Mia Firezar (studentă anul III, Pedagogia învățământului primar și preșcolar)
În ultimul timp, tot mai multe persoane sunt interesate de drumeții montane şi asta se observă din numărul mare de oameni pe care îl întâlneşti în natură, față de acum câțiva ani când acest obicei, era mai des întâlnit în rândul grupurilor mai mici de pasionați. Un alt motiv pentru care numărul acestora a crescut este legat de pandemie şi de restricții în privința multor locuri, cum ar fi: mall-uri, restaurante, săli de evenimente etc. Aici intervine însă îngrijorarea, şi anume: în timp ce acele persoane pasionate sunt crescute, educate să respecte şi să iubească natura, transmițând aceste valori către cei din anturajul lor, „nou veniții” nu sunt atât de…atenți. Astfel că întâlneşti în natură, pe cărări, grupuri de oameni gălăgioşi, cu pet-urile de bere la subsuori sau cu telefoanele lipite de palmă, în căutare de semnal, ocupați să-şi acceseze rețelele de socializare pentru a încărca pozele de la „şedințele foto”.
Sunt interesată să cunosc ce presupune lipsa aceasta de cunoaştere a felului în care omul se raportează la natură în interacțiunea lui cu aceasta, în special în privința drumețiilor montane. Cum ajung oamenii să viziteze unele atracții turistice, urcând cu maşina până lângă obiectivul turistic, de ce întâlnim persoane cu toc pe munte, cât de reală este problematica turismului responsabil sau ce se poate face ca generațiile care vin ca acestea să prindă drag de natură şi să respecte/păstreze sălbăticiunea acesteia?
În sensul acesta, m-am gândit să intervievez un „om al muntelui”, Oros Bogdan, salvator montan voluntar, Bihor
- ocupație: ghid montan şi ghid turistic (nr. atestat 5407);
- hobby: mountain bike, speologie, canyoning, ski, alpinism, supraviețuire, înot
- membru al Clubului de Speologie Cristal Oradea
- salvator montan atestat la Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo BH
- paramedic
- tehnician Salvaspeo în cadrul Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor
- De ce în România, încă întâlnim pe munte persoane în şlapi, tocuri sau cu boxele portabile după ei?
La noi în țară, educația montană lipseşte cu desăvârşire pentru marea majoritate a oamenilor. Din păcate, ieşitul la munte este asociat cu muzica dată la maxim, consumul de băuturi alcoolice şi mâncarea în exces, care de multe ori reprezintă şi scopul principal al acestor ieşiri în natură. Echipamentul neadecvat este rezultatul necunoaşterii şi indiferenței, plus că un echipament montan presupune investiții financiare suplimentare pe care mulți nu sunt dispuşi să le facă. În consecință, întâlnim oameni pe munte în şlapi sau tocuri pentru care o ieşire în natură nu diferă cu nimic de o plimbare în mall sau în parc.
- Care este echipamentul de bază care este necesar/indicat să îl aibă o persoană pe munte?
Echipamentul de bază diferă în funcție de anotimp (vară/iarnă) dar există şi elemente comune care se regăsesc în ambele situații. Astfel, în ambele cazuri avem obligatoriu bocancii de drumeție, îmbrăcăminte tehnică indicat a fi folosită în straturi, frontală (sursa de lumină), baterii de rezervă, telefon mobil, aplicație de navigație cu GPS şi hărțile adecvate zonei pe care o vizităm, o hartă pe suport de hârtie, recipient pentru apă, mâncare, trusă de prim ajutor, fluier. La aceasta listă se mai pot adăuga elemente specifice anotimpului şi a tipului de activitate.
- Ce semnifică vorba: „Muntele se mănâncă cu lingurița, nu cu polonicul?”
Mersul la munte este mai mult decât o simplă drumeție, este o experiență care trebuie savurată cu toate încercările ei. Pe munte ai ocazia să te reîntâlneşti cu tine însuți, să te redescoperi şi să percepi o altfel de realitate, dar toate acestea necesită timp şi răbdare. Pe munte, timpul se opreşte şi te îndeamnă să te opreşti şi tu, ca să simți tot ceea ce te înconjoară.
