5 filme pentru educația civică

Adriana Bădăcian Potra (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)

În cele ce urmează, doresc să vă prezint scurte recenzii ale unor filme potrivite pentru educație civică. Sunt 5 filme captivante, emoționante care prezintă unele aspecte din viață ce ne pot interesa la educație civică precum toleranță, curaj , prietenie, sacrificiu, natură , familie etc.

Câteva argumente pentru care recomand aceste filme

  • pot fi utile pentru dascăli la orele de educație civică și nu numai
  • pot fi utile pentru părinţi pe care îi asigur că pot să-şi lase fără nicio rezervă copiii să vizioneze singuri astfel de filme, deşi sfatul meu este să le vedeţi împreună şi să le discutaţi după încheierea lor
  • îi ajută pe copii să fie nişte copii normali care să-şi trăiască frumos copilăria
  • îi învaţă pe copii să se transforme în adolescenţi frumoşi, iar apoi în adulţi responsabili
  • îi ajută pe copii să se înţeleagă pe sine şi să înţeleagă viaţa şi societatea în care trăiesc
  • îi ajută pe copii să devină sensibili, să plângă când văd durerea, disperarea şi nenorocirile semenilor şi să se bucure cu aceia care sunt fericiţi şi îşi împlinesc visele
  • prin contrast cu unii eroi din aceste filme, să conştientizeze şi să aprecieze cum se cuvine dragostea şi atenţia de care se bucură, să aprecieze şi să fie recunoscători pentru familia, locuinţa şi bunurile materiale pe care le au sau pentru vremurile de pace şi linişte socială pe care le trăiesc.

Cum îi ajutăm noi pe copii să înţeleagă şi să aprecieze aceste filme:

  • la fel ca în cazul cărţilor, muzicii, teatrului, copiii au nevoie să fie iniţiaţi să vadă, să recunoască şi să aprecieze operele de calitate în general; această iniţiere trebuie făcută cu tact, răbdare şi perseverenţă, fiind la baza înţelegerii filmelor
  • mai întâi trebuie să vedem noi înşine filmele şi să ne documentăm în privinţa lor
  • să le facem o scurtă prezentare şi să le explicăm la ce să se aştepte
  • să le atragem atenţia în timpul vizionării asupra unor scene sau dialoguri importante sau să le explicăm o scenă importantă din film (chiar oprind filmul dacă e cazul)
  • să subliniem lucrurile frumoase şi emoţionante pe care le arată filmul

Ce trebuie să discutăm după vizionarea filmului:

  • ce au observat copiii urmărind filmul respectiv :
    • personajele şi imaginile sau scenele care le-au plăcut şi care i-au impresionat
    • despre personajele pozitive şi cele negative
  • despre lucrurile memorabile din film
  • despre scenele emoţionante din film pentru ca micii spectatori să-şi recapete sensibilitatea faţă de lucrurile frumoase şi emoţionante şi să empatizeze cu eroii filmului, iar mai apoi cu oamenii din jurul lor
  • despre situaţiile prezentate în film din care putem să învăţăm ceva util pentru viaţa noastră
  • semnalarea cărţii după care s-a făcut filmul
  • semnalarea altor filme sau cărţi cu subiect asemănător

1. Fly Away Home

Titlul în limba română: Zboară departe, acasă

Regia: Carrol Ballard – Canada, 1996

Scurt rezumat:

