Marcela Simina Antonescu (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Am ales să vă prezint ales recenzia unei cărți despre care cred că este interesantă pentru educația civică şi de folos nouă, viitoarelor educatoare/învățătoare, dar şi colegilor profesori.
Titlul cărții este ”Disprețuitori şi batjocoritori” apărută la Editura ACSI Europa în anul 2012. Este structurată pe şapte capitole, la final existând şi un appendix unde găsim indicii pentru identificarea batjocoritorilor şi disprețuitorilor – o listă de comportamente verbale şi nonverbale specifice pentru a contura tiparul elevilor care deranjează orele de curs.
Autorul, Rick Horne, este profesor la şcoala de consiliere în cadrul programului de masterat în educație, în domeniul Curriculum şi Instruire la Universitatea Columbia Internațional. Inspirându-se din experiența sa de mai bine de 30 de ani în domeniul educației, autorul articulează cu foarte multă pricepere influența puternică şi distrugătoare pe care o au aceşti elevi disprețuitori și batjocoritori dacă sunt lăsați necontrolați. Cartea se adresează atât învățătorilor/profesorilor care predau în şcolile confesionale, cât şi celor predau în școlile laice. Din păcate, elevi disprețuitori şi batjocoritori întâlnim în toate unitățile școlare, la toate grupele de vârstă. Lucrarea aduce în discuție impactul şi influența acestor elevi, care la început fac tot felul de comentarii şi şuşotesc, apoi devin mai zgomotoși, influențându-i şi pe colegii din jur, iar dacă această influență negativă este lăsată să scape de sub control, poate ajunge să afecteze întreaga clasă.
Autorul scrie despre unele cercetări legate de comunicare, care au arătat faptul că 7% din comunicarea noastră se realizează prin cuvintele pe care le folosim, 38% prin tonul vocii şi 55% prin limbajul trupului sau comunicare nonverbală. Elevii care deranjează orele sunt adesea maeştri ai acestei ultime forme de comunicare, știind cum să comunice din belșug dispreț și lipsă de respect față de învățători/profesori. Trăim într-o lume în care este la modă să îi blamăm pe alții pentru atitudinile şi comportamentele noastre. Această redirecționare a blamei apare şi în cazut elevilor disprețuitori: ”El mă enervează!, Ea mă supără, Această clasă e naşpa etc”. Această atitudine a elevilor este de cele mai multe ori alimentată şi de mediul familial. Constatăm cu tristețe că, destul de des, un elev indisciplinat imită atitudinea părinților săi. Se întâmplă aşa după cum spune şi un vechi proverb „mărul nu cade departe de pom”. Este important ca învățătorul să identifice acele comportamente care transmit un dispreț sarcastic şi zeflemitor ca să poată lua măsurile necesare. Iată câteva exemple de astfel de comportamente extrase dintr-un tipar al comunicării nonverbale: evitarea contactului vizual atunci când i se vorbește, încăpățânare, ochii dați peste cap, privire mânioasă, zgomote perturbatoare, enervante etc.
Autorul cărții ne propune un plan pentru a administra o disciplinare oportună, cu dragoste, smerenie şi fermitate.
În primul rând atunci când devenim preocupați de atitudinea elevului la clasă, trebuie să discutăm cu acesta personal, într-un cadru privat, folosind un ton plin de bunăvoință şi îngăduință. La această întâlnire trebuie să ne exprimăm preocuparea cu privire la ceea ce simțim că reprezintă atitudinea elevului şi efectul pe care această atitudine o are asupra celorlalți. După ce i-am spus elevului ceea ce face greşit, trebuie să-i facem şi o descriere a alternativei comportamentului pe care ne-am dori să-l vedem la el.
În al doilea rând, dacă aceste comportamente nu se schimbă după două sau trei zile, trebuie să discutăm din nou cu elevul, într-un cadru privat. Îi amintim elevului de conversația pe care am avut-o cu el, recapitulându-i comportamentele persistente pe care le-am văzut, şi spunându-i totodată că dacă nu vom constata o schimbare, lucrurile pot deveni neplăcute pentru el. Va trebui să întrebăm şi alți profesori de la clasă (prof de sport, engleză, religie) dacă au observat şi ei această problemă a elevului.
În al treilea rând, în cazul în care comportamentul nu se schimbă, trebuie să ii telefonăm mamei sau tatălui elevului şi să discutăm cu aceştia despre comportamentul elevului. Apoi trebuie informat şi directorul cu privire la ceea ce se întâmplă şi la paşi pe care i-am făcut în abordarea problemei.
În al patrulea rând, în situația în care comportamentul persistă sau încetează pentru o perioadă foarte scurtă apoi reapare, trebuie să discutăm cu elevul încă o dată şi să ii cerem şi directorului să participe la întâlnirea noastră pentru a întări şi el faptul că elevul trebuie să se schimbe!
În al cincilea rând, dacă comportamentul nu se schimbă în următoarele câteva zile, directorul ar trebui să convoace o întâlnire cu părinții, elevul, dar şi învățătorul sau profesorii care sunt preocupați de schimbarea necesară. La această întâlnire, directorul recapitulează problemele, iar dacă comportamentul acestuia nu se schimbă se va lua o măsură disciplinară, care poate fi chiar mutarea la o altă unitate de învățământ sau exmatricularea.
Toți aceşti paşi trebuie să-i facem, aşa cum am mai spus, cu dragoste dar şi cu fermitate. Trebuie să vedem de ce au aceşti elevi astfel de comportamente, care este cauza, ”izvorul” acestor manifestări perturbatoare şi să încercăm să remediem situația. Meseria de dascăl este frumoasă, nobilă dar şi plină de provocări. Este important ca atunci când în sala de clasă vom avea elevi, care vor încerca cu tot dinadinsul să ne deranjeze ora, să ştim cum să reacționăm, să ne păstrăm calcul şi să luăm cele mai bune şi corecte măsuri şi decizii.