- Ai ghidat, în activitatea ta, grupuri de copii? Care este atitudinea lor față de natură?
Da, am ghidat copii, iar atitudinea lor față de natură era, de fapt, atitudinea părinților acestora față de natură. Copiii sunt oglinda părinților, iar acest lucru mi s-a confirmat în 99% din cazuri. Copiii iubesc muntele/natura, este în firea lor şi este o plăcere să îi priveşti cum explorează şi descoperă ei pădurea, peşterile, fauna, flora. Pentru ei totul este WOW şi totul este prețios.
- În grădinițe/şcoli se vorbeşte puțin despre respectul față de mediul înconjurător. Consideri importantă introducerea în programa şcolară a unor cursuri despre natură/munte? Pe ce anume ar trebui să se focuseze acestea?
Programul educațional are mari lacune în ceea ce priveşte protecția mediului înconjurător, iar introducerea în programa şcolară a unor cursuri despre protecția naturii ar fi un pas important, chiar obligatoriu. Un mic pas s-a făcut în această privință, cu introducerea în activitatea şcolară a „săptămânii altfel” care a dat şansa copiilor/elevilor să afle informații interesante despre natura şi protecția acesteia, de la ONG-urile de profil. Si noi organizam astfel de activități pentru copii, prin serviciul Salvamont Salvaspeo Bihor şi prin clubul de speologie Cristal. În principiu, cursurile despre natură ar trebui să se focuseze pe descoperirea mediului înconjurător, respectul față de natură şi protejarea acesteia.
- Cine ar trebui să propună aceste cursuri în curriculara şcolară? Dar persoana potrivită să țină astfel de cursuri, cine ar fi?
Curricula şcolară poate fi schimbată doar prin presiuni din partea ONG-urilor/Asociațiilor şi din partea părinților. Dar degeaba se introduce un curs despre natură daca stilul de predare nu se schimbă. Aceste cursuri ar trebui să fie 90% aplicate în natură şi nu predate de la catedră. Dacă ar exista sprijin din partea statului pentru diferite ONG-uri, eu cred ca aceste cursuri ar putea fi predate de oameni dedicați din cadrul acestor asociații, cu mult mai bune rezultate decât în cazul educației clasice.
- Se tot vorbeşte în ultima vreme despre „turismul responsabil”. Există programe, în țara noastră, gândite pentru copii care să promoveze turismul responsabil? Cum vezi tu un astfel de program?
Turismul responsabil este un concept care sună foarte bine pe hârtie, dar este foarte greu de implementat în realitate. Deocamdată, eu nu ştiu niciun program guvernamental dedicat special copiilor în ceea ce priveşte turismul responsabil. ONG-urile, prin intermediul unor granturi sau fonduri europene, au mai oferit programe de conştientizare a protecției mediului în rândul copiilor, dar din păcate sunt prea puține.
Din punctul meu de vedere, un astfel de program ar putea fi redeschiderea şi reorganizarea taberelor şcolare naționale. În ultimii ani, statul a tratat cu indiferență acest aspect, iar acum firmele private au preluat această inițiativă doar că, din păcate, nu toți copiii îşi permit aceste tabere private.
- Ce face diferența între România şi alte țări (cele sudice, de exemplu) în ceea ce priveşte atitudinea responsabilă în natură?
În general, țările occidentale au înțeles şi au prioritizat educația pentru protecția mediului înconjurător. Şi Romania înțelege importanța acestui tip de educație doar că noi nu facem paşi esențiali în această direcție. Ştiu că în Franța, de exemplu, copiii sunt îndemnați să facă sporturi în natură (speologie, escaladă, ski, echitație, drumeții etc.) prin curricula şcolară, iar acest lucru are un impact major în reintegrarea copiilor în medii naturale. Din păcate, la noi trendul este integrarea copiilor în mediile urbane (mall-uri, parcuri, parcuri de distracții), iar acest lucru cred că va avea urmări nefaste pentru generațiile viitoare.