Erna Antal (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
Romanul este unul fascinant care surprinde introspecția unui baiețel asupra copilăriei sale, copilărie care a fost marcată de conflicte și suferință. Cartea este una foarte valoroasă și cuprinde învățăminte ce ating cote maxime. Mie personal mi-a oferit perspective diferite asupra unui aspect din viața de zi cu zi, și anume modul în care se deschid cei din jur față de noi în funcție de cum ne comportăm cu ei. Fiecare dintre noi are o părere, are ceva de spus, însă atunci când ți se pune un nod în gât și cuvintele parcă nu mai vor să-ți iasă din gură, realizezi că poate nu ești pregătit să te destăinui oricui. Această carte oferă posibilitatea ridicării unor subiecte de discuție cu caracter moral, carte prin care elevii pot să-și formeze valori morale pozitive pentru o integrare mai bună în societate conform idealului educațional.
Povestea îl are în centrul atenției pe Shabab, un băiețel iranian în vârstă de 4 ani care încă n-a rostit niciun cuvânt. Familia lui este îngrijorată din cauza acestui lucru, mai ales tatăl lui, Naser, care îl consideră pe băiețel rușinea familiei.
Micuțul Shabab poate să vorbească, însă faptul că cei din jur îl descurajează, faptul că îl consideră prost și că nu-i arată afecțiune îl oprește pe acesta din vorbit. Mama lui, Maryam, este singura care nu crede că are probleme, totuși nici ea nu îi arată afecțiunea din plin. În loc să îi arate iubirea, să-l îmbrățișeze și să-l motiveze să se deschidă celor din jur, ea îl urmărește să nu care cumva să facă ceva rău. Cel mai trist lucru este suferința din inima lui Shahab căci relația acestuia cu tatăl său este construită pe ură. Tatăl lui este atât de rușinat de el încât dă impresia că nici măcar nu e tatăl lui, micuțul considerându-l „tatăl lui Arash”, adică al fratelui mai mare care era favoritul familiei.
Întreaga familie e creionată în alb-negru, căci toți membrii ei sunt lipsiți de viață și nu înțeleg ce înseamnă o familie adevărată, o familie unită. De aceea, Shabab este cel care suferă cel mai mult. Fiind considerat înapoiat și marginalizat de către toți membrii familiei, băiatul își creează o lume proprie unde își petrece timpul cu Asi și Babi, pietenii lui imaginari.
Autoarea excelează în a ne transpune în universul din mintea acestui copil și ne prezintă detaliat modul în care înțelege lumea din jur. Astfel putem deduce că el este inteligent, își iubește mult mama față de care se simte trădat și ce resentimente prezintă față de tatăl său. Privind din perspectiva lui, observăm cât de imaturi pot să fie părinții lui și cum nu-și pot da seama care e adevărata cauză a lucrurilor. Privim astfel prin ochii unui copilaș, însă gândim cu mintea unui băiat matur.
Cartea scoate în evidență trei lucruri fundamentale: familia, iubirea și comunicarea, iar în această poveste lipsa de comunicare este cea care cred că a dus totul pe un drum greșit, un drum pe care la început doar Shabab suferă, dar pe care ulterior ajung să sufere toate personajele.
Cât de interesantă și surprinzătoare poate fi viața, nu-i așa? Ce impact puternic poate avea raportarea cuiva față de noi? Ei bine, acest aspect se desprinde din acest roman. Toate rudele băiețelului așteptau de la acesta să vorbească și în fiecare moment el se simțea presat, drept pentru care, se închidea și mai mult în el. Însă, când o anumită persoană îl înțelege, îi arată afecțiune, îi respectă tăcerea și nu are nicio așteptare de la el, îi conferă încredere și îl face să realizeze că e o persoană față de care merită să-și deschisă sufletul…Dar oare cine?…Vă las să descoperiți voi…
Va vorbi Shahab vreodată și, dacă da, în ce împrejurări? Asta este întrebarea care te face să citești rapid cartea. Mai multe n-o să divulg pentru că este o carte delicioasă ale cărei secrete nu trebuie expuse. Nu sunteți curioși să aflați dacă tatăl celuilalt copil va deveni vreodată și tatăl lui Shahab?