  • Povestea adevărată a unei fetiţe de 13 ani care îşi pierde mama într-un accident de maşină şi încearcă să treacă peste acest moment dificil alături de tatăl ei, un inventator trăznit
  •  Pentru a o face să uite de întâmplarea tragică prin care a fost nevoită să treacă, Tom Alden, tatăl micuței, o ia pe aceasta cu el in Canada, fără să-și dea seama că, prin aceasta decizie, i-a îngreunat și mai mult viața fiicei sale. Amy se acomodează greu cu comportamentul excentric al lui Tom, pe care, de altfel, abia îl cunoaște. Insa într-o zi, Amy descoperă într-un cuib niste ouă de gâscă abandonate, pe care le ia acasă și le îngrijeste cu devotament. Spre marea ei surprindere, peste cateva zile, din ouă ies puii si astfel Amy devine pe loc Mama Gasca, o persoană cu responsabilități mari si… neobisnuite. Toată familia Alden si prietenii lor se pun în miscare pentru a ajuta puii orfani să-și găsească drumul spre casa, într-o impresionantă demonstrație a capacității spiritului uman de a atinge imposibilul
  • Un film despre curaj, familie, iubirea părintească
  • Filmul îi va face pe copii să devină mai altruişţi şi să respecte natura şi viaţa

2. Turtles Can Fly (Lakposhtha parvaz mikonand)

Titlul în limba română: Ţestoasele pot să zboare

Regia: Bahman Ghobadi – Irak, 2004              

Scurt rezumat:

  • Povestea unui grup de copii kurzi din timpul primului război din Irak care sunt nevoiţi să adune mine neexplodate de pe câmpurile ţăranilor pentru a-şi câştiga existenţa
  • Satellite, un băiat îndrăzneţ şi ambiţios în vârstă de 13 ani, este singura persoană care are cunoştinţe tehnice şi se pricepe să instaleze o antenă de satelit pentru că localnicii să recepteze posturi TV străine. Copilul are o personalitate puternică şi este liderul unui grup de orfani care îşi riscă vieţile dezamorsând mine şi comercializându-le ulterior pe piaţa neagră. Existenţa lui Satellite se schimbă atunci când în sat sosesc trei refugiaţi din vecinătate: un băiat fără braţe pe nume Hengov, sora lui Agrin şi fiul orb în vârstă de 3 ani al acesteia botezat Riga. Satelitte se îndrăgosteşte de Agrin, însă fata pare hăituită de evenimente atât de dureroase din trecut încât nu se poate consola şi manifesta tendinţe sinucigaşe. Hengov este înzestrat cu darul profeţiei, dar viziunile cumplite pe care le are cu privire la viitor îl înspăimântă…
  • Un film despre prietenie, sacrificiu şi curaj
  • Filmul îi va face pe copii să aprecieze lucrurile pe care le au, familia şi copilăria fericită de care se pot bucura într-o ţară ferită de grozăviile războiului

3. The Point

Titlul în limba română: Oblio

Regia: Fred Wolf – SUA, 1967

Scurt rezumat:

  • Filmul este povestea animată a unui tărâm imaginar unde toata lumea are capul ascutit, cu exceptia unui băiețel pe nume Oblio, care în ciuda formei rotunde a capului, are foarte mulți prieteni. Impotriva lui este însă un conte malefic. Exilat împreună cu credinciosul sau câine, Arrow, Oblio porneste într-o aventură fantastică de-a lungul careia realizează că a avea capul ascuțit nu este cea mai mare calitate a unei persoane.
  • Un film care îi ajută pe copii să înţeleagă ce înseamnă diversitatea şi în acelaşi timp să devină toleranţi şi prietenoşi

4. A Christmas Carol

Titlul în limba română: Poveste de Crăciun

Regia: Clive Donner – Marea Britanie, 1984

Scurt rezumat:

  • Filmul spune povestea unui bătrân bogat, dar zgârcit şi rău la suflet şi care este schimbat în mod miraculos de spiritul Crăciunului
  • Îi ajută pe copii să fie generoşi, buni la suflet, atenţi cu cei din familia lor şi cu cei din jurul lor

5. Pay It Forward

Titlul în limba română: Dă mai departe

Regia: Mimi Leder – SUA, 2000

Scurt rezumat:

  • Filmul spune povestea unui profesor care le dă elevilor săi o compunere despre cum să creeze o lume mai bună
  • Îi ajută pe copii să fie altruişti, să se gândească la nevoile semenilor lor
  • Îi determină pe copii să reflecteze asupra societăţii în care trăiesc şi să se gândească cum pot ei să schimbe în bine această societate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *