norme de conduită în viața cotidiană”, respectiv competența specifică 1.1. „Explorarea calității de persoană pe care o are orice om” pentu clasa a III-a. O altă competența generală cu care poate fi corelată povestea este competența generală 2 „Manifestarea unor deprinderi de comportament moral-civic în contexte de viață din mediul cunoscut”, iar competența specifică este 2.3. „Deosebirea comportamentelor prosociale de cele antisociale”, competență pentru clasa a IV-a.
Povestea de care vă spuneam prezintă întâmplările prin care trece un urs brun, sau după cum îl prezintă autorul „cafeniu”, după ce ajunge la Polul Nord în circumstanțe neprecizate.
Ajuns acolo, acesta admiră locul, însă în scurt timp un grup de foci încep să râdă și să îl batjocorească, zicând că e murdar. Ursul privi în jur, însă fu mirat fiindcă nu vedea niciun urs murdar. El aflase de la foci că acestea râdeau de el și că nu îl credeau că s-a spălat chiar în acea dimineață, așa că își văzu de drum supărat.
Nu peste mult timp întâlni un grup de urși polari cărora li se adresă cu „fraților”, dar ei, cu dispreț i-au spus că „urșii cumsecade sunt albi” și plecară îngâmfați. Ursul nostru cafeniu se așeză pe un sloi și începu să plângă până cînd un pinguin se apropie de el și îl întrebă de ce plânge. El i-a povestit cele întâmplate, iar pinguinului îi veni o idee și îi aduse ursului o bucată de săpun, îndemnându-l să se săpunească. Ursul jignit, fiindcă se spălase deja în dimineața zilei respective, acceptă în cele din urmă sfatul. În curând, toată blana îi era acoperită cu clăbuci albi.
Pinguinul îl luă pe urs de mână și îl duse în mijlocul urșilor polari, care de această dată îi lăudau blănița albă și strălucitoare. Ursul nu înțelegea mare lucru, însă era fericit, așa că îi mulțumi pinguinului și plecă la joacă.
Din păcate, un „munte de gheață” se apropia de sloiul pe care se juca alături de ceilalți urși, așa că au sărit cu toții în apă. Când se pregătea și ursulețul cafeniu să sară, acesta auzi glasul unei ursoaice care era speriată pentru puiul ei rămas pe sloi. Dintre toți urșii, numai ursul cafeniu începu să caute puiul, pe care l-a și găsit, însă muntele de gheață lovi sloiul, așa că a căzut în apă cu puiul în brațe.
Cu greu și rănit, ieși din apă. Puiul era teafăr, însă ursoaica, alături de ceilalți urși, încremeniră. Ursul era din nou cafeniu. Totuși, lăsând la o parte prejudecățile, urșii au realizat că el a fost singurul care a avut curajul să salveze puiul și au ajuns la concluzia că „Nu blana îl face pe urs”. Ursul cafeniu a primit mulțumiri din partea tuturor, iar din acea zi a putut să fie el însuși.
După o vreme de stat la Pol, s-a întors acasă și mai cântă și în ziua de azi astfel:
„Crezi că-mi pasă că te știu
Negru, alb sau cafeniu?
Inima să-ți fie dreaptă.
Eu te judec după faptă!”
În concluzie, prin această poveste putem aborda problematica diferențelor dintre oameni, a unicității, a trăsăturilor de caracter și nu doar a celor fizice, a comportamentelor prosociale în paralel cu cele antisociale, dar și multe alte aspecte.
Așadar, consider că această poveste poate constitui un punct de plecare valoros în lecția de educație civică. De asemenea, această poveste este adecvată și la gradiniță, fapt ce ne ajută pe noi educatorii să clădim încă de timpuriu bazele educației moral-civice.