Cartea scrisă și ilustrată de Shel Silverstein a apărută în 1964 și a stârnit mai multe controverse. La începuturi, câțiva editori au refuzat să o publice, considerând-o prea tristă pentru copii și prea simplă pentru adulți. Dar după apariție a devenit celebră, a fost tradusă în numeroase limbi, s-a vândut în peste 8,5 milioane de exemplare, a intrat în topurile cărților pentru cei mici.
Este scrisă într-un ritm liniștitor, în puține cuvinte, cu ilustrații simple și sugestive. În poveste este vorba despre prietenia dintre un copac și un băiețel. Copacul se sacrifică treptat pentru prietenul lui: îi dă frunzele pentru coronițe, îi dă merele să le mănânce, îl lasă să se cațăre sau să se legene pe trunchiul lui când e copil. Iar mai apoi când crește și are nevoie de bani îi dă merele pentru a le vinde, îi dă crengile pentru a-și face casă, trunchiul pentru a-și face o barcă și în cele din urmă mai rămâne doar un ciot pe care să se așeze la bătrânețe să se odihnească. Copacul îi dăruiește toate aceste lucruri fără ca băiatul să i le ceară, ba este chiar fericit să îl ajute.
Am ales această poveste, deoarece mi se pare potrivită pentru a fi implementată la clasa a IV-a la materia Educație civică, Unitatea 2 – Raporturile noastre cu ceilalți oameni. Valori morale (I). După primele două lecții “Bine – Rău” și “Altruism – Egoism” aș studia cu elevii această frumoasă poveste pentru a înțelege mai bine termenii: bine, rău, altruism și egoism.
Povestea poate fi interpretată din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, putem spune că este vorba despre o relație de co-dependență, în care unul dintre parteneri dă totul, iar celălalt nimic, fiind vorba într-o oarecare măsură despre oameni egoiști, cărora le pasă doar de propria persoană ( băiețelul), dar totodată și despre oameni care nu pot spune “Nu” atunci când trebuie, oferind mereu totul pentru ca celălalt să fie fericit.
În al doilea rând, putem interpreta povestea ca fiind una despre prietenie, altruism și bunătate grație copacului care s-a dăruit pe sine în relația de pe care o avea cu băiatul și nu s-a simțit folosit, ci dimpotrivă, era fericit.
Un exercițiu practic ar fi să facem un joc de roluri, copiii putând astfel să se pună în pielea personajelor și să descrie sentimentele trăite în astfel de situații, pe urmă să spună fiecare cum ar fi procedat dacă ar fi fost în locul copacului, dacă l-ar fi sau nu ajutat mereu pe prietenul lor sau dacă în viața reală au avut parte de situații asemănătoare, dând exemplu.
Am ales sa fac recenzia cartii “Minunea”, autor R.J.Palacio, care, cred ca poate schimba perceptia copiilor asupra oamenilor care ii inconjoara, si in special asupra celor cu probleme. Cartea cred ca este potrivita copiilor cu varsta de peste 8-9 ani, si poate fi dezbatuta cu succes in orele de educatie civica. Cartea “ Minunea “ este o lecție în sine, iar discuțiile ce se pot purta ulterior, pot fi la fel de valoroase .Printre temele pe care le putem aborda sunt:
Empatie, bunătate
Prietenie, sinceritate
Bullying.
Familia.
August Pullman este un baiat de zece ani care are pasiunile unui copil normal, dar s-a nascut cu o teribila diformitate faciala. Pentru a-l proteja de privirie si rautatile oamenilor, parintii l-au educat acasa, dar la varsta de 10 ani, ei hotarasc ca a venit vremea ca Auggie sa mearga la scoala.
Acolo, viata lui nu a fost tocmai usoara. El este tinta bullying- ului, este nevoit sa faca fata elevilor care il marginalizeaza, rad de el, il aseamana cu Darth Sidious din ,,Razboiul Stelelor”. El reuseste totusi sa isi faca si cativa prieteni si trece prin diferite peripetii.
Ideea principala a romanului este de acceptare a tuturor oamenilor, indiferent de ce probleme au, de indrumare spre idea ca toti copiii au aceleasi drepturi, toti trebuie integrati si trebuie sa ne comportam normal, fara sa ii marginalizam.
Ceea ce este interesant este faptul ca aceasta carte este scrisa din mai multe perspective: perspectiva lui Auggie, perspectiva surorii lui , Olivia ,care il iubeste enorm, perspectiva iubitului surorii lui care nu a avut niciodata legatura cu el, plus a mai multor colegi.
Cartea “Minunea” este despre un fenomen foarte grav din cauza caruia Romania se afla pe primele locuri in Europa, si anume bullyingul. Bullyingul sau hartuirea este unul dintre cele mai grele lucruri care I se pot intampla unui copil, sau adolescent. In aceasta carte, acestui fenomen I se da o infatisare inedita, deoarece copilul care face obiectul bullyingului s-a nascut cu anumite malformatii si toate intamplarile prin care trece nu fac decat sa il intareasca.
“Minunea” este cartea de debut a autoarei. Ideea i-a venit dupa o iesire la inghetata cu copiii ei. Autoarea povesteste cum in timp ce asteptau la coada, copilul ei a vazut un copil cu grave diformitati faciale si s-a speriat, incepand sa planga. In acel moment ea nu a stiut cum sa reactioneze si au plecat acasa. Mai tarziu si-a data seama cat de gresit a gestionat situatia si cat de greu poate sa ii fie acelui copil sa traisaca intr-o lume in care cei din jur nu stiu cum sa reactioneze cand il vad.
Aceasta carte isi doreste sa ne invete sa fim mai buni cu ceilalti, sa ne arate ca si un copil cu “nevoi speciale” poate fi foarte inteligent, special, comic dar şi prietenos. Este o poveste emotionanta despre curaj si bunatate, despre acceptare si integrare.
Materialul pentru Revista de Educație Civică, este o îmbinare dintre prezentarea unui loc unde se poate face o excursie în Școala Altfel, și nu numai, – Poiana de Narcise de la Goroniște, din localitatea Gurbediu, județul Bihor, și recenzia seriei de cărți ȚUP, de Alex Donovici. Doresc să încep cu niște versuri:
Cărțile de răsfoiesc…
Pe un covor magic plutesc,
Aripi lungi de vis îmi cresc,
Sfaturi bune eu primesc!
Învățăm și aplicăm,
Planeta s-o protejăm.
Prin natură ne plimbăm,
Ne jucăm și explorăm.
Pădure ești minunată,
Existență oferi de-ndată.
De sub frunză crește viață,
Soarele iar te răsfață.
Florile iar înfloresc,
Animale se zăresc.
Oamenii când le privesc
Povești multe zugrăvesc.
Trăind aceste vremuri tulburi, pandemia de Covid, războiul care e foarte aproape de noi, panica creată în legătură cu lipsa gazelor, alimentelor, etc., ajung la concluzia că toate acestea nu fac altceva decât să ne „stoarcă” și ultima sursă de energie pozitivă pe care o avem în noi, fiecare… Astfel spus avem nevoie de energie pozitivă, de aer curat, de o carte bună, pentru a putea gândii cât mai rațional, și a ne încărca bateriile, și vă recomand cu drag o vizită la Poiana de Narcise de la Goroniște, din localitatea Gurbediu, comuna Tinca, județul Bihor, deoarece cred că puțină lume a auzit de ea și este o experiență minunată. Se află în pădurea din localitatea Gurbediu, iar în zonă e o tradiție ca de 1 mai să se meargă la narcise, în această perioadă fiind înflorite. Pe lângă acestea, o să aveți parte de relaxare, aer curat, voie bună, plimbare în pădure, unde mai se pot observa și animale, gen – căprioare, cerbi, lopătari, iepuri, vulpi, porci mistreți, puteți culege ciuperci, flori. Puteți pregăti un grătar, fiind locuri special amenajate. Conform Wikipedia „Poiana cu narcise de la Goroniște este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip botanic), situată în partea de vest a județului Bihor, în zona de contact a Dealurilor Vestice cu Câmpia Miersig (subdiviziune geomorfologică a Câmpiei Crișurilor ce aparține Câmpiei de Vest), pe teritoriul administrativ al comunei Tinca, satul Gurbediu. Rezervația naturală a fost declarată ari e protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate) și se întinde pe o suprafață de un hectar. Aceasta a fost desemnată ca rezervație naturală în scopul conservării și protejării unei specii de Narcissus augustifolius (narcisă) care vegetează la cea mai mică altitudine din țară (100 m) și se regăsește fie în comunități compacte, fie în asociație cu arborete de foioase. Poiana cu narcise de la Goroniște este inclusă în situl de importanță comunitară – Pădurea Goroniște .”
Ce pot învăța copiii din această experiență? Păi, foarte multe, printre care:
Că țara noastră are atâtea locuri frumoase, numite rezervații, arii protejate de lege, care are ca scop păstrarea naturii sălbatice; adică putem să ne bucurăm de frumusețea acestor flori, vizual doar, pentru a-i lăsa și pe alții să le găsească în aceeași stare și să se bucure și ei de ele; Să nu rupem, să nu călcăm, să nu distrugem aceste flori protejate;
Să protejăm solul rezervației, mergând pe jos, fără să folosim autovehicule;
Să apreciem spectacolul vizual oferit de natură; oferindu-i bunul nostru simț;
Să respectăm cărările marcate, dacă există;
Să facem foc, să campăm doar în locurile special amenajate;
Să nu lăsăm deșeuri în urma noastră, în pădure;
Să păstrăm liniștea în pădure, ca să nu speriem animalele din ea, bucurându-ne de spectacolul auditiv oferit de acestea; Putem observa diferite insecte, animale sălbatice în habitatul lor;
Putem observa diferite plante cum cresc și se dezvoltă;
Să iubim, să prețuim natura, mai ales cele protejate, deoarece sunt pe cale de dispariție, datorită multor acțiuni excesive ale omului, precum, defrișările, poluarea, vânătoarea, pescuitul, distrugerea plantelor; Să avem grijă ca la plecarea noastră din acele locuri, să nu se simtă că am trecut pe acolo!
Vorbind și în calitate de mamă, a unei fetițe de 5 ani și jumătate, doresc să vă mai recomand cu mult drag și seria cărților ȚUP , de Alex Donovici , nu doar pentru copii, ci și pentru noi, adulții, deoarece parcă am uitat multe învățăminte… Sunt 5 cărți din această serie, și anume :
Cartea întâi: Țup. Imposibil E Doar Un Cuvânt
Cartea a doua: Țup, Salvatoarea Iernii
Cartea a treia: Țup Și Pădurea Încremenită
Cartea a patra: Țup. Nu Ai Nevoie De Aripi Ca Să Poți Zbura
Cartea a cincea: Țup. În Lumea Nouă.
Autor: Alex Donovici
ISBN: 8088
Editura: Curtea Veche
Anul publicării: 2021
Pagini: 568
Categoria: Carti pentru Premii Scolare
Sunt cărți minunate, captivante, cu multe personaje fascinante, cu ilustrații foarte frumoase, care pe noi ne-a fermecat de la prima filă de poveste. Toată acțiunea cărților este centrată în jurul unui pui de ciocârlie născut fără aripi, care a reușit să salveze pădurea și viața tuturor animalelor din ea, de mai multe ori, cu multă ambiție, curaj, speranță și iubire. Citind aceste cărți care tratează diverse probleme din viața de zi cu zi, unde de exemplu un personaj care are o dizabilitate, nu renunță nici măcar atunci când soarta se opune, poate să spună că „Imposibil e doar un cuvânt și atât”, se vorbește despre poluarea aerului și efectele ei, despre iubirea și prietenia animalelor, efectul jocurilor pe telefon / calculator și a mâncării nesănătoase , „tipsuri”, tema bullyingului, etc. toate sunt povești remarcabile, din care avem multe de învățat.
De ce v-am recomandat aceste două lucruri? Deoarece nouă, familiei mele, ne place mult să mergem la pădure (locuiesc părinții mei în zonă), iar de când am descoperit și aceste minunate cărți, fetița noastră, a făcut repede conexiunea cu plimbările noastre prin pădure, sporind imaginația ei, și astfel când mergeam în pădure, observam toate scorburile unde putea să locuiască Țup și prietenii ei, am construit căsuțe pentru păsări, indicatoare ajutătoare pentru animale ca să ajungă în anumite locuri (ne-am lăsat pe mâna imaginației fetiței), am igenizat locuri din pădure (am colectat deșeurile din pădure), am observat diverse plante, flori, narcise, flori bob, toporași, am cules ciuperci, am observat frunzele, plantele în fiecare anotimp, am observat insectele, animalele, am cules frăguțe, mure, ne-am relaxat, ne-am odihnit pe pături, etc. iar toate aceste activități nu au făcut decât să ne apropie și mai mult de natură și animale, să le iubim, să facem lucruri bune pentru starea de bine a Planetei, care este casa noastră, a tuturor.
Pornind de la afirmația lui Nelson Mandela : „Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea”, pot afirma că putem îmbina educația cu implicarea și angajarea în acțiuni care sunt necesare vieții; făcându-i pe copii conștienți de importanța protejării și îngrijirii naturii și că acțiunile lor nu trebuie să îi afecteze pe ceilalți. Toate activitățile de mai sus le putem aplica și la grădiniță / școală, îmbinând învățatul din clasă cu cel practic din natură, mai ales că activitățile practice, drumețiile, observarea în natură vor rămâne în amintirea copiilor și vor fi cele care vor duce la mai buna fixare și consolidare a cunoștințelor și a deprinderilor. Vom putea implica și părinții în aceste activități, ajutând la întărirea relațiilor dintre părinți și copii, părinți și școală; iar copiilor le vom stimula dezvoltarea atenției și concentrării, dezvoltarea socială și emoțională, dezvoltarea cognitivă și a limbajului, iubirea față de ceilalți, de natură și de animale, conștientizarea importanței protejării naturii, mișcarea și jocul în aer liber, prietenia, bunătatea, toleranța, ajutorul față de persoane cu anumite dizabilități, le vom stimula creativitatea, imaginația, le vom oferii lecții de viață și își vor dezvolta spiritual civic, responsabilitatea, munca în grup, cooperarea, etc.
Bibliografie: Wikipedia – enciclopedia liberă. Poiana cu narcise de la Goroniște. Accesat de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Poiana_cu_narcise_de_la_Goroni%C8%99te în data de 03.04.2022.
Am ales să fac recenzia cărții “Oscar și Tanti Roz” datorită faptului că pe mine m-a sensibilizat foarte mult și consider că lectura acestei cărții ar putea ajunge foarte ușor la sufletele copiilor din clasele primare prin povestea emoționantă și realistă totodată, care ne este dezvăluită.
În primul rând această carte atrage atenția prin copertă, pe cât de simplă pe atât de sugestivă. Coperta ne face cunoștință încă din primul moment cu Oscar, care este așezat pe un norișor și scrie.
Romanul lui Schmitt este încărcat de metafore și simboluri, care te copleșesc prin crearea unor emoții complexe și te lasă cu multe semne de întrebare la problemele atât de dezbătute de filosofi de-a lungul timpului, dileme ce îți vor încinge creierul însetat de cunoaștere.
Conținutul cărții constituie o poveste tulburătoare a unui copil pe nume Oscar. “Oscar are zece ani și trăiește într-un spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în față, băiatul, bolnav de leucemie, știe că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucnește inocent, pătimaș și deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră bătrână, neîntrecută în născotit povești moderne, adevărate lecții de viață, în care nici binele, nici răul nu sunt absolute și nimic nu e așa cum pare la prima vedere. Ea îi dă copilului ideea să trăiască fiecare zi ca și cum ar fi zece ani și-l învață să-i scrie epistole lui Dumnezeu ca să se simtă mai puțin singur.” Având-o pe Tanti Roz pe post de ghid, Oscar parcurge printre râsete și lacrimi, itinerarul emoționant al tuturor vârstelor și experiențelor umane îmbogățite de imaginiația lui, care umple spațiile albe și îmbracă realitatea în veșmântul miracolului. Oscar reușește prin intermediul acestor scrisori să-și trăiască adolescența alături de prieteni, să se îndrăgostească la tinerețe, să se căsătorească la maturitate cu prima iubire, să o piardă și în final să regăsească dragostea la apusul unei vieți ca o lumânare care arde la ambele capete.
Cu fiecare pagină parcursă mi-a fost tot mai greu să accept această dureroasă poveste de viață a unui băiețel de doar 10 ani, îmi doream tot mai mult să apară o minune ca el să se vindece și totul să se schimbe, însă din păcate moartea este iminentă. Acest băiețel m-a impresionat prin prisma puterii pe care o are, fiindcă el încearcă să nu se teamă de moarte și, cred eu, îi iese. El este cel mai puternic personaj al cărții, mai puternic decât doctorii și decât părinții săi, decât asistentele și ceilalți copii, pentru că ajunge să fie împăcat cu gândul că va muri. Curajul său este impresionant, iar faptul că se bucură de ultimele zile ale vieții lui, pe de o parte, îmbucurător, iar pe de altă parte, este extrem de trist.
Al doilea personaj important al poveștii este Tanti Roz, care din punctul meu de vedere este un înger căzut pe pământ pentru a-i însenina ultimele zile lui Oscar. Aceasta este prietena și confidenta lui Oscar, care nu se teme de faptul că băiețelul va muri, ci încearcă prin energia ei pozitivă și poveștile fantastice să îl facă pe Oscar să se îndepărteze de ideea morții și să îl apropie de Dumnezeu prin scrisorile alcătuite de el către acesta.
Cred cu tărie că această carte îi poate sensibiliza foarte ușor pe copiii din clasele primare, deoarece personajul principal al cărții este un băiețel de o vârstă apropiată lor și astfel povestea are un impact puternic asupra acestora. Copiii își vor da seama prin lectura acestei cărți cât de importantă este viața lor, cât de mult contează fiecare moment al vieții și că trebuie să ne bucurăm din plin de fiecare zi pe care o trăim alături de familie, prieteni și de cei dragi nouă. Existența și credința în Dumnezeu este un subiect de-o importanță majoră pe care copiii îl vor descoperi în paginile cărții. Copiii vor descoperi și alte aspecte importante datorită personajului principal, și anume, gândirea pozitivă și acceptarea unei situații emoționante cu zâmbetul pe buze. Cu toate că Oscar suferă de leucemie el este împăcat cu această idee și își trăiește ultimele zile în liniște scriind povești fericite.
Mergând în spate, pe linia amintirilor îmi amintesc că eram cam pe la jumătatea ciclului primar de învățământ când am făcut cunoștință cu ritmurile fierbinți de samba și ideea de Brazilia. Anii au trecut, iar timpul liber dedicat antrenamentele de dans l-am transformat în ore petrecute în diferite activități de voluntariat. Din nou anii au trecut și vise precum voluntariat în Africa sau să dansez samba la ea acasă, deveniseră niște idei frumoase pe care se cam așternuse praful. Asta până într-o zi când viața m-a scuturat, iar eu mi-am reamintit cât era de important ceea ce uitasem. Astfel, printre multe alte călătorii prin lume, acum trei ani am ajuns și în Brazilia unde am avut ocazia să petrec două luni absolut magice. Acolo am lucrat la un centru pentru copii cu autism în cadrul unui program de voluntariat…șiiii în timpul liber printre multe altele mi-am îndeplinit și visul cu samba în Brazilia. Ca sa nu mai lungesc povestea, în cadrul activităților desfășurate la centru, am dat și peste cartea „Fetița cu capul pătrat” (traducerea titlului îmi aparține, dat fiind că aceasta există doar în portugheză).
Este o carte actuală pentru educația infantilă, scrisă și publicată în Brazilia, recomandată între vârstele de 2 și 10 ani. Temele abordate sunt: folosirea excesivă a tehologiei în perioada copilăriei, respectul pentru persoanele vârstnice și nu numai, reamintirea jocului cu ajutorul jucăriilor tradiționale, împrietenirea cu alți copii.
Prezentare pe scurt:
Fetița Cecilia se trezește într-o dimineață având capul pătrat. Îngrijorați părinții o duc la cabinetul medical, unde în sala de așteptare, constată că și alți copii au aceeași problemă. Doctorul nu găsește remediu pentru situația apărută, iar adulții cred că este o epidemie. Fetița îngrijorată cere și parerea bunicii, iar aceasta o sfătuiește să înceapă să întreprindă mai multe acțiuni ce conțin elemente rotunde. Astfel, Cecilia începe să se joace cu mingea, să meargă cu bicicleta, să facă baloane de săpun etc., până când într-o zi observă cum capul ei a revenit la forma normală. Acum având parte din nou de un chip rotund, ea îi ajută și pe ceilalți copii care încă au fețele pătrate să revină la forma inițială. Cecilia a conștientizat că folosirea obiectelor tehnologice pătrate (tablet, telefon, televizor) în exces, au dus la “îmbolnavirea” ei.
Această carte există și în format digital, chiar sub formă de videoclip, unde este povestită în portugheză întreaga poveste. Cu toate că aceasta nu are traducere în alte limbi, simpla vizionare a videoclipului cărții este destul de explicită pentru a putea fi prezentată cu imagini și explicații conform acestora.
În opinia mea, aceasta este o carte ce sintetizează perfect (o mică parte dintre) problemele contemporane privind utilizarea responsabilă a tehnologiei, indiferent de vârstă și reușește să încurajeze într-un mod armonios și delicat, soluția ecologică necesară a fi aplicată pentru menținerea unui echilibru în viața de zi cu zi.
,,Procesul limonadei”, editura Arthur, are 182 de pagini. Este a doua ediție din seri ,,Războiul limonadei”, o serie care reușește să explice și să exemplifice, cu ajutorul ficțiunii, termeni economici foarte folositori în viața de zi cu zi.
Jacqueline Davies este născută în 21 mai 1948 (71 de ani), fiind de naţionalitate britanică. A ocupat funcția de judecător. A lucrat în regiunea de nord-est a Regatului Unit. Ea a fost numită în această funcție în 29 iunie 1993. Soțul ei Paul Clark a decedat în 2008. Este autoare a numeroase cărți, pentru care a primit premii. A scris prima carte la cinci ani, când a fost la grădiniță, iar la treizeci de ani a început să scrie cărți pentru copii. Pentru Jacqueline Davies, copiii sunt cititorii ideali, fiindcă ei vorbesc despre ce reacții le-a provocat o carte: „Copiii se lasă atinși de cărțile pe care le citesc – cărțile îi fac să râdă, sau să se uite sub pat înainte de culcare, sau îi pun pe gânduri și-i fac să plângă și să se gândească mult la ce au citit. Copiii chiar intră în poveste, și astfel de cititori vreau pentru cărțile mele”.
Autoarea transpune sistemul juridic în care activează în termeni accesibili copiilor familiarizându-i cu aceștia. Mai întai le oferă definiția din dicționarul explicativ (fraudă, răzbunare, martor ocular, mărturisire indirectă, acuzat, imparțialitate, diligență, apărare, bona fide, proces cu jurați, surprejur, amendamentul al șaselea, probe circumstanțiale, limbaj instigator, balanță, despăgubire), punând-o la începutul fiecărui capitol, apoi o corelează cu întâmplări din realitate la care participă elevii clasei a IV-a O.
Această carte pune în prim plan multe situații ale lumii actuale oferind totodată exemple demne de urmat sau dimpotrivă, de evitat. Copiilor și învătătorilor le este foarte utilă pentru că oferă un model de dezbatere democratică în care adevărul poate fi privit din mai multe perspective, iar unele stereotipuri calificate drept neraționale. Așadar, este numai potrivită pentru a fi o resursă importantă în realizarea unei educații civice de calitate.
Tema drepțății vă incită să rămâneți alături de Jessie, Evan, Scott, Megan și ceilalți până la terminarea procesului. Jessie îi prezintă lui Scott MANDATUL DE ARESTARE.
Acesta acceptă și se întocmește ACORDUL DE COMPENSAȚIE DUPĂ JUDECAREA LUI SCOTT SPENCER.
Personajele principale ale acțiunii participă la procesul limonadei cu scopul de a găși vinovatul, avându-l drept principal suspect pe Scott, dar și pentru recuperarea celor 208 dolari dispăruți din buzunarul pantalonilor scurți ai lui Evan. Modul în care se derulează acțiunea și situațiile dificile, contradictorii, scot în evidență calități și defecte ale personajelor care vă ajută în viață cum să distingeți binele de rău, adevărul de minciună, prietenii de dușmani.
Finalul procesului este unul neașteptat, acțiunea ia o întorsătură aparte, dar se încheie un PACT SOLEMN DE TĂCERE, care pune sub semnul secretului întâmplarea finală. Totuși, citind până la ultimul cuvânt această carte, ,,Procesul limonadei”, veți descoperi și VOI secretul celor trei.
J.Davies surprinde în mod original nereguli existente în lumea înconjurătoare, le identifică și în viața copiilor, după care le dă acestora ,,puterea” de a face dreptate într-o democrație în care vinovatul are dreptul la un proces în vederea demonstrării nevinovăției. E remarcabil motto-ul după care se ghidează unul din personajele principale:
,, Antrenează-ți partea slabă și nimeni n-o să-ți poată ține piept în ofensivă”, care devine și citatul meu preferat la terminarea lecturării acestei cărți. Vă invit să-l descoperiți și VOI.
Cartea este, după părerea mea, fascinantă și ar fi o pierdere pentru orice copil sau chiar adult să n-o citească!
Bibliografie:
Davies, J. (2017). Procesul limonadei. București: Editura Arthur
Am ales să prezint recenzia cărții „Minunea”, deoarece este o carte potrivită pentru materia Educație civică, este o carte care prezintă durerea fizică și sufletească, lupta pentru integrarea în grup, refuz, acceptare, toleranță, prietenie, familie și reușită. Îi învață atât pe cei mici, cât și pe cei mari să nu judece un om după aspectul fizic, să îl descopere cu adevărat și mai apoi să aleagă. Este o carte cu un impact destul de puternic, consider eu, care poate schimba puțin modul de judecată și luare de decizii.
Cartea „Minunea” este o poveste emoționantă despre viața unui băiețel de 10 ani pe nume August Pullman sau Auggie. Cartea este împărțită în opt capitole în care aflăm viziunea și gândurile mai multor personaje.
Primul capitol începe chiar cu Auggie care se pregătește de începerea clasei a cincea. Directorul școlii, dă dovadă de mult tact pentru introducerea lui în colectivitate prin intermediul unor viitori colegi. Acesta a învățat acasă, ajutat și susținut de mama sa, deoarece băiatul are o malformație la față și a trecut prin multe operații până la această vârstă. Băiatul și-a dorit să meargă la școală, dar să fie ca ceilalți copii și să aibă prieteni. Aflăm apoi viziunea surorii sale Via, care a acceptat poziția secundară în familie, fiind conștientă de necesitatea grijei și atenției de care avea nevoie fratele ei. Tot aceasta, ne dezvăluie detalii despre malformația băiatului. Avem viziunea lui Summer, prima colegă care se apropie de Auggie, apoi viziunea lui Jack, un băiat care nu este decis dacă să se alăture în gașca lui Summer cu August și viziunea lui Justin, iubitul Viei. Descoperim impresii diferite, interacțiuni, gânduri mature ale unor copii de clasa a cincea, care ne arată cum „simt” școala, tineri care se transformă și mult amuzament.
Citate care reflectă gândurile lui August ”Mănânc înghețată. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea. Am jocuri electronice. Lucrurile astea mă fac obișnuit, presupun. Și mă simt normal, pe dinăuntru. Dar copiii obișnuiți nu-i fac pe alți copii obișnuiți s-o ia la fugă țipând pe terenul de joacă. Iar la copiii obișnuiți nu se holbează lumea oriunde se duc.” (pag. 9) sau ale surorii sale “Oare August își dă seama cum îl văd ceilalți sau a învățat să se prefacă atât de bine că nu vede și că nu-l deranjează? Sau poate că îl deranjează?” (pag. 97), subliniază un set de valori pe care trebuie să ni le însușim. Cartea ne învață despre normalitate, despre bunătate, despre empatie și compasiune.
“Minunea” nu te captivează cu acțiunea trepidantă, ci cu aspecte de viață adevărată pe care le prezintă. Cartea se citește foarte ușor datorită limbajului simplu. Este o carte pentru copii și tineri, recomandabilă tocmai pentru mesajele transmise.
Am fost impresionată de August, de lupta lui pentru a se integra în școală, de sinceritatea și prietenia lui fără margini pe care o putea oferi oricui era gata să o accepte. Normalitatea lui August este de multe ori mai evidentă decât a celor normali.
Vreau să vă aduc la cunoștință un film foarte apreciat în anul 2021 (anul apariției). Filmul despre care vreau să vă vorbesc azi se numește ,,Finch”, fiind și numele personajului principal al acestuia.
De ce cred eu că acest film este o resursă valoroasă pentru o activitate în cadrul disciplinei de educație civică?
Pentru început, haideți să vă povestesc pe scurt subiectul acestuia. Finch Weinberg este unul dintre puținii supraviețuitori ai Terrei în urma distrugerii stratului de ozon. Acum, Pământul era nelocuibil, pustiu și asaltat de fenomene meteorologice extreme, iar temperatura medie ajungea undeva la 66°C. Finch locuia alături de câinele său Goodyear, robotul său Dewey, care îl ajuta să găsească provizii prin locurile abandonate și Jeff, un alt robot umanizat, care a fost creat pentru a avea grijă de Goodyear. Chiar dacă în căutarea lor de provizii, Finch folosea costum de protecție împotriva razelor UV, acesta a descoperit că este posibil să fie „otrăvit” de aceste radiații.
Finch, alături de însoțitorii lui de bord, Goodyear, Dewey și Jeff, pornesc spre San Francisco pentru a se feri de o furtună care ar putea fi fatală pentru ei. Pe drum au multe peripeții care vă vor ține în suspans.
Vă recomand tuturor acest film deoarece este interesant, captivant și care îți va ridica câteva semne de întrebare legate de ce s-ar putea întâmpla în viitor.
Recomand folosirea într-o activitate a acestui film, deoarece prezintă ce s-ar putea întâmpla dacă continuăm să poluăm planeta și să nu avem grijă de mediul înconjurător, prezentând secvențe reprezentative în care ne arată cum ar fi planeta noastră lipsită de vegetație, seacă și arsă de razele solare. Mai mult de atât, se pot observa și relațiile dintre oamenii supraviețuitori, care se luptă între ei, sunt agresivi și nu pot avea încredere în nimeni, în loc să conviețuiască împreună în aceste momente grele, să comunice între ei și să se ajute. Pe de altă parte, din acest film învățăm și cum să ne apreciem și să ne respectăm aproapele, arătând exemple concrete din viața lui Finch.
Filmul ,,Finch” este o resursă valoroasă pentru această disciplină, deoarece elevii vor observa cum va arăta viitorul acestei planete dacă nu vom începe să avem grijă de ea. Nu este de ajuns o singură mână de oameni, ci toți trebuie să ne unim forțele pentru a salva planeta noastră, după cum spune și popularul proverb: ,,Unde-s mulți puterea crește!”, fiindcă doar prin unitate putem Salva Lumea!
În concluzie, vă pot spune că pe mine m-a impresionat în totalitate acest film și cu siguranță îl voi folosi în cadrul unei lecții, deoarece nu este deloc plictisitor, are acțiune, suspans și momente emoționante și bineînțeles conține lecții importante de viață. Pornind de la acest film, putem să le explicăm copiilor despre ecologizare, despre încrederea în persoanele din jur, prietenie și despre conviețuirea cu ceilalți pentru a avea o viață sănătoasă și fericită.
Am citit de curând o carte emoționantă, o carte cum rar mai întâlnești! Așa doresc să-mi încep recenzia! Se numește „Crizantema” scrisă de Kevin Henkes. M-a atras, în primul rând, simplitatea desenelor de pe copertă care nu dădeau multe indicii. Sunt multe cărți frumoase pentru copii, dar uneori avem norocul să întâlnim adevărate povești care ne transpun într-o lume asemănătoare cu a noastră, oamenii, o lume în care până și animalele își vorbesc și se comportă urât unele cu altele.
M-a făcut curioasă titlul… Cine e Crizantema? O fi o floare mai interesantă? Părea destul de captivantă cartea așa că am început să citesc, pagină cu pagină până ce am ajuns la final, asteptând cu sufletul la gură continuarea acțiunii.
Este o carte tradusă din limba engleză de Elena Morariu, publicată la Editura Arthur, București, în octombrie 2017, ISBN 9786067882773, cu ilustrațiile autorului, la mai puțin de 30 de lei.
„Crizantema” este o poveste pe care fiecare dascăl ar trebui să o citească elevilor săi, o poveste, cu tot felul de drame, de tachinări pe care le trăiesc copii noștri sau colegii lor. Este o poveste despre relații colegiale, despre modul în care ne comportăm unii cu ceilalți, despre bullying-ul în sălile de clasă.
Sunt ferm convinsă că toți am avut, când eram mici, la grădiniță sau la școală, un coleg sau colegă mai neastâmpărat care tachina alți copii, era plăcerea lor de a chinui un alt coleg pe care îi vedea mai amărât sau chiar retras. Aici este vorba despre frumoasa carte care îi poate pregăti pe copii să facă față bullying-ul, așa-ziselor răutăți dar și pentru a pune bazele unei discuții despre etică în relațiile colegiale și comportamentul pe care îl avem unii față de ceilalți atunci când observăm o nedreptate.
Așa cum vă spuneam, „Crizantema” este povestea unei fetițe șoricel care este perfectă pentru părinții ei, așa cum fiecare copil este perfect în ochii părinților lui, iar pentru un copil perfect, aceștia doreau să găsească un nume perfect și acesta a fost Crizantema. Fetița creștea sub atenta îndrumare și iubirea necondiționată a părinților până ajunge la școală convinsă că are un nume frumos. Însă atunci când învățătoarea citește numele elevilor din catalog, toți ceilalți copii cu nume obișnuite încep să râdă la auzul numelui ei.
De aici încep o serie de tachinări pe care Crizantema le resimte, colegii spunându-i că numele ei este unul neadecvat, fiindu-i transmise mesaje răutăcioase din această cauză.
Fetița fiind în incertitudine, între școală și casă, prin dragostea necondiționată părinții încearcă să îi insufle sentimentul de perfecțiune, o ființă minunată așa cum a fost pentru ei dintotdeauna, deși presiunea din mediul social era foarte mare încât fetița nu mai dorea acest nume și i se părea chiar urât.
Într-o noapte Crizantema a visat frumos, visa că numele ei este Jane și era tare fericită, era un vis care o liniștea.
Tachinările colegilor pot părea nevinovate, dar au un impact emoțional puternic și pot lăsa răni adânci în sufletul unui copil. Așadar atunci când auzim replici de ofensă din partea copiilor este datoria noastră ca părinți să discutăm cu ei despre efectele pe care le au cuvintele lor aparent nevinovate asupra celor din jur.
Este extrem de important să observăm aceste comportamente inadecvate încă de la cele mai fragede vârste și să le corectăm prin puterea exemplului.
Emoția pe care autorul a construit-o în jurul Crizantemei, de la nașterea acesteia, la emoția părinților când a văzut-o pentru prima dată, ne amintește de propriile trăiri, de copilul nostru, care este perfect în ochii noștri. Ne gândim practic la propriul nostru copil de la prima băița, la prima dată pe bicicletă, emoția primei zile de școală, la toate etapele lui de creștere așa cum și față de Crizantema resimțim o apropiere sufletească și o durere în suflet care nu poate fi înlăturată văzând atâta marginalizare.
Există în carte, o pagină cu o încărcătură emoțională foarte profundă, unde Crizantema visează că este o adevărată floare precum îi este și numele, însă din cauza episoadelor de bullying care a marcat-o acesta visează că una din colegele ei și anume Victoria îi culege petală cu petală până când nu mai rămâne nimic din ea.
Identitatea Crizantemei a fost drastic afectată de comportamentul unitar al colegilor săi.
Finalul poveștii deschide discuții despre cadre didactice și rolul lor în societate. Ce nu a făcut doamna Chud, cum a abordat problema profesoara de muzică, doamna Twinkle? Care sunt consecințele strategiei lor?
Citindu-le copiilor această poveste emoționantă vom stârni unele reacții care le vor da de gândit. E o poveste interesantă care nu se poate uita ușor și citind-o vei descoperi o serie de soluții care vin în ajutor pentru a combate bullying-ul.
“Eu nu sunt bună la descris lucruri frumoase. Eu înţeleg oamenii nefericiţi, oamenii ciudaţi, ei îmi sunt apropiaţi”, spune Tatiana Ţîbuleac.
Autor : Tatiana Ţîbuleac
Editura: Cartier
Data publicării: 2018
Grădina din sticlă a fost laureată cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură, în 2019. Tatiana Ţîbuleac alege o temă maternă, a copilului neiubit /iubit, ne lasă să cunoaştem care sunt consecinţele tragice ale neiubirii, ce fel de remuşcări sunt în această ipostază şi unde duc toate aceste remuşcări. Este un roman care ne dă senzaţia că citim o poezie, cele 176 de pagini le-am citit într-un timp foarte scurt deoarece eram curioasă să descopar ce se întâmplă cu fata orfană. Este o carte care tratează un subiect dificil , greu de dus. Autoarea încearcă să ne poarte cugândul la acei copii din orfelinate care sunt atât de nefericiţi faţă de copiii care trăiesc alături de familIile lor, în casele lor, iubiti si ingrijiti.
Protagonista acestui roman este o fată care a fost înfiată dintr-un orfelinat sătesc de o femeie singură, încrezătoare, ambiţioasă, care nu ştim ce vrea , să îi ofere acestei fete un viitor prosper sau să îi distrugă viitorul oarecum . Această fată creşte între două limbi, două culturi total diferite. Se numeşte Lastocika şi a fost adoptată la 7 ani de către o rusoaică sticlărească , pe nume Tatiana din Chişinău în ani 80’, când frontierele şi sistemele politice se schimbau. Lastocika alături de mama ei vitregă, învaţă să fure, să lustruiască sticle, să bea şi să nu dea curs invitaţiilor parşive ale bărbaţilor din jur , ea mai învaţă si multe alte lucruri.
Tamara Pavlovna este personajul negativ prin excelență, deși excesele sale maniacale ( strânsul sticlelor fiind o metodă ingenioasă de” imbogățire” în vremea totalitarismului, când însăți noțiunea de bogăție era absurdă), o fac să eșueze în cele din urmă în decrepitudine și nebunie. La limită, asistăm la o bizară manifestare a sindromului Munchausen: mereu cu pretextul facerii de bine agățat ca un breloc imaginar de urzeala discursului educativ și în egală măsură traumatizant, Tamara Pavlovna o exploatează la propriu pe Lastocika punând-o să care plasele cu sticle adunate din tot orașul. Scăpată de regimul claustrant al orfelinatului, Lastocika nu scapă însă și de umilință. Dimpotrivă, iluzia libertății este spulberată curând de regimul draconic la care o supune Tamara Pavlovna.
Pe mine povestea ei de viaţă m-a emoţionat , m-a dus cu gândul că în viaţa reală există persoane care chiar au trăit pe pielea lor povestea acestei fete. Între timp, printre episoadele nenumărate traumatice, copilăria tristă de la orfelinat, relaţia dificilă cu mama ei vitregă, întrebările ei despre motivul pentru care a fost abandonată, chinul de a învăţa limba rusă, apoi limba română, oscilările de identitate, chiar şi abuzurile sexuale, lumea ei se prăbuşeşte, cu excepția iubirii , foarte subtile pe care cei din cartierul în care crește Lastocika i-o arată acesteia așa cum pot, mai ghicit, mai schiopătat , mai pe dos decât ne-am aștepta . Dar iubirea asta există , și într-un fel, toți ceilalți îi sunt mai mult părinți Lastocikăi decât oricine altcineva, mama naturală sau vitregă depotrivă. Desigur, asta nu e suficient să salveze un univers în prăbușire și o inimă care e plină de îndoieli în privința propriului destin.
Această carte este întradevăr una tristă, dar să nu credeţi că toţi oamenii sunt veseli şi fără griji în această lume. Au fost atinse moemente foarte dureroase : dobândirea independenţei, lupta între limba rusă şi limba română , dar şi alte aspecte sociale persistente chiar şi în ziua de astazi. Cartea e frumoasă , dacă asociem experienţa personală , când fiecare are o grădină de sticlă, unde stau adunate toate cioburile care ne-au rănit, dar şi cele care ne-au format ca şi personalitate.
Din punctul meu de vedre cartea „Grădina de sticlă” , scrisă de Tatiana Țîbuleac este o carte care ne învață despre educația civică, cultivă elevului sau celui care o citește o conduită conformă cu normele și etica socială, în vederea aplicării și respectării acestora, dezvoltă sentimentul de responsabilități față de sine si de comunitate, precum și atașamentul , dragostea sau spiritul de sacrificiu față de semeni si patrie. Pe această fată nu a fost cine să o invețe despre valorile morale, precum respectul , politețea, corectitudinea , decența, dar o dată cu creșterea ei și cu cele întâmplate a realizat singură că există aceste valori morale.
Această carte poate ne oferă o lecţie de viaţă , ne ajută să nu facem aceste greşeli când o să devenim mame , să ne lăsăm copiii în orfelinate !
„Într-o lună trec : foamea, arsurile, frica de întuneric,
Dorul de Olea,
Într-o lună, mirosul de orfan iese din piele şi poţi deveni
